"Perfume: The Story of a Murderer"

[Pitbull]

"Perfume: The Story of a Murderer" - sau "filmul unui parfumeur"
O transpunere fidelä si mestesugit lucratä

Evident, "Parfumul" lui Patrick Süskind nu era "Povestea unui ucigas", ci una dintre acele pläsmuiri fantasmagorice în care aberatia atinge sublimul, cu un curaj ce nu poate apartine decât nebuniei sau geniului. Inventivitatea autorului e singularä si inepuizabilä, comparabilä, dacä vreti, cu verva lui Salman Rushdie, spiritul ludic al lui Bulgakov, si acuitatea satiricä a amândurora. În plus, Süskind mai are si incitanta idee de a propune o viziune cu totul originalä asupra lumii - pe care o descifreazä, cum lesne se poate ghici, prin mirosuri. Încä din primele trei pagini, autorul desfäsoarä o frescä a Parisului din secolul al XVIII-lea compusä exclusiv din componente odorifice - decorul care asteaptä nasterea lui Jean-Baptiste Grenouille, si care va deveni universul existentei lui proiectate, spre final, pânä la apogeul unei paradoxale îngemänäri între diabolic si divin: o lume interpretatä aproape exclusiv prin prisma mirosurilor, înrobitä finalmente îngerului care posedä Nasul Absolut. O existentä în care viata sau moartea depind de gradul unei esente odorifere. O dualitate etalatä pe infinita gamä dintre duhoarea de hoit si cel mai delicat parfum floral.
Cine se lasä brusc de fumat dupä, sä zicem, douäzeci si cinci de ani träiti cu câte douä-trei pachete pe zi, are o imagine destul de clarä a sumedeniei de mirosuri subtile pe care nu le mai bägäm în seamä numai si numai din obisnuintä. Asemenea, posesorii de câini, mai ales dacä s-au documentat cât de cât în privinta animalelor de companie, stiu foarte bine cä nu e deloc absurd sä privim lumea prin prisma olfactivä - adicä tocmai ceea ce fac Süskind si Grenouille, pe tot parcursul celor trei sute de pagini ale acestei fabule povestite cu o mäiestrie stilisticä si o imaginatie debordantä care ar fi suficiente, fie si numai prin nivelul lor strict formal, pentru a o impune definitiv în patrimoniul marii literaturi. Mai mult decât atât, însä, Süskind îsi transcende propriul exercitiu de virtuozitate, propunând chiar si o interpretare de continut a lumii prin prisma mirosurilor - o adeväratä filosofie a nasului, redimensionând întreaga lume, din Provence pânä la Versailles si mai departe. Nu întâmplätor, ironia täioasä a autorului îl asazä pe Grenouille încä din primul paragraf lângä Napoleon, de Sade, Fouché sau Saint-Just, astfel imprimându-ne convingerea cä o asemenea viziune poate avea valabilitata unei realitäti paralele - a unei istorii uitate, dar nu mai putin adevärate.
Prin urmare, reiese cât se poate de clar amplitudinea provocärii pe care o ridicä ecranizarea unei asemenea opere literare - si, slavä Domnului, se poate spune cä filmul lui Tom Tykwer se achitä aproape onorabil. Scenariul lui Andrew Birkin si Bernd Eichinger urmäreste cu fidelitate romanul - ceea ce, din päcate, creeazä un nedorit paradox: pasionatii sursei literare au sansa satisfactiei de a regäsi aproape nemodificatä povestirea, în schimb se confruntä cu dezamägirea pierderii acelui inefabil care, la Süskind, emana din frazare, stil, vibratia ironicä permanentä, fantezia debordantä a descrierilor si ritmul vertiginos al sumarizärilor. Pe de altä parte, fidelitatea fatä de carte pune încä o problemä, la fel de bivalentä: mentinerea structurii livresti se realizeazä în dauna unei constructii dramaturgice riguroase, ceea ce face ca durata de aproape douä ore si jumätate a proiectiei sä devinä, de la un punct, hiper-tärägänatä, în pofida densitätii sustinute a regalului de imagine si sunet pe care ni-l oferä. Acelasi neajuns face ca filmul sä piardä în mare parte dimensiunea de continut a romanului, rämânând în bunä mäsurä un exercitiu stilistic - ce-i drept, de o virtuozitate remarcabilä!
Desigur, esenta problemei consta în imensa dificultate a transpunerii unui întreg univers olfactiv într-o reprezentare eminamente audio-vizualä. Tom Tykwer, un regisor care la doar patruzeci si doi de ani are deja experienta a nouä filme anterioare, dintre care se disting "Lola rennt", "Heaven", "True" si un segment din recentul «Paris je t'aime», depune permanent eforturi vizibile pentru a gäsi echivalente iconice a ceea ce Grenouille "vede cu... nasul"; culmea, cea mai reusitä solutie este si cea dintâi - captura degetului pe care-l îndreaptä spre el un alt orfan, tras spre näri într-un cadru filmat cu focala lungä, ceea ce izoleazä papila trandafirie în mijlocul unei încetosäri de unsharff-uri; nu e de lepädat nici metoda folositä în amorsarea orgiei finale, când peste multimea din piatä pluteste unduirea unor reflexe solare, sugerând propagarea parfumului suprem; se mai retine momentul când Grenouille, iesind din atelier, "miroase plecarea Laurei", si în special vertiginosul zbor al imaginii peste munti, spre cei doi cäläreti pe care protagonistul îi localizeazä oflactiv de la kilometri întregi distantä.
Pe lângä aceste patru momente inspirate, regia se achitä relativ corect de echivalarea în imagine a mirosurilor, desi cu pretul unui tribut pe alocuri prea mare adus celorlalte simturi (din päcate, personajul cinematografic Grenouille întoarce capul mai mult pentru a privi decât ca sä miroasä). Transfocatorul (sau, cum i se spune mai nou, zoom-ul), îsi face si el datoria, identificând eficient sursele diverselor efluvii. Toate sunt învesmântate într-o mobilitate a camerei cu adevärat läudabilä. Pe scurt, dacä Süskind reusise sä scrie "un roman al mirosurilor", Tykwer preferä sä ne arate "filmul unui parfumeur" (de acord... al unui parfumeur mai aparte!), povestit cu sigurantä si nerv - o calitate în plus, având în vedere, raportat la roman, tentatia descriptivismului în dauna epicului. Am retinut una dintre cele mai creatoare elipse - transferul mamei lui Grenouille de la coltul pietei în streang - si unul dintre cele mai dinamice episoade narative: crimele în serie din ultima parte, cu acele atât de ingenioase decupäri ale gäsirii altor si altor cadavre, cu leit-motivul devenit obsesiv al trupurilor goale si tunse, în aproape aceeasi pozitie si ambiante mereu diferite. Sunt convins cä dacä Tykwer, care are un talent cert de povestitor (orice-ar zice, când se alintä, iconoclastul Greenaway!), ar fi folosit mai consecvent procedeul (rämânând fidel, în fond, si abilelor sumarizäri ale lui Süskind), filmul ar fi putut economisi si cele treizeci-patruzeci de minute redundante din structura sa de ansamblu.
Revenind la personajul principal, avem de-a face cu o întruchipare filmicä peste mäsurä de interesantä. Tykwer a avut inspiratia de a-l distribui pe Ben Whishaw, un actor de o disponibilitate fizionomicä rarä. În functie de unghiul de filmare, de directia luminii si de expresia afisatä, chipul säu poate acoperi cea mai diversificatä gamä de mästi, de la bruta patibularä pe care o asimiläm ucigasului în serie, pânä la seducätorul angelic ce dirijeazä în final splendid-grotesca orgie din jurul esafodului. Mai mult decât atât, Whishaw stäpâneste foarte bine expresivitata corporalä completä, îmbogätind si pe acest plan multitudinea de nuante ale personajului; am remarcat în special rafinamentul cu care compune silueta de antropoid degenerat din prima secventä, când lanturile si cätusele ce-i stânjenesc miscärile îi impun mersul unei fäpturi aproape sub-umane - potentatä si prin adulmecatul temnicerilor, în acel cadru semiobscur si ambiguu compus în jurul nasului, cu care începe filmul. (În treacät fie zis, acest preludiu de tip flash-forward e la fel de gratuit si comercial ca "povestea ucigasului" din subtitlu.)
Si cum întregul film pare sä stea sub semnul contradictiilor, acelasi Grenouille prezintä din capul locului încä o polaritate în alb-negru: personajul principal începe sä existe chiar sub forma sa de bebelus nou-näscut, plin de sânge si cu cordonul ombilical netäiat; modul de a-i filma fata si mâinile, si în special ochii încä închisi si närile deja dilatate, îl impune cu o impetuozitate conturatä puternic de la bun început - dar numai pentru a se pierde imediat, în cele câteva secvente schematice ale copiläriei (apropo: cumplit de neinspiratä modalitatea de a o elimina pe Madame Gaillard, sub cutitul celor doi borfasi; înteleg cä scenaristii au fost nevoiti sä abandoneze întortocheata odisee finalizatä la azilul säracilor, dar alte secvente dovedesc cä aveau suficientä imaginatie pentru a inventa si aici ceva mai ingenios... Mä rog, n-a fost sä fie). Ca atare, filmul gloseazä rapid peste episoadele Gaillard si Grimal, pentru a-l regäsi în sfârsit pe Grenouille adolescent la usa lui Giuseppe Baldini, în acea noapte de pominä care avea sä-i marcheze destinul. Problema e cä, în film, abia acesta e începutul personajului - câtä vreme cartea îi conferise deja consistentä, astfel încât confruntarea cu Baldini sä aibä într-adevär ponderea unei conjuncturi fatidice. (Si poate cä e momentul sä spunem si cä voice over-ul care de câteva ori ne explicä fie ceea ce imaginea n-a reusit sä spunä, fie dimpotrivä, ceea ce se vede si färä ochelari, ajutä întocmai ca o frectie la un picior de lemn; dar, enfin - atâta räu sä fie...)
Nu întâmplätor, episodul Baldini ocupä un loc central în constructia dramaturgicä, si o întindere mai mare decât oricare altul; în fond, aici inträ în scenä Dustin Hoffman - si, din nou, Tykwer ne pune în fatä încä un paradox: dacä Baldini nu aduce mai nimic în filmografia actorului, în schimb Hoffman, cu mäiestria sa inegalabilä chiar si într-un rol de rutinä, reuseste sä potenteze enorm personajul, îmbogätindu-l chiar si fatä de sursa literarä. Cu abilitatea-i cunoscutä de-acum, Tykwer profitä de ocazie si dezvoltä la rândul säu episodul Baldini pe toate planurile. Casa de pe Pont au Change, cu prävälia, laboratorul si apartamentul maestrului alcätuieste un spatiu în sine, viu, vibrant si misterios - o ambiantä cum nu se poate mai credibilä pentru a deveni creuzetul în care se sublimeazä geniul nativ al lui Grenouille, evoluând spre creatorul de parfumuri ascuns sub modesta titulaturä de "calfä". De asemenea, tot aici, în relatia interactivä cu Hoffman, Whishaw izbuteste câteva dintre cele mai rafinate tonalitäti si nuante interpretative - mai ales prin acel inimitabil mod de a rosti cuvântul "master"...
Era inevitabil, din päcate, ca dupä präbusirea casei de pe pod si disparitia lui Dustin Hoffman din film, tonusul sä scadä oarecum - chiar dacä Alan Rickman si Rachel Hurd-Wood se achitä decent de rolurile Richis, tatäl si fiica. Spuneam cä, în aceastä zonä, a seriei de omoruri, filmul ne oferä una dintre cele mai compacte secvente narative - dar, culmea, tot aici devine si cel mai trenant, în felul cum descrie viata familiei Richis, relatia cu Marchizul de Montesqieu, petrecerile si jocurile din labirint... Acumularea de tensiune, obligatorie ca pregätire pentru crima supremä, uciderea Laurei, functioneazä intermitent - iar momentul asasinatului propriu-zis, în pofida câtorva elemente de uriasä expresivitate (reactia lui Richis si acele topiri în lumimä) rämâne la rândul säu doar partial împlinit.
La fel de partial, desi cu certe virtuti, se rotunjesc si cele douä secvente apoteotice din final - orgia si moartea lui Grenouille. Prin felul cum filmeazä dezläntuirea sentimental-eroticä din Grasse, Tykwer atinge apogeul plasticitätii si al expresivitätii vizuale pe care le dezvoltase pe tot parcursul filmului - si rateazä prin câteva lipsuri elementare: stângäcia din mizanscena ultimei interventii a lui Richis (pe esafod), absenta unor contrapuncte realiste printre cadrele picturale, si expedierea "trezirii la realitate" a participantilor, care în carte continea o ironie cumplitä, aici prezentä doar (iaräsi!) în cuvintele comentatorului.
Acelasi comentator, care mai mult încurcä decât sä rezolve, împinge în derizoriu si sacrificiul de sine al lui Grenouille, în numele unei iubiri... prezente doar declarativ. Spusesem anterior, relativ la perioada pre-Baldini, cä personajul rämäsese neconturat. Desi ulterior aceste lipsuri se mai compenseazä întrucâtva, Grenouille îsi pästreazä pânä la sfârsit o serie de carente serioase în planul motivatiilor. Mizantropia sa din roman nu se mai regäseste nici mäcar la nivel de enunt. Simpla dorintä "de a pästra mirosurile" e un mobil insuficient, iar justificarea crimelor în serie se constituie si ea doar în parte. Ca atare, degeaba ne povesteste comentatorul cä "a cäutat iubirea si n-a gäsit-o" - gestul säu final, de a se därui devorärii de cätre vagabonzi, rämâne aproape gratuit. Secventa îsi gäseste împlinirea numai la nivel plastic, prin cadrarea grupului cu o sugestie clarä de haitä animalicä la ospät, apoi acele înläntuiri discrete care sugereazä trecerea timpului, si într-un târziu si ultima picäturä ce cade din gura flaconului rostogolit pe caldarâm, pentru a pune punctul final.
Toate acestea dau clar de înteles cât de expresiv e filmul în plan vizual - si, de ce nu, chiar si auditiv: un sound track excelent, potentând bine stärile personajelor si efectele mirosurilor, si reusind sä evite în cea mai mare parte tautologiile. De bunä seamä, Tom Tykwer de confirmä din nou ca un abil stilist, iar pasionatii romanului lui Süskind vor avea indiscutabil satisfactia de a regäsi o transpunere cinematograficä dacä nu din cale-afarä de creatoare, în orice caz fidelä si mestesugit lucratä.

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
9-10 aprilie, 2007
Bucuresti, România

[Alex Leo Serban]

eu ink nu l-am vazut dar am auzit (d la persoane in al caror gust ma incred!) k e groaznic - un rateu 'meseriash'

[StefanDo]

Nu e groaznic, e bun. Adica atat de bun pe cat se putea face un film dupa cartea lui Suskind, ramanand bineinteles sub carte. Iar Ben Whishaw e excelent :love:

[Alex Leo Serban]

las k il vad eu si vedeti voi!
k ati strimbat din nas la '300'... c sa zic! 'nasuri' fine :lol:

[Pitbull]

Vezi-l sä vedem.
Päi de-aia s-au si strâmbat, cä-s fine... Freamätä la cea mai micä boare de adiere de iz.
...De fapt, ce-a zis cin' ti-a zis bine-a zis, cam asta e impresia: de ratare meseriasä. Iar una dintre bube pleacä si de la Herr Süskind, care-a vrut story neschimbat. Aia e, cä nu tine!

[Gloria]

Eu mi-am refuzat sa citesc inainte cartea pentru a ma sustrage unei deziluzii; asa ca am vazut filmul; un narator crede in istetimea cititorilor lui in momentul in care da coordonatele, lasandu-l pe el sa continue, sa participe la poveste, sa contruiasca mai departe; amintesc asta pentru ca filmul acesta o sa fie bun in momentul in care eu ,ca spectator, sunt aproape de a identifica senzatiile acelea olfactive; pe unele le recuperez din memoria olfactiva, pe celelalte le creez pe loc; istetimea in acest caz consta in a auto -crea senzatia olfactiva care ti-e straina; cum miroase parfumul "Amour et Esprit"? dar...cel creat de Grenouille? si cati ati reactionat la mirosul pietei de peste din parisul sec. XVIII?e greu fara a prezenta aburi usori sau imaginea valurita sa sugerezi mirosul. Va provoc sa gasim modalitati de a filma un film despre olfactiv. Cine incepe? dap; si de ce atentia e concentrata pe ochi, la fel de mult ca pe nas? personajul meu n-ar fi plans la final, pe esafod, de remuscare ci personajului meu i-ar fi curs sange din nas;

[preda porter]

as fi filmat parfumul (daca as fi avut bani pentru asa ceva) cu tone de parfum respindite prin sala de cinema de prin pereti...

daca ar fi existat bani...

filmam olfactivul atacind olfactivul !

[Pitbull]

E greu fara a prezenta aburi usori sau imaginea valurita sa sugerezi mirosul. Va provoc sa gasim modalitati de a filma un film despre olfactiv. Cine incepe?

Mhm, asa cum vorbeam noi asearä, dupä film... "Aburii usori" ar fi fost prea simplisti, �* la Tom si Jerry, dar o "imagine väluritä" (sä nu ne-audä Bufnilä, cä nu mai scäpäm de el!) cred cä ar fi pe drumul cel bun. Cum spuneam, mie cel mai mult mi-a pläcut solutia cu vârful degetului printre unsharff-uri. Poate cä, în fata unei asemenea provocäri, as fi marsat mai ales pe jocurile de sharff ca sä reconstitui vizual sugestiile olfactive... Dar e de gândit, e de gândit... Greu al naibii, într-adevär!

de ce atentia e concentrata pe ochi, la fel de mult ca pe nas?

Intr-adevär, sunt prea multe priviri. E drept cä, în câteva cadre, Grenouille închide ochii ca sä se orienteze strict olfactiv - dar, din päcate, efectul e cam ostentativ; ca si cum Tykwer ne-ar spune: "Uite, el vede cu nasul, nu cu ochii!"

personajul meu n-ar fi plans la final, pe esafod, de remuscare ci personajului meu i-ar fi curs sange din nas;

Foarte interesantä idee! Stai, s-o ducem mai departe...
Eventual, s-ar fi putut construi asa: în vreo douä-trei momente cheie ale filmului, Grenouille sä "plângä cu nasul", läcrimând din näri (desigur, lacrimi limpezi, nu muci scârbosi); pe lângä cä e normal, ar fi subliniat bine transferul vizual -> olfactiv în cazul lui. Iar în momentul esafodului, din nas putea sä-i curgä nu o lacrimä, ci sânge. Din nou, e logic: emotie intensä, capilar spart... Dar, dincolo de asta, cât de conotativ!
Apropo, în finalul filmului "Juggernaut" (aka "Teroare pe Britannic"), cu Richard Harris si David Hemmings, când politia gäseste în casa vinovatului detaliul incriminator, singura reactie a tipului e un fir de sânge prelingându-se dintr-o narä... De tensiune. Si acolo nu era vorba de miros!

@Preda Porter
Drägut - da' cum fäceai ca sä schimbi mii si mii de mirosuri, în toatä sala, pe parcursul a 147 de minute? E? Aici sä te väd!

[Alex Leo Serban]

asta s-a mai facut stimabililor - s keama 'odorama' si a fost ideea perversului d john waters la unu din filmele lui cu divine ('pink flamingos'): cind divine gaseshte un kkt d ciine si-l manink (asha e filmu!) in sala s dadea drumu la miros d kkt :lol:

[Pitbull]

A, da, celebrul final din "Pink Flamingos" (ce aspirä la "the filthiest movie ever") - dupä care Divine, la interviu, a zis seninä: "Nici o problemä, pe urmä am luat un vomitiv si m-am spälat pe dinti!" Da' partea cu mirosul real din salä n-o stiam!
INSA, am auzit cä se lucreazä la un mod de a reconstitui mirosurile altfel... nu mai tin minte cum, pare-mi-se cä niste unde acustice de joasä frecventä, sau naiba mai stie ce, care ar stimula centrul olfactiv din creier, si cä deocamdatä proiectul ar avea în vedere doar aplicabilitatea "de camerä" (la computere, playere, etc.). Stie cineva mai mult?
Da-n fond, hai sä fim seriosi: filmul e IMAGINE si SUNET. Dacä-i bagi orice alte senzatii - olfactive, tactile (ca vibratiile procedului sensurround, din "Earthquake" sau "Midway"), poate chiar si gustative - nu mai e cinema, ci altceva... Un fel de "teatru total", sau "spectacol absolut", sau cum sä-i zicem... Nici n-ar mai avea nevoie de ecran, ar putea folosi holograme si alte alea - sau cascä de realitate virtualä, mänusi si costum cu senzori, si-n loc de popcorn, pastilute de L.S.D.!

[Alex Leo Serban]

nu bre, e doar legenda! :lol:
adik nea waters a vrut intr-adevar sa lanseze 'odorama' cu ac ocazie (spectatorii trebuiau sa sparga o bashik cu miros d kkt in mom cind divine manink dog poo), da a ramas doar in stadiu d intentie

[Pitbull]

(spectatorii trebuiau sa sparga o bashik cu miros d kkt in mom cind divine manink dog poo)

Plasatoarele ar fi fost mai logic.

[Alex Leo Serban]

da c e 'logic' aicea?!
nu plasatoarele; tot spectatorii! ar fi fost 'do it yourself shit'

[Pitbull]

A, asa mai vii de-acasä!
Intr-adevär - n-ar fi fost logic, dar ar fi fost psihologic. 8)

[RinTinTin]

Perfume - a VERY good movie, la fel de bun ca si cartea dupa care e facut.
Sa nu uitam ca Suskind lucreaza cu DESCRIERILE mirosurilor, la fel cum face si Twyker, unul descriindu-le in scris, celalalt in imagine.
Repet: un film pe masura cartii, poate chiar peste carte. Foarte rafinat, foarte misto facut.
Si sa nu uitam (oricat mi-ati sari in cap), ca e vorba de o carte "smart", insa nu de literatura la cel mai inalt nivel. Peste medie, insa nu extraordinara din punct de vedere literar.

[Pitbull]

It's a free world. :sleep:

[Alex Leo Serban]

It's a free world. :sleep:

... with madmen walking & talking freely among us

[herbert]

filmul e ok. nu mi-a deranjat impresia de la lectura cartii.
buna cronica lui Pitbull: temeinica, asa cum se spune...
mi-a placut si cronica lui Collins - felicitari clanului Columbeanu!
de ce nu o puneti si aici, sa turbeze "prietenii"?

[Pitbull]

Thanks, Herbie, esti un scump.
Cât despre cronica lui Collins, stä bine unde stä.

Altfel, Ambrablurica si consortu' turbeazä deja mai mult decât îi tin suspensoarele, a iesit acolo un off-topic de toatä frumusetea; dac-as copia aici ditai textul, mi-e cä mintenas ar da-n primire, si-ar fi nevoitä Maica Naturä sä completeze golul cu alti doi freaks aidoma. De ce s-o chinuim cu eforturi de-astea, ce, n-are destule pe cap, acum cu-ncälzirea globalä? Lasä-i sä chiräie-n pace si omor, în ghena unde s-au pribäshit momental. Mäcar de-atâta-s buni si ei, ne fac reclamä pe de-a moaca.

[Alex Leo Serban]

da cine e consortu lu ambrablurik??