Go Back   Cinemagia Forum > Totul despre filme > Cinematografia romaneasca

Reply
 
Thread Tools Search this Thread
Old 19 Nov 2009, 22:13   #1
Pitbull
Unlikely Messiah
 
Pitbull
 
Join Date: Dec 2004
Location: Bucharest
Posts: 16,822
"Concertul"


Multiculturalism la cote maxime - «Le Concert»
Atât de bun, că-i greu de urmărit!

Condiţia criticului de film e adeseori ingrată: nimereşti la unele pelicule atât de proaste, încât nici măcar să le urmăreşti nu poţi! Trece timpul, şi deodată te pomeneşti că de muuult eşti cu gândul la piaţă, la amantă sau la factura Vodafone, şi habar n-ai ce s-a mai întâmplat pe ecran - mai rău: nici măcar despre ce e vorba-n film nu ştii, că te-a pierdut din minutul trei şi-un sfert!
Azi mi s-a întâmplat pentru prima oară ceva similar, în condiţii contrare.
Cel puţin de două-trei ori, pe parcursul "Concertului", am constatat că pierdusem secvenţe importante, pur şi simplu fiindcă nu mă puteam desprinde de altele, anterioare - mă puseseră pe gânduri, sau mă urmărea încărcătura lor emoţională, sau efectiv încă mai continuam să le analizez, cu savoare, realizarea profesională; şi mi-era clar că va trebui să revăd filmul cel puţin o dată, ca să-i pot scrie cronica. Totuşi, n-a fost cazul: finalmente, totul s-a închegat cu deplină limpezime, iar impresiile conştiente s-au vădit îndeajuns de bogate, substanţiale şi detaliate, încât să pot concepe analiza fără grija de a nimeri pe-alături.
Deşi povestea în sine, cu toate dezvoltările ei, merită o disecţie aparte, punct cu punct - bubuie de secvenţe magistrale, toate legate într-un ansamblu admirabil de coerent şi dramatic - mă voi strădui totuşi să-mi menţin comentariul la acel nivel general şi semi-abstract al evitării oricăror spoilere, din simplul motiv că ar fi păcat de Dumnezeu să frustrez de satisfacţia descoperirii şi a neprevăzutului pe oricare spectatori ce abia urmează să vadă filmul. Radu Mihăileanu are ştiinţa şi arta de a te purta din surpriză în surpriză, pornind de la ceea ce pare o mică farsă în condiţiile mafiocraticei Rusii postcomuniste, pentru a evolua treptat spre o dramă cu accente comice irezistibile, plină de vibraţii lirice trepidante, de unde tragice sfâşietoare, de sondări ale unor profunzimi nebănuite - drama unei confluenţe multiculturale, în condiţiile Europei zilelor noastre: labirintică, bulibăşită (în toate sensurile!), încă debusolată de pe urma traumaticei schisme existente până în urmă cu douăzeci de ani (o coincidenţă semnificativă face ca tocmai acum să se aniverseze două decenii de la căderea infamului Zid al Berlinului - cu tot ceea ce a însemnat acel eveniment epocal).
Exponent el însuşi al multiculturalismului (nu întâmplător cam toate filmele sale abordează, în măsuri diferite, această temă), Radu Mihăileanu (evreu român dintr-o familie influenţată iniţial de comunismul sovietic de tip non-stalinist, pentru ca apoi să emigreze în Apus) continuă să se identifice cu "barbarii est-europeni" (în primul rând cei de sorginte slavă - şi ca atare, în măsura în care cele câteva asemenea procente şi influenţe o justifică, şi cu "barbarii români") angajaţi de câteva decenii într-o confruntare incomodă şi spinoasă cu vestul continentului. Aceasta este tema centrală a filmului, pe care o dezvoltă insolita farsă a "imposturii pozitive" în care se angajează personajele - făcând parte din trei naţiuni şi culturi diferite: rusească, franceză şi evreiască (plus componenta românească din domeniul autorial, fără însă a se regăsi şi în povestire).
Evident, acest lucru a determinat o stare la fel de compozită şi a structurilor de realizare a filmului, astfel încât avem de-a face cu o coproducţie franco-româno-belgiano-italiană (ultimele două ţări contribuind numai ca producători), plus prezenţa ruşilor (atât get-beget, cât şi etnici evrei şi ţigani - Rusia însăşi fiind un imens stat multinaţional) în scenariu, distribuţie şi decorurile reale (două zile de filmare la Moscova, în Piaţa Roşie). Dar dincolo de întreaga aventură multiplă a pregătirii şi turnării "Concertului", ceea ce contează cu adevărat e conţinutul; şi rezultatul final.
Este vorba, aşadar, de una dintre acele fabule ale "pariului nesăbuit", ale "proiectului nebunesc" care, în pofida tuturor piedicilor, nu numai că reuşeşte, ci chiar întrece până şi aşteptările celor ce l-au iniţiat, spre a-i propulsa către abisuri ale umanităţii imposibil de prevăzut. Scenariul demarează impetuos şi eficace, printr-o formulă îndrăzneaţă: încă din primele minute, nevoia dramatică se defineşte complet, pentru ca pe parcursul contraacţiunilor incipiente care urmează să recuperăm majoritatea informaţiile necesare despre personaje şi motivaţiile lor - un start extrem de dinamic şi angajant, cu atât mai mult cu cât secvenţele sunt scurte, percutante şi succedate într-un ritm accelerat (fiecare, cu poanta ei caracteristică - două exemple savuroase îmi vin în minte: mitingul nostalgicilor comunişti în faţa Kremlinului, populat cu câteva zeci de figuranţi profesionişti, sau recrutarea cuplului de veterani ai trupei care, croşetând plictisiţi, gâfâie şi miaună în ton-studioul unde se sonorizează filme porno; şi mai sunt încă atâtea...!) Nici nu ştim când ne trezim propulsaţi într-o poveste captivantă, iniţial presărată cu poante, ironii, înscenări şi trucuri, pentru ca pe nesimţite să-şi urzească substraturile omeneşti - până când, într-un final, ajungem să asistăm nu numai la împlinirea smintitului vis, ci şi la o întâlnire peste generaţii prin intermediul muzicii, la întregirea unor destine frânte, la o înălţare în sferele sublimului de proporţii mitice.
Ca să fim drepţi, pe întreaga sa acoladă, şi mai ales spre sfârşit, scenariul îşi îngăduie câteva rabaturi cam discutabile de la ortodoxismul dramaturgic. Principalele sale repere paradigmatice sunt insuficient de precis marcate - dar acest neajuns se compensează parţial, atât prin existenţa la nivel de fond a motivaţiilor care ar fi trebuit să conveargă în acele puncte, cât şi prin impactul de ansamblu al porţiunilor respective. Apoi, este aproape complet pierdut pe drum singurul antagonist real (directorul teatrului, interpretat de Valentin Teodosiu), astfel încât, în ultimă instanţă, protagoniştii se văd nevoiţi să se războiască numai cu destinul, nu şi cu un oponent uman concret - deşi acesta avusese din start toate datele respective, fiind şi construit astfel. Culmea, tocmai când uitaserăm de el, Mihăileanu îşi aduce aminte şi-l reinserează în poveste, printr-un truc cu du-te-vino dibaci compus: sosirea faxului (care ar fi trebuit să ducă la demascarea imposturii), pe care individul îl ignoră sub motiv că a intrat în concediu - şi se duce tocmai la... Paris! La Paris, unde ne aşteptăm la un crescendo de suspense spre final, potenţat şi de intervenţia lui - expediată ieftin, din păcate: un singur episod scurt, contând din sosirea la aeroport, plimbările prin oraş şi fotografiile turistic-familiale - şi descoperirea imposturii (din nou, foarte originală şi abilă soluţia afişului văzut într-una dintre poze) - pentru ca apoi să urmeze anti-climaxul: felul cum Ivan îl ia în primire, îl duce de nas şi-l scoate din joc, înainte de începutul concertului. E drept că povestea ajunsese deja pe cote maxime - dar personajul şi plotul purtat de el aveau nevoie de o finalizare pe măsura deschiderii iniţiale (şi, cunoscându-l pe Mihăileanu, putem fi siguri că aceasta n-ar fi ieftinit sau complicat deloc deznodământul).
Pe aceleaşi coordonate, i-aş reproşa autorului lipsa unei ultime întorsături, a unei surprize care să închidă cercul şi să pună punctul final pe toate sensurile deja relevate - din nou, o impunea formula atât de complexă a întregului scenariu. Or, o dată ce concertul (miza principală a filmului) începe, totul se desfăşoară liniar; apoteotic, sublim - dar tot liniar. Micile poante din acest segment de încheiere (rugăciunile lui Ivan, sau "rezolvarea problemei" cu Tretiakov), deşi delicioase, rămân totuşi accesorii.
În sfârşit, am mai avut senzaţia şi că Mihăileanu a cam sărit calul în privinţa debandadei la care se dedau instrumentiştii ţigani ajunşi la Paris. Zona derizoriului era deja perfect acoperită, ca element specific al farsei şi improvizaţiei, precum şi ca o contrapondere a rigorii şi seriozităţii proprii protagoniştilor - ceea ce mă face să afirm că echilibrul cel mai just s-ar fi situat o idee mai jos de nivelul tuturor acelor dezlănţuiri haotice, isterice, aproape violente, pe care le-am receptat ca şarjate şi peste măsură de demonstrative.
Dincolo de aceste câteva eventuale ezitări, însă, scenariul, cu toate virtuţile pe care i le-am trecut în revistă, este servit ireproşabil de regia sigură, robustă şi plină de stil, tipică pentru Radu Mihăileanu. Fiecare secvenţă e construită compact şi rotund, iar episoadele şi actele compuse din ele au un ritm narativ pe cât de cursiv, pe atât de dens şi susţinut. La nivel de mizanscenă, regisorul stăpâneşte cu mână sigură cele mai îndrăzneţe combinaţii - ca de pildă în prima confruntre dintre Andrei, Ivan şi Saşa, excelent filmată în nebunia ei. Se mai disting, dintre nenumăratele secvenţe tot una şi una, celebra nuntă turnată la Arenele Romane (inclusiv fusillada dintre mafii), plecarea pe jos spre aeroport (care a făcut deliciul spectatorilor ruşi, la proiecţia de probă din Moscova), secvenţa paşapoartelor, sau diversele apucături ale esticilor ajunşi la Paris - cum ar fi bişniţa cu caviar Beluga (ratată), urmată de succesul celei cu telefoane mobile chinezeşti.
Treptat, însă, aşa cum spuneam, toate acestea se epuizează, iar filonul central al poveştii se defineşte tot mai constitent, spre admirabila secvenţă a concertului - pregătită de autori şi echipă timp de şase luni. Nu este sarcina criticului de film să descrie toate detaliile eforturilor premergătoare, dar acestea ar putea face obiectul unui film în sine - unul dintre cele mai fascinante making of-uri din câte se pot imagina: repetiţiile, instruirea si antrenamentele Melaniei Laurent, modul de a fi ales şi folosit dublura, inserţia efectelor speciale (cu mare discreţie - rolul lor fiind acela de a susţine veridicitatea, nu spectacularul), apoi toată bucătăria de platou - cu scenografia, luminile, echipa de imagine, figuraţia... Miza era enormă: un concert care ajunge să frizeze miraculosul - ba chiar să-l cuprindă. Iar rezultatul e impecabil.
Fără nici un parti pris sau ostilitate la adresa lui Tarantino, îndrăznesc să spun că, pe lângă Anne-Marie Jacquet, Shoshanna din "Inglourious Basterds" nu e decât un exerciţiu de actorie oarecare din partea Melaniei Laurent, care aici se relevă în deplinătatea forţei şi a disponibilităţii sale dramatice - atât ca rol cu drepturi depline, cât şi în tandem cu Alexei Guskov, creatorul unui Andrei Filipov de o complexitate rară: rănit şi puternic, vulnerabil şi invincibil, cabotin şi poet, cinstit şi farseur, intelectual şi luptător... Îi dau replica şi-l completează, cum nu se poate mai onorabil, Dimitri Nazarov, într-un Sacha Grossman teluric şi plin de umor, şi Valeri Barinov, al cărui Ivan Gavrilov reuşeşte performanţa de a ne dărui un idealist fanatic al comunismului tuşant şi vrednic de milă duioasă... În rolul Guylène de la Rivière, Miou Miou este sobră, precisă şi eficientă, câtă vreme Vlad Ivanov reuşeşte să-şi afirme din nou talentul inepuizabil într-un Tretiakov care nu ne poate face decât să protestăm: "subfolosire!" Despre Valentin Teodosiu e de ajuns să spunem că e aşa cum îl ştim în momentele lui bune (mai bine zis: atunci când încape pe mâna unui regisor care ştie meserie, că altfel el e bun oriunde şi oricând) - şi, dacă tot am ajuns în sectorul românesc, se impune să remarcăm şi prestaţia... actoricească a străzilor din Bucureşti care "joacă" locuri din Moscova (atât de bine "machiate" de scenografia lui Cristian Niculescu, încât spectatorii ruşi le-au recunoscut cu toată convingerea ca fiind de la ei de-acasă). Fără a mai intra în detalii, sunt dator să afirm că şi costumele Vioricăi Petrovici, imaginea lui Laurent Dailland şi muzica originală a lui Alain Attal se menţin la aceleaşi cote valorice.
Tot în acest spirit, limitele de timp şi spaţiu îmi impun să mă opresc în locul unde simt că abia devenisem pregătit să intru cu adevărat în subiect - căci "Concertul" lui Radu Mihăileanu este un film despre care s-ar putea vorbi la nesfârşit. Aşa că vă propun o soluţie mult mai onestă - şi mai firească, în fond: vedeţi-l neîntârziat!

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
19 noiembrie, 2009, h. 19:30-21:38
Bucureşti, România
Pitbull is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 20 Nov 2009, 13:19   #2
marcusARCUS
Guru
 
marcusARCUS
 
Join Date: Mar 2008
Posts: 948
Unul dintre cel mai bune filme Franceze/Romanesti din 2009.Foarte emotionant si foarte bun.Scena cu concertul de la sfarsit m-a lasat .Il recomand tuturor care vor sa vada o drama un pic comica,cu subiect interesant,imagine minunata,actori de nota 10 si muzica asta e filmul.
__________________
In the event that you find some certain sequences or ideas confusing,please bare in mind,that this is your fault,not ours.You will need to see the picture again and again,until you understand everything.Turn.
marcusARCUS is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 24 Nov 2009, 16:40   #3
marmatia
Junior
 
marmatia
 
Join Date: Oct 2008
Posts: 65
Concert

Exceptional, un deliciu vizual si deseori emotionant pina la lacrimi.

Astept sa vad clasamentele de tipul "cel mai", sint curios daca acum are loc si Maihaileanu in ele.
marmatia is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 24 Nov 2009, 23:01   #4
marius_em
Guru
 
marius_em
 
Join Date: Aug 2009
Posts: 1,211
Uau!

Am vazut azi filmul si am ramas... UAU! Un final inaltator.
Am iesit din sala cu un sentiment usor de invidie fata de artistii ce pot atinge perfectiunea aproape divina, ce primesc ropotele de aplauze asurzitoare. Mi s-a parut ca a redat intr-un mod inedit si atragator, acea senzatie de implinire a unui artist, de apreciere primita din partea publicului. Eu sunt doar un consumator, sunt un individ in sala (cum era si Daciana Sarbu, daca ati observat-o pentru o fractiune de secunda in public). Un film excelent, un promotor al culturii, al muzicii clasice, si sincer, unul din cele mai bune filme ale anului. Cu siguranta in top 5 pentru mine.
P.S. La 2012 (un film care mi-a placut de altfel, dar nu a fost o revelatie) de 2 saptamani salile au fost pline, la Concertul, au fost 10 oameni in sala (din care doi din greseala pe acolo, erau ocupati mai mult cu comentarii stupide). Pacat.
marius_em is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 25 Nov 2009, 08:49   #5
StefanDo
Super Moderator
 
StefanDo
 
Join Date: Oct 2006
Posts: 3,566
ca sa facem o comparatie: in franta filmul a avut 720.000 de spectatori in 10 zile
__________________
This is not THE END...
StefanDo is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 25 Nov 2009, 10:01   #6
Gospin
Comfortably numb
 
Gospin
 
Join Date: May 2009
Location: over the rainbow
Posts: 1,289
Send a message via Yahoo to Gospin
Originally Posted by StefanDo:
ca sa facem o comparatie: in franta filmul a avut 720.000 de spectatori in 10 zile
La 2012 nu ?
__________________
Ambition is a poor excuse for not having enough sense to be lazy!
Gospin is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 25 Nov 2009, 10:02   #7
keepwalking
Guru
 
keepwalking
 
Join Date: Mar 2009
Posts: 2,596
Originally Posted by Gospin:
Originally Posted by StefanDo:
ca sa facem o comparatie: in franta filmul a avut 720.000 de spectatori in 10 zile
La 2012 nu ?

nu, cred ca la cei 10 oameni pe care i-a vazut Marius in sala.
keepwalking is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 25 Nov 2009, 10:07   #8
Gospin
Comfortably numb
 
Gospin
 
Join Date: May 2009
Location: over the rainbow
Posts: 1,289
Send a message via Yahoo to Gospin
Now I get it...
__________________
Ambition is a poor excuse for not having enough sense to be lazy!
Gospin is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 12 Dec 2009, 01:13   #9
corinka
Dancer in the Dark
 
corinka
 
Join Date: Jun 2004
Location: Phántasien
Posts: 3,135
Thumbs down

Poate ca am mers la film cu asteptari prea mari deoarece auzisem lucruri bune despre el, dar acum, dupa vizionare, filmul mi se pare mult supraapreciat aici.
Pe langa inceputul atat de abrupt, parca actiunea se derula cu prea mare viteza in prima parte a filmului, totul parea sa si mearga snur, scazand credibilitatea.
Asta ar fi unul dintre minusuri, lipsa de credibilitate. De exemplu, la 20 de ani de la caderea comunismului, in loc sa se fi "reabilitat", maestrul dirijor inca spala dusumelele teatrului!
In plus, toata povestea melodramatica a violonistei e prea cusuta cu ata alba si, mai mult, secretul este relevat brusc in final, prea rapid si inghesuit si intr-o maniera discutabila.
Tot la capitolul lipsa de credibilitate intra si: incropeala rapida a orchestrei si modul bizar in care toti fostii membri ai orchestrei si-au abandonat slujbele, fiind rapid disponibili pentru calatoria la Paris; maiestria de care au dat dovada dupa atatia ani de pauza si fara sa faca repetitii, culmea e ca au inceput sa cante execrabil, dupa care s-au redresat inexplicabil; legarea oligarhului violoncelist... plus multe clisee.

Desi ideea filmului a fost interesanta si atragatoare, realizarea a cam lasat de dorit, din pacate: o idee buna transformata intr-o comedioara ieftina cu iz balcanic, insiropata cu nitica melodrama, rezultand un fel de ghiveci pe care eu, sincer, l-am digerat cam greu.
Am simtit o nefericita influenta a comediilor romanesti de prost gust din anii '90, gen A doua cadere a Constantinopolului sau Sexy Harem Ada-Kaleh, cu precadere in scenele din restaurantul "Trou Normand" sau in cele in care distinsii muziceni se transforma in "intreprinzatori" pe strazile Parisului.
Cred ca, daca as fi fost rusoaica, filmul m-ar fi ofensat, in aceeasi masura in care m-ar fi ofensat ca instrumentistii sa fi fost romani, muzicienii fiind prezentati ca niste bisnitari din topor.
Pacat de muzica... concertul final a fost intr-adevar inaltator [si nu m-am ridicat de pe scaun pana la terminarea creditelor finale], dar, din nefericire, in combinatie cu restul a rezultat un kitsch.
Pe scurt, slabut si cam plictisitor.
__________________
They say it's the last song.
They don't know us, you see.
It's only the last song if we let it be.
corinka is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 14 Dec 2009, 13:26   #10
marius_em
Guru
 
marius_em
 
Join Date: Aug 2009
Posts: 1,211
Nu stiu ce sa-ti spun, Corinka. Filmul e intr-adevar plin de clisee, de mistocareala balcanica, dar nu mi s-a parut ca s-au luat in serios. Din punctul asta de vedere mi-a amintit de California Dreamin'. Dar nu in clisee a stat pilonul de sustinere a filmului. Umorul asta ori il gusti, ori nu (eu unul l-am gustat), dar el a fost doar de umplere a unor timpi, nu a fost atat de important si nu asta m-a impresionat la filmul asta.
Nu stiu daca le-a placut rusilor, dar stiu prieteni din Republica Moldova (mai apropiati de cultura rusa decat noi) care au savurat acest film (ei fiind si mai melomani decat noi).
marius_em is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 14 Dec 2009, 13:45   #11
Im.Kino
Guru
 
Im.Kino
 
Join Date: Oct 2009
Posts: 944
Nu-s rusoiaca, nu-s gipsy, nu-s muzician... pe mine m-a ofensat pur si simplu. Bad taste, umor de calitate indoielnica si subtilitate zero.
Im.Kino is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 25 Dec 2009, 15:35   #12
manwithamoviecamera
Banned
 
manwithamoviecamera
 
Join Date: Dec 2009
Posts: 474
atunci trec si peste filmul asta. n-am rabdare sa urmaresc <<incercari>>.
manwithamoviecamera is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 25 Dec 2009, 18:22   #13
Pitbull
Unlikely Messiah
 
Pitbull
 
Join Date: Dec 2004
Location: Bucharest
Posts: 16,822
Nu e o "încercare", e o REUSITA. Dar, asa cum se întâmplä de multe ori, sunt si oameni cärora nu le-a pläcut. It's a free world. Vezi-l.

Last edited by Pitbull : 26 Dec 2009 at 02:43.
Pitbull is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 26 Dec 2009, 02:24   #14
corinka
Dancer in the Dark
 
corinka
 
Join Date: Jun 2004
Location: Phántasien
Posts: 3,135
Mda, a reusit sa clacheze cu gratie, mi se pare mie. Dar du-te, man, poate ca e mai bine sa te duci sa-l vezi, nu te lua dupa mine, poate ca iti va placea.
Mie mi s-a parut o porcarie, dar nu impun nimanui parerile mele. E o chestiune de gust, pana la urma.
Si daca nu-ti va placea, macar vei asculta muzica de calitate, e singurul plus al filmului.
__________________
They say it's the last song.
They don't know us, you see.
It's only the last song if we let it be.
corinka is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 22 Jan 2010, 14:17   #15
StefanDo
Super Moderator
 
StefanDo
 
Join Date: Oct 2006
Posts: 3,566
sase nominalizari la premiile cesar
__________________
This is not THE END...
StefanDo is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 22 Jan 2010, 15:17   #16
Pitbull
Unlikely Messiah
 
Pitbull
 
Join Date: Dec 2004
Location: Bucharest
Posts: 16,822
G.h.u.
Pitbull is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 25 Jan 2010, 00:12   #17
sergiuseling
Guru
 
sergiuseling
 
Join Date: Aug 2009
Posts: 595
Parcă a costat peste 20 de milioane de euro filmul aşa că nu ştiu cât de mari sunt cifrele cu numărul de spectatori. Şi în România cred că va ajunge pe la vreo 20.000 ceea ce e binişor zic eu.

Despre film numai de bine, mi-a plăcut foarte mult, una din cele mai bune comedii ale anului trecut şi cine ştie poate am să mă mai duc o dată la el săptămâna asta.
sergiuseling is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 01 Mar 2010, 11:04   #18
marius_em
Guru
 
marius_em
 
Join Date: Aug 2009
Posts: 1,211
A luat doua premii Cesar, "Cel mai bun sunet" si "Cea mai buna coloana sonora". Felicitari lui Mihaileanu.
Filmul a fost nominalizat si la "Cel mai bun film", categorie castigata de "Un prophete".
marius_em is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 01 Mar 2010, 17:37   #19
miercuri
Guru
 
miercuri
 
Join Date: Jan 2008
Location: internetz
Posts: 2,063
Cu siguranta supraapreciat, se transforma intr-o caricatura pe parcurs. Iar felul in care sunt exploatate stereotipiile e exasperant pe alocuri.
miercuri is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 02 Mar 2010, 08:38   #20
quills
Senior
 
quills
 
Join Date: Jun 2009
Posts: 80
Originally Posted by marius_em:
la Concertul, au fost 10 oameni in sala (din care doi din greseala pe acolo, erau ocupati mai mult cu comentarii stupide). Pacat.

eu am avut privilegiul, unic pentru mine, sa fiu singur in sala. intr-o sambata, pe la 16. dar m-am simtit de parc-as fi avut propriul meu cinematograf, . cu melanie laurent pe tot ecranul ala mare + tchaikovski la final, am trecut mult mai usor peste stereotipiile amintite mai sus.
quills is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Reply


Thread Tools Search this Thread
Search this Thread:

Advanced Search

Posting Rules
You may not post new threads
You may not post replies
You may not post attachments
You may not edit your posts

vB code is On
Smilies are On
[IMG] code is On
HTML code is Off
Forum Jump


All times are GMT +2. The time now is 02:12.


Powered by vBulletin - Copyright ©2000 - 2017, Jelsoft Enterprises Ltd.
jinglebells