Chinatown

[Dl.cinematic]

În timpul vizionării (de fapt, al re-vizionării), cineva mi-a atras atenţia că filmului îi lipseşte ceva, elementul incriminat fiind "absenţa ritmului"...Pentru o clipă, am stat să mă gândesc dacă am avut aceeaşi senzaţie, după care m-am hotărât să continui vizionarea până la sfârşit, pentru a nu face greşeala de a mă antepronunţa. Într-adevăr, filmul lui Polanski este unul special, deoarece se poziţionează undeva la mijloc între cele două extreme ale creaţiilor de gen: cea a filmului clasic “detectivist”, în care întreaga miză este pontată pe acţiunea energică, care te “ţină în priză”, pompându-ţi fără milă adrenalină în corp şi cea “tradiţionalistă”, a poveştilor cu detectivi "neperisabili", invariabil triumfători, frivoli atunci când e nevoie, dar şi romantici, dacă situaţia o impune...Sunt de părere că această construcţie hibridă a scenariului (Robert Towne) şi realizării regizorale (Roman Polanski), acest melanj de genuri "pur sânge", poate lămuri într-o anumită măsură senzaţia de "trenare a acţiunii" menţionată la început.



În “Chinatown”, Jake Gittes (Jack Nicholson) fost poliţist în cartierul chinezesc, reprofilat pe anchete private conjugale, întâlneşte o femeie care se pretinde a fi soţia lui Hollis Mulwray (Darrell Zwerling), inginerul şef al companiei Power and Water din Los Angeles. Insinuând că Hollis ar avea o aventură extraconjugală, aceasta îl angajează pe Jake pentru a investiga problema. După ce obţine fotografii compromiţătoare ale lui Hollis în compania unei femei blonde, Jake îşi închipuie că este foarte aproape de rezolvarea cazului.

Între timp, însă, află cu stupefacţie că îşi închiriase serviciile unei impostoare, adevărata doamnă Mulwray (Faye Dunaway) neavând nicio legătură cu ancheta. Mergând mai departe, atunci când Hollis este găsit mort, Jake decide să îşi continue investigaţiile (de această dată mânat de motive personale).

Din această postură, va da piept cu o pleiadă de patroni hrăpăreţi, funcţionari corupţi şi matahale violente, al căror scop pare să fie unul singur: monopolizarea aprovizionării cu apă în oraşul Los Angeles şi regiunea San Fernando Valley. În contraponderea acestui grup alcătuit din figuri stranii, cei afectaţi de raţionalizarea resurselor de apă sunt portretizaţi ca nişte personaje sterile, pe alocuri chiar comice (a se vedea scena în care turma de oi intră în sala de şedinţe a primăriei), dar cu certitudine incapabili să lupte pentru a-şi apăra drepturile.

Construcţia narativă se dispersează şi se complică încă şi mai mult în momentul în care aflăm că Noah Cross (John Huston), tatăl incestuos al Evelynei Mulwray, ar putea fi, la rândul său, pe lista vinovaţilor. Finalul este tragic, Evelyn este omorâtă, asupra lui Jake pluteşte ameninţarea că-și va pierde licenţa de "liber profesionist", în timp ce adevăraţii vinovaţi beneficieză de circumstanţe favorabile pentru a-şi continua nestingheriţi "jocurile murdare". Astfel, majoritatea personajelor suferă o degradare pe parcursul celor peste două ore ale filmului, ceea ce le face să se plaseze, în final, în situaţii de viaţă mai puţin favorabile, dacă nu chiar total nefavorabile (cazul Evelynei) fașă de cele în care se găseau la începutul acestuia.

Un final tragic şi “dezamăgitor”, dificil de anticipat pornind de la firul narativ de până la momentul respectiv. Motivul? Disputele dintre Polanski şi Towne cu privire la scenariu şi decizia regizorului de a-l modifica de unul singur în partea sa finală (în varianta Towne, Evelyn fuge în Mexic, acompaniată de fiica şi, în acelaşi timp, “sora” sa, însă şi de Jake!). Bineînţeles, spre protestul vehement al scenaristului titular!

O altă dispută celebră care s-a petrecut în “bucătăria” filmului i-a avut ca protagonişti pe Polanski şi pe Robert Evans (producătorul filmului), controversa vizând, de această dată, coloana sonoră. După dezastrul de public înregistrat în cadrul pre-vizionării de la San Luis Obispo, Evans ar fi decis să renunţe la coloana sonoră iniţială, disonantă şi subordonată, se pare, în mod excesiv instrumentelor de percuţie şi să apeleze la “soluţia” de salvare Jerry Goldsmith. Fireşte, o decizie care nu a fost tocmai pe placul lui Polanski. Ca spectator, însă, nu pot decât să mă plasez în această dispută de partea lui Evans (fără să fi avut, fireşte, ocazia să ascult varianta alternativă), deoarece muzica stranie, misterioasă, dar totodată simplistă a lui Goldsmith contribuie decisiv la crearea unei atmosfere unice, aparte, misterioase.

Revenind la film, voi mai comenta doar două aspecte. Primul, titlul: Chinatown. Trebuie spus că în scenariul original, scena finală nu are loc în cartierul chinezesc. Cu alte cuvinte, scenariul iniţial conţinea zero indicii explicite ce ar fi putut justifica alegerea titlului. Şi totuşi, un titlu atât de perspicace...Chinatown este, de fapt, starea de spirit a lui Jake, una deloc prielnică, sau, cum ar spune englezii, “fucked up”. Pentru Towne, Chinatown este într-o formă miniaturală, metaforică, un simbol al oraşului Los Angeles, cu părţile lui bune, dar mai ales cu cele rele, un oraş întortocheat, în care există regi, regine, dar şi pioni nevinovaţi care se văd adesea sacrificaţi cu prea mare uşurinţă. Unii critici au mers mai departe, atribuind Los Angeles-ului statutul simbolic de "formă redusă" a sistemului capitalist. O interpretare îndrăzneaţă şi pertinentă, însă doar până la un anumit punct.

Al doilea, temele folosite. Primele două-trei scene ale filmului punctează, prin implicarea directă a lui Jake şi a clienţilor acestuia, tema relaţiilor extraconjugale. Deşi ne-am fi aşteptat la o dezvoltare ulterioară a acesteia către elemente mai complexe, pe măsura scurgerii minutelor şi a coroborării indicilor oferite, ne dăm seama că, de fapt, acesta va rămâne, în variante permutate, unul din motivele nodale până la finele filmului. Ca dovezi în favoarea afirmaţiei pot fi aduse relaţia incestuoasă dintre Noah Cross şi fiica acestuia (Evelyn), legătura amoroasă dintre Hollis şi fiica sa vitregă şi chiar aventura lui Jake cu clienta sa (Evelyn, din nou), vădit contradictorie principiilor deontologice ale meseriei pe care o practică. Generalizând, Chinatown poate fi considerat un film despre încălcarea unui principiu fundamental într-o societate, cel al relaţiilor incestuoase tabu. Violarea acestui principiu, pe lângă deruta identitară inerentă pe care o generează, poate conduce la suferinţă şi, în cele din urmă, chiar la comportamente extreme, nejustificabile în absenţa acestui viciu.

[Pitbull]

O contributie de mare utilitate, Cinematicule - îti multumim!
Intr-adevär, dincolo de sinuozitätile si controversele proprii procesului de creatie si începuturilor carierei sale pe ecrane, "Chinatown" rämâne un film de o importantä capitalä - inclusiv ca lectie de dramaturgi si regie (nu degeaba îl foloseste Syd Field ca material didactic prin mai toate cärtile lui!)
Ne bucuräm cä te preocupä acest mod consistent si organizat de a scrie despre filme. Dacä-mi dai voie, ti-as atrage atentia asupra plasticitätii stilistice, care pe alocuri mai are nevoie de mici ajustäri (cuvinte care se repetä, sau care pot fi si mai bine alese). Dar, oricum, e un început foarte promitätor (dupä cum am remarcat si la postärile tale precedente). La mai mare!

[rvn]

sunt sigura ca dl.cinematic e capabil de mult mai mult.
deatfel, observatia ta, referitoare la "plasticitatea stilistica" ar fi valabila si la case mai mari, Pit.
sunt altii vechi in bransa care compun fraze atat de sarace in expresii incat parca zici ca au vrut sa le transmita prin telegraf.
eu nu pot decat sa "felicitez", iara.
atat.

[andreyuzzu]

Cel mai bun film-noir din toate timpurile cu un final la care pur si simplu te simti neputincios , oripilat si fara cuvinte. L-am vazut de 4 ori si l-as mai revedea .

[rvn]

trebuie sa vedem intai care este istoria filmului noir..
cand a aparut "Cartierul chinezesc", filmul noir era demult apus..
sau, cel putin nu mai era in voga, din cate stiu eu.
dar, sigur...sa vina si ceilalti cu completari..

[rvn]

ba genul noir e foarte bine definit. a avut ca oricare alt gen epoca lui de glorie, adeptii lui, actori si regizori care au consacrat genul....tot tacamul,ce mai!
de ce ar fi diferit?
cum spuneam, mai bine cautam ceva materiale, ca sa ne lamureasca in primul rand ce inseamna "NOIR"...

[rvn]

mai degraba la thriller. dar la inceputurile lui.
si la drama se poate incadra bine.
cred ca filmul e un amestec reusit intre cele doua genuri, dar fara sa aiba nimic din caracteristicile originale ale noir-ului, poate doar prin faptul ca incearca sa readuca pe ecran parfumul si frumusetea acelei epoci cand la mare moda era si filmul noir.
mi-au placut costumele, decorurile, muzica..
pana si afisul filmului,acela pe care l-ai postat pe blogul tau, este in armonie cu atmosfera despre care vorbeam.

p.s.in legatura cu "scaiul" si "scama"....
daca esti bun, vei ramane...
daca nu, vei esua lamentabil.
ce preferi?

[Mercutio]

Nu e noir. E filmat color, are scene in timpul zilei si in afara orasului. De ajuns pentru a fi eliminat din categorie. Ceea ce separa filmul noir de celelalte subgenuri ale filmului criminal, sunt cateva elemente definitorii: film alb-negru, filmare low-key si contrast puternic, scenariu ce se petrece exclusiv noaptea si in mediu urban. Deci fara lumina chioara care sa accentueaze trasaturile personajelor, sa le faca mai grave, mai misterioase, fara umbrele lungi pe pereti, fara constrangerea spatiului actiunii intr-un oras pe timp de noapte, ca intr-un univers fara scapare, cu strazi umede si primejdioase, cu cladiri intunecate si incaperi stramte, sugerand singuratate, depresie, fatalitate, moarte; fara componentele astea care creeaza o anumita atmosfera, nu-i asa?, nu e noir. Cel putin pentru mine.

[omudindulap]

Selection of Greatest Film Noir:

Potrivit astora, filmul s-ar incadra in categoria neo-noir/post noir. Stilul noir s-ar fi dezvoltat in timpul si dupa cel de-al doilea razboi mondial, intr-o perioada dominata de anxietate si pesimism. Practic, existenta filmului noir este legata de anii '40-'60. Incepand cu anii 60, se incearca o revitalizare a stilului, sub denumirea de neo noir sau post noir.

[Windom]

Sa nu uitam de o alta trasatura importanta: machiavelismul eroinei principale. All the leading ladies are, sooner or later, bitches. Ele detin cu adevarat puterea. The leading man se crede eroul, ocrotitorul femeii fatale, pentru ca ulterior sa fie tras pe sfoara fara scrupule. Nu e decit un instrument, pionul intr-o partida de sah orchestrata de gagica.

[Windom]

Nu cred ca e un noir in adevaratul sens al expresiei. Desi contine foarte multe elemente ale genului, cred ca e un film "de tranzitie". Si anume, tranzitia de la noir-ul clasic, la ceea ce numim astazi "thriller". Accentul nu mai e pus neaparat pe crima, pe mister, incep sa fie explorate zone inedite, apar comploturi politice etc. Asistam la "schimbarea la fata" a noir-ului.