Nader And Simin, A Separation

[Chambord]

Nader And Simin, A Separation
r: Asghar Farhadi

Nu credeam c-o sa apuc sa vad vreodata un film iranian in imdb Top 250 all time. Dar here it is. Si publicul ca publicul dar si consensul critic e zdrobitor in favoarea ultimului Urs de Aur. Deci ce-o fi cu filmul asta, cu ce-o fi sucit el mintile tuturor ? Ca sa dau un raspuns expandat: It's the best film the Romanian New Wave never made = (MDL plus 432 plus PolitistAdj minus gri-ul si frigul in care iti conservau perceptia) x o lume "exotica" ce ascunde sub batice si barbi inimi calde pulsand de indoieli si vise sfasiate, din samanta carora cresc drame cu ramuri atat de intrepatrunse incat nici o justitie nu le poate dezlega si nici un adevar nu le poate explica. Un film brut si universal despre spectrul pierderii unitatii partilor dependente (soti / parinti si copii / straturi sociale / straturi sufletesti), despre falia care se propaga in cerc, izoland complet (de tine / de ai tai / de toti), A Separation mentine mereu un echilibru optim de dozare/revelare a naratiunii (raspunsurile sunt introduceri pentru noi intrebari si baza pentru descoperiri care schimba optica), de traditional/modern in implementare (opening credits-urile sunt o metafora cum nu am mai vazut de mult in Cinema) si de zbucium si inocenta in jocul actorilor (atat barbatii cat si femeile din film au castigat premiile (colective) de interpretare la Berlin; acting/living tank-ul feminin m-a daramat pur si simplu). Iar regizorul Farhadi, desi tanar, dovedeste mana sigura si atenta la detalii a unui maestru on top of his game. O tragedie-parabola moderna a confruntarii ciclice intre Minte si Inima, Lege si Instinct, Iubire si Egoism. Whoever wins, we loose (sic!)

10 / 10 (esential)

[aniela07]

unde l-ai gasit????

[bremen1980]

Don't ask , don't tell

[aniela07]

eu am avut numai tampenii si porcarii de fiecare data cand l-am dibuit pe cate undeva
viata e nedreapta!!!

[Chambord]

Acolo unde se gasesc si filmele din turneu

[aniela07]

acolo unde le gasesc eu, nu e SIGUR! si am intrebat si prin vecini...

[Chambord]

ok, watch PM

[Liviu-]

Wow, dar vad ca ti-a placut, nu gluma Si eu l-am vazut aseara si mi-a placut mult, e la fel de captivant ca un thriller, doar ca aici sentimentele sunt in centrul filmului si esti curios sa vezi cum traiesc personajele in continuare. E genul de film in care toata lumea are dreptate si greseste in acelasi timp, de asta poate e si cel mai uman film pe care l-am vazut anul asta.

[Chambord]

A propos de uman, mi-a revenit in minte scena in care tatal, bunicul, fata si albinutza cea mica (care a fost TOTALA tot filmul, ochisorii aia negri te topesc indiferent din ce material esti facut) joaca fotbal de masa. Un monument de umanitate si o capodopera in sine mi s-a parut scena aia. M-a rupt in doua.

[gionloc]

mie mi-a fost greu sa suport filmul... l-am vazut la tiff si atunci am scris despre el urmatoarele:

Regizorul iranian Asghar Farhadi e un abonat al premiilor de la Berlin. Acum doi ani a fost distins cu Leul de argint (cel mai bun regizor) pentru About Elly, prezentat în TIFF în anul respectiv. Anul acesta a primit Leul de aur (cel mai bun film) pentru <b>A Separation</b>.

Filmul acesta, <b>Nader şi Simin, o despărţire</b> (după cum apare în catalogul TIFF) e înşelător. Preia stilul de dezbatere cinematografică al unor filme clasice, precum <b>Rashomon</b> sau <b>12 Angry Men</b>, şi, după ce o bună bucată de timp lucrează într-un stil realist remarcabil, autorul răstoarnă propriul demers şi virează intens către Hollywood, atît ca stil de (re)prezentare cît şi din perspectiva rezoluţiilor date cazurilor de pe ecran.

<b>A Separation</b> îţi captează imediat atenţia, începe abrupt, cu o secvenţă din procesul de divorţ al celor doi soţi, Nader şi Simin. Pare că soţia, Simin, vrea să testeze iubirea soţului faţă de ea şi pentru fata pe care o au împreună. Vrea să plece în străinătate şi e deranjată de faptul că Nader nu doreşte să o urmeze. Drept consecinţă, doreşte să divorţeze. Treptat, însă, ceea ce părea o simplă joacă adolescentină, în care iubirea e pusă la încercare, se transformă într-o dramă extrem de agitată. Ies la suprafaţă ipocrizia personajelor, minciunile, limitele lor umane şi îi marchează pe cei din jur într-un mod ireparabil.

Prima parte a filmului e ritmată, ca spectator eşti conectat la acţiunea de pe ecran şi eşti pus în faţa unor întrebări semnificative cu privire la ceea ce înseamnă adevăr în relaţie cu realitatea trăită. De asemenea, filmul subliniază bine modul în care mintea umană alterează datele realităţii sub impactul propriilor dorinţe, sub impactul nevoii de a păstra o imagine decentă în ochii celorlalţi. Precum în <b>Rashomon</b>, spectatorul constată că onestitatea e întotdeauna sugrumată de interese, că omul întotdeauna e captiv în propria minte şi întotdeauna va ţine cu dinţii de masca socială pe care o etalează de cele mai multe ori atît în familie cît şi în societate.

Problema e că <b>A Separation</b> arată lucrurile astea la propriu. În a doua sa parte, vina capătă un caracter pandemic. La final poţi spune cu exactitate cîtă cantitate de vină are fiece personaj. Cu alte cuvinte, dinspre ceea ce părea o meditaţie despre adevăr, dreptate şi vină, filmul ajunge să fie o lecţie morală pe care autorul o dă personajelor sale şi, implicit, spectatorilor. Orice lecţie îşi atinge scopul dacă reuşeşte să demonstreze ceva. Asghar Farhadi vrea să demonstreze că atunci cînd omul uită de propriul suflet, atunci cînd îl acoperă cu minciuni, umilinţe şi indiferenţă, atunci lumea nu va mai avea şansa de a ajunge la lumină. În tot acest timp, însă, speranţă există: inocenţa copiilor şi echivalentul său absolut, judecata divină, vor veghea şi vor avea grijă ca lumina să nu se stingă. E o viziune deterministă de tip hollywoodian, care cîştigă mai uşor spectatorul din cauza exotismului spaţiului din care provine pelicula.

Demersul lui Farhadi e cu atît mai deranjant cu cît foloseşte stilul de construcţie realist numai pentru a cîştiga încrederea spectatorului. Îl pune într-o poziţie de observator, îi serveşte secvenţe întregi prin care îl invită să mediteze asupra unor teme importante, iar la final îi injectează cu nonşalanţă sensuri prefabricate (cu divinitatea, inocenţa, speranţa, binele). Avînd în vedere că iniţial filmul îl invitase la meditaţie, spectatorul poate considera ideile induse de autor în final drept rezultate ale propriei meditaţii. E un mod dibace de a construi o poveste prin care să moralizezi, prin care să manipulezi. Însă rolul artei nu trebuie să fie acesta.

[Chambord]

La final poţi spune cu exactitate cîtă cantitate de vină are fiece personaj. Cu alte cuvinte, dinspre ceea ce părea o meditaţie despre adevăr, dreptate şi vină, filmul ajunge să fie o lecţie morală pe care autorul o dă personajelor sale şi, implicit, spectatorilor.

Nici vorba. La final nu mai stiam daca vreunul din personaje are vreo vina in the first place si daca totul nu a fost pur si simplu o gluma proasta pe care Viata ne-o mai coace din cand in cand si in fata careia Morala, Justitia sunt doar niste cuvinte pe o foaie de hartie. Cu atat mai mult n-am vazut nici o oca, mare sau mica. Cat despre "sensuri prefabricate (cu divinitatea, inocenţa, speranţa, binele)", pana la final divinitatea apare doar ca teama de drobul de sare sau cel mult de necunoscut, inocenta si speranta sunt moarte si ingropate iar binele - poor little thing e doar spatiul pana unde incepe raul celuilalt. "Lumina" e stinsa si usa incuiata.

[gionloc]

"Lumina" e stinsa si usa incuiata.

de catre Autor!

[aniela07]

Datorita voua am reusit si eu sa vad filmul. Este facut intr-un stil putin diferit fata de filmele iraniene cu care sunt eu obisnuita. Personajele vorbesc foarte mult, isi argumenteaza parerile, au opinii la care tin si pe care si le apara, iar in fata judecatorului pare ca faptele au mai putina importanta intrucat acuzatorii si inculpatii trebuie sa convinga mai ales la nivel verbal si mai putin prin dovezi, marturiile sunt extrem de importante.

Este un fel de suspans care se dezvolta pe masura ce personajele analizeaza situatiile si se confrunta unele cu celelalte, cu eliberari fragmentare de tensiune in curtea de judecata unde, inevitabil, toata lumea e furioasa si ies niste certuri de toata frumusetea.

Mi-a placut ca Farhadi a surprins foarte bine dualismul si complexitatea pe care oamenii le au, nu exista un singur adevar, nu e o singura persoana care are dreptate. Ca spectator esti pus in situatia de judecator de la inceput cand Nader si Simin cer divortul, ca sa ramai in postura asta pe tot filmul ca la final sa simti cat de greu ii este fetei, lui Tamreh, sa ia o decizie intr-o situatie atat de complicata si mai ales care, pentru ea, implica si doua persoane foarte apropiate si la care tine in egala masura.
Nici eu nu cred ca filmul arata cu degetul catre un anumit vinovat. La sfarsit, realizezi ca fiecare are dreptate in felul sau, ca nu e nici o morala ieftina la sfarsitul filmului (da, bine, morala ieftina e un pleonasm, nu exista morala valoroasa...), ca situatiile si personajele sunt atat de complexe, ca si in viata reala, incat nu poti separa lucrurile in alb si negru si ca orice decizie iei de multe ori este inevitabil sa nu ranesti sau sa nu nedreptatesti pe cineva.

Situatia sociala, si ea foarte complicata in Iran, este redata prin detalii foarte sensibile : religioasa Razeh trebuie sa ceara un sfat avizat daca nu e cumva un pacat sa il schimbe pe batranul care facuse pe el; Nader insista ca fiica lui sa nu ignore lucruri minore care sa sublinieze conditia ei, pe nedrept inferioara, de femeie intr-o societate bigota, ca de exemplu atunci cand o obliga sa ceara restul de la benzinarie chiar daca este vorba de o suma nesemnificativa.

[Chambord]

Nader insista ca fiica lui sa nu ignore lucruri minore care sa sublinieze conditia ei, pe nedrept inferioara, de femeie intr-o societate bigota, ca de exemplu atunci cand o obliga sa ceara restul de la benzinarie chiar daca este vorba de o suma nesemnificativa.

Eu aici am o alta parere. Nader a insistat ca fiica lui sa ceara restul tocmai pentru a o invata sa nu se lase nedreptatita, ca femeie intr-o societate a barbatilor. Copilul procedeaza cum faceam si noi uneori, cand eram mici si ne trimiteau parintii sa cumparam ceva, daca vanzatoarea se facea ca "uita" sa ne dea restul noua ne era rusine sa-l mai cerem iar parintii ne trimiteau inapoi, tocmai ca sa ne "deprindem" sa nu ne lasam inselati de cei mari care tind sa profite ca ei sunt mari si tu esti mic. Asa si cu fata, tatal ii spune: "Nu te-a ajutat el cu nimic, nu ai de ce sa-i lasi bacsis !". E o lectie de viata nu o incercare de a o minimiza, drept dovada ca ii si lasa ei banii respectivi, ea i-a castigat.

[aniela07]

Nader a insistat ca fiica lui sa ceara restul tocmai pentru a o invata sa nu se lase nedreptatita, ca femeie intr-o societate a barbatilor.

Asta am vrut sa spun si eu. Ca Nader incerca sa o invete sa nu-i lase pe barbati sa profite de pozitia lor "superioara" intr-o societate care promova o astfel de atitudine fara nici un fundament real. Cred ca am avut o formulare confuza...

[Chambord]

Scuze, am interpretat eu gresit atunci intelesul frazei respective
Ma bucur ca ti-a placut filmul

[sabotage]

Vad ca unii au vazut deja filmul .
Si eu vreau sa-l vad , dar nu gasesc subtitrare in limba romana.
Daca stie cineva unde pot gasi subtitrare in limba romana , sa-mi spuna si mie .

Dar cred ca va trebui sa-l vad cu subtitrare in engleza
Asta e va trebui sa opresc filmul de vreo 30 - 40 de ori si c-am in 3 - 4 ore , spre sa il vad pana la capat.

[marcusARCUS]

Filmul a fost si la B-EST anul trecut.Un film excelent,trebuie sa-l revad.

[Mercutio]

A Separation: unul dintre cele mai bune filme ale anului. scenariul e piesa de rezistenta. construit meticulos, produce o tensiune dramatica de la inceput pana la sfarsit prin dezvaluiri si disimulari de fapte. ceea ce gasesc foarte interesant e performanta autorului de a te face sa empatizezi cu fiecare personaj. chiar si cu cele care pareau negative. de fapt nu exista personaje negative si pozitive pana la urma. prin urmare nicicum nu poate fi vorba de o lectie morala. dimpotriva, ideea principala e ca nu exista morala abstracta, nu exista justitie absoluta. la fel din punct de vedere ideologic: nu exista nimic vadit in film in sensul acesta. nu se poate observa nimic legat de conditia femeii sau de religie in mod ideologic. credinta religioasa o determina pe ingrijitoare sa spuna adevarul atunci cand e pusa sa jure pe coran, dar o impiedica, pe de alta parte, sa aiba grija de batranul aflat in suferinta. de aici o alta idee care transpare, aceea ca libertatea nu e un lucru usor. in timp ce o persoana religioasa actioneaza conform credintei, o alta, asa zis libera, intampina dificultati cand trebuie sa ia decizii.

[Chambord]

http://www.metacritic.com/movie/a-se...critic-reviews