Billion Star Hotel, de o stea

de Gloria Sauciuc în 24 Feb 2016
Rulează în câteva cinematografe din țară și - printr-un efort uriaș al producătorilor - va ajunge în 40 de comune fără săli de cinema

Billion Star Hotel, film independent turnat și produs în județul Mureș, am putea spune că transplantează personaje din Filantropica, dacă întregul context al filmului nu ar fi suprarealist sau chiar oniric.

Am putea spune, de asemenea, că propune un subiect social, cum au declarat realizatorii, dacă personajele nu ar fi caricaturale, lipsite de identitate, de „carton”.

Am fi putut spune chiar că este comedie, dacă ceea ce ar fi putut să fie glume nu ar fi decât clișee obosite sau chiar situații profond depresive.

Un film în care până și clovnul (aici, florar) e fără haz...

O simplă succesiune de tablouri, unele care amintesc vag de lumea creată de Kusturica, altele delirant-groteşti, altele cu iz de Darjeeling Limited, cu un montaj aiuritor. Și un mesaj neinteligibil.

Muzica e marele atu al filmului, iar intenția producătorilor - să facă un film despre oameni fără noroc și fără căpătâi, cerșetori și copii abandonați - a admirabilă. Dar fiecare personaj ar fi meritat un film mai bun.

Billion Star Hotel va rula în câteva cinematografe din țară și, printr-un efort uriaș al producătorilor, în 40 de comune. 

Exploreaza subiecte similare:

Billion Star Hotel

Alte știri din cinema

"Am cam rămas pe drumuri", spune Nicolas Cage. Ce a păţit actorul

30 de case din cartierul unde locuia Cage au fost evacuate din cauza unui fenomen imprevizibil

Filmele cu vampiri, în topul preferințelor în cinema

Dracula, Nosferatu și alte figuri cunoscute continuă să inspire regizori care abordează subiectul din perspective diferite

Wildwood: un clasic instant al studiourilor Laika

O poveste despre magie, natură şi indestructibile legături de familie, acum la cinema

You Can See Everything, tot mai pe val. Când se lansează în România

Filmul la care e bine să intri ştiind cât mai puţine va fi distribuit şi la noi în ţară

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells