Internul, uşurel şi dulce-amar

de Ştefan Dobroiu în 24 Sep 2015
Experienţa poate că nu are vârstă, dar are cu siguranţă sex (masculin)

Robert De Niro şi Anne Hathaway fac o echipă (bună) în această dramedie semnată de specialista în comedie Nancy Meyers (Private Benjamin, Sister Act, The Parent Trap, Something's Gotta Give). Ce începe ca o comedie despre angajaţii unei companii de succes se transformă treptat într-o dramă de familie, ceea ce strică ansamblului, dar asta nu înseamnă că nu ai de ce să amuzi la această premieră de vineri. Iată mai jos la ce să te aştepţi la noua aventură cinematografică a lui Nancy Meyers.

Două dintre cele mai importante aspecte ale vieţii de zi cu zi, cariera şi familia, se îmbină în acest film cu premisă ofertantă: Ben (De Niro), un septuagenar retras din activitate, aplică la programul de stagiatură pentru vârstnici al unei tinere companii de comerţ online. Îmbrăcat mereu la costum şi foarte rezervat, Ben ajunge să colaboraze cu fondatoarea companiei, Jules (Hathaway, într-un rol ce pare continuarea logică a celui din Diavolul se îmbracă de la Prada). Dacă iniţial Jules îl consideră o corvoadă în plus şi-l ignoră, în curând îşi va da seama că o perspectivă diferită asupra vieţii nu poate decât să o ajute.

Meyers adaptează vorba aceea cu "în spatele fiecărui bărbat de succes se află o femeie puternică" în "în spatele fiecărei afaceriste de succes se află un bărbat cu experienţă". Este o schimbare surprinzătoare de direcţie pentru feminista Meyers, care, la cei 65 de ani ai ei, probabil simte o prăpastie între propria generaţia şi cea a tinerelor fondatoare de companii, a bloggeriţelor de succes şi a vedetelor social media. Internul este un film pe care spectatoarele îl vor gusta cu mai mare plăcere decât spectatorii (dacă nu exagerează cu feminismul), dar premiera de vineri ar putea fi o idee bună şi pentru o seară petrecută în cuplu, deşi "el" ar putea avea pretenţii ulterior la un action plin de adrenalină sau vreun horror sângeros.

Sunt multe de plăcut la The Intern, pentru că scenariul îi înconjoară pe cei doi protagonişti cu un grup de personaje secundare ataşante. Colegii Jason (Adam DeVine), Davis (Zack Pearlman) şi Lewis (Jason Orley) îl pun în valoare pe Ben şi, cu ajutorul diferenţelor faţă de corţoşenia generaţiei lui („chiar te bărbiereşti în fiecare zi?”), comentează amuzant pe seama superficialităţii şi a priorităţilor brambura din viaţa generaţiei Facebook. Meyers explorează şi iureşul de activităţi epuizante ale angajaţilor unei companii de succes, dar trage covorul de sub picioarele femeilor (în principal Jules şi secretara ei Becky, parcă mereu depăşite de situaţie), arătându-i pe colegii lor drept relaxaţi şi distrându-se de minune la birou. Singurul personaj feminin care iese cu fruntea sus din bătălia sexelor este Fiona, maseuza companiei, interpretată cu aplomb de Rene Russo (totuşi, ce femeie care arată ca Rene Russo ajunge maseuză de companie?).

Dacă ne gândim mai bine, decât prietenul sau prietenele mai bine ţi-ai lua la cinema tatăl sau mama. Seniorii noştri sunt atât de slab reprezentaţi în programul cinematografelor, încât ai putea profita de acest film care construieşte o punte între generaţii. Convieţuim în aceeaşi lume şi, chiar dacă interesele şi ritmurile sunt diferite, ne putem oricând întâlni la mijloc. The Intern are un mesaj cu totul îmbucurător pentru vârsta a treia arătând că, deşi cei mai numeroşi ani ai vieţii sunt deja în urmă, nu e niciodată prea târziu să faci planuri, să te distrezi şi să visezi. Şi nu e niciodată fără rost să comunici cu cei mult mai tineri ca tine, deşi uneori ai impresia că ei vorbesc o limbă de pe altă lume.

Exploreaza subiecte similare:

Nancy Meyers, Anne Hathaway, Robert De Niro, The Intern, Private Benjamin, Sister Act, The Parent Trap, Something's Gotta Give, Rene Russo, Adam DeVine, Zack Pearlman, Jason Orley

Alte știri din cinema

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Noul trailer Deadpool & Wolverine este plin de gheare, înjurături și dezvăluiri

Trailerul îl dezvăluie în sfârșit pe Hugh Jackman reluându-și rolul său iconic de Wolverine, de data aceasta purtând costumul galben cu albastru devenit celebru odată cu apariţia în benzile desenate X-Men

Doar un singur film de animație Disney are apreciere maximă: 100% cronici pozitive pe Rotten Tomatoes

Pinocchio din 1940 este singurul film de animație Disney care a obținut acest scor maxim pe Rotten Tomatoes. Care este secretul său?

Comedia romantică Dragoste pe muchie de cuțit, disponibilă pe streaming

Dragoste pe muchie de cuțit va avea premiera în 29 aprilie, pe platforma de streaming SkyShowtime

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells