A murit Malcolm-Jamal Warner

de Ştefan Dobroiu în 22 Iul 2025
Actorul cu o carieră de patru decenii a avut parte de o moarte tragică

Malcolm-Jamal Warner, pe care fanii serialului cu medici The Resident şi-l amintesc din rolul principal al neîntrecutului chirurg AJ Austin, a avut parte de un sfârşit tragic în timp ce se afla în vacanţă cu familia în Costa Rica. În timp ce înota în ocean, actorul a fost luat de curenţii puternici şi a murit înecat. Trupul său a fost descoperit ulterior pe o plajă din apropiere. Malcolm-Jamal Warner avea 54 de ani.

Noile generaţii îl cunosc mai degrabă din The Resident, dar Warner şi-a început cariera în copilărie într-unul din cele mai populare sitcom-uri ale anilor '80, The Cosby Show, în care îl interpretează pe fiul personajului principal interpretat de Bill Cosby. Warner a apărut în sitcom timp de opt sezoane, între 1984 şi 1992, iar al treilea sezon i-a adus şi o nominalizare la categoria Cel mai bun actor în rol secundar la cele mai importante premii ale televiziunii americane, premiile Emmy.

Primul rol principal la maturitate l-a avut în sitcom-ul Malcolm & Eddie, în care a jucat timp de patru sezoane. Un alt sitcom popular al său a fost Reed Between the Lines, în care îl interpretează pe personajul titular, Alex Reed. A avut apariţii episodice în The Fresh Prince of Bel-Air, Suits, Community şi The People v. O.J. Simpson: American Crime Story.

Foto: Malcolm-Jamal Warner în The Resident.

Exploreaza subiecte similare:

Malcolm-Jamal Warner, The Cosby Show, The Resident

Alte știri din cinema

Tot ce ştim despre Vought Rising, noul serial The Boys

Acţiunea are loc în anii '50 şi îl are în prim-plan pe Soldier Boy

Harry Potter, pe "repede înainte". Anunţul neaşteptat făcut de HBO

Serialul a lansat recent un teaser trailer care a primit peste 100.000 de dislike-uri

Zendaya și Robert Pattinson formează cel mai ciudat cuplu pe marele ecran, în Drama

Drama va avea premiera oficială din 3 aprilie, într-o selecţie de cinematografe din ţară

Tot ce ştim despre noul Dosarele X!

Au fost anunţaţi amândoi actorii din rolurile principale

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells