C.N.C. - aberatii si coruptie

[Airlight]

Probabil e inclusa spaga care trebuie data ca sa ia un roman la anul.

:lol: :lol: :lol:

la multi ani mey..

[m3lku]

:lol: :lol: :lol:

la multi ani mey..

[keepwalking]

Termenul e strans. Abia azi am vazut anuntul. Documentul a fost creat si postat pe 20 mai a.c. Mai aveti vlaga? Mai are sens?

eu zic ca este timp pentru redactarea unui document cu propuneri.
dar putem trimite si noi, oameni neconstituiti in vreo organizatie profesionala?

[Pitbull]

Sigur cä putem!
Intrebarea e dac-or sä ne ia în seamä...!

[Judex]

Sigur cä putem!
Intrebarea e dac-or sä ne ia în seamä...!

Redactat, semnat documentul si publicat concomitent si in cateva ziare - asta cred ca ar putea fi o solutie.

[Pitbull]

Nu ni-l publicä nici dracu'.
Dar, dacä vä adunati sä-l facem, în astea patru zile care este, I'm with you.

[keepwalking]

eu propun asa:
1. scenariul - 70% din nota finala
2. regizorul - 15%
3. casa de filme - 15 %
4. nota minima pentru scenariu: 7.00
5. toate informatiile despre concurs, note, felul in care a notat fiecare membru al juriului, etc., sa fie publice, conform legii 544 a informatiilor de interes public.
practic, daca eu fac o cerere prin care solicit absolut toate detaliile ce tin de rezultate, sa-mi fie furnizate in maximum 30 de zile.

[Pitbull]

In mare, sunt de acord cu tine - desi, dac-am sta la o discutie, poate-am mai ajusta procentajele alea - nu stiu...
Mai adaug: o metodologie de jurizare a scenariilor complet separat - nu ca elemente ale proiectelor. O datä notate scenariile, cele admise vor fi apoi incluse în pachetele-proiect discutate pentru finantare, iar nota lor nu va avea nici o influentä.
Astfel, se vor preveni aberatii gen:
- scenariu de nota 5, acceptat fiindcä producätorul si regisorul au punctaje mari;
- Iclozan si Barna, cu proiect acceptat fiindcä scenariul a luat nota 9!

Ideea cä "un regisor poate ridica un scenariu slab" sä se aplice INAINTE DE CONCURS - adicä, sä-l rescrie, sä facä din el scenariul äla bunu', si abia ASA sä-l înscrie!
Evident, reversul e de la sine înteles: nimic mai simplu, decât ca un dobitoc sä distrugä un scenariu bun (vezi Popovici, cu "Un acoperis deasupra capului").

[Pashpix]

Cineaştii cer desecretizarea proiectelor şi criterii obiective de punctare la concursul CNC

Criterii obiective şi clare de punctare, precum şi desecretizarea proiectelor, se numără printre propunerile făcute de cineaşti pentru modificarea regulamentului la concursul de proiecte organizat de Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC).

O parte a regizorilor şi-au trimis propunerile chiar vineri, în ultima zi a intervalului pus la dispoziţie de CNC. Alţi cineaşti au precizat, pentru NewsIn, că şi-au mandatat colegi pentru a face acest lucru sau că şi-au exprimat punctele de vedere, în mai multe rânduri, înainte de invitaţia CNC.

"Propunerile centralizate de Cristian Mungiu vor ajunge la CNC în după-amiaza zilei de vineri", au precizat reprezentanţii casei de producţie a lui Mungiu.

În opinia lui Mungiu, selecţia ar trebui făcută de un organism independent, pe baza datelor puse la dispozitie de CNC.

După anunţarea rezultatelor de la ultimul concurs de proiecte al CNC, Mungiu a redactat o scrisoare deschisă către Ministerul Culturii, în care propunea ca tuturor membrilor din comisiile de selecţie să le fie solicitate declaraţii pe propria răspundere, în care aceştia să precizeze dacă s-au făcut presiuni asupra lor de a favoriza anumite proiecte. Membrii comisiei ar mai trebui, în opinia lui Mungiu, să aibă obligaţia de a face o apreciere scrisă despre proiectele câştigătoare, urmând ca ei să nu mai facă parte din viitoare comisii de selecţie in cazul în care carierele publice ale filmelor notate de ei diferă semnificativ de estimările pe care le-au făcut.

Potrivit lui Mungiu, este necesară şi o recalculare a punctajelor aplicanţilor la concursurile CNC anterioare, cu aplicarea strictă a regulamentului şi folosirea doar a datelor care se confirmă din declaraţiile candidatilor, recalculare ce ar putea furniza, în unele cazuri, rezultate semnificativ diferite faţă de cele care au desemnat câştigătorii.

Cristian Mungiu apreciază că, pe termen scurt, regulamentul de concurs trebuie modificat în sensul revenirii la spiritul său iniţial, acela de a sprijini valoarea probată prin succese incontestabile în festivaluri de prestigiu incontestabil, prin vânzări şi încasări probate prin returnări de fonduri către CNC. Regizorul mai spune că este preferabil ca membrii comisiei de selectie şi experţii comisiei financiare să nu fie aleşi de CNC, iar verificarea dosarelor, inclusiv a bugetelor candidaţilor, trebuie făcuta înainte de concurs, în aşa fel încât etapa a doua a concursului să nu fie interpretabilă.

Un alt regizor din "noul val", Tudor Giurgiu, spune că, în ultimii doi ani, a trimis mai multe propuneri de îmbunătăţire a regulamentului. "Ca membru al Asociaţiei Cineaştilor din România, am tot trimis propuneri de îmbunătăţire a acestui regulament. În ultima săptămână nu am trimis, însă ştiu că va face acest lucru Cristian Mungiu. Principala doleanţă a mea este eliminarea oricărui tip de echivoc în ceea ce priveşte criteriile de acordare a acestor finanţări", a declarat Giurgiu, care a fost mandatat şi de Stere Gulea să îl reprezinte în această problemă.

La propunerile lui Mungiu şi Giurgiu subscriu mai mulţi regizori tineri. "Eu, personal, nu am trimis nimic. Din câte ştiu, Cristi Mungiu se ocupă în mod concret de aceste propuneri", a spus Hanno Höfer, care a colaborat cu Mungiu la "Amintiri din Epoca de Aur", unul dintre cele două filme care au reprezentat România la ediţia 2009 a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes.

Printre semnatarii scrisorii lui Mungiu s-au numărat şi Radu Muntean şi Adrian Sitaru, care spun că se alătură, şi de această dată, aşa-zisului grup reformator. "Făcând parte din Asociaţiei Cineaştilor, Cristian Mungiu şi Tudor Giurgiu sunt cei care se ocupă de asta. Noi am tot discutat de-a lungul timpului despre ce anume trebuie modificat în regulamentul CNC. Propunerile au fost incluse într-o serie de documente care sunt sigur că au fost trimise la CNC şi la Ministerul Culturii", a declarat Radu Muntean.

Regizorul Mircea Mureşan este pesimist în privinţa şanselor de schimbare în bine a regulamentului. "Am trimis propunerile din partea Societăţii Cineaştilor Independenţi din România acum trei-patru zile. Nu-mi pun mari speranţe că o să se rezolve ceva, cel puţin pentru noi, cei bătrâni, care şi aşa am mai rămas puţini. Poate va fi ceva bun pentru cei care vor urma. Principalul lucru care vrem să se întâmple este desecretizarea proiectelor. Oricum, această secretizare a fost un bluf. Sunt sigur că toate datele proiectelor erau cunoscute de către juriu", spune regizorul Mircea Mureşan.

Un alt veteran al cinematografiei româneşti, Dan Piţa, invocă prioritatea desecretizării concursului. "Am trimis propunerile mele domnului Mureşan. Principala modificare este cea referitoare la desecretizare", spune Piţa.

Regizorul Mircea Daneliuc, însă, spune că nu a trimis propuneri la CNC. "Am trimis propunerile mele la Comisia de cultură a Senatului. Sper să asimileze ei ce este de asimilat. La CNC nu trimit. Are cine să trimită, sunt băieţii aştia noi care au protestat. Să trimită ei la CNC şi să-şi facă singuri cinematografia lor", a declarat Mircea Daneliuc.

Un alt regizor din "vechea gardă", Constantin Vaeni, se declară rezervat în privinţa şanselor ca noul regulament să aibă urmări pozitive. "Nu am nicio speranţă ca un nou regulament să aducă ceva fundamental bun. Cei care participă nu au decât un ideal: să ia toţi banii. Dar asta nu se poate. Oricum, acolo e un talmeş-balmeş. Nu se mai ştie dacă e concurs de scenarii, de regizori, de producători, când de fapt ar trebui să fie un concurs de proiecte. Iar un proiect se ia de la zero. Faptul că ai avut un rezultat cu un film nu garantează că la următoarea peliculă o să fii la fel de prost sau de genial. Ca să facem o paralelă, după ce Nadia a luat nota zece la Olimpiadă, nimeni nu a clasat-o direct pe locul unu la următoarele concursuri. A trebuit şi ea să treacă prin calificări ca toţi oamenii. Ce este şi mai trist este faptul că în toată această problemă Ministerul Culturii este pe dinafară. Eu cred că cel mai bine ar fi ca CNC să revină în administrarea guvernului şi să nu rămână a unui singur minister", este de părere Vaeni, fost preşedinte al CNC.

În urma propunerilor primite, CNC va organiza o dezbatere profesională la care vor fi invitaţi să participe şi reprezentanţii asociaţiilor din domeniul cinematografiei. "Ca urmare a acestei dezbateri se va realiza proiectul noului Regulament de Concurs, care va fi transmis spre aprobare şi publicare Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional. Întrucât ne propunem ca următoarea sesiune de concurs să aibă loc în luna septembrie 2009, vă rugăm să respectaţi, ca termen limită, data de 29.05.2009 pentru transmiterea propunerilor dumneavoastră", spun reprezentanţii CNC.

[farabeuf]

jfc

[Pitbull]

"Jfc"?
(Scuze, abia m-am trezit, sunt cheaun de somn, si nu-mi picä fisa... )

[halebardul]

cauta aici http://www.urbandictionary.com/

Faza cu desecretizarea mi se pare normala, oricum era o mascarada, dar e fara importanta, fara greutate. Nu inteleg ce tot bat respectivii moneda pe ea. Proiectele erau secrete la faza citirii scenariilor, atat.

Cu alte cuvinte, un scenariu putea fi al cuiva pe care ori il stiau toti din comisie, ori il stiau doar unii ori nu-l stia nimeni.

daca-l stiau toti - la ce bun secretizarea?
daca nu-l stia nimeni - tot aia, era ca si secretizat

ramane varianta daca-l stiau numai unii si incercau sa-i dea o nota "subiectiva". Dar desecretizarea nu rezolva nici aici mai nimic:
cei care nu stiau al cui e scenariul, afla - si mai degraba cred ca vor fi influentati de numele aflat decat ca vor ramane neutri ca atunci cand nu stiau al cui e.
cei care stiau si inainte al cui e vor putea da in continuare aceeasi nota "subiectiva". Ce-i opreste?

Deci: Care-i spilul cu desecretizarea?

Interesant ca in general cei din, scuzati termenul, "garda veche" cer desecretizarea atat de vehement - oare de ce cred ei ca acolo au avut de pierdut pana acum? Ca adica, daca stia ea comisia cui ii respinge scenariul... ... (?)

Bine, desecretizare, si?

Eu as cere nu numai desecretizare ci transparentizare: cat mai multa libertate din partea unor observatori externi sa vada ce se intampla in bucataria respectiva. Ca la alegeri, sau chiar mai bine. Sa se faca publice cat mai multe detalii referitoare la concursul in desfasurare, si dupa. Chiar pana la accesarea libera de catre oricine (poate intr-un regim de Intranet, sau cu parola sau altfel, ca la CNSAS ) a proiectelor participante.
Cu grija pentru protejarea drepturilor de autor, fireste.

[Pitbull]

Eu as cere nu numai desecretizare ci transparentizare: cat mai multa libertate din partea unor observatori externi sa vada ce se intampla in bucataria respectiva. Ca la alegeri, sau chiar mai bine. Sa se faca publice cat mai multe detalii referitoare la concursul in desfasurare, si dupa.

De obicei, ei zic "da, sigur...!" si pe urmä se fac cä uitä... Tocmai AICI e marea bätaie a pestelui!

[Pitbull]

Asta e: Noul cinema românesc între împotriveală administrativă, poticneală la public şi vrăjeală critică

Alex. Leo Şerban, în dialog cu Valerian Sava
Idei în Dialog, iunie 2009

Alex. Leo Şerban: Dragă Valerian, vremurile sînt sumbre. De unde ne bucuram că noul ministru al Culturii, Theodor Paleologu, dădea semne că vrea să gestioneze sănătos treburile Cinematografiei - după discursul simpatic de la premiile Gopo, cu "pleaşca" noului val etc. -, evenimentele ultimelor săptămîni ne pun pe gînduri. La discuţia organizată de MCC, la care am participat amîndoi, ministrul a părut depăşit de situaţie - care "situaţie" a fost luată în mîini şi în guri, foarte vocal, tocmai de reprezentanţii "vechiului val", cel care nu duce nicăieri, deşi se agită încolo şi-ncoace, steril, cu bani de la CNC! Spune-mi sincer - pentru că eşti unul dintre cei mai activi, şi aş zice chiar tineri, contestatari ai "sistemului nereformat" -, chiar crezi că se mai poate schimba ceva? Îţi mărturisesc că, în ce mă priveşte, sînt sceptic. Mă tem că alde Marius Th. Barna, Ioan Cărmăzan, Adrian Popovici ş.a. - stipendiaţii pe viaţă ai CNC-ului - vor face filme în continuare, la fel de nepăsători la vociferările noastre şi la fel de nepăsătoare, ele, filmele lor, la dezinteresul publicului, al criticii şi al festivalurilor internaţionale.
Valerian Sava: Dragă Leo, tocmai am întrerupt lectura noii tale cărţi, 4 decenii, 3 ani şi 2 luni cu filmul românesc, scoasă la Polirom concomitent cu cea a lui Andrei Gozo, Bunul, răul şi urîtul în cinema; aveam deja în cap nişte idei şi formule comparatiste, mă cuprinsese febrilitatea sintagmatică a unor notaţii; angajasem o pagină de revistă în acest scop; văzusem în paralel noul film al lui Corneliu Porumboiu, Poliţist, adjectiv, care îmi apare nesperat de sus, printre celelalte vîrfuri ale ceea ce numesc fără ezitare Noul Cinema Românesc; chiar îmi spuneam că nu mai contează abisurile contextului, micimile şi monstruozităţile "sistemului", cu care îmi stîlcesc atît de des frazele şi paginile scrise; cînd, iată, a trebuit să intrăm din nou în vertijul la care te referi. Care e neantul absolut. Fiindcă filmele ca atare nu se discută, la o întîlnire cum a fost cea la care am participat împreună. Nimeni nu vrea să ia act pe loc de imaginea cinematografiei schizoide, care rezultă din vizionarea în aceeaşi săptămînă a filmului lui Porumboiu şi a celui al lui Ioan Cărmăzan (O secundă de viaţă). Plus că, spre a rămîne la instrumentarul criticii de film, al criticii de artă într-un dialog public, am avea nevoie de punctele de sprijin numite ontogenia curentelor şi a şcolilor de film moderne şi postmoderne, într-o istorie a filmului universal şi românesc, ca ramuri sau extensii ale criticii de specialitate, nu ale "cărţii de telefon", cum i-ai zis la un moment dat unei anumite cărămizi editoriale. Ar trebui să găsim denominaţii echivalente ale ignoranţei şi imposturii în sferele conexe. Şi atunci care e terenul unei "dezbateri publice"? Căci nici textele Scrisorilor deschise ale cineaştilor valizi şi ale criticilor nonclientaleri n-au fost acceptate ca puncte de plecare, au fost plasate între derizoriu şi atentat la ordinea de stat. Mă întrebi dacă "se mai poate schimba ceva". Nu, nu se poate schimba nimic, în ce-i priveşte pe cei citaţi şi instituţiile aferente. N-ai scris tu, încă din 2002: "poate România va ajunge să facă reformă, dar Biroul, UCIN-ul - jamais!"? M-ai stimulat să public în noiembrie 1999, în Dilema, un biet text intitulat Manifest în catastrofă, "inspirat" nu atît de filmele curente (a urmat un an şi jumătate fără nicio premieră autohtonă), cît de faptul că ajunsesem să constat, să-mi spun şi să spun peste tot că în fruntea acelor instituţii se aflau (cum se află şi azi) persoane "intratabile şi irecuperabile". Cel mai bine ai spus-o însă tot tu, în acel Scenariu miniatural, perfect actual: "Din 1990, Uniunea Scriitorilor este condusă de Dinu Săraru. / Din 1990, Uniunea Artiştilor Plastici este condusă de Sabin Bălaşa (fie iertat! - nota mea). / Din 1990, Uniunea Arhitecţilor este condusă de Anca Petrescu. / Vi se pare scandalos? / Vi se pare absurd? / De ce? / Din 1990, Uniunea Cineaştilor este condusă de Mihnea Gheorghiu...".

A.L.Ş.: Ai fost, în repetate rînduri, "ghimpele din coasta" CNC-ului, UCIN-ului etc., nelăsînd nesancţionat aproape niciun matrapazlîc (cuvîntul, probabil turcesc, se potriveşte!) din balcanica noastră cinematografie... Dincolo de toate apelurile, anchetele, somaţiile, scrisorile deschise ş.a.m.d. pe care le-ai iniţiat, ce crezi că se mai poate face? "Dinozaurii" - termen care nu acoperă toată fauna clientelară, întrucît Barna sau Popovici, de pildă, fac parte din generaţia medie - se consideră, tocmai ei!, "discriminaţi", cer să facă filme în continuare etc. Prin cîţiva reprezentanţi ai lor în Parlament (Sergiu Nicolaescu, Radu F. Alexandru...), promit / ameninţă să schimbe Legea, ceea ce - cu toţii ne dăm seama - ar fi ultimul cui în coşciugul Cinematografiei româneşti. Se pare că sîntem condamnaţi să tîrîm după noi, în trena "noului val", o democratură de inşi netalentaţi care, în oricare altă cinematografie din lume, ar fi marginalizaţi "după merit". Mă întreb: oamenii ăştia care - e limpede - n-au nicio mîndrie, nicio etică, deci nu ar putea fi cine ştie ce afectaţi de nominalizarea lor pe o eventuală "listă a ruşinii", oamenii aceştia, deci, nu ar putea fi sancţionaţi de însuşi Regulamentul de funcţionare a concursurilor CNC? În ancheta de sfîrşit de 2008 din Observator cultural, dacă-ţi aminteşti, propuneam ca eşecurile repetate să fie penalizate: respectivii ar avea libertatea de a face filme cu bani de oriunde poftesc, dar nu de la CNC. Ministerul - în a cărui subordine este această instituţie - nu poate decide în acest caz o "îngheţare" a creditelor în cazul producţiilor neperformante? Nu ştiu - te întreb pe tine, pentru că eşti mult mai cunoscător în astfel de chestiuni...
V.S.: Nimeni nu-i "cunoscător", în neantul ignoranţei înainte descrise. Ce ar trebui să "cunoşti", în faţa unor texte de lege sau de regulament compuse de persoane care n-au tangenţe certe cu zisele materii de studiu, iar în conturarea portretului lor nici licenţele polemicii şi pamfletului nu sînt suficiente, trebuie să apelăm la instrumentarul panopticumului romanesc? Iar ministerul serveşte de 12 ani diverse proiecte de lege la sorgintea cărora se află un fost inginer, un fost ingineraş şi o fostă consilieră agramată, plus, de vreo şase ani, un Regulament de avarie neputincios. Totul în sucul propriu expirat al unor funcţionari de formaţie jurişti, cărora pare să le fi fost extirpat din memorie abecedarul milenar al jurisprudenţei. Ei ocupîndu-se de orice altceva - cum ar fi procentajele taxărilor, sursele de finanţare, recte nu ştiu ce grilă fixă cu note pentru compartimentele de lucru ş.a.m.d. - şi ferindu-se ca de foc de nucleul şi motorul oricărei legislaţii. Adică de problema Puterii din branşă: căile (noi) şi criteriile (valorice) de alegere sau numire, componenţa şi prerogativele organismelor directoare, executive şi de lucru, reglarea diferendelor, întru asigurarea autonomiei lor funcţionale etc. Dacă mă somezi, cerîndu-mi soluţii concrete, ştii ce-ar trebui să facă Theodor Paleologu, dacă ar putea şi ar vrea să fie un mare reformator? Că unul mic sau mijlociu nu sînt de conceput (n-au fost niciodată) în România (vezi Mona Muscă, a cărei prestaţie ministerială am rezumat-o în distihul "liste / sferto-reformiste"). După ce ar (re)citi Istoria civilizaţiei române moderne a lui Eugen Lovinescu, la care făceam trimitere într-o Scrisoare deschisă personală din 5 ianuarie 2009, din care ar prelua regula mersului împotriva curentului şi a reformelor de sus în jos, ar urma exemplul lesnicios al lui Răzvan Theodorescu, care a desfiinţat "Colegiul Consultativ" condus de Sergiu Nicolaescu, după al doilea concurs fraudat la CNC, în 2003. Ar face astfel un prim pas, destituind (cu mult mai multe argumente în 2009) directorul general ultracompromis şi Consiliul de Administraţie descalificat (poate ar ajuta şi mărturia cîte unui fost membru a unei comisii de selecţie, care a trebuit să alunge de la uşă concurentul cu un plic masiv de bani - unul dintre cei citaţi de tine mai sus). Ministrul ar întreprinde apoi gestul mai dificil şi temerar (că doar nu-i pesedist, ca predecesorul): ar numi un Colegiu Director Provizoriu, compus din semnatarii singurelor proiecte de reformă puse pe hîrtie şi coerente (că doar trăim într-o societate a competiţiei deschise!): cei 22 de regizori, producători, scenarişti şi actori (plus Cristian Mungiu, cu care ei s-au solidarizat, fac 23), plus cei 8 critici, istorici şi publicişti de specialitate. Ar rezulta exact numărul impar de 31 membri ai unui organism împuternicit să gireze jumătate de an treburile curente (alegîndu-şi un Comitet Executiv), dispunînd totodată auditul critic al rezultatelor din ultimii ani ale actualelor acte normative şi elaborarea proiectelor unei Legi Organice şi a Regulamentului aferent (compatibile cu normele europene, sfidate orwellian de cele în vigoare). Iar ministrul ar supune întreg pachetul discuţiei unui Simpozion Naţional care, desfăşurat în una din sălile ronde ale Parlamentului, ar putea mobiliza ulterior cvorumul şi majoritatea de voturi necesare unei refondări instituţionale a cinematografiei.

A.L.Ş.: Nu putem decît să visăm, vorba francezului. Dar cred că, deja, am vorbit prea mult despre "problemele administrative" (pe care, din păcate, nu avem "îndrituirea" să le rezolvăm noi, oricîte bune idei am avea; îţi semnalez şi dosarul foarte convingător făcut de Răzvan Brăileanu în revista 22) şi prea puţin, spre deloc, de însăşi substanţa cinematografului nostru (care "nu există", scriam eu în '93... deloc "vizionar", cum se poate vedea!). Adică, ştim cu toţii - noi, criticii, dar şi o parte, mai fină, a publicului - cum "aşa nu" (care sînt anti-modelele absolute; n-o să-i amintim încă o dată, că nu merită), dar avem oare, noi criticii, un standard comun atunci cînd judecăm "aşa da"-urile? E clar că nu sîntem cu toţii pe aceeaşi lungime de undă atunci cînd receptăm frecvenţele "noului cinema românesc" - unii nu au aceleaşi aşteptări, ca atare nici aceleaşi bucurii etc. -, dar poate că n-ar strica o incursiune în propria noastră breaslă (atît de marginalizată, altfel) pentru a detecta şi discerne - dincolo de simpatii sau antipatii personale - feedback-urile corecte şi coerente de cele confuze şi incongruente.
V.S.: Mă tem că "visul", cum zici, va fi fost deja spulberat, cînd acest text va fi apărut. Dar cărţile semnate de tine şi de Gorzo, de la lectura întreruptă a cărora am pornit, vor rămîne. Nu doar "corecte şi coerente", dar şi active. Cum a fost şi este prezenţa voastră în (eu îl scriu cu majuscule introductive) Noul Cinema Românesc. Încă din start, adică din 2001, cînd tu ai scris că Marfa şi banii "inaugurează o nouă direcţie", iar Andrei Gorzo a notat în Dilema că eu aş fi exclamat după vizionarea în avanpremieră de la Cinema Eforie că ar fi "un film providenţial". Tot atunci, în 2001, tu înfiinţînd şi botezînd parafrastic, în Observator Cultural, echipa "Cei 5 care au speriat restul", incluzîndu-i pe Mihai Chirilov şi Laurenţiu Brătan. Noi n-am vrut "să speriem restul" (cei ce zic "nu critic pe cei de la care iau banii"), dar "restul" s-a speriat singur, pe loc, manifest şi din ce în ce mai agresiv (tu demisionaseşi din UCIN, Eugenia Vodă se recuzase din Birou, eu urma să fiu "radiat"). În acelaşi an inaugural 2001, Mihai Chirilov, care va fi în anul imediat următor cofondator cu Tudor Giurgiu al TIFF-ului clujean, a făcut o selecţie faimoasă la Festivalul Filmului Britanic. Atunci, sincron în reacţii cu tine, dar separat, neconcertat, am titrat un articol Un festival de autor şi o breaslă de precupeţe. Atunci s-a produs implicit o polarizare în critica de film, sincronă (îmi place cuvîntul şi-l repet, mai ales că l-am citat înainte pe Lovinescu), perfect sincronă şi similară cu ceea ce începuse să se întîmple printre regizori, cu ivirea firavă - fiindcă era un singur film, complet izolat şi detestat în context - a Noului Val. Tu îl scrii tot fără verzale şi ai motive, fiindcă abia în toamna lui 2002 au apărut Occident al lui Mungiu şi Furia lui Radu Muntean, pentru ca în 2003 "valul" să fie deja "mort" (am pus cuvîntul într-un titlu), din vina "sistemului", spre a învia abia în 2005, cu... Moartea domnului Lăzărescu, care a fost omorît în 2006, la mereu criminalele Premii UCIN (în recidivă, după mutarea în 2002 de pe locul 1 pe 15 a filmului lui Cristi Puiu şi subclasarea în 2003 a Occident-ului). Fac acest istoric nu de dragul lui, ci pentru că mi-ar place să inversăm puţin rolurile, la expierea inevitabilă a numărului de semne al acestor două pagini. Adică să-ţi pun eu o întrebare sau două-trei şi tu să ai ultimul cuvînt. Dacă ne gîndim cum au apărut şi care au fost relaţiile intestine ale principalelor mişcări reformatoare occidentale de după război, Neorealismul Italian, Noul Val Francez şi Noul Film German, cum îţi explici că - din 2003, cînd cu cei 15+15=30 iniţiatori şi cosemnatari ai unei Scrisori deschise prezentate la Clubul Prometheus, pînă în 2009, cînd cei 22+inspiratorul lor Cristian Mungiu=23 au semnat ultima Scrisoare deschisă -, niciodată n-a existat un minimal gest public de solicitudine şi cooptare în reciprocitate, către (din nou verzale!) Noua Critică, din partea tinerilor cineaşti instituţionalizaţi în ACRO? Care e diferenţa, în acest plan şi în perspectiva elaborării unei strategii fiabile, dintre cei susţinuţi cvasipartizan de noi, pe de o parte, şi, pe de altă parte, un Sergiu Nicolaescu, care, la o emisiunea a lui Stelian Tănase de pe Realitatea TV din luna mai 2009, a precizat ritos că, în Regulamentul planificat de el să însoţească o Lege tot de el (re)moşită, criticii nu vor mai trebui să fac parte deloc din comisiile de selecţie de la CNC ("ei avînd alte treburi"), proiectele urmînd să fie ierarhizate, prin rotaţie, de realizatorii înşişi, întîi şi-ntîi fiind pomeniţi actorii?! Te implor, dă-mi o explicaţie la timpul prezent, a racolării tinerilor, în acelaşi numitor comun al opacităţii refractare faţă de critică şi faţă de critici, o explicaţie care s-o contrazică pe cea istoricistă, dată de mine: că e acelaşi handicap cultural al artizanilor din prima jumătate a secolului trecut, agravat şi perpetuat din deceniile dictaturii.

A.L.Ş.: Dragă Valerian, mă tem că ai dreptate... Dacă ar fi după mine, aş pune în juriile de scenariu numai critici de film (minus eu, fireşte, pentru că se ştie că nu-mi place să citesc scenarii)! Dacă ar fi după mine (şi aş fi ministrul Culturii), mi-aş lua consilieri numai critici de film (eu am refuzat să fac parte dintr-un soi de comisie ministerială...). Iar motivul nu trebuie căutat prea departe: numai criticii pot fi obiectivi atunci cînd judecă un proiect pentru că numai ei au tot interesul să vadă filme bune!
Nu ştiu de ce cred oamenii din cinema că sîntem masochişti... că am vrea să vedem filme proaste... Recunosc că e mai uşor să scrii "de rău", desfiinţînd un film, şi poate fi mai savuros; dar - să ne-nţelegem: critica (de orice tip) este în primul rînd o formă de admiraţie. Vezi sau asculţi sau citeşti ceva ce te-a bucurat şi simţi nevoia de a împărtăşi acea bucurie - asta este critica, în sensul ei originar! Că, uneori, e nevoie să mai şi "veştejeşti" - cum se spune în popor, cu un verb care mie-mi place mult -, asta e, n-ai ce-i face: există şi pagube colaterale ale acestei meserii. Şi cred că proasta părere a multor regizori (şi mai vechi, şi mai noi) faţă de această breaslă a noastră vine din - cum spuneai - acel "handicap cultural" (asta e, sîntem o cultură tînără cu un cinema şi mai tînăr, care n-a fost niciodată considerat ca făcînd parte, de drept, din "artele majore"...), dar şi dintr-o, hai s-o spunem pe-a dreaptă, proastă creştere - văzută şi descrisă şi de Dan C. Mihăilescu printre scriitori. Pentru mulţi artişti, criticul e bun numai atunci cînd laudă; dacă se-ntîmplă să mai şi critice, devine automat un idiot. (Asta am spus-o de atîtea ori încît am senzaţia că fac playback!)
Dar trebuie să spun că şi noi, criticii, sîntem uneori prea chichiricioşi. Unii nu se entuziasmează deloc, fac gura pungă în faţa unor reuşite incontestabile - sau le caută, musai, nod în papură, atunci cînd este evident că suma calităţilor este mai mare decît suma defectelor... Sau scriu, dimpotrivă, "de bine" despre nişte catastrofe. În aceste cazuri nu doar credibilitatea criticului X este în cauză, ci a întregii bresle. Din păcate.
Dar nu vreau să am "ultimul cuvînt", mai ales că sînt gazdă! Aşa că - încă o întrebare pentru tine: Crezi că e bine să existe o solidaritate de breaslă printre critici, în ciuda acestor "defecţiuni"?
V.S.: O solidaritate fără nostalgia comasării! Şi liberă de filistinismul celor care nu înţeleg că "axis mundi" e în acest domeniu caracterul, dar uneori sub aspectul paradoxal al aparenţei contrare. Fără asumarea acestui risc, nu există critică, ci doar gazetărie nombrilistă şi fripturism. E fatal să fie văzută viceversa "polarizarea" care s-a produs în 2001, necesară şi productivă, dar în parte impusă şi agravată de agresiunile la care m-am referit, din nefericire în recidivă la zi.

[teo_k3]

Deschid acest topic in speranta ca vom putea face o analiza a filmelor finantate de CNC dar nefacute, pentru a afla care sunt adevaratii tunari ai filmelor romanesti.

Daca Sergiu Nicolaescu este considerat Tunarul NR.1 al cinematografiei romanesti, atunci care sunt ceilalti tunari?

Sper ca veti veni cu date concrete:
- anul concursului,
- castigatori,
- filme terminate,
- filme neterminate (tunuri sau .....),
- premii optinute,
- incasari,
- alte tunuri date la CNC.
........

Doresc sa luati in calcul toate aspectele.
Care din aceste filme au fost sau vor fi iubite si preferate de public?
Care din aceste filme au fost doar tepe date la CNC.Cine sta in spatele acestor filme?

Se inscrie cineva la discutii?

[Angel2010]

CNC-ul, sacul de box al cineastilor frustrati care nu pot face filme...

[Pashpix]

Cinematografia română în 2010. Războiul "şopârlelor" cu "dinozaurii"
Certitudinea

Războiul dintre generaţia “noului val” din cinematografia românească şi cei numiţi de ei “dinozauri” sau “expiraţi” a început acum 20 de ani şi continuă şi astăzi. Ba chiar a atins amplitudinea maximă. Scânteia care a aprins butoiul cu pulbere este o încurcătură făcută, la sfârşitul anului trecut, de fostul ministru al Culturii, Theodor Paleologu care, într-un puseu de sagacitate (şi inspirat de Cristian Mungiu), a tăiat, de pe lista membrilor consiliului de conducere al CNC, Asociaţia Producătorilor de Film. Aceştia, bineînţeles, au făcut contestaţie.

Între timp a căzut Paleologu şi a venit Kelemen Hunor, care s-a trezit pe cap cu ditamai “războiul civil” între cineaşti. Din abilitate politică, ministrul le-a spus să ia singuri o decizie, adică să-şi numească ei reprezentanţii. Acest lucru era, bineînţeles, imposibil – având în vedere nivelul de presiune al conflictului - , iar tânărul ministru UDMR-ist ştia asta. Aşa că le-a spus: “Atunci voi face eu numirile dar, în cazul acesta, nu voi accepta nicio contestaţie”. Punct ochit, punct lovit şi le-a astupat gura. Consiliul de conducere al CNC e alcătuit din şapte membri: 5 reprezentanţi ai “breslelor” din cinematografie, un reprezentant al MCCPN şi directorul CNC (Eugen Şerbănescu).

Ioan Cărmăzan: “Care producători? Cizmăria SRL?”

Pe fond, situaţia este dramatică, deşi rezultatele internaţionale ale filmului românesc par să prezinte o realitate roz. În aparenţă este un conflict de principii dar, în fapt, e vorba de un război de împărţeala banilor de la CNC. Aceştia se scurg în nişte uriaşe găuri negre, de vină fiind Legea Cinematografiei, căreia îi lipsesc nişte precizări punctuale privind responsabilitatea producătorilor. Conform reglementărilor actuale, înscrierea la concursul de scenarii o face producătorul, nu regizorul sau scenaristul. Acesta (producătorul) vine la pachet şi cu regizorul, pentru a da greutate şi credibilitate scenariului. Pe parcurs însă, regizorul poate fi schimbat, neexistând vreo interdicţie în acest sens. O altă hibă este faptul că CNC-ul dă până 50% din costurile producţiei, urmând ca, teoretic, producătorul să pună restul. În realitate, producătorul face filmul cu jumătate din banii primiţi de la CNC, iar cealaltă jumătate o bagă în buzunar. Ca să faci un film de 2 miliarde de lei vechi (cât ar costa în total) cu doar 500 de milioane (adică un sfert din cât ar trebui) înseamnă bineînţeles să alegi cele mai ieftine locaţii, cei mai ieftini actori, cei mai ieftini operatori. Iese un film pe măsura costurilor. Evident că filmul n-are niciun impact, este pierdere 100%, dar producătorul nu pierde nimic. După 7 ani, dacă nu recuperează nimic, nu păţeşte nimic. Filmul intră în proprietatea CNC-ului şi producătorul scapă. Chipurile, pierde dreptul de exploatare. De fapt, n-are nimeni ce exploata. “Suntem singura ţară din lume în care banii de producţie se dau producătorului. Peste tot, producătorul îşi ia banii din difuzarea filmului, nu din altceva – spune Ioan Cărmăzan. Producătorii nu se îmbogăţesc din asta, dar trăiesc. De fapt, care producători? Au un birou, un telefon şi o maşină şi se intitulează casă de producţie. Nu sunt producători, sunt producători executivi. Cizmăria SRL, asta sunt! Vii şi le dai pielea - îţi fac pantofii. Nu le dai pielea – nu le dai banii - , nu-ţi fac pantofii. Nu pun nimic de la ei”.

Lista “dinozaurilor” şi a regizorilor din “noul val”

Părţile aflate în conflict sunt, pe de o parte, “dinozaurii” sau “expiraţii”, iar pe de altă parte, cei intitulaţi (sau autointitulaţi) “noul val”. Dar şi aici trebuie făcute unele distincţii, pentru că în fiecare tabără sunt mai multe rânduri de generaţii. “Dinozaurii”, de pildă, sunt eşalonaţi pe trei nivele. Din prima categorie (cei afirmaţi în perioada 1950- 1969) mai trăiesc Gheorghe Naghi, Aurel Miheleş (cei care l-au lansat pe marele ecran pe Grigore Vasiliu Birlic), Andrei Călăraşu, Mircea Drăgan, Andrei Blaier, Liviu Ciulei, Geo Saizescu). Urmează generaţia 1960-1969, cu Dinu Cocea, Elisabeta Bostan, Mircea Mureşan, Lucian Pintilie, Alecu Croitoru, Sergiu Nicolaescu şi Radu Gabrea. Ultima generaţie de “dinozauri” în viaţă sunt Dan Piţa, Mircea Daneliuc, Constantin Vaeni, Mircea Moldovan, Stere Gulea, Dinu Tănase şi Nicolae Mărgineanu. Generaţia nouă are şi ea două nivele: Nae Caranfil şi Radu Mihăileanu (1990-1999), urmaţi de Cristi Puiu, Cristian Mungiu, Radu Muntean, Adrian Popovici, Cătălin Mitulescu, Gheorghe Preda, Sinişa Dragin, Corneliu Porumboiu, Tudor Giurgiu, Napoleon Helmis şi Petre Năstase (2000-2007). Aici trebuie făcută precizarea că Sinişa Dragin e cetăţean sârb. Dar, fiind elevul lui Ioan Cărmăzan şi mai făcând şi un film după scenariul acestuia (“În fiecare zi Dumnezeu ne sărută pe gură”) este asimilat cinematografiei româneşti prin care s-a lansat. Numai că, graţie indolenţei CNC faţă de filmele autohtone, producţia a câştigat, în 2002, Tigrul de Aur la Festivalul Internaţional de Film de la Rotterdam ca… film sârbesc…

Nae Caranfil şi Cătălin Mitulescu fac pas înapoi

Revenim la conflict: între cele două tabere amintite se află “intermediarii”, adică viitorii “expiraţi”: Ioan Cărmăzan, Şerban Marinescu şi Laurenţiu Damian.
Liderul “noului val” a devenit, prin prestigiul indus de câştigarea Palme d’Or-ului, Cristian Mungiu. De partea cealaltă, purtătorul de stindard e vicepreşedintele UARF Ioan Cărmăzan. Între timp, cel mai vocal dintre tineri a ajuns Cristi Puiu (cel cu “Marfa şi banii” şi “Moartea domnului Lăzărescu”). Interesant este că, în cadrul “noului val”, poziţiile sunt nuanţate. Nae Caranfil, de exemplu, refuză să-şi mai declare poziţia, preferând să stea departe de teatrul de luptă. Cătălin Mitulescu s-a dezis şi el, la un moment dat, de războiul lui Cristi Puiu cu CNC pentru că, zicea, “nu mi se pare normal să contestăm tot timpul după ce se dau rezultatele (de la concursul de scenarii n.r.). Mi se pare o dovadă că nu vrem să intrăm în normalitate şi că ne place scandalul. Nu cunosc vreo poziţie a lui Cristi înainte de concurs”.

Cristi Puiu: “Până în 2000, cinematografia română, practic, n-a existat”

Abordat în legătură cu acest scandal, Cristi Puiu ne-a vorbit, şi el, tot de normalitate: “Eu nu pot vorbi în numele unei generaţii, pentru că nu îmi pot permite să fac asta, vorbesc în numele meu propriu. Dacă vorbim despre generaţii, este normal să existe conflicte. Dar aici este în primul rând un conflict între viziuni. Ceea ce am reclamat eu, personal, la ora aia, în 2003, era o situaţie de normalitate, ceea ce înseamnă debarasarea de tot ce înseamnă mediocritate şi clientelism. Până în 2000, cinematografia română, practic, n-a existat. Prin generaţia asta tânără - aşa-numită noul val – cinematografia română a fost repusă pe hartă. Ceea ce se întâmplă cu reprezentanţii celorlalte generaţii – mă refer la generaţia lui Saizescu, Cărmăzan… - este că banii pe care-i primesc de la CNC sunt consumaţi, cheltuiţi, pe producţii submediocre, care n-aduc niciodată vreun beneficiu de imagine şi nici bani”. Intrigat de afirmaţia că “până în 2000, cinematografia română practic n-a existat”, i-am amintit lui Cristi Puiu de Ciulei, Pintilie, Blaier şi Piţa. “Au fost nişte accidente fericite în istoria relativ recentă a cinematografiei române, şi anume anii ’60, chiar ‘70, când atenţia publicului european şi internaţional s-a îndreptat spre cinematografia română, prin regizori ca Liviu Ciulei şi Pintilie”.

Petre Năstase: “Mai degrabă filmele premiate după 2000 sunt accidente”

Petre Năstase nu agreează ideea de “autonaştere” a lui Cristi Puiu. “Nu poţi să înveţi meseria asta fără maeştri. Eu am învăţat de la toţi: de la Piţa, de la Daneliuc, de la Blaier, de la Cărmăzan, de la Sergiu Nicolaescu… Premiile internaţionale recent obţinute sunt foarte importante pentru cinematografia română, dar fără cele de dinaintea lor, n-ar fi însemnat nimic. Iar referitor la afirmaţia cu <accidentele fericite>, a lui Cristi Puiu, cred că, prin comparaţie cu <Pădurea spânzuraţilor>, <Prin cenuşa imperiului>, <Lumina palidă a durerii>, <Hotel de lux> sau <Omuleţul> lui Gopo, mai degrabă filmele premiate după 2000 sunt <accidente>”.

Cine-l contestă pe Daneliuc?”

Deşi nu face parte din generaţia “expiraţilor”, Ioan Cărmăzan este cel mai îndârjit împotriva atitudinii “noului val”: “Cum să-l faci zdrenţe pe Daneliuc? Cine-l contestă şi de ce? Pentru că e mai profund decât ei? De fapt, pentru că el chiar e profund! Pentru că ştie să filmeze? Indiferent în ce zonă de expresie se situează, Daneliuc are un instinct cinematografic ieşit din comun. Păi, hai să luăm <Patul conjugal> - care a fost la Berlin şi n-a luat nimic – şi filmele premiate după 2000. Şi să chemăm cineaşti din toată lumea să le vizioneze. Care dintre ele credeţi că rezistă la comparaţie?... <Moartea domnului Lăzărescu>? <4, 3, 2…” Sau <Patul conjugal>?... Sau, auzi: Nicolaescu este un bou! Păi Nicolaescu a făcut, pe vremea lui Ceauşescu, 30 de filme pentru străinătate, printre care <Winetou> şi <Francois Villon>. Păi, dacă era bou, îl chemau ăia să facă filme acolo? Sau şi ăia erau boi? Nicolaescu a câştigat din străinătate un milion de dolari, reprezentând 25% din ce a primit statul român din filmele regizate de el. Mai poate face cineva asta? Mai poate aduce cineva un leu la buget din producţia de filme?... Îl acuză că el împarte banii de la CNC şi-şi trage partea leului. Ştiţi câte filme a făcut Nicolaescu cu bani de la CNC? Trei! Trei filme în 20 de ani”. L-am întrebat pe Ioan Cărmăzan dacă nu cumva are ceva de împărţit cu Cristi Puiu, căci prea îl contestă acesta. “Eu cu el, nu. Poate el cu mine. La <Moartea domnului Lăzărescu> i-am dat nota 4 la scenariu. Eram în comisie… Am considerat că, după primul spital, scenariul se anulează. Toate celelalte “plimbări” ale bolnavului nu adaugă nimic nou, e o repetiţie banală în care nu se schimbă decât spitalul. Nu e suficient, dacă repetiţia nu are şi alte adâncimi, alt relief. Repetiţiile – care oricum sunt prea multe – trebuie să se justifice cinematografic. Nu se justifică. A fost şi este opinia mea de regizor, mi-o asum”.

“Un student al meu a luat bursă la New York University”

L-am mai întrebat pe vicepreşedintele UARF dacă nu cumva e invidios pe succesele confraţilor mai tineri. “Nu, nu sunt invidios. Ba chiar am puterea să mă bucur de orice succes, al oricărui regizor român, pentru că asta înseamnă şi un succes al cinematografiei. Problema e alta. Succesul ăsta i-a făcut pe unii să creadă că, dacă au luat un premiu, chiar ştiu să facă film. Mai mult, li se pare că ştiu totul despre film… Premii am luat şi eu. Uite, în 1992, am luat cu <Ţapinarii> şi <Casa din Vis>, Marele Premiu la New York Festival, în America. Ăsta nu e un festival de doi lei, cineaştii ştiu ce înseamnă o asemenea recunoaştere în America… Premiul mi-a fost înmânat de Milos Forman, iar Cineast Magazin a scris atunci că sunt un Bulgakov al României… O fi mult, o fi puţin?... Dar cea mai mare realizare a mea este faptul că un student al meu de la Media Pro, Vlad Feyer, a luat bursă de regie la New York University. Va face 11 scurtmetraje şi un lung metraj. Asta va fi, într-adevăr, o carte de vizită”.

Cine-s dinozaurii şi cine şopârlele?

Ioan Cărmăzan a scris de curând un raport “subiectiv” despre situaţia cinematografiei româneşti la nivelul anului 2010, în care face şi propuneri legislative. Raportul a ajuns la Kelemen Hunor, ministrul Culturii. Săptămâna trecută trebuia să aibă loc, la Comisia de Cultură a Senatului, o întâlnire între Sergiu Nicolaescu şi regizorii români, pentru discutarea acestor propuneri. N-a venit decât Ioan Cărmăzan. Ceilalţi, ori n-au vrut, ori n-au putut, ori nu i-a interesat. A mai fost şi Eugen Şerbănescu, directorul CNC. Evident, nu s-a întâmplat nimic. Iar Eugen Şerbănescu ne-a declarat că, din punctul său de vedere, nu există niciun conflict şi că cinematografia română traversează un moment de vârf al istoriei sale.
Scandalul din lumea filmului românesc e urât. E aproape la fel de urât ca acela din politică. Greşeli sunt de ambele părţi. Poate că, după ’90, “dinozaurii” şi-au adjudecat unele privilegii. E natural (deşi nu e normal) să vrei să tragi spuza pe turta ta. Dar la fel de adevărat e că, în condiţiile unei legi incomplete, banii CNC-ului s-au împărţit cam juma-juma între regizorii cu palmares şi debutanţi. După 2000 n-a mai fost aşa. “Noul val” a preluat frâiele şi, odată cu ele, şi banii, trăgându-şi grosul. De neînţeles, dar tot ei au făcut mai mare gălăgie, acuzându-i pe dinozauri că risipesc banii CNC-ului. Se vede urât, pentru că dau impresia că vor să ia tot. Iar expunerea statistică şi traiectoria banilor de la CNC, prezentate de Sergiu Nicolaescu în cartea sa “Destin şi film” (şi preluate de Ioan Cărmăzan în “Cinematografia română în 2010. Raport subiectiv”) sunt de-a dreptul jenante şi-i incriminează pe tineri (evident, nu pe toţi). Probabil că adevărul va ieşi la un moment dat la iveală, în toată splendoarea lui. Dacă atacurile “noului val” nu vor înceta, vom asista la o contraofensivă a “dinozaurilor”, apoi a celorlalţi şi, tot aşa, până când tinerii vor deveni şi ei nişte dinozauri. Nişte dinozauri mai mici, e adevărat - nişte şopârle - căci “mărimea” e dată de numărul de filme, de premii, de numărul de spectatori dar şi de perenitatea operei. Un film nu este – sau nu trebuie să fie – un articol de ziar pe care-l arunci după ce l-ai citit…

[Pashpix]

http://www.certitudinea.ro/fisiere/f...fic%202010.pdf

[hellsteed]

Cum sa faci un comunicat si sa scrii atat de birjaresc....

[Pashpix]

Centrul Naţional al Cinematografiei alocă 10 milioane de lei pentru următorul concurs

BUCUREŞTI (MEDIAFAX) - Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) a alocat 10 milioane de lei pentru următorul concurs de proiecte cinematografice, a cărui dată nu a fost încă stabilită, a declarat pentru MEDIAFAX directorul instituţiei, Eugen Şerbănescu.

Potrivit directorului CNC, 5,5 milioane de lei sunt alocate pentru proiectele de lungmetraj ficţiune, în timp ce secţiunea debut primeşte 1,7 milioane de lei. Secţiunile animaţie şi documentar primesc câte 1 milion de lei, în timp ce proiectelor de scurtmetraj le revine o sumă totală de 700.000 de lei.

Pentru sesiunea anterioară a concursului CNC a fost alocată suma totală de 9,8 milioane de lei.

Casele de producţie care renunţă la un proiect finanţat deja de Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) nu pot participa la sesiunea următoare de proiecte, se arată pe site-ul instituţiei.

În acelaşi anunţ, postat pe site-ul CNC, este precizat că producătorii care nu şi-au îndeplinit obligaţiile faţă de Centrul Naţional al Cinematografiei nu pot participa la următoarea sesiune de proiecte.

"Potrivit prevederilor art. 3 din Regulamentul de concurs aprobat prin Ordin al Ministrului Culturii şi Patrimoniului Naţional nr. 2335/2006, cu modificările şi completările ulterioare, privind concursul de selecţie a proiectelor cinematografice în vederea acordării de credite financiare directe pentru dezvoltare de proiecte, producţie şi distribuire de filme, la concursurile de selecţie proiecte cinematografice organizate de Centrul Naţional al Cinematografiei nu pot participa persoanele fizice şi juridice autorizate care nu şi-au respectat obligaţiile şi termenele stabilite prin contractele aflate în derulare cu Centrul Naţional al Cinematografiei", se indică în comunicat.

"Începând cu data prezentei (13 decembrie, n.r.), nu vor mai putea participa la concursurile de selecţie casele de producţie care, la data înscrierii în concurs, având proiecte de film în derulare cu Centrul Naţional al Cinematografiei, au depăşit termenele contractuale (sau termenele prelungite legal, conf. art. 51 alin.4 din OG 39/2005 privind cinematografia), privitoare la realizarea şi predarea copiei standard a filmului sau la începerea exploatării filmului", se mai arată în anunţ.

"Începând de la data prezentei, renunţarea la contractarea unui proiect cinematografic câştigător la o sesiune de concurs se sancţionează cu interdicţia de a participa la proxima sesiune de concurs (sesiune ulterioară datei renunţării la proiect)", se indică în acelaşi anunţ.

Rezultatele primului concurs de proiecte din acest an au fost anunţate în august.