A murit Robert Duvall

de Ştefan Dobroiu în 17 Feb 2026
Actorul de patru ori nominalizat la Oscar şi câştigător pentru Tender Mercies avea 95 de ani

A fost unul dintre cei mai impozanţi actori activi în a doua jumătate a secolului trecut şi a primit nominalizări la Oscar pentru The Godfather, Apocalypse Now şi The Great Santini, câştigând trofeul pentru Tender Mercies: Robert Duvall a murit la vârsta de 95 de ani, iar anunţul a fost făcut de soţia sa, Luciana Duvall, pe Facebook.

"Ieri ne-am luat rămas-bun de la iubitul meu soţ, prieten drag şi unul dintre cei mai mari actori ai timpurilor noastre. Bob s-a stins în pace în casa noastră, înconjurat de iubire şi confort. Pentru restul lumii, a fost un actor laureat cu Oscar, regizor şi povestitor. Pentru mine, el a fost mai mult de atât, a fost pur şi simplu totul", a scris Luciana Duvall pe Facebook.

Omagiile la adresa actorului au început să curgă imediat după anunţ. Al Pacino, care a apărut alături de Duvall în Naşul şi Naşul 2, a spus: "A fost o onoare să lucrez cu Robert Duvall. Era un actor înnăscut, cum se spune, iar legătura sa cu acest har fenomenal şi modul cum îl înţelegea erau cu adevărat memorabile". "Dumnezeu să-l aibă în paza lui pe Bobby. Sper să trăiesc şi eu până la 95 de ani. Odihnească-se în pace", a spus Robert De Niro. Zeci de alţi actori şi cineaşti au reacţionat pe reţelele de socializare, amintind cum Robert Duvall i-a inspirat şi impresionat.

Exploreaza subiecte similare:

Robert Duvall

Alte știri din cinema

Harry Potter, pe "repede înainte". Anunţul neaşteptat făcut de HBO

Serialul a lansat recent un teaser trailer care a primit peste 100.000 de dislike-uri

Zendaya și Robert Pattinson formează cel mai ciudat cuplu pe marele ecran, în Drama

Drama va avea premiera oficială din 3 aprilie, într-o selecţie de cinematografe din ţară

Tot ce ştim despre noul Dosarele X!

Au fost anunţaţi amândoi actorii din rolurile principale

Nu e vina spectatorilor că cinematografele sunt goale, ci a cineaştilor, spune Ryan Gosling

Actorul de văzut pe ecrane în SF-ul Project Hail Mary a avut o apariţie surpriză la o proiecţie a filmului

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Theodor2011 pe 18 februarie 2026 00:49
Nu ma mira stirea. Marele actor avea o varsta, dar totusi, o veste trista pt. iubitorii de film. Prestatia din trilogia The Godfather in rolul lui Tom Hagen, consilier, avocat si foarte apropiat al familiei Corleone va dainui mult timp de acum incolo. Este fara doar si poate rolul care l-a consacrat. Bunul Dumnezeu sa il odihneasca in pace.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells