De vineri, KINOdiseea 2014

12 Nov 2014
Festivalul dedicat celor mici debutează cu filmul Finn

Festivalul KINOdiseea îşi deschide porţile vineri, 14 noiembrie, ora 19.00, la Cinema Studio, cu premiera de gală a filmului Finn (foto). Regizorul Frans Weisz şi actorul principal Mels van der Hoeven vor împărtăşi experienţele lor de la filmări, într-o discuţie liberă cu publicul.

34 de ateliere de introducere în lumea filmului îi aşteaptă pe cei mici în cadrul festivalului. Copiii pot participa gratuit la 34 de ateliere de educaţie cinematografică organizate de KINOdiseea, printre care atelier de actorie cu Maia Morgenstern, critică de film cu Irina Margareta Nistor.

Şase zile încărcate îi aşteaptă pe micii iubitori de film, şi nu numai, la cea de-a şasea ediţie KINOdiseea. În weekend, pot fi urmărite pe marile ecrane unele dintre cele mai de succes animaţii ale anului: Loulou, incredibilul secret (r. Éric Omond, premiul César), Tărâmul Regelui Înaripat (r. Esben Toft Jacobsen), Casa magicianului, Jack et la mécanique du coeur / Jack şi mecanica inimii (r. Mathias Malzieu, nominalizat la EFA), care va fi proiectat şi la gala de premiere KINOdiseea, miercuri, 19 noiembrie, ora 19.00, la Cinema Studio.

Primii invitaţi speciali ai festivalului vor fi regizorul Frans Weisz şi actorul Mels van der Hoeven din lungmetrajul Finn, care vor împărtăşi experienţele lor de la filmări, într-o discuţie liberă cu publicul, vineri, 14 noiembrie, la Cinema Studio şi sâmbătă, 15 noiembrie, ora 11.00, la Cinemateca Eforie. Franz Weisz şi-a prezentat ultimul său film, Finn, un film pentru copii şi familie, în cadrul London Film Festival, unde a fost aclamat de critici şi urmat de un succes internaţional neaşteptat pentru regizor.

Tânărul regizor debutant Jiří Mádl va sta de vorbă cu publicul miercuri, 19 noiembrie, ora 10.00, la Cinema Studio, după proiecţia To See the Sea / Să vezi marea! / Pojedeme k moři. La numai 27 de ani, Jiří Mádl a scris şi regizat primul său film de lung metraj, To See the Sea, debut recompensat cu premiul pentru Cel mai bun film şi Cel mai bun actor la Festivalul Internaţional de Film pentru Copii şi Public Tânăr de la Zlin (Cehia). Acţiunea este ingenios filmată din perspectiva unui băiat, Tomas, care se visează următorul Miloš Forman. Titlul face referire la personajul-copil Antoine Doinel al lui Francois Truffaut din 400 de Lovituri, care, la fel ca Tomas, îşi doreşte să vadă marea.

Regizorul Veit Helmer, invitat special anul acesta la KINOdiseea, a devenit cunoscut pentru scurtmetrajele sale off beat, a regizat primul său film la 14 ani, a lucrat alături de Wim Wenders ca scenarist, iar filmele sale au avut premiere la festivaluri importante precum Sundance, Karlovy Vary sau Veneţia. Veit Helmer va participa la o serie de sesiuni Q&As, luni, 17 noiembrie, ora 19.00, la Cinema Studio şi marţi, 18 noiembrie, ora 10.00, la Cinemateca Eforie, după proiecţiile ultimului său film Fiddlesticks. El va susţine şi un atelier de regie pentru copii marţi, 18 noiembrie, 12.30 - 14.00, la Mansarda Cărtureşti Verona.

Producţia românească Usturoi (secţiunea Panorama) ajunge la KINOdiseea, iar la discuţiile de la final va lua parte producătorul şi scenaristul Radu Băzăvan, marţi, 18 noiembrie, ora 12.00, la Cinemateca Eforie şi de la ora 19.00, la Cinema Studio.

Copii şi părinţi se pot înscrie gratuit la 34 de ateliere de educaţie cinematografică organizate de KINOdiseea, printre care un atelier de actorie cu actriţa Maia Morgenstern sau atelierele de critică de film cu Irina Margareta Nistor.

Printre workshop-urile KINOdiseea se regăseşte atelierul de montaj de film cu Eugen Kelemen, care a lucrat la numeroase producţii româneşti, precum La limita de jos a cerului, Păcătoasa Teodora, recompensat cu Premiul Gopo pentru cel mai bun montaj pentru lungmetrajul Periferic în 2010.

Atelier de stop-motion cu fraţii Buzea (Ducu şi ştefan) - au realizat primul lung metraj de animaţie 3D produs în România - Mercy Street. Părinţii celor doi sunt Zaharia şi Anamaria Buzea, creatorii serialelor de animaţie Bălănel şi Miaunel, Peripeţiile lui Ionuţ, Temerarii de la scara 2, Roboţel şi Creionel.

Atelier de regie cu Alexandru Mavrodineanu - a făcut asistenţă de producţie pentru lung metrajul de debut al lui Cătălin Mitulescu, „Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii” (2006), regizor al scurt metrajului Muzica în Sânge (2010) - Cel mai bun film european în cadrul  Festivalului European de Film Scurt BREST, Franţa 2010, regizor al documentarului HBO Romania - Omul Pasăre (2014).

Atelier de benzi desenate cu Mihai Grăjdeanu - autorul benzilor desenate Legendele Dacilor, îşi propune să readucă în atenţia copiilor şi tinerilor pasionaţi de istorie şi mitologie dacică, legendele şi personajele străvechi.

Atelier de imagine cu Liviu Mărghidan - DOP - director de imagine, California Dreamin’, Marilena de la P7, Medalia de Onoare, Portretul luptătorului la tinereţe, Tatăl fantomă, Rămâi cu mine (HBO), O vară foarte instabilă, Rumeno.

Programul complet al celei de-a şasea ediţii poate fi consultat pe www.kinodiseea.ro.

Exploreaza subiecte similare:

Finn, Frans Weisz, The House of Magic, Jack et la mécanique du coeur

Alte știri din cinema

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Noul trailer Deadpool & Wolverine este plin de gheare, înjurături și dezvăluiri

Trailerul îl dezvăluie în sfârșit pe Hugh Jackman reluându-și rolul său iconic de Wolverine, de data aceasta purtând costumul galben cu albastru devenit celebru odată cu apariţia în benzile desenate X-Men

Doar un singur film de animație Disney are apreciere maximă: 100% cronici pozitive pe Rotten Tomatoes

Pinocchio din 1940 este singurul film de animație Disney care a obținut acest scor maxim pe Rotten Tomatoes. Care este secretul său?

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells