Go Back   Cinemagia Forum > Totul despre filme > Cinematografia romaneasca

Reply
 
Thread Tools Search this Thread
Old 19 Mar 2017, 11:17   #1
mirodoni
Guru
 
mirodoni
 
Join Date: Dec 2007
Location: Bucuresti
Posts: 439
Send a message via Yahoo to mirodoni
„Câini”i lui Bogdan Mirică

„Câini”i lui Bogdan Mirică

De obicei, scriu imediat după ce văd un film. Cel mai mult spor am când filmul e bun, sau invers.
Despre filmul regizat de Bogdan Mirică nu am scris la vremea respectivă, pentru că nu prea aveam ce să spun. Nu se încadra în cele două categorii.
Am constatat, însă, că filmul „Câini” nu a trecut neobservat, așa că m-am apucat acum de scris.
Și-ncep cu titlul!
Se pare că este o modă, generată de „maestrul” Stere Gulea, fost profesor la UNATC, și anume folosirea unui substantiv nearticulat în titlul filmului. Mă gândesc la filmul „Vulpe vânător”. De ce nu „Vulpea vânător”? De ce nu „Câinii”?
Desigur, dacă vrei să te scarpini cu mâna stângă la urechea dreaptă, găsești o justificare!

Impresia lăsată după vizionare a fost aceea a unui film „bine lucrat”, sau cel puțin „meticulos” gândit cinematografic. Cred că această impresie se datorează faptului că pe ecran nu se văd niște actori, deși erau unii foarte cunoscuți, ca de exemplu Gheorghe Visu, Dragoș Bucur sau Vlad Ivanov, în rolurile importante, dar foarte buni, încât devin personaje. Dar și în rolurile mai puțin extinse apar actori buni, sau, în orice caz, bine aleși și struniți de regizor. Și filmați corespunzător!
La acest aspect, contribuie foarte mult scenariul, care este lipsit de abundența aceea de reprici specifice filmului românesc, astfel că nu mai apare senzația aceea de „niște actori care spun niște replici”.

Desigur, noduri în papură poți găsi oricând! Mi-a rămas în minte, deși a trecut ceva timp, faptul că, în contra „teoriei cinematografice”, „camera” survolează, explorează mlaștina în căutarea a „ceva”, deși nu există niciun „unghi subiectiv”. Cine căuta, de fapt? Dar cine caută, găsește! Brusc, instantaneu și dintr-o dată, din apă iese la suprafață un bocanc încălțat cu un picior, firește, uman! De unde a știut operatorul de cameră că acolo va țâșni ceva? Din scenariu, desigur!

Acest bocanc, în care se afla laba unui picior bărbătesc, devine un „personaj” important în film.
Nu am știut, însă, cum să interpretez „evoluția” acestui personaj.
Prima tentație de interpretare a fost parodierea.
Polițistul, interpretat de Gheorghe Visu, șterge meticulos firimiturile din farfuria de pe masă și pune în aceasta... bocancul. Cu tacâmurile din dotare, începe să îndepărteze bocancul, pentru a recupera piciorul, care în criminalistică se numește „probă”. Evident, polițistul știe acest lucru, așa că lucrează cu mare atenție, ca să nu distrugă „proba”.
Numai că nu polițiștii se ocupă de „probe” ci procurorii! Este vorba de o zonă de graniță, dar nu chiar atât de îndepărtată încât polițistul să fie șerif. Asemănarea cu filmele americane este vizibilă și supărătoare, vezi personajul care stă cu picioarele pe masă, dar nu numai!
Dacă încercăm interpretarea conform căreia polițistul avea o problemă personală, de aceea vrea să rezolve singur cazul, ar fi trebuit alte „argumente”. Dacă acea labă de picioar a ieșit la suprafața apei, înseamnă că a început să intre în putrefacție. Așa că polițistul nu putea lucra fără... mască de gaze!
Cum cele două „interpretări” se bat cap în cap, nu prea știu cum să consider filmul! Ar mai fi și varianta „unorului negru”, dar e cam ca nuca în perete!
Senzația finală estre că am văzut un film diferit de celelalte filme românești, și ca subiect, și ca tratare a subiectului, dar nu diferit, din păcate, de multe alte filme străine. Dar, asta e!

Last edited by mirodoni : 06 Apr 2017 at 07:24.
mirodoni is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Reply


Thread Tools Search this Thread
Search this Thread:

Advanced Search

Posting Rules
You may not post new threads
You may not post replies
You may not post attachments
You may not edit your posts

vB code is On
Smilies are On
[IMG] code is On
HTML code is Off
Forum Jump


All times are GMT +2. The time now is 21:02.


Powered by vBulletin - Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.
jinglebells