Este fără îndoială săptămâna terorii pe marile noastre ecrane, cu trei filme sumbre luptându-se pentru atenţia cinefililor. Macbeth, o ecranizare fidelă după celebra tragedie a lui William Shakespeare, îmbină scenele de război cu atenta explorare a consecinţelor obsesiei pentru putere. Deşi abordarea sângeroasă, lipsită de menajamente, îl poate apropia de producţii precum Braveheart, Vikings şi Urzeala tronurilor, Macbeth este o versiune actualizată, dar 100% Shakespeare, a tragediei puse în scenă pe scenele Londrei la începutul secolului 17.
Michael Fassbender este Macbeth, general scoţian în armata regelui Duncan (David Thewlis). Îl vedem întâi pe câmpul de bătălie, pregătindu-se să înfrunte o armată de vikingi şi irlandezi. După sângeroasa înfruntare, din ceţurile câmpiilor scoţiene, lui Macbeth şi aghiotantului său Banquo (Paddy Considine) li se arată trei ursitoare. Din prevestirile lor criptice, aflăm că Macbeth va deveni rege al Scoţiei, iar Banquo, deşi el însuşi nu va fi rege, va fi izvorul unei dinastii de regi. Reîntors la cetatea de baştină, Macbeth complotează cu soţia sa, lady Macbeth (Marion Cotillard) pentru asasinarea lui Duncan.
Filmul este regizat de Justin Kurzel, cunoscut pentru debutul său în lungmetraj, The Snowtown Murders/Crimele din Snowtown (proiectat şi la festivalul Transilvania), şi ales să regizeze unul dintre cele mai aşteptate blockbustere ale următorilor ani, Assassin's Creed, cu acelaşi Fassbender în rolul principal. Ajutat de un impresionant efort de producţie, Kurzel se aruncă în sumbra lume imaginată de Shakespeare, păstrând contextul, dar oferind un twist care ajută întrucâtva ecranizării: dezlănţuitul Macbeth alunecă pe panta disperării, a tiraniei şi a crimei, dar sursă a schimbării sale nu este ambiţia nemăsurată, ci efectul devastator al încleştărilor pe câmpul de luptă. Poate că sintagma şoc post-traumatic sună ciudat în contextul clasic al filmului, dar abordarea lui Fassbender, detaliată în nenumărate interviuri, este exact aceasta.
Ecranizarea îi face fără îndoială cinste lui William Shakespeare şi mulţi critici s-au grăbit să laude aducerea pe ecran a unei ţări cotropite de invadatori şi măcinate de lupte pentru putere. Sterpele câmpii acoperite de pâclă sunt un fundal perfect pentru bântuitoarea evoluţie a lui Macbeth, iar Kurzel foloseşte culori suprasaturate pentru a sublinia cufundarea regelui în nebunie.
Din nefericire, Macbeth devine treptat un test de anduranţă. Tragedia este actualizată din punct de vedere vizual (cu trimiteri spre nebunia de culori din Mad Max: Fury Road), dar Kurzel păstrează replicile esenţiale din textul shakespearian, iar Fassbender, Cotillard şi restul distribuţiei le pronunţă de parcă s-ar afla pe scenă şi nu în faţa camerei de luat vederi. Efectul este mult prea teatral şi greoi pentru ca filmul să implice, iar aprecierea spectatorului pentru ceea ce se întâmplă pe ecran rămâne cel mult rece şi detaşată.
