Xavier Legrand, regizorul francez nominalizat la Oscar în 2014 pentru scurtmetrajul Avant que de tout perdre, ne propune o dramă cu multe momente de tensiune odată cu filmul Custodie, primul său lungmetraj, acum și în cinematografele din România.
Cu ecouri din Kramer contre Kramer și Shining, marele atu al filmului este că îl face pe spectator să oscileze între părți, în efortul de a depista cine spune adevărul. „Părțile” sunt Miriam Besson (Léa Drucker) și Antoine Besson (Denis Ménochet). Cuplul Besson divorțează şi, în consecinţă, ajunge să îşi dispute copiii - un băiat minor şi o fată, ce urmează să îşi serbeze majoratul. Pentru a-și proteja fiul de tatăl pe care îl acuză de violență, Miriam cere custodie exclusivă. Judecătorul care se ocupă de dosar acordă custodie comună celor doi părinți.
Dacă pentru început spectatorul este în asentimentul judecătorului, pe parcurs camera îi urmărește separat pe cei doi soți divorțați, în noua viaţă iar spectatorul ajunge să caute indiciile care să releve adevărul: Miriam e cea care face un abuz, interzicând fostului soţ să-şi vadă copiii sau Antoine e, într-adevăr, violent. Miriam nu pare o victimă iar Antoine nu afişează decât disperarea unui tată despărţit de copiii lui. Spectatorul poate să ajungă chiar în tabăra greşită, empatizând cu părintele vinovat. Acesta este, probabil, principalul pariu (câştigat) de regizorul francez - de a-şi provoca spectatorul, de a-l implica, de a nu-l lăsa indiferent.
Pe lângă acest pariu, Jusqu'à la garde aduce în discuţie un subiect dramatic - cel al suferinţei provocate de divorţ şi despărţire, suferinţă ce poate duce la abuzarea propriilor copii pentru atingerea scopurilor şi chiar la pierderea raţiunii.
Cadrele sunt foarte strânse, există multe gros-planuri iar acţiunea are loc mai mult în interioare (labirintice), sufocante, probabil un indiciu al stării personajelor.
Masivul Denis Ménochet (poate vi-l amintiți din The Hateful Eight şi Maria Magdalena), în rolul lui Antoine, pare ales special pentru a arăta cu degetul o brută, dar imediat de la primele cadre regizorul „strânge” camera pe chipul lui, pentru a arăta semnele epuizării și poate ale bolii. Să fie Antoine victima?
Muzica aproape că lipseşte în film, dar există mult zgomot de fond ce sporeşte tensiunea şi angoasa.
Xavier Legrand a luat pentru Custodie/Jusqu'à la garde Leul de Argint pentru cel mai bun regizor anul trecut la Festivalul de Film de la Veneția.
