06.10.2017
Succesul uriaş al francizei Fast & Furious a alimentat planurile realizatorilor şi ale actorilor celebri din distribuţie. Seria continuă cu Fast & Furious 9 şi 10, însă este acum în cărţi şi un spin-off al acesteia.
Potrivit TheHollywoodReporter.com, acesta a fost recent aprobat şi va avea în centru personajele interpretate de Dwayne Johnson şi Jason Statham (agentul Luke Hobbs şi villain-ul Deckard Shaw).
Filmul a fost programat să ajungă în cinematografe pe 26 iulie 2019, iar scenariul va fi imaginat de unul din colaboratorii obişnuiţi ai francizei, Chris Morgan.
„Brand-ul global al Fast and Furious este unul puternic şi are multe personaje memorabile. Suntem nerăbdători să continuăm să dezvoltăm acest brand şi să îl extindem cu poveşti colaterale prin ac...Taguri: Tyrese Gibson, Fast & Furious 6, Chris Morgan, Jason Statham, Dwayne Johnson
23.05.2017
Studiourile Universal au anunţat o nouă adaptare a Omului Invizibil, romanul publicat de H.G. Wells în 1897. În rolul principal a fost distribuit starul Piraţilor din Caraibe, Johnny Depp, scrie Variety.com.
Producătorii filmului vor fi Alex Kurzman şi Chris Morgan, angajaţi să creeze un univers al monştrilor clasici aduşi până acum pe marele ecran de Universal – un proiect intitulat Dark Universe/Universul Întunecat, o alternativă la UCM (Universul Cinematografic Marvel). Alături de The Invisibile Man, vor mai face parte din „Dark Universe” producţiile The Mummy (în care îl vom vedea pe Tom Cruise), Van Helsing, Dracula şi Wherewolf. Va exista, de asemenea, şi un remake al lui The Bride of Frankenstein, în care va juca Javier Bardem.
The Invisible Man a fost ec...Taguri: Javier Bardem, Tom Cruise, The Mummy, Chris Morgan, Johnny Depp, H.G. Wells
26.05.2015
Arnold Schwarzenegger se pregăteşte să îşi reia partitura din Conan the Barbarian, iar studiourile Universal au primit deja o variantă de scenariu din partea lui Chris Morgan pentru noul film, intitulat The Legend of Conan. Fanii starului şi ai peliculei sunt însă nerăbdători să afle detalii legate de noua producţie, astfel încât, prin TheArnoldFans.com, au obţinut câteva de la scenaristul şi producătorul filmului, Chris Morgan (Fast and Furious).
El a dezvăluit că noul film a fost gândit ca o producţie de aventură, intensă, ce va prelua tonul şi chiar unele dintre personajele văzute în 1982, în filmul lui John Milius. Cel puţin trei personaje – nu s-a menţionat şi care – vor reveni aşadar în The Legend of Conan, despre care Morgan a mai ţinut să ar...Taguri: Chris Morgan, Arnold Schwarzenegger, Conan the Barbarian, The Legend of Conan
18.07.2014
Deși au în lista francizelor de succes titluri precum Jason Bourne, Fast and Furious, Despicable Me și Jurassic Park, cei de la Universal Pictures sunt de părere că ar beneficia destul de mult și de pe urma filmelor cu monștri clasici din portofoliu, scrie Deadline.com.
Astfel, ghidându-se parcă după planul cinematografic gândit de Marvel pentru supereroii săi, Universal va integra într-o serie de filme „supermonștri” precum Frankenstein, Dracula, The Wolf Man, creatura din Black Lagoon, The Invisible Man, Bride of Frankenstein și The Mummy.
Proiectul, aflat momentan în stadiu preliminar, va fi imaginat și supervizat de Alex Kurtzman și Chris Morgan. Kurtzman, aflat până de curând în echipă cu Robert Orci, a fost scenaristul unor filme precum Transformers, Sta...Taguri: Frankenstein, Bride of Frankenstein, The Mummy, Chris Morgan, Alex Kurtzman, Fast and Furious 4, Jurassic Park, Despicable Me
16.04.2014
Pentru filmarea ultimelor scene în care apare regretatul star al lui Fast & Furious, actorul Paul Walker, studiourile au apelat atât la grafica computerizată, cât și la apariția în carne și oase a unui actor de talie și înfățișare asemănătoare. Însă potrivit informațiilor publicate de Universal pe pagina de Facebook a filmului și preluate de Variety.com, amândoi frații ai lui Paul, Cody și Caleb, vor păși pe platourile de filmare pentru a ajuta la finalizarea unor scene mai mici, ce vor completa evoluția pe marele ecran a lui Brian O’Connor.
Potrivit declarațiilor celor de la Universal, Walker a filmat deja scenele cele mai dramatice, precum și majoritatea celor de acțiune, oferind ,,cea mai impresionantă interpretare din cariera sa”. ,,A-i avea [pe frați...Taguri: actor, Chris Morgan, James Wan, Paul Walker, Fast & Furious 7
28.02.2014
De la accidentul de maşină în care şi-a pierdut viaţa regretatul actor Paul Walker, unul dintre protagoniştii seriei Fast and Furious, cea de-a şaptea parte a francizei a intrat pe tuşă. După îndelungi discuţii legate de modul în care pelicula – pentru care Walker mai avea de tras o scenă importantă – va fi continuată, producătorii au ajuns la un consens şi au stabilit – potrivit ultimelor ştiri obţinute de TheHollywoodReporter.com şi informaţia legată de data reînceperii filmărilor.
Astfel, producţia lui Fast and Furious 7 va fi reluată la începutul lunii aprilie, timp suficient pentru regizorul James Wan şi echipa sa pentru a pregăti filmul de lansarea mutată pe 10 aprilie 2015. Scenaristul Chris Morgan a lucrat la modificarea scenariului, pentru a s...Taguri: Chris Morgan, James Wan, Fast & Furious 7, Paul Walker
24.12.2013
Fast este pe cale de a fi încheiat, iar producătorii au anunțat ieri data de lansare a producției, înghețate de moartea unuia dintre staruri, actorul Paul Walker.
The Hollywood Reporter a preluat anunțul celor de la Universal, potrivit căruia filmul va fi lansat cu nouă luni mai târziu față de data stabilită inițial, pe 10 aprilie 2015.
”Pentru a continua aventurile plasate în jurul Globului ale francizei construită în jurul ideii de viteză, Paul Walker și Vin Diesel vor apărea drept capetele de afiș ale lui Fast & Furious 7”, spune unul dintre purtătorii de cuvânt ai studiourilor.
Recent, și actorul Vin Diesel a confirmat reluarea producției filmului, prin imaginea – din ultima scenă filmată împreună cu Walker - și comentariul publicate pe ...Taguri: Chris Morgan, James Wan, Vin Diesel, Paul Walker, Fast & Furious 7
01.02.2013
Studiourile Universal Pictures au lansat ieri sinopsis-ul oficial al lui The Fast and the Furious 6. Americanii au avut anterior ocazia să vadă primul trailer al peliculei, lansat zilele acestea la Super Bowl 2013.
Iată ce se întâmplă în filmul regizat de Justin Lin după un scenariu de Chris Morgan.
”De când Dom (Vin Diesel) și Brian (Paul Walker) au dat lovitura din Rio, unde au zdruncinat serios imperiul unui rege al drogurilor și au adus 100 de milioane de dolari echipajului, eroii noștri s-au împrăștiat prin toată lumea. Însă incapacitatea lor de a se reîntoarce acasă și de a trăi pentru totdeauna fugind de brațul legii a făcut ca viețile lor să fie incomplete.
Între timp, Hobbs (Dwayne Johnson) a dat de urma unei organizații de mercenari extrem de duri ...Taguri: Michelle Rodriguez, Luke Evans, Dwayne Johnson, Paul Walker, Vin Diesel, Chris Morgan, Justin Lin, The Fast and the Furious 6
04.12.2012
Arnold Schwarzenegger se pregăteşte să îşi reia una din partiturile care i-au adus celebritatea pe marele ecran în urmă cu 30 de ani, iar scenaristul Chris Morgan(Fast Five, Wanted) a dezvăluit acum fanilor la ce se pot aştepta de la noul film, intitulat The Legend of Conan.
Iată ce a spus scenaristul, într-un interviu acordat publicaţiei LA Times: „Vom vedea un Conan care a renunţat la lupte, dar va ajunge să fie atras în ceva ce îi va accesa latura barbară din tinereţe”, dezvăluie Morgan. „Îmi place la Conan [personajul creat de Robert E. Howard] faptul că a fost implicat de-a lungul vieţii în multe, remarcându-se prin activităţile piratereşti, de tactician şi bun comandant al oamenilor din subordine. În noul film vom face cumva trimitere la aceste ...Taguri: Robert E. Howard, Wanted, Fast Five, Chris Morgan, Arnold Schwarzenegger
24.04.2012
Protagonista thriller-ului de acţiune ce a rulat recent şi pe marile noastre ecrane, Haywire, a primit un rol în The Fast and the Furious 6, scrie Heat Vision. Debutul pe marele ecran al luptătoarei MMA Gina Carano, a fost gustat din plin de criticii de film, care i-au prevăzut o carieră de succes în filmele de acţiune.
Ea a primit la scurtă vreme de la lansarea lui Haywire partitura centrală în In the Blood, thriller în care va porni într-o vendetă împotriva celor care i-au răpit soţul, însă nu înainte de a filma pentru Fast 6, unde se va afla, cel mai probabil, în rolul unui agent din Serviciul de Securitate Diplomatic aflat sub conducerea personajului interpretat de Dwayne Johnson.
Deşi iniţial producătorii l-au dorit în film pe Jason Statham, refuzul acest...Taguri: actor, Chris Morgan, Justin Lin, Jason Statham, Dwayne Johnson, In the Blood, Gina Carano, The Fast and the Furious 6, Haywire
21.12.2011
Realizatorii lui Fast and Furious speră să continue franciza cu alte două filme, la ale căror scenarii se lucrează deja, ele incluzând de această dată o mulţime de personaje noi, după cum a declarat Vin Diesel site-ului The Hollywood Reporter.
Actorul, care a servit şi ca producător executiv al seriei, a spus că echipa de creaţie a lui Fast and Furious – regizorul Justin Lin şi scenaristul Chris Morgan - şi-a dat seama de potenţialul pe care franciza încă îl are şi a hotărât extinderea ei până la cea de-a şaptea parte. Scenariile părţilor a şasea şi a şaptea vor fi scrise însă în acelaşi timp, iar lucrul la povestea care va lega cele două filme a început deja.
„Odată cu succesul ultimului film, cu adăugarea atâtor personaje noi şi a posibilităților nelimitate ivite cu ocazia asta, când am...Taguri: actor, Chris Morgan, Justin Lin, Fast & Furious 5
22.10.2011
Încasările de peste 600 de milioane de dolari în toată lumea ale ultimului film Fast and Furious, lansat în această vară cu titlul Fast Five, au justificat cu siguranţă decizia celor de la Universal de a începe lucrul la o viitoare peliculă din serie. Au fost lansate însă recent zvonuri potrivit cărora studioul are în plan două noi producţii, ce urmează să fie filmate în paralel, iar cei de la 24 Frames au completat informaţia cu un alt detaliu.
Noutatea vine pe partea de scenariu, de care se va ocupa cel angajat şi pentru filmele anterioare ale francizei, Chris Morgan. Se pare că ambele continuări dezvoltate acum vor avea ca punct de pornire aceeași intrigă. Iar dacă urmăririle cu maşini sunt punctul de atracţie principal al filmelor ce-i au ca protagonişti pe Vin Diesel şi Paul Walker,...Taguri: Paul Walker, Chris Morgan, Vin Diesel
25.05.2011
Povestea despre „onoare, răzbunare şi dragoste imposibilă” readusă în variantă 3D pe marele ecran de Carl Erik Rinsch combina o legendă epică cu elemente spectaculoase precum uriaşi şi vrăjitoare.
Însă co-producţia americano-japoneză, explică într-un interviu acordat Hero Complex starul acesteia, Keanu Reeves, va aborda subiectul cu „grijă” şi "respect”, încercând să aducă în faţa spectatorilor un film accesibil tuturor, dar care să păstreze în acelaşi timp, nealterată, istoria faptelor cu bază reală petrecute în Japonia secolului al XVIII-lea.
„Copiii japonezilor au crescut ascultând această poveste. Le-a fost spusă de către familie, le-a fost spusă la şcoală, este o parte a culturii lor. A fost ecranizată în nenumărate rânduri. Este ca western-urile noastre, poveştile acestea sunt spu...Taguri: Drive, Hossein Amini, Chris Morgan, Thor, 47 Ronin, Keanu Reeves
20.04.2011
Săptămâna viitoare se lansează în România Furios şi iute în viteza a 5-a, dar iată că producătorii celebrei serii pline de cai putere nu intenţionează deloc să se oprească aici.Cei de la Empire anunţă că scenaristul Chris Morgan a fost deja angajat să scrie următoarele aventuri ale eroilor interpretaţi de Vin Diesel şi Paul Walker.În acest moment nu se ştie când ar putea apărea noul film, dar sunt mari şanse ca studiourile Universal să păstreze pauza de doi sau trei ani între părţi. Seria a început în 2001 cu The Fast and the Furious, celelalte părţi apărând în 2003, 2006 şi 2009.De vinerea viitoare poţi vedea ce se mai întâmplă cu Toretto şi O'Conner, premisa fiind aceasta: După ce Dom Toretto este eliberat de fostul poliţist Brian O'Conner, eroii fug din ţară şi strâng o echipă de specia...Taguri: Fast & Furious 5, Paul Walker, Chris Morgan, Vin Diesel
16.02.2011
Fostul guvernator al
Californiei, Arnold Schwarzenegger este pregătit să se întoarcă la actorie şi,
conform declaraţiilor sale, a început deja să ia în considerare unele scenarii
ce i-au fost propuse. Motiv de bucurie unii producători, care speră să-l atragă
acum în continuarea francizei Terminator.
Conform Deadline,
cei de la Universal sunt în special interesaţi de renaşterea seriei Terminator,
a cărui regie ar merge către Justin Lin, cel care s-a aflat la cârma seriei
Fast and Furious (ultimul film, Fast Five, urmând a fi lansat în acest an).
Se pare
că planul studioului este de a-l pune pe Lin în aceeaşi echipă cu Chris Morgan,
scenaristul producţiilor sale ce-i au ca protagonişti pe Vin Diesel şi Tom
Walker. Morgan a semnat şi povestea din Wanted, dar şi pe cea a lui 47 Ronin, viitor...Taguri: actor, Helena Bonham Carter, Sam Worthington, Christian Bale, 47 Ronin, Keanu Reeves, Tom Walker, Vin Diesel, Chris Morgan, Fast Five