Cel mai recent vizionat film.

[dragonfly_drk]

Room 1408 - 8/10. mult prea previzibil... ma asteptam la ceva mai, hmmm... complicat.

[chuckyfan]

Iara te-ai apucat de horroare?

[dragonfly_drk]

da, numa asta numa horror nu ii...

imi recomanzi ceva spookie? sau ceva psihologic... daca te pricepi si la deastea.

[Liviu-]

Vazut in sfarsit Uncle Boonmee who can recall his past lives si in ciuda marilor sperante pe care le aveam ca va fi diferit fata de Syndromes of a century, s-a dovedit a fi la fel, adica borefest. La fel ca si Syndromes prezinta niste imagini foarte frumoase, dar povestea, desi ceva mai dezvoltata, m-a impresionat chiar mai putin. Cannes si Venetia s-au cam tinut de glume anul asta.

[KrissKringle]

Being John Malkovich - 8.5/10

[danonino]

L'immortel -- 5/10

Povestea este absolut senzationala. Realizarea filmului este infecta. Scenariul e haotic, regia la fel. Totul se petrece foarte rapid, cel mai banal dialog este filmat din 30 de unghiuri. Filmul e un slideshow rapid, iti arata omor dupa omor, fara o pauza intre crme. E lipsit de substanta.
Nu m-a impresionat Jean Reno in acest film, cu exceptia cadrelor in care este impuscat.

Putea fi un film extraordinar. Regizorul a ruinat povestea

[StrangeHouse]

Bolt + 8

[chuckyfan]

Batas Impian Ranjang Setan sau Satan's Bed sau Nightmare on Elm street Rip-off.

Sau mai bine zis : Awesome crap
Tre' sa-l vedeti

7/10

[Liviu-]

Sunt atatia alti cineasti care au stiut sa-si faca violenta sa doara fara a a apela la trucuri ieftine de regizor de videoclipuri. Enter the Void mi se pare ca ii da cel mai bine arama pe fatza. O labareala gimmicky, artificii tehnice peste artificii tehnice atat de obnoxious si previzibile incat nu face decat accentueze banalitatea crasa a scenariului. Prima sectiune iti serveste totul atat de mura in gura incat devine jenant sa te uiti. Tentativa lui Noe de a transpune pe film o tehnica gen stream of consciousness e rizibila de-a dreptul. Iar actorii, toti niste poame. Dar slava domnului, in 2010 mai sunt o gramada de tineri pastilatzi si impresionabili care sa caste gura si la asa ceva.

Subscriu intru totul. Cand ti-am citit prima data mesajele am crezut ca s-ar putea sa fie doar o diferenta de viziune, asa cum a fost la Irreversible de exemplu... parca tin minte ca erai printre cei carora nu le-a placut. De data asta iti dau dreptate, povestea e mult prea banala, puerila si lungita extraordinar de mult. Artificiile alea tehnice sunt bine realizate, dar e mult prea putin ca sa compenseze pentru cele 160 de minute de... nimic, practic ele asta reprezinta, 160 minute de luminite care pulseaza frumos pe ecran de parca m-as fi uitat la windows media player plus o camera care se tot invarte si trece prin cladiri.

[NmpN]

Premonition- 9\10

[Cinemania]

Cyrus - din categoria trailerul bate filmul. Un film bun, dar nu intr-atat de amuzant pe cat arata clipul. Inca o dovada a faptului ca americanii stiu sa-si vanda marfa. 6,5.

Mie mi s-a parut haios rau filmul.
Nu e umorul de gen Farrelly Bros, e mai retinut. Dar pe gustul meu

Americanii aia care au incercat sa-l vanda ca atare nu mai fac parte din Duplass Brothers Productions, ci din Scott Free Productions. It figures

[Windom]

Finally, I Saw the Devil. And it was BEAUTIFUL. Ah, Oamenii Soarelui Răsare şi crunta lor răzbunare. Nici o hrană rece, ăştia o înfulecă cît încă frige. În rate, în cazul de faţă. Stăteam şi mă întrebam, după ce am văzut că l-a prins pe gagiu în sera aia în primele 50 de minute, ce naiba o să ne mai servească ăştia încă o oră jumate? E drept, cunoscîndu-le perversitatea, nu m-ar fi surprins să-l bage pe tip în vreo grotă şi să-l supună la cazne timp de 90 de minute, fără ca măcar să-şi tragă sufletul. But our punisher was really pissed, man. Asa că, spre deliciul nostru, a ales tehnica lui Rex Hunt – catch and release. And catch again. Au asiaticii darul ăsta de a împinge macabrul într-o zonă a absurdului, transformîndu-l în comedie. E un trademark. Te fîţîi inconfortabil pe scaun cînd unu’ capătă 2-3 făcăleţe peste bostan, în close-up, dar cînd vezi că urmează încă vreo două şi încă vreo două, pur şi simplu te pufneşte rîsul, vrei nu vrei...
Mi s-a părut una dintre cele mai reuşite portretizări ale unui serial killer, ever. Rolul e bestial, actorul e bestial. Nu-l avem pe rafinatul dr. Lecter, avem o versiune asiatică a unui Henry Lee Lucas, libidinos, oportunist, complet lipsit de şarm. Un dragon de Komodo mai degrabă decît un vajnic prădător din savana africană. Interesant, de asemenea, modul în care este portretizată femeia, simplu obiect aflat la dispoziţia bărbatului – „We are here to serve.”.
Sublimă, de-a dreptul, secvenţa în care epava serial killer-ului iese din maşină pentru a se preda poliţiei. E o scenă impregnată de un fatalism demnă de o reglare finală de conturi intr-un western spaghetti.

9/10

[copila_satanista]

Eu aseara, ca sa nu mai fiu suparata ca iar se termina week-enu-ul asa de repede, m-am delectat cu Despicable Me (2010) - ioi ca fain a fost cu multe amanunte belea gandite si umor si de toate, unul dintre cele mai bune filme animate pe care le-am vazut.

[miercuri]

Finally, I Saw the Devil. And it was BEAUTIFUL. Ah, Oamenii Soarelui Răsare şi crunta lor răzbunare. Nici o hrană rece, ăştia o înfulecă cît încă frige. În rate, în cazul de faţă. Stăteam şi mă întrebam, după ce am văzut că l-a prins pe gagiu în sera aia în primele 50 de minute, ce naiba o să ne mai servească ăştia încă o oră jumate? E drept, cunoscîndu-le perversitatea, nu m-ar fi surprins să-l bage pe tip în vreo grotă şi să-l supună la cazne timp de 90 de minute, fără ca măcar să-şi tragă sufletul. But our punisher was really pissed, man. Asa că, spre deliciul nostru, a ales tehnica lui Rex Hunt – catch and release. And catch again. Au asiaticii darul ăsta de a împinge macabrul într-o zonă a absurdului, transformîndu-l în comedie. E un trademark. Te fîţîi inconfortabil pe scaun cînd unu’ capătă 2-3 făcăleţe peste bostan, în close-up, dar cînd vezi că urmează încă vreo două şi încă vreo două, pur şi simplu te pufneşte rîsul, vrei nu vrei...
Mi s-a părut una dintre cele mai reuşite portretizări ale unui serial killer, ever. Rolul e bestial, actorul e bestial. Nu-l avem pe rafinatul dr. Lecter, avem o versiune asiatică a unui Henry Lee Lucas, libidinos, oportunist, complet lipsit de şarm. Un dragon de Komodo mai degrabă decît un vajnic prădător din savana africană. Interesant, de asemenea, modul în care este portretizată femeia, simplu obiect aflat la dispoziţia bărbatului – „We are here to serve.”.
Sublimă, de-a dreptul, secvenţa în care epava serial killer-ului iese din maşină pentru a se preda poliţiei. E o scenă impregnată de un fatalism demnă de o reglare finală de conturi intr-un western spaghetti.

9/10

De ieri incoace vad ca s-a uitat multa lume la el si toti au numa cuvinte de lauda, I must get down to this!

[Chambord]

The Secret of Kells (2009)
Regia: Tomm Moore

Sta pe acelasi nivel cu ce are Pixar mai bun. Desi ca si stilistica si ton e mai dark si mai old-fashioned, cele 2 viziuni impart acelasi playfulness si acea nostalgie a lor pentru lumile si timpurile in care prietenia si curajul insemnau ceva.

10 / 10 (esential)

[KrissKringle]

Red - 6.5/10
Your friends & neighbors - 8/10 Neil LaBute in plina forma!

[Federico]

Finally, I Saw the Devil. And it was BEAUTIFUL. Ah, Oamenii Soarelui Răsare şi crunta lor răzbunare. Nici o hrană rece, ăştia o înfulecă cît încă frige. În rate, în cazul de faţă. Stăteam şi mă întrebam, după ce am văzut că l-a prins pe gagiu în sera aia în primele 50 de minute, ce naiba o să ne mai servească ăştia încă o oră jumate? E drept, cunoscîndu-le perversitatea, nu m-ar fi surprins să-l bage pe tip în vreo grotă şi să-l supună la cazne timp de 90 de minute, fără ca măcar să-şi tragă sufletul. But our punisher was really pissed, man. Asa că, spre deliciul nostru, a ales tehnica lui Rex Hunt – catch and release. And catch again. Au asiaticii darul ăsta de a împinge macabrul într-o zonă a absurdului, transformîndu-l în comedie. E un trademark. Te fîţîi inconfortabil pe scaun cînd unu’ capătă 2-3 făcăleţe peste bostan, în close-up, dar cînd vezi că urmează încă vreo două şi încă vreo două, pur şi simplu te pufneşte rîsul, vrei nu vrei...
Mi s-a părut una dintre cele mai reuşite portretizări ale unui serial killer, ever. Rolul e bestial, actorul e bestial. Nu-l avem pe rafinatul dr. Lecter, avem o versiune asiatică a unui Henry Lee Lucas, libidinos, oportunist, complet lipsit de şarm. Un dragon de Komodo mai degrabă decît un vajnic prădător din savana africană. Interesant, de asemenea, modul în care este portretizată femeia, simplu obiect aflat la dispoziţia bărbatului – „We are here to serve.”.
Sublimă, de-a dreptul, secvenţa în care epava serial killer-ului iese din maşină pentru a se preda poliţiei. E o scenă impregnată de un fatalism demnă de o reglare finală de conturi intr-un western spaghetti.

9/10

L-am vazut si eu, dar finalul m-a gasit cam nemultumit. L-am abordat gresit si ma asteptam la altceva decat un revenge flick - unul extrem de bine facut de altfel. Cel putin asa mi-a lasat mie impresia. E atat de bine facut incat prinde viata - conditie esentiala a unei reusite artistice insa nu si suficienta: tot ce arta e viu dar nu tot ce e viu e arta; arta e viata plus idee. Poti intalni si in lanul senzualistic de secara de aici si cativa maci ideatici sau sentimentali (nu senzuali) insa doar ca epifenomene. Un film sanatos, zic eu, tre sa fie mai pretentios, tre sa aspire la o idee-receptacul a intregii structuri. Nu bag mana-n foc ca nu exista aici dar eu unul n-am sesizat nimic. Nici in anatomia razbunarii nu propune un instrument original si interesant, nici in in portretizarea sociopatului nu traseaza vreo tusa nemaipomenita la altcineva. Nu sugereaza niciun moment care ar fi mobilul actiunilor antagonistului, si nici actiunile sale singure sunt executate atat de frust incat nu lasa sa se intrezareasca niste particularitati psihologice, ceva...
Toate potentialitatile continustistice par doar sa serveasca drept arena a spectacolului sangeros si scabros. (Care e misto, n-am nimic impotriva lui atat timp cat sunt sigur ca e luat drept ceea ce este)

Interesant, de asemenea, modul în care este portretizată femeia, simplu obiect aflat la dispoziţia bărbatului – „We are here to serve.”.

Sa fim seriosi, femeia nu e portretizata (descrisa la nivelul conditiei sale universale) in niciun fel. Pur si simplu apare la un moment dat un anumit tip de femeie, nu se insista pe asta.

In alta ordine de idei, eu am si o nelamurire. Ce era cu aptitudine fizice supraomenesti ale protagonistului? Era o conventie de dragul show-ului, trebuia sa ne ridice intrebari sau ce?

LE: Apropo, am mai vazut si "127 Hours" - placut per total dar m-au enervat apucaturile videoclipoide ale lui Boyle. Parea asa de disperat sa compenseze minimalismul povestii incat mai avea putin si baga camera aia nenorocita nici-nu-mai-zic-unde... Franco e bun, scena in care face haz de necaz reconstituind un show TV e superba, insa are unele momente cand se apropie periculos de mult de a fi gretos de cool.

[Windom]

Sa fim seriosi, femeia nu e portretizata (descrisa la nivelul conditiei sale universale) in niciun fel. Pur si simplu apare la un moment dat un anumit tip de femeie, nu se insista pe asta.

Portretizata nu inseamna neaparat "descrisa la nivelul conditiei sale universale". Sa nu fim bombastici. Cit apare, cum apare, toate au o semnificatie pina la urma. Inclusiv faptul ca nu se insista pe asta.

In alta ordine de idei, eu am si o nelamurire. Ce era cu aptitudine fizice supraomenesti ale protagonistului? Era o conventie de dragul show-ului, trebuia sa ne ridice intrebari sau ce?

Aptitudinile supraomenesti ale protagonistului vin sa sublinieze, in opinia mea, futilitatea actului razbunarii. Sau, supliciul trebuia sa fie pe masura setei de razbunare...

[miercuri]

LE: Apropo, am mai vazut si "127 Hours" - placut per total dar m-au enervat apucaturile videoclipoide ale lui Boyle. Parea asa de disperat sa compenseze minimalismul povestii incat mai avea putin si baga camera aia nenorocita nici-nu-mai-zic-unde... Franco e bun, scena in care face haz de necaz reconstituind un show TV e superba, insa are unele momente cand se apropie periculos de mult de a fi gretos de cool.

Bine zis cumva cu apucaturile videoclipoide, insa pe mine nu m-au deranjat atat de tare giumbuslucurile camerelor cat m-a deranjat faptul ca se bazeaza mult prea mult pe muzica si sunt momente in care muzica pare sa dicteze scena si nu invers. Din fericire nu da gres in momentele mai cu greutate ale filmului, mi-era groaza ca muzica o sa se verse pur si simplu peste si o sa-mi estompeze toate impressie lasate de imagini. Dar nu a fost asa. Inceputul e cel mai 'videoclipoid', ca in rest filmarile claustrante prin diverse tuburi si Scooby-Doo-ul si reclama la Cola mi s-au parut destul de bine integrate si nu m-au deranjat. Complet inutila mi s-a parut insa fractiunea aia in care ne arata cum se rupe osul from the inside, estetic nu ma incanta cu nimic si nu e ca si cum nu ne-a fi dat seama anyway.

[Federico]

Azi-noapte in timp ce imi cautam pozitia in care sa adorm au inceput sa mi se perinde prin minte imagini din “I Saw The Devil” . Si apoi a urmat un moment de luciditate revelatoare. Acuzasem initial filmul ca e sterp si gratuit, dar nu cu toata gura. Stiam sigur ca nu ma lasase indiferent niciun moment insa nu-mi era clar din ce parte venisera loviturile astea emotionale surde care imi reverberau acum in constiinta. Bunt now I figured it out: filmul palpita a animalitate prin toti porii cu o intensitate careia nu ii gasesc inca precedent. Asa se explica metodologia frusta de executie a victimelor, felul in care mananca la un moment dat, scena de sex si imaginea cu el scormonind prin propriile excremente. E o animalitate atat de pura, primara si naturala si de aceea cu atat mai percutanta. Am intalnit in cursul istoriei filmului avatarurile anti-omului reprezentate cu geniu in “No Country… “ , “There Will Be Blood” , “A Clockwork Orange” , “Blue Velvet” dar cazurile astea nu suporta comparatii satisfacatoare cu celalalt. In exemplele date, desi monstrous pana la inimaginabil, exista un nimb de eleganta si demnitate (cum remarca si Windom de altfel) in jurul raului - avem de a face cu negativul luciferic. Pe cand in “I Saw The Devil” avem in fata reprezentarea unei negativitati animalice, porcin-cainesti; obiectul discutiei e o entitate pur biologica. Are ceva din Dennis Hopper-ul din prima scena a sa in “Blue Velvet” dar in ansamblu cei doi se inscriu pe orbite diferite; din arborele genealogic al sau cred ca cel mai aproape se situeaza de opera lui Gainsbourg din “Antichrist” ; de asemenea cred ca are si ceva cronenbergian personajul nostru, pare imbaiat un pic in naturalismul si biologicul lui Cronenberg.
Cred ca m-am dumirit si in privinta disponibilitatilor fizice extra-ordinare ale protagonistului: sunt menite sa-i confere o demmnitate luminoasa; e intotdeauna stapan pe si cele mai imposibile situatii, nu dispera, nu se umileste – e imaculat si pur. Cred ca a tintit o antiteza puternica prin asta autorul.