Unlikely Messiah
Join Date: Dec 2004
Location: Bucharest
Posts: 16,822
|
Mi-e lene s-o mai si scurtez. Cititi-o cum e, sau pe särite, sau pe diagonalä, sau treceti peste.
Oricum, partea strict despre film, am izolat-o între rânduri goale. E la mijloc.
"C.D.V.", da muvi - ia Christosu', neamule!
Da, "C.D.V." (cä oricum stie toatä lumea despre ce-i vorba, si sincer vä spun, am obosit sä tot tastez "Codul Da Vinci" - plus sentimentul de impietate pe care mi-l trezeste mentionarea marelui Leonardo în acest context bisnitäresc). Cäci bisnitä, pungäsie, speculä, si nu altceva, este aceastä fäcäturä care de vreo doi ani încoace a magnetizat buzunarele unora spre atragerea de arginti (mult peste treizeci), pe acelasi nobil principiu ca "tachinatul" nu mai putin magnetizatului catindat din "D-ale carnavalului". Da, da - deci: bisnitä, escrocherie, speculä si carnaval, monser! Money et circensis.
De bunä seamä, oricine a suportat sä parcurgä cele peste patru sute de foi ale textului, având un aparat de perceptie literarä mäcar normal, stie deja cam pe unde se situeazä aceastä laba-gâstii cäreia numai în sens tehnic i s-ar putea atribui titulaturi ca "roman" sau "carte". Totusi, ca sä nu fiu pe urmä acuzat de instigare la irosit de timp vital, amintesc cä am disecat sursa scriceascä (particula "itor" ar denatura termenul) în comentariul "«Codul lui Da Vinci» - Indiana Jones si Madam Christos".- vezi la Cafenea.
Dupä cum am arätat, masina de fäcut bani a duduit si încä mai duduie din plin (nerusinarea a mers chiar pânä la republicarea produsului sub forma unei "editii ilustrate", ca sä-i jecmänim bis pe fraieri!), asa cä racolarea särmanei arte de-a saptea era fatalä (din ambele puncte de vedere). Si iatä cä, de câteva zile, stä mâta-n coadä pe la toate casele de bilete de pe mapamond sä se zgâiascä la vitelu' bicefal ce "C.D.V." se cheamä.
Purcezând, asadarminte, de la ce fu scris 'nainte, sä vedem ce vedem... pe marele ecran.
Vedem ceva semnat Ron Howard. Mä rog, Ron Howard a fäcut si niscaiva treburi bune la viata lui - bunioarä "A Beautiful Mind", cu adevärat a beautiful (and good) movie, sau "Cinderella Man", asa cä mäcar în principiu ne-am fi permis sä avem oarece pretentii. Realist vorbind, însä - CE poate face un regisor, oricât de talentat ca profesionist, când i se trânteste-n brate un subiect bätut în cuie mai ceva ca brâul de cilice pe coapsa amärâtului de Silas, si i se spune: "sä se ecranizeze, primesc, dar sä nu se schimbe nimic!" Într-o lume normalä, cineastul ar fi avut cäderea sä tundä toate redundantele lui D.B., sä-i umple toate gäurile, sä punä în balantä toate dezechilibrele, sä completeze toate mostrele de inculturä si ignorantä crasä, etc., etc., si sä scoatä pe tejghea chiar un film bun - pentru cä, într-adevär, nucleul povestii era si ESTE ofertant. Pierzându-mä putin în visare, cutez a-mi imagina ce-ar fi scos de-aici Hitchcock (vezi drumul spre "Päsärile" sau "Psycho"), Tarkovski (vezi "Solaris" ori "Stalker") sau, de ce nu, însusi Tudor Giurgiu al nostru, pe care nu l-a oprit nimeni sä transforme un roman nesärat în "Legäturi bolnävicioase".
Dar cum lumea noasträ, de-o vreme-ncoace, numai normalä (si moralä) nu e, bietul Ron s-a väzut nevoit sä pästreze în film toate ineptiile din text (adulat de unii mai ceva ca Sfintele Scripturi - halal ironie!), färä sä poatä face altceva decât sä punä camera si sä tragä.
Si cum trage Ron?
Släbut, din päcate. Foarte släbut. Amintindu-ne de "Cocoon" sau "Apollo 13", întelegem clar cä lui Howard îi cam lipseste organul tinerii în prizä. Omul pur si simplu nu are ritm de thriller. În alte genuri de filme, mai asezate, mai aerisite, pasienta îi iese - dar când e vorba sä dea cu noi de toti peretii de sä zicem mamä-mamä... Fâs! Nu întâmplätor, pe tot parcursul filmului se repetä la disperare aceleasi si aceleasi trucusoare ieftine ale genului de actiune din ultimii ani: raff-uri laterale spre a crea, chipurile, "dinamism", baleturi ale camerei pe dolly sau macara (mä rog, misculate din software, adesea), ba-n sus de dupä piramida lui Tonton Mitterand, ba-n jos pe dupä aceeasi, ba-mprejurul sacrofagului care cicä hodineste dedesuptu-i, raccourci-uri cu distantä focalä mare spre câte-o turmä de masini ale politiei care vine, vine, vine, calcä totul în picioare, sau ghiciri de câte-un personaj care pândeste la colt cum vorbesc eroii, semn cä "e nasol". Mai încearcä Ron si nitelus montaj alternativ (îndeobste, tot între ce vorbesc protagonistii si girofarurile aflate pe drum), da' tot degeaba. Povestea cinematograficä Bälteste - cu Bî mare! Respectând ritmul textului cu o fidelitate demnä de... vorba-ceea, o duce târâs gräpis cam pânä pe la descinderea în Château Villette, dupä care... Àdio, mä! Àdio! A doua jumätate a fabulei se târäste într-o plictisealä care mai-mai cä te trimite-n foyer sä vezi finalul printre perdele, la o tigarä (cä, de, ai plätit!)
La fel de limitat si trenant, lucrat la nivelul minimei rezistente si filmat incredibil de pueril, functioneazä sistemul alternantelor temporale si al flash-back-urilor. N-am sä uit niciodatä cu câtä fluentä si discretie ilustra Costa Garvas depozitiile martorilor, în "Z". Aici, fiecare asemenea insertie peste text se ambitioneazä sä vâre-n ochi toate destele posibile (conceptie cromaticä diferitä, texturä schimbatä, cheie de iluminare ostentativä, contrast violent, casetare în perspectivä, panoramic pe "planul amintirii", si asa mai departe). Cât despre asediul Ierusalimului, mazilirea Templierilor sau Roma lui Constantin cel Mare - cine-a jucat mäcar o datä "Ages of Empires", "Heretic" sau "Hexen", mult i se va bucura inima!
Totusi, mä încumet a crede cä filmul ar fi putut sä atenueze mäcar o parte din cele mai crase neverosimilitäti ale povestii. S-ar fi putut ca mäcar procedurile politienesti sä fie mai realiste, nu ca-n "B.D."-urile lui Mircea Drägan, ca masinile sä se miste pe sträzi ca niste cinstite autovehicule, nu ca trotinetele lui Tom si Jerry, sau ca preacuviosii episcopi si cardinali din Opus Dei sä semene mai putin cu familia Corleone a lui Coppola. Da-n fond, ce conteazä? Iese banu'? Iese. Noi sä fim sänätosi.
Am avut surpriza extrem de nepläcutä, frizând disconfortul fizic, de a-l vedea pe neuitatul Forrest Gump jucând... prost, dom'le! PROST! Poate suna cliseatic, dar e perfect adevärat: pânä si Tom Hanks sä fii, dar când ai de-a face cu un asemenea paper-doll plimbat de colo-colo ca numitul Langdon, numai de actorie nu mai poate fi rost. Trântit peste o figurinä cu personalitate zero, psihologie tot cam pe-acolo si umanitate asijderea, sireacul Tom nu poate decât sä se strâmbe, sä se schimonoseascä, sä facä tot felul de mutre, mai din sprânceana stângä, mai din coltul drept al gurii, mai din toate la un loc - doar-doar om crede cä-i rost de ceva "träire". De unde-atâta träire... Dumnezeu cu mila!
Cu mila si cu compasiunea si pentru Audrey Tatou, o actritä de bun-simt, care nu voia altceva de la viatä decât sä-si facä onest meseria, la adäpost de faimosenii necuvenite. De data asta, fetei i-a iesit exact pe dos.
Cât despre Jean Reno... Bine, dom'le. Te-am väzut în câte te-am väzut, stim cä esti bun, aveai si tu de onorat un contract, de luat o hainä la copii, un parfum la consoartä, un Chappy la cätel... Se iartä. Gata.
Ca un semn al impotentei funciare a filmului, coloana sonorä cântä de nu mai poate - aproape non-stop. Ce-i drept, partitura lui Hans Zimmer sunä bine - da' de la un moment dat, începe sä ni se si aplece de cât de bine (si de muuult) sunä - redundanta tipicä a oricärui film mai mult sau mai putin lacunar prin zona testicularä. Cum spunea si Collins, într-un comentariu: "ca sä ascunzi cel mai bine marele secret care va räväsi lumea, îti ajunge un crescendo de viori si un cor de mezzo-soprane".
Si... cam atât. Boala peliculei se trage loial de la hârtie, ca aviara de la curci, asa cä pentru toatä piramida (dublä cap-în-cap) de imbecilitäti, neverosimilitäti, semidoctisme si eclectisme, nu pe realizatori avem a-i aduce la judecatä. Pur si simplu vedem un thriller submediocru, care de sine stätätor ar fi pläcut la ceva lume, ar fi pus un gologan cinstit la tescherea, si uitat în vecii-vecilor amin ar fi fost nu peste mult.
Relevant aici nu e nici cazul cinematografic, nici cel editorial, ci Cazul În Sine - Fenomenul. Iar Fenomenul "C.D.V." frizeazä penalul.
Nu mä refer la latura religioasä. Cum am mai spus, cei care acuzä aceste produse de "blasfemie" nu sunt decât niste nätäräi. E drept cä, în mod evident, comanda socialä a fost anti-crestinä si anti-bisericeascä (lucru cu atât mai evident în film, unde clericii rimeazä la fix cu mafiotii, iar declaratiile împotriva Bisericii Catolice sunt explicite si subversive - în text, rämâneau la un nivel subînteles). Dar biserica e o institutie omeneascä, iar credinta crestinä rämâne intangibilä, chiar si în fata celor mai înversunate si reale sacrilegii - necum într-a unei brosurici tâmpite dar groase. Färä a cädea în paranoia conspiratiilor, e evident cä atacul "C.D.V.", cât e el de eunuc, face parte dintr-o strategie de discreditare - iar acolo unde lipsesc substanta culturalä si valoarea artisticä autenticä, vin dolarii si euroii sä netezeascä drumul. În contextul civilizatiei contemporane de tip european, în care valorile unor milenii de culturä se pierd printre cabluri de televiziune, videomanii, alienare mediaticä si dezinformare volkoffianä, si în care cele mai importante douä confesiuni ale lumii, cea crestinä si cea islamicä, sunt instigate una împotriva celeilalte si puse sä se anihileze atât reciproc, cât si fiecare în parte (când doi se bat, al treilea câstigä - cin'sä fie, cin'sä fie, hmmm?) - ei bine, în tot acest haloimäs materialist-dialectic acum-într-o-nouä-prezentare, isteria "C.D.V." are un rol foarte precis definit, si extrem de pernicios. Pe lângä naivii care-si aruncä banii pe fereasträ ca sä citeascä o maculaturä de mai mare rusinea sau sä se-nghesuie într-o salä de cinema când mai câstigati erau dacä-si cumpärau un D.V.D. cu "Unora le place jazz"-ul (sau, de ce nu, cu "The Last Temptation of Christ"), prolifereazä îngrijorätor o liotä de snobi si pseudo-intelectuali pentru care "C.D.V."-urile sunt exact vârfurile de lance de care aveau nevoie ca sä-si impunä sfertodoctismul, impostura si suverana confuzie de valori. Asa cä nu-i de mirare cä, dacä mai la soare-apune John Ford a fost înlocuit de Spielberg, iar crucifixurile au ajuns sä fie interzise în scoli ca sä nu-i socheze pe non-crestinii cu naturelu' sensibil, la noi se încotopeneste un ditamai buildingul în coasta Catedralei Sfântul Iosif, iar nepotii admiratorilor lui Toma Caragiu râd la Doru Octavian Dumitru.
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
2006, 25 mai, h. 16:15-17:26,
Bucuresti, Romania
|