Go Back   Cinemagia Forum > Totul despre filme > Cinematografia romaneasca

Reply
 
Thread Tools Search this Thread
Old 09 Apr 2006, 02:28   #1
Pitbull
Unlikely Messiah
 
Pitbull
 
Join Date: Dec 2004
Location: Bucharest
Posts: 16,822
R.I.P. Bose Ovidiu Pastina

Regisorul român de film Bose Ovidiu Pastina, n. 1956, absolvent 1980, clasa Elisabeta Bostan, a murit ieri, 8 aprilie 2006, de cancer.
Inmormântarea va avea loc marti, 11 aprilie, la cimitirul Bellu catolic.
N-am gäsit nici o paginä de web dedicatä filmografiei lui Bose. Voi compila datele pe care le gäsesc, pentru a reveni cu un memorial mai complet.

Dumnezeu sä-l ierte.
Pitbull is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 09 Apr 2006, 06:42   #2
Alex Leo Serban
Guru
 
Alex Leo Serban
 
Join Date: May 2003
Posts: 4,805
desi nu pot spune k l-am cunoscut bine, il cunosteam de mult. era prietenul unor prieteni de-ai mei, ne intilneam la party-uri, skimbam citeva vorbe de circumstanta si cam atit. apoi - acum vreo 2 ani - am facut parte din ac. juriu, la prima editie a festivalului de film experimental de la baia-mare. am impartit aceeasi cusheta la dus si la intors, asa k am avut mai mult timp de vorba. asa am aflat k 'bose' nu este - de fapt -, asa cum credeam, un nume, ci un prenume. asa am aflat mai multe dspr familia sa, sotia si copiii...
un tip frapant - un barbat frumos, extrem de articulat si de inteligent. incaruntise, si-mi amintea de wenders. avea vorba casanta, dar totul - cind nu erau lucruri serioase, cum ar fi cele legate de Film - era spus cu tone de ironie si umor sec. spre deosebire de cealalta persoana cu care eram - de altminteri, o prietena comuna, pe care o tachina nonstop -, cu mine a fost ultraelegant. cred k asta il caracteriza, pina la urma: un om elegant. de la cum se-mbraca si pina la comportament. apreciam mult asta.

apoi, in fine, nu mult timp dupa aceea, am aflat - shocat - k este atins de cancer (o tumoare la cap, daca nu ma-nsel; k truffaut). nu ne venea sa credem, fireste. un tip atit de vital, de - cum sa spun - necesar: un foarte bun regizor si un om special... apoi l-am revazut, cred k tot la un party: avea fata k de ceara, m-am speriat pt k era clar k tot ce auzisem era adevarat. doar k el nega in continuare, ducindu-si eleganta pina dincolo de cele stiute si nestiute...

sa-i fie tarina usoara.
Alex Leo Serban is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 09 Apr 2006, 17:15   #3
Pitbull
Unlikely Messiah
 
Pitbull
 
Join Date: Dec 2004
Location: Bucharest
Posts: 16,822
Despre începuturile lui Bose

"Peste truda vietii, inima mea e o pasäre de foc cucerind universul", 1977, anul II de facultate, film de semestru cu tema "portretul contemporanului meu", despre Mircea Florian.
Incursiune complexä si profundä în spiritualitatea muzicii si personalitätii lui Mircea Florian. Conceptie si stil cu puternice accente suprarealiste si onirice.

"Pentru prietenul absent", 1978, anul III, film de an cu tema "camerä de închiriat"; cu: George Visu, Dalila Gall, Cätälin Naum, Laurentiu Damian, si altii.
Fragment din viata unui tânär rebel si neînteles, în confruntare cu ipocrizia si superficialitatea celor din jur. Realism incisiv, marcat în continuare de unele elemente onirice si suprarealiste, mai punctuale. (Finalul, constând într-un cosmar, era atât de crud, încât "catedra" i-a impus un "epilog" în care protagonistul se reabiliteazä moral pe santierele patriei; Bose l-a filmat într-un cu totul alt stil, festivist si expozitiv, fiind astfel evident cä nu fäcea corp comun cu filmul propriu-zis.)

"Arta apärärii individuale", 1980, anul IV, film de diplomä; cu: Florin Cälinescu, Florin Piersic, Magda Catone, Ovidiu Schumacher, si altii.
Un tânär ospätar, Romeo Musegescu, este ales de pe stradä sä joace un rol episodic într-un film. În cele câteva zile urmätoare, viata lui începe sä se schimbe, omul fiind atins de morbul vedetismului - în relatiile cu sotia, cu colegii, etc. În sfârsit, chemat la filmare, aflä cä va juca rolul unui client de restaurant care se enerveazä si-i dä o palmä eroului - Florin Piersic (as himself). Timorat complet, Romeo stricä duble dupä duble, incapabil sä-si loveascä idolul. În cele din urmä, în culmea stresului, îl pocneste de-l umple de sânge cu adevärat. Secventa se încheie cu bine, Romeo încheie contractul, apoi se duce la toaletä, unde Piersic se späla de sânge, ca sä-i prezinte scuzele. Piersic îl "iartä", apoi pleacä, iar bietul Romeo rämâne în usa W.C.-ului, repetând la nesfârsit: "N-am vrut sä vä lovesc... Vä rog sä mä scuzati...! Sä träiti...!"
Privirea realistä neiertätoare, sarcasmul täios, umorul crud dar si savuros, au fäcut din "Arta apärärii individuale" unul dintre cele mai bune filme de Institut realizate vreodatä. A primit premii la festivaluri de film studentesc nationale si internationale si a fost exportat. Bose terminase facultatea pe cai mari, cu deplinä îndreptätire, si toatä lumea îi prevedea o carierä fulminantä.

S-a angajat la Sahia, a început sä facä filme documentare, iar în 1981 i s-a aprobat scenariul "Sä mori ränit din dragoste de viatä", scris în colaborare cu Anghel Mora (Mihai Diaconescu). Bose urma sä facä si regia filmului.
În aprilie, 1982, a izbucnit scandalul cu Meditatia Transcendentalä. Bose fäcea parte din miscare, asa cä filmul i s-a luat si i-a fost dat lui Mircea Veroiu.
Astfel, din nefericire, s-a frânt încä înainte de a începe cariera unui regisor care dovedise cä avea toate datele de a deveni unul dintre cei mai buni exponenti ai acelei generatii. Toate filmele lui (atât cele de institut, cât si documentarele de mai târziu), îl impuneau ca pe un profesionist foarte ocolit de greseli.
Cätälina Fernoagä mi-a spus cä, dupä 1990, a avut de douä ori ocazia sä facä lung metraj - dar... nu s-a legat. Cunoastem. Câte lung-metraje promitätoare n-au fost avortate în ultimii cincisprezece ani, în conditiile inflatiei si, mai ales, ale coruptiei din sistemul de finantare si productie!

Ceea ce a observat A.L.S. deasupra cu privire la omul Bose Ovidiu Pastina este întru totul adevärat. Era un tip de o inteligentä rarä, de o aleasä culturä, cu un "ce" aristocratic intrinsec, înväluit într-o mare discretie si modestie. Îmi amintesc bunul-simt cu care venise sä discute cu noi, studentii din seria imediat urmätoare, când tocmai începuseräm facultatea si ni se proiectaserä filmele lui de institut. Nu avea nimic din aerele pe care le-ar fi putut avea altii în locul lui, dupä recentele succese cu filmul de diplomä.
În schimb noi, boboci cu cas la gurä dar plini de fumuri cä, vezi-Doamne, noi acum estem studenti la regie, n-am priceput nimic. Eram dezamägiti cu superioritate cä filmele studentesti ale lui Bose nu aratä la fel ca "alea profesioniste" (habar n-aveam, încä, ce înseamnä filmele de institut - atât în sens obiectiv, cât si subiectiv - si nu puteam întelege cu cât erau mai bune filmele lui Bose decât toate celelalte). Desi deceptionat, Bose a rämas täcut, färä sä-nceapä sä ne tinä predici arogante, cum ar fi fäcut atâtia altii. Dupä o tentativä de dialog pe care noi am reusit s-o facem sä esueze în mutenie, a plecat, si ne-a läsat sä ne däm cu tesla-n coa.ie patru ani, fäcându-ne filmele. Abia de prin anul III am început sä i le vedem pe ale lui în adevärata lor luminä.

Prietenul si colaboratorul lui Bose, Mihai Diaconescu (alias Anghel Mora), a decedat în 1996. În curând, îi voi dedica si lui un topic - cu atât mai mult, cu cât a avut un sfârsit mult mai dramatic).
Pitbull is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 10 Apr 2006, 08:00   #4
Airlight
Guru
 
Airlight
 
Join Date: Mar 2004
Location: Bucuresti
Posts: 970
Send a message via Yahoo to Airlight
Haoleu, nu lu' Mishu, te rog io frumos nu lu' Mishu'

Respect pentru Bose, un tip intr-adevar mult mai bun decat a avut sansa sa arate..
Airlight is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 10 Apr 2006, 11:50   #5
Pitbull
Unlikely Messiah
 
Pitbull
 
Join Date: Dec 2004
Location: Bucharest
Posts: 16,822
Mä gândeam chiar ieri cä, într-adevär, asta e una dintre învätäturile importante cu care putem rämâne de pe urma vietii lui Bose: cä si în regia de film, la fel ca în atâtea alte domenii, existä multi oameni, cum spui tu, "mult mai buni decât au sansa sä arate".

(Ce-i cu Mishu? Räspunde-mi pe privat, ca sä nu facem bârfä în topicul ästa.)
Pitbull is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 10 Apr 2006, 20:37   #6
Pitbull
Unlikely Messiah
 
Pitbull
 
Join Date: Dec 2004
Location: Bucharest
Posts: 16,822
Inhumarea va avea loc marti, 11 aprilie, orele 13:00, la Cimitirul Bellu Catolic.

* * *

Mi-a cäzut o fisä.
Poate ati observat cä uneori, în glumä, folosesc räspunsul: "Cate-GORIC!"
Care-i povestea?
Era prin toamna lui 1980. Bose tocmai terminase, noi tocmai începuseräm anul întâi. Intr-o dupä-amiazä, stäteam pe podetul de piaträ de la poarta I.A.T.C.-ului (pe-atunci era în clädirea Teatrului National, unde-i acum intrarea actorilor la operetä), si asteptam sä inträm la orele de regie film, cu Cristina Nichitush, cä Zizi Bostan filma la "Fram". Bose venise si el pe-acolo si stätea cu noi la o suetä.
Apare Nichitush, la curs.
BOSE: - Ce faci, Tzitzi? Trepädushesthi, trepädusheshti?
NOI: - :lol:
NICHITUSH: - Aäää... Päi... :? Stii... :oops: Lasä, cä vorbim noi... :huh: Mai sunä-mä, Bose...!
BOSE: - Cate-GORIC!
Pitbull is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 10 Apr 2006, 23:48   #7
Vancica
Novice
 
Vancica
 
Join Date: Apr 2006
Location: Bucuresti
Posts: 1
Send a message via AIM to Vancica Send a message via MSN to Vancica Send a message via Yahoo to Vancica
ruga

Pentru insuficienta cu care te-am privit, pentru tacerea cu care ti-am vorbit, pentru neputinta cu care te-am ascultat, pentru inocenta cu care te-am ocolit, pentru... toate greselile melepe care cu si fara de voie am gresit... Te rog, IARTA-MA!

Odihneste-te in PACE!
__________________
sa am puterea sa simt si curajul sa raman dincolo de simturi
Vancica is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 11 Apr 2006, 00:33   #8
herbert
Guru
 
herbert
 
Join Date: May 2004
Posts: 2,026
nu l-am cunoscut personal si nici n-am stiut prea multe despre Ovidiu Bose Pastina. am vazut un documetar semnat de el, ceva "Timisoara... 89", si mi-a placut. i-am retinut numele. pe urma l-am pierdut din atentie. imi pare rau ca s-a pierdut atat de tanar...

Pitbull, iti multumesc ca ai puterea sa punctezi si asemenea momente - cu adevarat triste - ale cinematografiei romanesti...
__________________
"Nu te apleca decat pentru a iubi.
Daca mori, tu continui sa iubesti" - Rene Char
herbert is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 11 Apr 2006, 06:47   #9
tera
Novice
 
tera
 
Join Date: Apr 2006
Location: toronto
Posts: 1
primul dintre noi

Cine ar fi crezut in lungile nopti de votca, tigari, birfe, risete, vise si scenarii, tzitzi, imi sugi ciorapii, ma pupi pe portofel, la ce ceai mergem simbata asta?, hai ca trec pe la tine la un nechezol , ca el, cel mai calm, cel mai controlat, linistit si tacut dintre noi, el, cu o pedanterie de conte scapatat si cu o vesnica teama de-a nu fi descoperit vulnerabil sau sentimental, el Bose , emblema Bucurestilor 80', va fi primul dintre noi sa isi ia inima in dinti (sau sa o lase in urma) si sa plece de partea cealalta pentru ca "sa mai moara un pic"..?!
Cu Bose moare o generatie, un timp, un grup de tineri frumosi ce nu au stiut sau nu au avut curajul sa fie cu adevarat nebuni dar care cel putin au avut sansa de-a se bucura unii de altii, de dragoste, de prietenie...
Sa ii fie tarina usoara.
De fapt toate acestea nu pot muri, asa cum niciodata nu voi putea sa concep un Bucuresti fara de prezenta lui Bose, asa cum l-am lasat in 89 cind am plecat din tara, umblind vesnic prin prin casele prietenilor, mucalit, elgant mereu imbracat "din pachet", ascunzindu-si cu grija ori si ce urma de neliniste sau tristete...
Dai si tu tzitzi o cafea?
tera is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 11 Apr 2006, 10:53   #10
giulika
Novice
 
giulika
 
Join Date: Feb 2005
Location: bucuresti-1/2
Posts: 21
RIP Bose OVidiu Pastina

...Nici eu nu voi putea vreodata sa concep o lume de azi, un Bucuresti, un spatiu mental sau concret, artistic sau familial, fara BOSE.........

Faptul ca CEL MAI TALENTAT regizor nu numai al generatiei lui, dar spun CU MARE CONVINGERE ca al catorva generatii bune de regizori, de prin 1975 incoace, NU a primit NICIODATA ajutorul CNCului pentru a-si face lung-metrajul, mi se pare CEA MAI MARE INJUSTITIE si FRAUDA flagranta!!!!!

IN schimb s-au dat bani si se dau cu nemiluita pentru scurte, medii si lung metraje, UNUL DUPA ALTUL, la nshpe vulgaritati si sub-specii odioase de filme zise "cu subiect contemporan", "ground breaking", etc, etc....Unor regizorashi care mai au inca ENNNNNNNNORM de citit, invatat, slefuit!!!!! Si mai ales unora care mai au si milioanele de Euros ale lui Papa acasa, deci nu vad de ce trebuie ca banul contribuabilului sa se duca pe 3-4 filme la rnd pentru acesti oameni....Care nu au de spus decat povesti vulgare sau mizeere din cartierashul lor mental de doi bani!!!!!! La care rad doar ei si cei de-o teapa cu ei!!!!!

Inca o data, am greata in trup!

BOSE ESTE cel mai NOBIL artist si OM pe care l-am cunoscut vreodata, cel mai generos, fie si in ironiile lui, CONSTRUCTIVE, niciodata des-. !!!!!!!!!!!!
NIMENI din ce a ramas acum in Romania in domeniul filmului, absolut NIMENI nu-i va ajunge vreodata la calcaie, macar, ca talent, inspiratie, profunzime, elegata, adevar!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Sa-l IERTE DUMNEZEU, pentru ca noi TOTI IL IUBIM!!!!!!!!!!!!!!!!!
__________________
ginna
giulika is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 11 Apr 2006, 11:45   #11
Ambra Blu
Banned
 
Ambra Blu
 
Join Date: Mar 2002
Location: Bucuresti
Posts: 3,292
Re: RIP Bose OVidiu Pastina

Originally Posted by giulika:
...

Inca o data, am greata in trup!


E OK, probabil ai mincat ceva stricat.
Ambra Blu is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 11 Apr 2006, 16:26   #12
Pitbull
Unlikely Messiah
 
Pitbull
 
Join Date: Dec 2004
Location: Bucharest
Posts: 16,822
Sä pästräm un ton potrivit pentru acest topic.
Toate pärtile urâte din lumea filmului românesc, pe care într-adevär, prin contrast, valoarea lui Bose le-a pus si mai mult în evidentä, sunt si vor fi discutate mult si bine, cum e si firesc, în alte topicuri.

* * *

Un adevärat mausoleu de flori, alcätuit din nenumäratele coroane, jerbe si buchete aduse ca ofrande la despärtire, a împodobit în final locul de vesnicä odihnä al lui Bose. Nu-mi amintesc sä mai fi väzut atât de multe si frumoase coroane la o înmormântare.
Pentru un artist care nu era cunoscut de public, participarea a fost impresionantä - imagine a importantei lui Bose pentru trei generatii de oameni de film, teatru si televiziune. Cei care i-au fost profesori si mentori, sau colegi mai vârstnici, si l-au respectat. Cei de-o seamä cu el, din perioada anilor '80. Si multi tineri, fosti studenti si începätori într-ale meseriei. Voi cita la întâmplare: Nicolae Märgineanu, Nae Caranfil, Elisabeta Bostan, Vivi Drägan Vasile, Vlad Päunescu, George Alexandru, Dan Astilean, Cätälina Fernoagä, Doru Segall, Räzvan Popa, Mihai Tatulici, Igor Antip, Ion Gostin, si multi, multi altii.
O îndoliatä adunare extrem de sobrä, pe potriva personalitätii lui, din care nu au lipsit rememorärile invincibilului umor al lui Bose, inclusiv gluma cu care-si întâmpina în fiecare dimineatä tinerii colegi:
- Bunä dimineata, ati venit la angajare? Prea târziu!
(Regretabil, s-a remarcat absenta protagonistului din "Arta apärärii individuale", Florin Cälinescu, care a întârziat la repetitie, retinându-i lângä el si pe Dan Condurache, Geo Visu si alti actori care ar fi dorit sä fie pentru ultima oarä aläturi de Bose - lucru de înteles: ieri, Cälinescu a fost ocupat sä petreacä ceasuri îndelungate la tribunal, împreunä cu Gh. Turda si Dichiseanu, fäcându-i galerie lui Ovidiu Tender. De asemenea, neînsemnate au rämas, prin colturi, comentariile snob-filosofarde ale unora, sau aerele altora care-si purtau condoleantele ca pe un panas, refuzând declarat vecinätatea unor fosti colegi - semn cä nu oricine a învätat lectia de modestie, bun-simt si moralitate care a însemnat existenta lui Bose. Iertate sä-mi fie aceaste precizäri de o pietate discutabilä, în context.) Din fericire, covârsitoarea majoritate a celor ce l-au cunoscut au rämas de pe urma lui mai bogati sufleteste si mai buni.
Un preot tânär, predicând liber si inspirat, cu recurs la pildele Sfântului Apostol Pavel, ne-a dezväluit faptul cä Bose si familia lui nu lipseau în nici o duminicä de la sfânta bisericä. Locul unde se aflä el acum se citea în expresia seninä, cu acelasi surâs discret si ironic dintotdeauna, pe care si-o pästrase si dincolo de moarte.
Asadar, ne-a läsat un mare numär de filme documentare de cea mai bunä calitate, dintre care se disting: "Timisoara, decembrie '89", "Iar ca sentiment, un cristal", "Atelier cu cäläuzä" - si, cum spuneam mai sus... nu "a ratat", ci ALTII au ratat de douä ori sansa ca Bose sä facä lung-metraj de fictiune, dupä 1989. Abia în 2004 a primit finantarea pentru "Tatäl fantomä", dupä un scenariu de Lucian Georgescu si Barry Gifford. Dupä multe tergiversäri, filmul se pregätea în sfârsit sä intre în productie - acum...
In 4 februarie, Bose Ovidiu Pastina a împlinit cincizeci de ani.
Anuntul funerar publicat de un cuplu de prieteni în "România liberä" de azi îl petrece în eternitate cu cuvintele:
BOSE, see you on the other side!

* * *

Si cu asta, acest topic îsi înceteazä calitatea de "anunt", urmând sä coboare încet în paginä.
Pitbull is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 12 Apr 2006, 12:31   #13
tudor potra
Novice
 
tudor potra
 
Join Date: Apr 2006
Location: bucuresti
Posts: 1
viata ca un scurt-metraj

Am poposit pe forum ieri, fiindca nu puteam sa ajung la inmormantarea lui Bose Pastina, dar doream sa petrec cateva clipe cu el. Va multumesc tuturor, pentru ca m-ati facut sa-l simt acolo, in mesajele voastre - discret si subtil, cum ii placea sa fie in orice situatie - mai mult decat riscam sa-l intalnesc intr-un cimitir intesat de multi prieteni socati si de cateva cunostinte pline de propria lor prezenta.
L-am frecventat pe Bose, de multe ori zi si noapte, timp de aproape 30 ani. Am ras impreuna in hohote de tot ceea ce ne facea sa plangem in inacceptabilii ani 70-80. Ne-au placut uneori aceleasi fete, am iubit deseori aceleasi filme. Si unele si altele ne-au ajutat sa crestem mari. In bezna de la Cinemateca am fugit de intunericul din minti si din oras, acolo am invatat sa fim la unison, intens dar in tacere, asa cum numai la cinema puteai sa simti, inainte de aparitia casetelor video (pe vremea aceea mergeam la film ca la un sacrificiu aztec, pe cand astazi facem doar shopping). Am descoperit impreuna filme si autori care, in umbra de atunci a Zidului, ne pareau mesaje dintr-o alta lume, apropiata si interzisa. Eu am fugit acolo, el a ramas aici. Am conversat cu el de unul singur, aproape seara de seara, in anii de exil. Am facut-o si dupa, in ultimii ani, desi Romania de tranzitie ne-a incurcat si ratacit uneori cararile.
Tot acest antrenament ar trebui sa ma ajute azi sa pot prelungi dialogul, indiferent de "ultima camera obscura". Problema e ca nu stiu, ca trebuie sa incep iar sa invat. Sa accept misterul asta ca pe o noua lectie de umilinta. Imi spun ca am norocul s-o primesc de la un prieten de o viata, desi suna cinic.
As vrea sa-i pot spune ca-l iert pentru cateva momente si ca-i multumesc pentru infinit mai multe. Pentru noptile albe, pentru zilele negre. V-o spun voua, care l-ati iubit, cu speranta - mica dar incapatanata - ca ne asculta, de undeva din intestinele web-ului, chiar daca nu intervine. Discret pana la capat.
Noapte buna, prietene!
tudor potra is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 12 Apr 2006, 14:22   #14
Airlight
Guru
 
Airlight
 
Join Date: Mar 2004
Location: Bucuresti
Posts: 970
Send a message via Yahoo to Airlight
Va salut, dle Potra. Foarte, foarte frumos. Multumim.
__________________
indy.to
Airlight is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 12 Apr 2006, 15:42   #15
Pitbull
Unlikely Messiah
 
Pitbull
 
Join Date: Dec 2004
Location: Bucharest
Posts: 16,822
Tudoritzä-Nene, bine ne-am regäsit cu acest pios prilej.
Da, bine într-adevär, cäci Bose la Bine s-a dus, nu la räu, si bine a läsat în urma lui, pentru noi, cei ce mai asteptäm putin pânä sä-l urmäm.
Meditam azi-noapte: în pofida laturilor nedrepte care au atins cariera lui profesionalä si artisticä, nu se poate spune nicidecum cä Bose ar fi avut un destin neîmplinit - nu! Ce importantä are, în fata Pärintelui Ceresc, cä ai fäcut nu stiu câte filme de lung metraj, sau unul, sau nici unul? Neîndoielnic, viata lui Bose a fost rotunjitä si împlinitä. Dumnezeu l-a chemat înapoi la el pentru cä avea toate conturile achitate. Isi fäcuse datoria pe acest pämânt - cu prisosintä.
Pitbull is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 12 Apr 2006, 16:22   #16
Puppet on a String
Novice
 
Puppet on a String
 
Join Date: Apr 2006
Location: Bucuresti
Posts: 7
Nu l-am cunoscut pe Bose. Facem parte din aceeasi generatie: leat 1956, al unei revolutii (Ungaria), purtam toti pe talpi praful si pulberea istoriei ce-si da in petec... unii sintem looseri, altii winners... cine ne judeca...
Stiu de la my ex-hubby ca Bose a fost elev la celebrul liceu Tonitza (promotia 1975), ca era tipul mistocarului intr-o lume in care deprindeai "de mic" ca sarcasmul, cinismul, zeflemeaua erau armele "apararii individuale"... prematur coplesite de povara artisticitatii inculcate.
Dumnezeu sa-l ierte si sa-l primeasca in Imparatia Sa.

PS> Pitbull, astept note despre Anghel Mora... am lucrat cu el prin 86-87... am incercat in van sa aflu cite ceva despre felul in care a sfirsit... Si poate o trecere in revista a biografiei artistice ar merita.
Puppet on a String is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 14 Apr 2006, 14:53   #17
catalin gaian-konig
Novice
 
catalin gaian-konig
 
Join Date: Apr 2006
Location: bucuresti
Posts: 1
Dupa tot ceea ce au scris fostii colegi, mereu prietenii lui Bose, chiar si cei care doar au auzit cate ceva despre el, ma tot gandesc de ce nu am avut curajul sa-l abordez vreodata mai mult decat "...cu respect!", cu toate ca lucram in acelasi loc, Realitatea. Absolut toti ii spuneau "Domnule profesor..."Asta pentru ca era Urias, prin exact ce a spus Mihai Tatulici"...avea o aureola, printre cei cu har de la Dumnezeu , care il situa deasupra tuturor, nu o arata niciodata pentru ca nici nu o gandea. Era Profesorul, cel care cunostea "Meserie", si facea diferenta..."
Era pregatit pentru orice cursa, dar nu contra-cronometru cum este ceea cu nefiinta...singura in fata careia a capotat, veti spune...Va asigur ca nu, Bose nu a cazut in genunchi decat la spovedanie, cu cateva zile inainte de a raposa. El credea in oameni cum nu va puteti inchipui!
Prieteni, ganditi-va mereu la el...este cu ochii pe voi, Va asigur ca veti simti dragi creatori de productie media si cinematografie atunci cand la poarta constiintei va ciocani...Bose.
ps. Venea deseori inaintea tuturor, nu intarzia niciodata, cand apareau colegii nu ii lasa sa spuna nimic , spunea alfoarte serios si condescendent "Hm...Daca ati venit pentru angajare imi pare rau... astazi angajarile sau terminat ! "........Da ? Cine este Aaa...buna ziua dom'Profesor...intrati... care mai este viata ?
__________________
Tout ce qui n'est pas en moi n'est rien...
catalin gaian-konig is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 06 Jun 2006, 06:58   #18
gionloc
Guru
 
gionloc
 
Join Date: Apr 2004
Posts: 1,105
In memoriam Bose O. Pastina

Bose nu a facut niciun lungmetraj?
pacat, mare pacat, e incredibil de talentat.. ma rog, a fost!!

documentarul Timisoara - decembrie 1989

realizat in anul 1991, documentarul spune lucruri maimult decat indraznete... eu nu l-am mai vazut pana acum. nu vreau sa comentez ceea ce spune fiindca eu unul nu prea pot fi obiectiv cand vine vorba de evenimentul asta. aveam opt ani, o vedeam pe mama plangand, vedeam trasoarele la televizor, stiam ca au murit tineri, acum vad nu ca au murit aiurea, ca altfel nu scriam acum randurile astea si saitul asta nu prea exista.. insa a nu sti cine i-a omorit, a realiza ca de fapt gandindu-ne la ei nu trebuia sa fim acum doar aici (politic, mental si economic, nu in ordinea asta neaparat)... hmmm... e dureros!

felul in care expune povestea Bose e incantator. o imagine precum intalnim la Elias Mehrige (begotten) sau precum in containerul lui moodysson (doar ca idee, nu ca ar fi inspirat din astea), adica filmata parca pe nightshot, un albnegru pixelat, voit neclar, superbe deplasari verticale line ale camerei (filmarea statuii reprezentand un vultur, par exemple), vocea lui ceausescu pe ecran negru, imaginile din tramvai dela sfarsit, revolutia evocata prin poze, marturiile doctorilor... e tulburator de bine facut! si muzica.. oooo... banda sonora adaugata!

documentarul despre patzaichin

cu un intro stalkerian sau zerkalo-ian, cu picurul ala tarkovskian... apoi toata atmosfera maronie, desi evoca un mare sportiv aveam impresia ca e filmuletz horror (acu si canoistu' seamana cu max shrek putin )... cu un also sprach zarathustra pela mijloc de saltau maimutzoii lu' Kubrick de se odiseea 2001 pestii din dunare

arta apararii individuale

cu florin calinescu tanar si foarte tanar
un filmuletz inspirat parca din moartea unui slujbas, scurta povestire a lui cehov, numai ca personajele nu sint un sef de intreprindere si angajatul sau care-i stranuta pe chelie, ci un tinar cules de pe strada pentru a fi actor ... el tre sa-i dea o palma lui Florin Piersic in pelicula... pan la urma i-o da apoi isi tot cere iertare... cehov curat frumos!

:love:
gionloc is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Reply


Thread Tools Search this Thread
Search this Thread:

Advanced Search

Posting Rules
You may not post new threads
You may not post replies
You may not post attachments
You may not edit your posts

vB code is On
Smilies are On
[IMG] code is On
HTML code is Off
Forum Jump


All times are GMT +2. The time now is 13:01.


Powered by vBulletin - Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.
jinglebells