Arthur Schnitzler

Arthur Schnitzler s-a născut la 15.05.1862, în Leopoldstadt, Viena, Austria, și a decedat la 21.10.1931. A fost fiul unui laringolog maghiar, Johann Schnitzler (1835–1893), și al Luisei Markbreiter (1838–1911), fiica medicului vienez Philipp Markbreiter. Părinții săi proveneau din familii evreiești. În 1879, Schnitzler a început să studieze medicina la Universitatea din Viena, iar în 1885 a obținut doctoratul în medicină. A lucrat la Spitalul General din Viena, dar a...

Arthur Schnitzler s-a născut la 15.05.1862, în Leopoldstadt, Viena, Austria, și a decedat la 21.10.1931. A fost fiul unui laringolog maghiar, Johann Schnitzler (1835–1893), și al Luisei Markbreiter (1838–1911), fiica medicului vienez Philipp Markbreiter. Părinții săi proveneau din familii evreiești. În 1879, Schnitzler a început să studieze medicina la Universitatea din Viena, iar în 1885 a obținut doctoratul în medicină. A lucrat la Spitalul General din Viena, dar a abandonat practica medicinei în favoarea scrisului. El a fost autor și dramaturg, considerat unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai modernismului vienez. Operele lui, care includ drame psihologice, au disecat viața burgheză vieneză din jurul anului 1900, au fost controversate sau interzise în timpul său și ulterior pentru conținutul lor sexual, pentru descrierea sinceră a sexualității și pentru poziția lor fermă împotriva antisemitismului, oglindite în piesa sa, Profesorul Bernhardi și romanul Der Weg ins Freie. Schnitzler a fost etichetat drept pornograf după lansarea piesei sale Reigen, adaptată într-un film în limba franceză de regizorul de origine germană Max Ophuls, La Ronde (1950). Filmele The Merry-Go-Round de Richard Oswald (1920), Cercle of Love de Roger Vadim (1964), Der Reigen de Otto Schenk (1973), 360 de Fernando Meirelles sunt inspirate de aceeași piesă. Nuvela Fraulein Else (1924), conține o narațiune la persoana întâi, scrisă de o tânără aristocrată, dezvăluie o dilemă morală care se termină tragic. Schnitzler a abordat frecvent farsa de dormitor în piesele sale (el a avut o aventură cu actrița Adele Sandrock). Membru al grupului avangardist Young Vienna, Schnitzler, cu nuvela sa din 1900, Leutnant Gustl, a fost primul care a scris narațiune bazată pe fluxul conștiinței. Povestea este un portret nefavorabil al protagonistului său și al codului obsesiv de onoare formală al armatei. Acest lucru a dus la deposedarea lui Schnitzler de funcția de ofițer de rezervă în corpul medical - lucru care ar trebui văzut în contextul valului crescând de antisemitism al vremii. S-a specializat în lucrări mai scurte, precum nuvele și piese într-un act, precum Cravata verde. A scris și două romane lungi: Der Weg ins Freie și Therese. În plus, el a ținut un jurnal de la 17 ani până cu două zile înainte de moartea sa. Manuscrisul, care are aproape 8.000 de pagini, descrie aventurile sale sexuale, relațiile cu mai multe femei simultan. De asemenea, au fost publicate colecții de scrisori ale lui Schnitzler. Operele lui au fost numite „murdărie evreiască” de către Adolf Hitler și au fost interzise de naziști în Austria și Germania. În 1933, când Joseph Goebbels a organizat arderi de cărți la Berlin și în alte orașe, operele lui Schnitzler au fost aruncate în flăcări împreună cu cele ale altor evrei, inclusiv Einstein, Marx, Kafka, Freud, Stefan Zweig. Nuvela sa, Fraulein Else, a fost adaptată de mai multe ori, inclusiv în filmul mut german Fraulein Else (1929), în filmul argentinian Îngerul gol (1946). În 1973, cinci dintre povestirile sale scurte au fost adaptate ca serial de televiziune, Viena 1900: Jocuri cu dragoste și moarte. În plan personal, pe 26 august 1903, Schnitzler s-a căsătorit cu Olga Gussmann (1882–1970), de 21 de ani, aspirantă la titlul de actriță și cântăreață, provenind dintr-o familie evreiască din clasa de mijloc. Au avut un fiu, Heinrich (1902–1982). În 1909, au avut o fiică, Lili, care s-a sinucis în 1928. Familia Schnitzler s-a despărțit în 1921. Schnitzler a murit pe 21 octombrie 1931 la Viena din cauza unei hemoragii cerebrale. În 1938, fiul său, Heinrich, a plecat în Statele Unite și nu s-a întors în Austria decât în 1959; el este tatăl muzicianului și conservatorului austriac Michael Schnitzler, născut în 1944, în Berkeley, California, care s-a mutat la Viena cu părinții săi, în 1959. Cea mai mare parte a arhivei lui Schnitzler, care constă din 40.000 de pagini de documente, a fost salvată de naziști de către un britanic, Eric A. Blackall. Acționând la cererea văduvei lui Schnitzler, Olga, Blackhall a aranjat ca documentele să fie transportate în secret la Universitatea Cambridge, sub sigiliu diplomatic. După război, acest lucru a creat o situație juridică dificilă, deoarece fosta soție a lui Schnitzler, Olga, nu avea dreptul legal de a dona documentele. De fapt, Schnitzler le lăsase moștenire fiului său, Heinrich, care nu se afla la Viena la acea vreme. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial și ulterior, Heinrich Schnitzler a încercat să recupereze documentele, dar nu a reușit. Thomas Trenkler a scris în ziarul Kurier că achiziționarea documentelor de către britanici nu a fost legitimă și că documentele ar trebui predate familiei rămase a lui Schnitzler, în 2015. Nepoții scriitorului, Michael și Peter, au anunțat că doreau ca documentele să le fie predate.