Rămas bun, Peter O'Toole

de Ştefan Dobroiu în 15 Dec 2013
Actorul a murit după o lungă suferinţă, la vârsta de 81 de ani

Astăzi ne luăm rămas bun de la unul dintre cei mai iubiţi actori ai secolului: Peter O'Toole a murit în spitalul londonez Wellington, după o lungă suferinţă, anunţă agentul actorului. O'Toole se retrăsese din lumea filmului şi a teatrului anul trecut, după şase decenii de carieră şi opt nominalizări la Oscar.

Îşi făcuse un nume în teatrul britanic încă din primii ani de carieră şi a avut scurte apariţii şi pe marele ecran, dar recunoaşterea mondială a venit în 1962, când apare în lăudatul Lawrence of Arabia. Nu demult, interpretarea sa a fost clasată pe locul întâi într-un top al celor mai bune performance-uri din toate timpurile, compilat de revista Premiere. Rolul lui T.E. Lawrence l-a făcut cunoscut publicului american şi a atras prima oară atenţia asupra lui la Oscaruri.

Face slalom între film şi teatru şi bifează câteva dintre cele mai celebre roluri ale scenei. Joacă Hamlet în regia lui Laurence Olivier. Are succes în Pygmalion. Primeşte trofeul Laurence Olivier pentru Jeffrey Bernard is Unwell. Se reinventează de mai multe ori şi, deşi The Man of La Mancha, filmul în care îi interpretează atât pe Miguel de Cervantes cât şi pe Don Quijote, nu e primit bine de critică, producţia se va dovedi un mare succes o dată cu apariţia pe casetă video, iar O'Toole primeşte o nominalizare la Globurile de Aur.

În 1980 este implicat în scandalul Caligula, filmul lui Tinto Brass co-finanţat de revista Penthouse. Cu Malcolm McDowell şi Helen Mirren în rolurile principale, Caligula este prima producţie care combină numele celebre de pe afiş cu secvenţe porno, fiind chiar şi azi interzis în anumite ţări.

Din 2000 încoace l-ai putut vedea în Troia, unde-l interpretează pe regele Priam. L-ai auzit în Ratatouille, unde-i dă voce exigentului critic gastronomic Anton Ego. În 2006 apare în Venus (foto), dramă despre un actor ajuns la senectute care leagă o strânsă prietenie cu nepoata celui mai bun prieten al său. Filmul îi aduce a opta nominalizare la Oscar din carieră. Este cel mai nominalizat actor nepremiat din istoria Oscarurilor, fiind recompensat în 2003 cu un premiu onorific.

Una dintre cele mai iubite apariţii ale sale este cea din Cum să furi un milion, unde împarte ecranul cu eleganta Audrey Hepburn. E celebru pentru spiritul său de frondă: cel mai bun exemplu de răzvrătire este refuzul titlului de cavaler oferit de casa regală britanică, O'Toole devenind unicul actor de calibrul şi vârsta sa care să nu primească acest omagiu.

A intenţionat să procedeze la fel cu Oscarul onorific pe care Academia Americană de film i l-a acordat în 2003. Iniţial a refuzat să accepte omagiul Academiei, dar reprezentanţii acesteia i-au spus că îl va primi, fie că vrea, fie că nu. Împins de la spate de copiii săi, care i-au zis că Oscarul onorific este cea mai mare onoare a industriei de film mondiale, O'Toole a acceptat premiul înmânat de Meryl Streep, cea mai nominalizată actriţă din istoria Oscarurilor.

A scris două cărţi de memorii, Loitering With Intent: The Child, inclusă pe lista cărţilor notabile ale anului 1992 publicată de New York Times, şi Loitering With Intent: The Apprentice, care descrie anii săi de ucenicie în lumea teatrului, pe când se pregătea alături de colegii de la Academia Regală de Arte Dramatice.

Foto: Peter O'Toole în Venus, filmul care i-a adus cea mai recentă nominalizare la Oscar

Exploreaza subiecte similare:

Peter O'Toole, Lawrence of Arabia, Laurence Olivier, Caligola, Troy, Ratatouille, How to Steal a Million, Venus

Alte știri din cinema

Comedia romantică Dragoste pe muchie de cuțit, disponibilă pe streaming

Dragoste pe muchie de cuțit va avea premiera în 29 aprilie, pe platforma de streaming SkyShowtime

Armurierul westernului Rust, condamnat la închisoare în cazul în care e implicat și Alec Baldwin

Apelurile lui Gutierrez Reed din închisoare arată „că nu are remușcări și că încă aruncă vina pe alții, inclusiv pe Baldwin, pe producătorii filmului și pe paramedici”

Istoria prinde viață în fiecare seară de luni pe TV5MONDE

În fiecare luni, de la ora 22:00, reputatul jurnalist francez Stéphane Bern poartă telespectatorii canalului TV5MONDE printr-o călătorie în timp, în intimitatea unor personalități celebre din istorie.

Kingdom of Judas: un thriller românesc ce încalcă toate regulile

Kingdom of Judas, primul film românesc, vorbit integral în limba engleză a intrat în cinematografe. Dar oare să fie acest lucru destul pentru a convinge publicul?

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Theodor2011 pe 15 decembrie 2013 21:15
Din pacate incetul cu incetul, an de an, se stinge cate o legenda a cinematografiei, fie autohtona, fie internationala. Timpul nu iarta pe nimeni. R.I.P.
Slightly pe 21 decembrie 2013 19:55
Si ti-e atat de urata limba romana ca folosesti "RIP" in loc de "sa-i fie tarana usoara" ? Daca iti plac amercanismele atat de mult, fa un bine ROmaniei si zboara pe continentul ala, ne-am scapa de lacustele mondiale care isi intind mrejele printre naivii nematurizati din Romania.
sabinalin pe 15 decembrie 2013 22:01
Cuvintele sunt prea sarace pentru a descrie stima pe care i-o port acestui actor urias. Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca pe cel care a fost, pe marile ecrane, neuitatul Lawrence al Arabiei! Adio, Peter O'Toole, "nothing is written"...
alex_il_fenomeno pe 15 decembrie 2013 23:28
Ce veste... Dumnezeu sa il ierte, a fost un mare actor...Ramas bun, maestre!
victor_neo75 pe 15 decembrie 2013 23:50
Regrete uriase si o mare tristete in suflet am pentru o legenda a cinematografiei. Ochii cei mai albastrii dupa cei ai lui Paul Newman, ne vor ramane in schimb in filmele sale pentru totdeauna.

Filme memorabile cu Peter O'Toole: Lawrence of Arabia (1962), Becket (1964), How to Steal a Million (1966) cu Audrey Hepburn, The Lion in Winter (1968) alaturi de Katharine Hepburn, The Ruling Class (1972), My Favorite Year (1982) si in sfarsit cantecul de lebada Venus (2006) sunt printre cele mai importante roluri dintr-o cariera care s-a intins pe o perioada de peste 50 de ani cu 8 nominalizari la Oscar si 4 Globuri de Aur castigate.

Ramas bun, Peter O'Toole! Trebuie sa revad Lawrence of Arabia, The Lion in Winter si How to Steal a Million (trioul de filme definitoriu pentru cariera sa)!

cosmin742000 pe 16 decembrie 2013 14:34
Un actor complet .l O mare pierdedre. RIP Peter
chrismechris pe 16 decembrie 2013 17:35
Rest in Peace!
DeadSea07 pe 16 decembrie 2013 18:01
Pacat.. iar sa stins o legenda Rest In Peace Master !
Nimicdinceparafi pe 16 decembrie 2013 19:55
Si zeii mor, nu-i asa? RIP Mister Peter O'Toole!
aur_el pe 16 decembrie 2013 19:57
La o zi diferenta , s-a stins o alta actrita din "vechea garda" Joanne Fontaine (96 ani ), a jucat in "Rebecca" lui Alfred Hitchcock.!

Dumnezeu sa-i odihneasca in pace!

aur_el pe 16 decembrie 2013 20:00
JOAN Fontaine , scuze...
xerses pe 16 decembrie 2013 20:01
E trist cand mori in suferinta...Pacat de un asa mare actor ca nu a avut un sfarsit mai lin...
Gebeleizis pe 17 decembrie 2013 01:35
Dumnezeu sa-l ierte! Mare actor!
lili22 pe 5 ianuarie 2014 17:13
il regret mult, a fost un mare actor.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells