Vecini de coşmar, amuzant

de Ştefan Dobroiu în 13 Mai 2014
Comedia cu Seth Rogen, Rose Byrne şi Zac Efron, de vineri pe ecrane

Avem o suburbie americană şi un cuplu, Mac (Seth Rogen) şi Kelly (Rose Byrne), a căror viaţă este dată peste cap de apariţia pe lume a primului lor copil. Parcă nepregătiţi să-şi ia la revedere de la tinereţe şi să se afunde în marea de responsabilitate, Mac şi Kelly au probleme şi mai mari când pe liniştita lor stradă se mută, chiar alături, membrii unei frăţii de studenţi puşi pe petreceri. A venit vremea pentru un mega-conflict între generaţii.

Regizorul Nick Stoller, cunoscut pentru Forgetting Sarah Marshall/Înşelat de Sarah Marshall şi Get Him to the Greek/Adu-l urgent pe scenă!, amestecă dorinţa pentru petreceri nebune a faunei de studenţi cu pretenţiile la normalitate ale lui Mac şi Kelly, iar efectul este (literalmente) exploziv, într-o avalanşă de glume mai mult sau mai puţin fizice, unele mult mai reuşite decât altele. Oricât de inegal, Vecini de coşmar este o idee bună de entertainment la cinema, mai ales dacă intri în sală însoţit de amicii cei mai buni.

În funcţie de grupul de vârstă, spectatorii se vor alia instinctiv cu una dintre cele două tabere, iar Stoller înclină pe nesimţite balanţa într-una dintre părţi, astfel încât Mac şi Kelly devin eroii pozitivi ai filmului, cu dorinţa legitimă de a-şi creşte copilul într-un mediu sănătos, după ce şi-au investit întreaga avere în frumoasa şi noua lor casă. Faptul că amândoi suferă de pe urma schimbării stilului de viaţă, regretând spontaneitatea cu care nici câteva luni mai devreme mergeau pe la cele mai interesante evenimente şi petreceri, nu face cuplul decât şi mai ataşant.

În celălalt colţ al ringului, studenţii Teddy (Zac Efron), Pete (Dave Franco, fratele mai mic al lui James Franco, descoperit în Superbad şi văzut mai recent în 21 Jump Street şi Now You See Me) şi gaşca lor de demenţi care-şi obţin necesarul zilnic de calorii mai ales din alcool par mai degrabă nişte caricaturi, dar nişte caricaturi gata de orice o dată ce bătălia începe.

Nerecomandat celor sub 15 ani, Vecini de coşmar nu se dă în lături de la nimic pentru a smulge un hohot de râs spectatorilor. Glumele fizice abundă, iar Rogen, Byrne, Efron şi restul nebunilor nu ezită nici măcar o secundă înainte de a se arunca în gaguri fără perdea. Cu un Seth Rogen jucând acelaşi personaj de când se ştie, mai interesantă în film este Rose Byrne, actriţă de origine australiană puţin cunoscută până în 2012, deşi a câştigat un premiu de interpretare la Veneţia în 2000 (pentru The Goddess of 1967), iar serialul Damages i-a adus două nominalizări la Globurile de Aur şi premiile Emmy. Lucrurile s-au schimbat pentru Byrne în 2012, când apărea în succesele de casă Domnişoare de onoare, Insidious şi X-Men: First Class, iar cu Vecini de coşmar actriţa dovedeşte încă o dată cât de versatilă şi amuzantă este.

Vecini de coşmar beneficiază şi de câteva scurte apariţii ale unor Lisa Kudrow (serialul Prietenii tăi), Christopher Mintz-Plasse, Andy Samberg şi Jake Johnson (din serialul New Girl şi aşteptat în comedia Let's Be Cops).

Exploreaza subiecte similare:

Neighbors, Seth Rogen, Rose Byrne, Zac Efron, Dave Franco, Lisa Kudrow, Christopher Mintz-Plasse, Andy Samberg, Jake Johnson, The Goddess of 1967

Alte știri din cinema

Lumea i-a sărit iar în cap lui Zack Snyder la premiera noului film

The Last Photograph s-a lansat la festivalul de la Toronto şi a fost întâmpinat cu "vitriol"

Ucide-i cu blândețe — Cum să devii supererou: Masca roșie

Proaspăt ajunsă în Rosenhill, Lisa descoperă un manual cu instrucțiuni pentru a deveni supererou, iar soarta orașului ajunge în mâinile ei

Cel mai dement thriller de supravieţuire al deceniului? Trailer subtitrat pentru Whalefall

O premisă promiţătoare: un scufundător înghiţit de un caşalot are rezerve de aer doar pentru o oră...

Misteriosul film care ar putea face istorie la Oscaruri

You Can See Everything a avut premiera mondială duminică, într-o proiecţie secretă

Părerea ta

Spune-ţi părerea
alex_il_fenomeno pe 10 aprilie 2015 01:28
Suna foarte bine, si chiar pare ceva interesant de urmarit, mai ales raportat la nivelul filmelor de comedie ale zilelor noastre...

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells