White House Down, agreabil

de Ştefan Dobroiu în 21 Iul 2013
Umorul, energia şi scenele de acţiune distrag atenţia de la clişee

White House Down a fost deja etichetat drept un răsunător eşec de casă şi nu pricepem de ce. Departe de a fi cel mai tare film de acţiune din toate timpurile, noua producţie a lui Roland Emmerich este în acelaşi timp amuzantă şi imprevizibilă, ceea ce se poate spune despre puţine dintre filmele noi de gen şi categoric nu se poate spune despre Olympus Has Fallen, cealaltă premieră din 2013 în care Casa Albă are mult de îndurat.

În primul rând, White House Down respectă formula blockbusterului de vară (ceea ce, din adesea neinspirată frondă, puţine filme mai fac, deşi aspiră la această etichetă), adică are umor, e plin de efecte speciale, aruncă pe ecran protagonişti simpatici şi credibili şi nu plictiseşte spectatorul pe durata (cam generoasă) de 137 de minute. Normal că White House Down a avut de suferit din cauza lui Olympus Has Fallen, dar dintre cele două titluri Cinemagia alege fără să ezite filmul cu Channing Tatum şi Jamie Foxx. Fără se ia în serios, improvizând încontinuu şi distrugând cu voluptate preţioase artefacte, dar şi întreaga clădire ce găzduieşte puterea americană, White House Down se transformă într-o vizită la cinema agreabil de zgomotoasă.

Pe aceeaşi formulă, de "Die Hard la Casa Albă", premiera de vineri uită de tonul sumbru din Olympus Has Fallen, care te face să crezi că un pas greşit al lui Gerard Butler va avea ca efect dispariţia democraţiei în lume, şi-şi permite să facă haz de preşedinţia americană, de serviciile secrete şi de cetăţeanul de rând, aruncând într-un talmeş-balmeş vioi ostatici, terorişti, soldaţi, agenţi secreţi şi un preşedinte de culoare care dă pantofii din piele neagră pe o colorată pereche de adidaşi. Jamie Foxx este excelent în rolul preşedintelui Sawyer, care, atunci când Casa Albă este atacată de un grup paramilitar, îşi dă seama că arsenalul său din vorbe şi stilou este incomplet (nu că preşedintele n-ar improviza până la sfârşitul filmului).

Nu avem decât cuvinte de laudă şi pentru Channing Tatum, pe care până nu demult îl consideram doar un o prezenţă estetică în filme, dar care, la doar 33 de ani, are toate şansele să se transforme într-un Bruce Willis al următoarelor două decenii. Rolul lui John Cale, un fost soldat din Afganistan surprins de atacatori în Casa Albă în timpul unui tur făcut cu fetiţa lui Emily (Joey King), îi vine mănuşă lui Tatum, priceput nu doar să împartă gloanţe şi pumni, ci şi să lucreze cu umorul din scenariul lui James Vanderbilt.

Da, filmul este plin de clişee, iar momentele stupide nu lipsesc, dar nimeni nu-i poate contesta energia şi inventivitatea în distrugerile atât de vizitatei clădiri din Washington. Emmerich are inspirata idee de a nu-l transforma, pocnind din degete, pe preşedinte într-un specialist în arte marţiale, astfel încât tandemul soldat-politician e credibil. Ce-i lipseşte lui White House Down este un villain carismatic şi înspăimântător, ca şi confruntări mai convingătoare, care să nu lase impresia că eroii sunt Superman şi că răufăcătorii suferă de un deficit grav de inteligenţă. În orice caz, premiera de vineri a fost o surpriză plăcută.

Exploreaza subiecte similare:

Roland Emmerich, Channing Tatum, Jamie Foxx, Gerard Butler, White House Down, Olympus Has Fallen

Alte știri din cinema

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
rhynaste pe 21 iulie 2013 18:48
Dupa parerea mea Olympus ramane mai bun. Intr-adevar pastreaza o tonalitate sumbra, dar umorul lui white house down este total la nelalocul lui.
White house down dezvolta foarte mult comicul de situatie, lucru total gresit intr-un film de actiune in care singurul tip de umor potrivit este comicul de caracter, lucru pe care la inteles si aplicat foarte bine Lockout care pastreaza drama momentului atunci cand trebuie si te face sa razi atunci cand trebuie si asa cum trebuie.
In schimb, Olympus alege sa ramane strict pe actiune si te tine intr-adevar conectat la drama pe care o induce subiectul filmului, si cred ca as prefera oricand un film in care personajele iau o mitraliera in mana in loc de o pereche de papucei de plaja in picioare atunci cand sunt in pericol.

Bayard pe 22 iulie 2013 23:44
+10
Sorin87 pe 22 iulie 2013 09:05
cred ca o sa fie un film foarte bun
tonymaestrul pe 22 iulie 2013 17:10
Foarte bun si foarte corect acest articol. Mult mai spectaculos acest film decat olympus. Merita vazut .
catajedi pe 22 iulie 2013 19:39
probabil ca este mai bun decat Olympus has fallen dar este rateu la boxoffice, a incasat mult prea putin din vanzarea de bilete. Mai rau este ca Chaning Tatum nu e Butler, care este mult mai cunoscut. Oricum un flop la boxoffice al verii ca si the Lone Ranger si foarte prababil R.I.P.D. si Turbo din cate am vazut pana acum. De fapt asta conteaza cel mai mult pentru producatori. Ce incasari are filmul, nu cat este de bun.
Bayard pe 22 iulie 2013 23:44
Prea multe clisee, mai ales de dialog. Film mult prea previzibil

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells