"Atonement"

[Pitbull]

"Atonement" - Pe cale de consecinþã ºi atât...
Nu-i uºor a face filme ce din coadã au sã sune

* Atenþie! Conþine parþial spoilere!*

Motivul pentru care un film atât de neîmplinit ca "Atonement" a epatat toatã lumea bunã (ºi mai non-bunã) a vestului, încãrcându-se cu premii ºi nominalizãri (inclusiv Globul de Aur pentru cel mai bun film la categoria dramã, de parc-a-nnebunit lumea, ºi ºapte oscarizãri pe þeavã), e cã-þi ia ochii. E foarte poeticizant. Splendid filmat de Seamus McGarvey, ºi ca intenþie, ºi ca realizare. Aproape fiecare cadru e un tablou. Evident, asta se completeazã cu scenografia de decoruri (Ian Bailie) ºi costume (Jacqueline Duran), pe cât de meticuloasã, pe atât de creatoare. Pe scurt, la nivel stilistic formal, e aproape perfect - ca versurile din coadã sunãtoare ale unei poezii de Adrian Pãunescu. ªi trebuie sã recunoaºtem cã, dacã sã versifici e uºor, o datã ce ai în minte instrumentele respective ºi þi le-ai rodat cât de cât, o asemenea poezioarã cinematograficã nu e deloc la îndemâna oricui.
Din pãcate, filmul rateazã la nivel de scenariu (categorie la rândul ei împopoþonatã cu numeroase nominalizãri ºi premii, evident, în acest bulversant început de mileniu când toatã lumea orbecãie prin haosul valorilor, nimerind ba-n þinte, ba-n gropi). N-am citit romanul lui Ian McEvan, ºi cum aici ne propunem doar o analizã compactã, nicidecum o exegezã livrescã a procesului de realizare (ºi nonrealizare) a filmului, mã voi mãrgini la a discuta doar produsul finit: filmul, inclusiv scriptul lui Christopher Hampton.
Astfel, povestirea cinematograficã pe care a decupat-o ºi filmat-o cu atâta har Joe Wright e slabã nu numai sub aspectul celor mai stricte exigenþe profesionale (structurã, echilibru, reguli de compoziþie, construcþie a intrigii, relaþii între funcþii, etc. - care-s rezolvate mai parþial decât îngãduie chiar ºi cele mai tolerante chei de aplicare a regulilor dramaturgei de film), ci chiar ºi pentru ochiul unui neavizat. Limbajul juridic, cu sintagmele lui esoterice adeseori atât de inventive la nivel lingvistic, conþine ºi formularea "pe cale de consecinþã" - or, calea de consecinþã, oricât ar fi ea de fireascã (în viaþã) ºi de legalã (în justiþie), în dramaturgie pur ºi simplu nu e suficientã - motorul unui scenariu funcþionând pe baza legilor mai subtile ale cauzalitãþii, nu pe a celor simple ºi imediate ale consecuþiei. În textul lui Hampton, cauzalitatea merge perfect pe jumãtate de distanþã, dupã care o ia prin pãpuºoi, înlocuitã de consecuþia cea mai fortuitã. De aici de trage întregul fiasco.
Simplu ºi la obiect, episodul din 1935 e admirabil din toate punctele de vedere. Tensiunile dramatice din conacul familiei Tallis mocnesc dens, într-un crescendo de frustrãri ºi confuzii fatidice. Non-eroica protagonistã, Briony la treisprezece ani (Saoirse Ronan), e splendid construitã ca fecioarã pubescentã trepidând între pulsiuni hormonale, precocitãþi scriitoriceºti ºi veleitãþi moralizatoare. Lumea privitã prin ochii ei necopþi e tulbure-tãioasã, agitatã, plinã de oglinzi miºcãtoare ºi mistere fals decriptate. (Mai târziu, dupã ce filmul o va lua razna, se va insista didactic de mult pe ideea de "a vedea ceva ºi a crede cã e altceva".) În aceastã fazã, pe lângã cã urmãreºte riguros o construcþie epicã foarte complexã, naraþiunea cinematograficã e nu numai liniarã, ci chiar savant arborescentã - foarte interesante relevându-se desprinderile temporale care fac ca diverse momente ale relaþiei dintre Cecilia (Keira Knightley) ºi Robbie (James McAvoy), de o încãrcãturã sexualã explozivã, sã fie reluate din perspective diferite, dupã celebrele formule "Rashomon" ºi "E Pericoloso Sporgersi" - aici, refracþia datorându-se lui Briony, cu modul ei imatur ºi tendenþios de a percepe lumea. (Ce-i drept, e complet neveridic ca o englezoaicã de treisprezece ani, în 1935, sã manevreze cu atâta dezinvolturã concepte ca "maniac sexual" ºi "violator". Sau îºi formula mult mai rudimentar suspiciunile - ceva de genul "destrãbãlat", "stricat", "porc", "mãgar" - sau fata era o excepþie la nivel de informare, în acea epocã încã teribil de puritanã, ºi ca atare ar fi necesitat mãcar câteva sugestii justificative.)
Trecând însã peste aceastã discutabilã scãpare, jumãtatea din 1935 a filmului e captivantã ºi cuceritoare - iar catastrofalul ei deznodãmânt, cu arestarea lui Robbie, ridicã tensiunea la cotele cele mai potrivite pentru un middle point dramaturgic bine plasat. Pânã aici, chiar ºi scenariul a mers okay - cã de regie ºi celelalte componente creatoare, ce sã mai vorbim.
Din pãcate, aici filmul se terminã. A doua jumãtate nu mai e decât o lãlãialã - ºi, culmea, tocmai aceastã a doua jumãtate se voia a fi substanþa întregii poveºti, ispãºirea înnobilatã în titlu (apropo, asta e semnificaþia perfect adecvatã a originalului "Atonement", este vorba de procesul de ispãºire al protagonistei; neinspirat (ca de obicei) aleasa "Remuºcare" nu e decât o stare tranzitivã, atât psihologic cât ºi dramaturgic.
Prin urmare, facem saltul de rigoare ºi ne trezim în plin "miracol de la Dunkirk", cum l-a numit, cu propensiunea lui caþavencianã spre vorbe umflate ºi demagogie gongoricã, Churchill - colegul lui Goebbels din Perfidul Albion. Romancierul a ales acest controversat episod istoric tot datoritã valenþelor sale ambigue: avioanele Luftwaffe au hãrþuit încontinuu corpul expediþionar britanic pe continent, prin atacuri sporadice, îngãduind totuºi ca trupele sã se retragã, cu ajutorul celor opt sute de bãrcuþe de tranzit, la bordul transportoarelor din larg ºi, apoi, îndãrãt în Marea Britanie - prima greºealã fatalã a Führer-ului, care credea cã, în urma acestei dovezi de mãrinimie, Anglia va cãdea la pace ºi-ºi vor putea uni forþele spre a apãra Europa de invazia bolºevicã de mai târziu (fãrã sã ºtie cã între Churchill ºi Stalin jocurile erau fãcute de mult, cel dintâi rãstãlmãcind apoi evenimentul, în ideea cã aºa-zisul "miracol" s-ar fi datorat "fricii" lui Hitler de rãzbunarea englezã) - drept pentru care cei trei sute treizeci ºi opt de mii de ostaºi astfel cruþaþi ºi-au refãcut forþele, numai ca sã revinã la atac patru ani mai târziu, în Normandia. Transformarea evacuãrii de la Dunkerque în instrument de propagandã i-a creat ulterior o popularitate rãsturnatã în rândul autorilor de ficþiune dornici de fundaluri istorice - ceea ce se vede ºi în cazul de faþã: Robbie scapã din închisoare înrolându-se în armatã, ajunge pe continent, ºi e prins în "infernul de la Dunkirk". Aici, scenariul rateazã din nou, nu numai prin faptul (de înþeles, în fond) cã adoptã linia istoriei oficiale, ci ºi pentru cã fie ºi în acest context lasã neexploatat potenþialul dramatic al evenimentului, care astfel devine interºanjabil cu orice alt moment de pe fronturile celui de-Al Doilea Rãzboi Mondial. Noroc cã, în parte, regia salveazã situaþia, Joe Wright reuºind sã compunã una dintre cele mai inspirate ºi expresive secvenþe de rãzboi filmate vreodatã. Panorama plajei din Dunkerque surprinde de minune degringolada ºi deznãdejdea trupelor în retragere, având bunul simþ de a evita carnagiile umflate ºi melodramatismele supralicitate �* la "Dunkirk" (1958) sau «Week-end �* Zuydcoote» (1964). Spre surprinderea multora care încã nu ºtiu adevãrul despre Operaþiunea Dynamo, secvenþa redã complexitatea situaþiei, inclusiv accentele sale de chermezã absurdã - iar un concurs de împrejurãri remarcabil a fãcut ca Wright, constrâns de condiþiile meteorologice (au avut luminã bunã pentru filmare doar într-o singurã dupã-amiazã, din cele douã zile afectate acelui decor), sã comprime majoritatea elementelor de mizanscenã într-un plan-secvenþã lung de cinci minute, urmând cel mai întortocheat traseu posibil prin haosul de pe plajã - ºi care, în cele din urmã, sporeºte enorm impactul secvenþei.
Numai cã valenþele pozitive ale episodului se sfârºesc aici - pentru cã, pe plan dramaturgic, nu se mai leagã nimic... Briony (acum, interpretatã de Romola Garai) a ajuns la optsprezece ani, a renunþat sã urmeze colegiul ºi a devenit sorã medicalã în armatã, din remuºcare pentru cã a distrus viaþa Ceceliei ºi a lui Robbie. Pân-aici, toate bune ºi frumoase, dar lipseºte un element esenþial: epifania! Ce anume a fãcut-o pe Briony sã vadã lumina? Care a fost pentru ea drumul Damascului? Simplul fapt cã, de la treisprezece la optsprezece ani, a crescut ºi ea ca tot teenageru' ºi s-a dumirit cã e firesc ca oamenii mari sã se vadã unii pe alþii mai mult sau mai puþin dezabiaþi, sã facã amor în bibliotecã ºi sã-ºi scrie scrisori despre "your sweet wet cunt"? Pãi chestia asta se-ntâmplã în viaþã, într-un scenariu de film n-o putem lãsa la voia întâmplãrii, oricât de fireascã ar fi acea întâmplare. Okay, deci ne aºteptam ca fata sã se maturizeze ºi sã înþeleagã ce-a fãcut. S-a maturizat ºi a înþeles. Ei, ºi?
ªi de-aici, lucrurile merg în continuare tot mai rãu - fiindcã, câtu-i ditamai jumãtatea a doua de film, din punct de vedere structural nu se mai întâmplã nimic. Cecilia a rãmas neconsolatã, Robbie suferã vicisitudinilie rãzboiului, iar Briony se tot remuºcã printre rãniþi ºi mutilaþi - inclusiv într-o secvenþã confuzã ºi mult lungitã, în care þine de mânã, într-un separeu delimitat de draperii roºii fix ca-n "...Peaks" ("Twin..."), un pacient francez rãnit (noroc cã nu era ars, c-atunci ar fi fost "Pacientul englez"), care în delirul sãu îi vorbeºte ca unei cunoºtinþe. (Ce-i drept, secvenþa are mãcar meritul de a ne arãta cã Romola Garai poate fi foarte expresivã, ºi are o fizionomie plurivalentã; dar ce folos, când despre Briony Tallis tot nimic nu ne-aratã?)
De parcã n-am fi ajuns deja pe culmile ridicolului, urmeazã o secvenþã ºi mai ºi: nunta Lolei Quincey (Juno Temple) cu Paul (Benedict Cumberbatch), dupã care ni se serveºte ºi cireaºa de pe tort: vizita lui Briony la Cecilia ºi Robbie ºi violent-expozitiva dare a cãrþilor pe faþã între ei trei. Nimic, da' chiar nimic nu mai aplicã principiile structurilor cauzale - totul decurge nesemnificativ ºi banal, strict ca-n viaþã.
ªi sãrim în 1999, unde Briony e foaaarte bãtrânã ºi foaaarte Vanessa Redgrave. A ajuns mare scriitoare ºi, în mod previzibil, e pe moarte - aºa cã se pregãteºte sã-ºi publice ultimul roman, al douãzeci ºi unulea, intitulat "Atonement" ºi... cunoscut deja nouã, cãci pân-acum l-am tot vãzut în film! Ca final twist, procedeul are anumite merite - dezvãluindu-ne cã de fapt am asistat la propria ei viziune asupra povestirii, nu la realitatea obiectivã, de care diferã în câteva puncte esenþiale, acum explicitate verbal - dar, din pãcate, nu remediazã nici lipsa de imaginaþie ºi nici erorile profesionale inadmisibile care au împânzit trama din 1940 încoace (mult ne consoleazã pe noi faptul cã n-a greºit nici Ian McEwan, nici Christopher Hampton, ci... Briony Tallis!). Ca sã încurce ºi mai mult lucrurile, bãtrâna Briony suferã de sclerozã vascularã, ceea ce implicã o degradare cerebralã galopantã, aºa cã nici mãcar nu mai putem ºti ce anume, din toatã povestea, e real, ce anume a schimbat ea în mod conºtient, ºi ce e rezultatul demenþei senile - adicã un fel de "mortul e de vinã", aici înlocuit cu "personajul sclerozat..." Hampton încã n-a învãþat cã psihopatiile fac parte dintre cele mai ingrate ºi dificile sisteme motivaþionale în dramaturgie, ºi nu le poþi folosi oricum. În nici un caz n-ai voie sã dregi busuiocul spunând, în final, cã personajul principal era nebun, mizând iar pe ceea ce i-a reuºit o datã, demult, lui Robert Wiene, în "Das Kabinet der Doktor Caligari". O boalã mintalã are nevoie de o dezvoltare extrem de amplã, pentru a deveni suport estetic.
S-ar putea ca, în mod excepþional, scenariul lui Hampton sã nu fi luat nici B.A.F.T.A., nici Globul de Aur (deºi a candidat), tocmai fiindcã e atât de slab, ºi nu cã l-ar fi sãpat vreunii. Da' nu-i nimic, Oscarurile bat la uºã - ºi n-ar fi deloc de mirare ca acolo sã aibã mai multã... B.A.F.T.Ã.!

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
13 februarie, 2007
Bucureºti, România

[gionloc]

dom'le,
buna treaba.
aceeasi sentinta am dat-o si eu - Un film frustrant. De la inteligenta la ridicol in numai doua ore. - doar ca eu comparatia legata de jocul cu timpul din prima parte am facut-o cu Henry Miller. in rest, vai si amar. cum e foarte probabil sa ia oscarul, zilele astea am zis ca ma voi uita in romanul de la baza scenariului sa vaz in ce masura si scrierea literara se degradeaza treptat.

[morphego]

Buna cronica dar poate un pic cam dura...mie unul filmul mi s-a parut reusit, dar poate ca asta s-a datorat in mare parte si faptului ca initial am citit cartea, si astfel am putut sa acopar punctele lipsa din film cu informatiile din roman (care oricum nu sunt relevante intr-o maniera absoluta incat sa explice absolut toate motivatiile si actiunile personajelor)...actorii au jucat foarte bine, poate un pic cam rigid in unele scene, dar probabil astea au fost indicatiile din culise...intr-un final, poate ca exista probleme, dar nu cred ca ele sunt intr-atat de importante incat sa distruga filmul ca si produs finit, care e totusi o realizare intre atatea altele care nu mai reusesc sa-ti spuna nimic....

[Pitbull]

Evident, criticile noastre se raporteazä la film ca la o operä ambitioasä si de continut (îi recunoatem toate meritele: intentiile, împlinirile din prima parte, calitätile stilistice de pe tot parcursul); în acest context îl urechem - ca pe un elev silitor care-a scris o compunere mizerabilä, nu ca pe-un aurolac surprins cäcându-se în lift.

[morphego]

Buna personificarea, Pitbull, foarte plastica

[Pitbull]

Drago Mara, (sau Dragä Maro),
Am o veste bunä si una rea.
Hai cu aia rea mai întâi:
Mi-e imposibil sä bag mai multe spatii. Programul forumului (phpBB pre numele dânsului) comprimä toate spatiile juxtapuse într-unul singur. Deci, chiar dacä as pune între cuvinte câte douä, trei, opt, saispe, obzespatru de spatii, tu tot numai unul vei vedea. C'est la vie, toujours parchive...
Nici boldurile si italicele nu le pot schimba, ele fiind legate de semnificatia cuvintelor... Cum ar fi sä scriu cu drepte de rând cuvintele sträine, sau sä boldez alternativ, doar ca sä iasä textul pepit?
Dar, iatä, acum vine si vestea bunä:
Iti promit cä voi fi mult mai putin critic, si mult mai laudativ. Ai perfectä dreptate! Atâta negativism stricä! Iar solutia e floare la ureche! Uite, sä luäm exemplu de la viitoarea noasträ premierä (adicä primä ministrä), aceastä adeväratä Iulia Timosenko carpato-danubiano-ponticä, I.M.M. Iatä cum rezolvä ea problemele patriei mume:

ma ma enerveaza inflatia asta trebuie sa scada ,dar noua oameniilor salariile sa creasca.si orice om sa aibe un venit asigurat,si asigurari medicale gratuit sau eventual cine este bolnav sa primeasca un venit financiar pt a trai onorabil,si asa are si asigurari medicale.
facturile astea sa se ieftineasca,iar mancarea sa fie mult mai ieftina.

Deci, pune tu mânuta pe keyboard si scrie (eventual acolo, în topicul täu cu filmele de artä, de la Clasic), ceva gen:

"ma ma enerveaza critica asta trebuie sa laude ,dar noua spectatoriilor filmele sa se imbunatateasca.si orice film sa aibe un scenariu articulat si indicatii de regie profesional sau eventual cine este actor sa primeasca instructiuni clare pt a juca onorabil, si asa are si asigurari de premii.
filmele astea sa se amelioreze,iar regia sa fie mult mai buna."

Ca atare, calitatea profesionala si artistica a filmelor va creste simtitor, iar eu si ceilalti comentatori vom putea sä le läudäm sincer, legitim si cu mult simt de räspundere.
Hai, s-o facem - ce ceara mä-sii!

[redmen]

And i want peace in all the world.Thank you everybody muah muah

[Pitbull]

OK, atunci o facem simplu si direct:

Filme bune -> cronici bune.
Calitäti -> laude.
Filme medii -> comentarii asa si-asa.
Defecte -> critici.
Filme slabe -> analize severe.

Inclusiv în ceea ce priveste proportionalitatea:

Calitäti covârsitoare, predominante -> laude prioritate si extensive.
Defecte grave, fundamentale -> critici nemiloase si dure.
Calitäti minore -> laude retinute.
Defecte scuzabile -> critici îngäduitoare.

Etc., etc., etc...

Paragrafele le împart în functie de logica interioarä a textului. Uneori, de regulä la filme superficiale slabe, le pot forfeca la maximum - vezi "Wild Hogs", pe-o paginä mai din colo... Dar la filmele de continut asa ceva e improbabil, pentru cä ele, prin natura lor, presupun dezvoltäri de idei dense si ample, grupate în paragrafe integrale. Ar însemna sau sä-mi structurez discursul într-un mod propriu filmelor usoare (idei simple si scurte), sau sä-l paragrafizez aiurea. Si ce-am rezolvat?

[Pitbull]

De adineaori: "No Country For Old Man". Topic vecin.

Fragmentul despre proportionalitate räspundea anticipat exact la remarca ta despre inexistenta valorilor absolute, în bine sau în räu.

[Cazeemeer]

Mi-a vb un amic despre acest film, cred cã l-am undeva, rãtãcit, prin PC.

N-o sa iti placa. Zic doar, macar sa nu iti pierzi timpul degeaba, ca aud ca e foarte pretios (desi modul in care participi tu la forum sugereaza contrariul).

[Supastar]

m-am uitat dupã "cliºeu inutil" în postãrile tale, nu l-am mai gãsit. dar eu jur cu mâna pe inimã cã l-am citit asearã.

NUUUU

cauta mai bine. tre sa fie pe acolo pe undeva!

[Cazeemeer]

Nu era "cliseu inutil", era "clisee ieftine" si se gasea pe topicul unde se vorbea despre decesul lui Roy Scheider. Mai mult, persoana despre care vorbeam a fost de acord cu mine in privinta faptului ca replica sa pe care o comentam chiar era un cliseu ieftin, ca atare chestia asta n-are niciun sens.
Cat despre "No Country For Old Men", n-am sustinut ca este o aberatie. Dimpotriva, este preferatul meu dintre nominalizarile pentru cel mai bun film de la Oscarurile de anul asta. Ce spuneam eu este ca TIE nu iti va placea.

[Supastar]

LOOOOOOL

"cliseu ieftin" este un pelonasm!

ªtiam eu cã nu am visat aiurea!

@cazeemeer
PWNED!

[marx]

LOOOOOOL

"cliseu ieftin" este un pelonasm!

ªtiam eu cã nu am visat aiurea!

jeez! ce dreacu ai in loc de neuroni, aer comprimat?!

[Supastar]

i se trage de la apropierea de centrala nucleara

[marx]

Marx dacã eu aº fi din echipa acestui site nu numai cã te-aº fi exclus de pe forum, dar te-aº fi trimis sã repeþi gimnaziul, poate a doua oarã ai fi învãþat cum sã foloseºti DEX-ul.

deci, explicatii mai presus de DEX:

"clisee ieftine" n-are cum sa fie pleonasm, pt ca un cliseu poate fi si un stereotip de calitate, ca de ex. cliseu academist, care numai "marginal" nu e...

[Supastar]

chiar te obosesti sa te explici in fata ei?

[Cazeemeer]

Supa... hai sã analizãm ce e mai grav: sã te naºti prost, sau sã stai lângã o centralã nuclearã?!

Cel mai grav e sa se intample simultan ambele.

[redmen]

Aici era condica unui film .. la care cineva a muncit sa scrie .. si voi va bateti joc jucandu`va de`a Pruteanu Academy...

[ulianov]

[b]
[Prin urmare, facem saltul de rigoare ºi ne trezim în plin "miracol de la Dunkirk", cum l-a numit, cu propensiunea lui caþavencianã spre vorbe umflate ºi demagogie gongoricã, Churchill - colegul lui Goebbels din Perfidul Albion. Romancierul a ales acest controversat episod istoric tot datoritã valenþelor sale ambigue: avioanele Luftwaffe au hãrþuit încontinuu corpul expediþionar britanic pe continent, prin atacuri sporadice, îngãduind totuºi ca trupele sã se retragã, cu ajutorul celor opt sute de bãrcuþe de tranzit, la bordul transportoarelor din larg ºi, apoi, îndãrãt în Marea Britanie - prima greºealã fatalã a Führer-ului, care credea cã, în urma acestei dovezi de mãrinimie, Anglia va cãdea la pace ºi-ºi vor putea uni forþele spre a apãra Europa de invazia bolºevicã de mai târziu (fãrã sã ºtie cã între Churchill ºi Stalin jocurile erau fãcute de mult, cel dintâi rãstãlmãcind apoi evenimentul, în ideea cã aºa-zisul "miracol" s-ar fi datorat "fricii" lui Hitler de rãzbunarea englezã) - drept pentru care cei trei sute treizeci ºi opt de mii de ostaºi astfel cruþaþi ºi-au refãcut forþele, numai ca sã revinã la atac patru ani mai târziu, în Normandia.

poti sa fii mai explicit? Hitler a tocat la ei cit a putut (au murit atunci vreo 40 000 de oameni), dar nu toca pe plaja, ci astepta vapoarele sa se incarce, iar incarcarea oamenilor nu se facea numai la Dunquerque, ci pe toata coasta, pe citeva sute de km. Si nu uita nici razboiul aerian, ca nu era numai Luftwaffe pe cer. Stiu ca Hitler a gresit nemergind dupa englezi pe insula si lasindu-i sa se replieze. I-a atras atentia un general: "Daca-i lasam patru saptamini, apoi e prea tirziu". Cred ca la acest "miracol" se referea Churchill, nu Dunquerque in sine (dar Hitler era ocupat cu Franta in momentul acela). Si 2 divizii franceze au aparat orasul cu dintii, numai ca sa protejeze imbarcarea: erau si vreo 200 000 de francezi care plecau in Anglia.
tu stii altfel?

P.S. poate cineva taia balariile de cernavoda?