Pacific Rim: puncte tari

de Ştefan Dobroiu în 29 Iun 2013
Află pe ce mizează Guillermo del Toro în blockbusterul lunii iulie

Pacific Rim/Cercul se lansează pe 12 iulie pe marile ecrane (inclusiv pe ecranul IMAX), iar producătorul Legendary Pictures şi distribuitor Warner Bros. speră ca noua producţie a lui Guillermo del Toro să impresioneze publicul din toată lumea cu roboţii săi gigantici şi enormii monştri ce atacă, veniţi din adâncurile Pacificului, marile metropole ale lumii. Iată în materialul de mai jos principalele puncte de atracţie ale blockbusterului, promovate într-o serie de clipuri sau în trailere.

Iată sinopsisul filmului: Când creaturi monstruoase, kaiju, încep să iasă din apele Pacificului, un război nimicitor se dezlănţuie între oameni şi periculoşii inamici. Pentru a face faţă atacurilor, arme speciale sunt create: roboţi gigantici, denumiţi Jaeger-i şi controlaţi simultan de doi piloţi ale căror minţi sunt conectate prin punţi neuronale. Dar chiar şi roboţii se dovedesc lipsiţi de apărare în faţa distrugătorilor kaiju şi, în pragul înfrângerii, rasa umană apelează la un fost pilot şi la ucenica lui, care conduc un legendar dar aparent învechit Jaeger din trecut. Împreună, cei doi vor deveni ultima speranţă a omenirii în faţa Apocalipsei...

Am pune ca principală atracţie a filmului anvergura. Bugetul de 200 de milioane de dolari i-a permis lui del Toro să angajeze cele mai bune companii de efecte speciale şi să pună la treabă cei mai buni specialişti în domeniu. Industrial Light and Magic s-a ocupat de efectele speciale, iar supervizori au fost John Knoll şi Hal T. Hickel, amândoi câştigători de Oscar. Cei mai mulţi dintre spectatori nu-şi dau seama, dar pe marele ecran sublinierea dimensiunii unui element de recuzită ridică probleme, aceasta fiind sugerată doar prin alăturarea unui element de dimensiune cunoscută. Marea provocare a filmului era să facă roboţii, dar mai ales monştrii să pară cu adevărat gigantici. În această direcţie au fost folosite principalele resurse în ceea ce priveşte efectele speciale, iar un efect notabil poate fi admirat şi în trailere: secvenţa în care un robot foloseşte un întreg cuirasat pe post de bâtă de baseball într-o păruială cu unul dintre kaiju.

Interesantă este şi ideea colaborării între cei doi piloţi ai roboţilor. Pentru că aceştia sunt dificil de manevrat de o singură minte umană, constructorii roboţilor folosesc doi piloţi sincronizaţi cu ajutorul unei punţi neuronale. Practic, cei doi piloţi gândesc simultan şi au acces unul la amintirile celuilalt. Guillermo del Toro spune despre eroii săi, interpretaţi de puţin cunoscuţii Charlie Hunnam şi Rinko Kikuchi: "Au pierdut amândoi mult în trecut. Una dintre ideile scenariului era să punem laolaltă doi oameni răniţi pentru ca ei să devină unul, la propriu şi la figurat. Se conectează ca două piese dintr-un puzzle". Premisa are un mare potenţial, mai ales că într-un film cu roboţi şi monştri gigantici personajele umane pot fi uşor scăpate din vedere.

Un alt aspect foarte interesant al filmului este imaginea. Director de imagine este Guillermo Navarro, cu care del Toro a colaborat la proiectele sale anterioare şi care a câştigat un Oscar pentru Labirintul lui Pan. Acesta a folosit un paletă de culori ultra-saturate, adesea fosforescente, pentru a reda evenimentele din film. Ne putem aştepta la cadre cu totul spectaculoase.

Exploreaza subiecte similare:

Guillermo Del Toro, Pacific Rim, Guillermo Navarro, Rinko Kikuchi, Charlie Hunnam

Alte știri din cinema

Lumea i-a sărit iar în cap lui Zack Snyder la premiera noului film

The Last Photograph s-a lansat la festivalul de la Toronto şi a fost întâmpinat cu "vitriol"

Ucide-i cu blândețe — Cum să devii supererou: Masca roșie

Proaspăt ajunsă în Rosenhill, Lisa descoperă un manual cu instrucțiuni pentru a deveni supererou, iar soarta orașului ajunge în mâinile ei

Cel mai dement thriller de supravieţuire al deceniului? Trailer subtitrat pentru Whalefall

O premisă promiţătoare: un scufundător înghiţit de un caşalot are rezerve de aer doar pentru o oră...

Misteriosul film care ar putea face istorie la Oscaruri

You Can See Everything a avut premiera mondială duminică, într-o proiecţie secretă

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Sorin87 pe 29 iunie 2013 09:21
astept sa apara odata ca nu mai am rabdare
sica112 pe 29 iunie 2013 22:19
un articol in care am aflat ce stiam deja in plus esxista un robot controlat de 3 persoane
alex_il_fenomeno pe 19 iulie 2013 18:30
As minti daca as spune ca nu ma asteptam la aceste elemente, in frunte cu efectele speciale.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells