Articole The Trotsky
(2009)Reîncarnarea lui Troțki
-
Jay Baruchel face glume despre cuplul Ceauşescu
11.08.2010
Înainte să fie Ucenicul vrăjitor, Jay Baruchel a dat viaţă unui personaj absolut delicios - un tânăr de 17 ani ferm convins că este reîncarnarea revoluţionarul bolşevic Lev Trotsky (născut Lev Bronstein). Este vorba despre prima comedie din competiţia de lungmetraje de la Festivalul Anonimul - The Trotsky, cu premiera nocturnă marţi de la 22.40, în cinematograful din Camping, adică în aer liber, pe nisip. Producătorul filmului, chiar tatăl regizorului Jacob Tierney, este unul dintre invitaţii speciali ai festivalului şi a stat alături de public, la proiecţie, până după miezul nopţii. Atunci s-a luat şi pulsul spectatorilor, pentru că, invitat pe scenă ca să spună câteva cuvinte despre film, producătorul Kevin Tierney a fost aclamat de cei peste 2000 de cinefili care rămâseseră la proiecţ...
Taguri:
Jacob Tierney, The Trotsky, Jay Baruchel, The Sorcerer's Apprentice
-
Program Anonimul 2010
09.08.2010
LUNI, 9 AUGUST
CAMPING
21.30 - 22.15: Gala de Deschidere a Festivalului Internaţional de Film Independent ANONIMUL 2010, Ediţia a VII-a22.15 - 00.00: Film Deschidere - Copie conforme / The Certified Copy, R: Abbas Kiarostami (Franţa-Italia), 106'00.00 - 00.45 Competiţie scurtmetraj ficţiune 1:We Need to Talk, R: Lewis Eizykman (Franţa), 8’Don't Touch the Moustache, R: Joachim De Smedt (UK), 15’ Ur, R: Galder Arriaga Magunacelaya (Spania), 2’The Curiosity of Penny Parker, R: Ryan Hanson (Canada), 6’Piscine, Germania, R: Emanuel Vasiliu (România), 14’00.45 - 02.25 Competiţie lungmetraj/Feature competition:Na putu / On the Path, R: Jasmila Zbanic (Bosnia Herţegovina-Austria-Germania-Croaţia), 100'02.25 - 04.10, Program Paralel / Actori în spatele Camerei: New York, I Love You, 103'MARŢI, 10...
-
Anonimul 2010: Film cu un Tigru de la Rotterdam, în competiţie cu producţii selecţionate la Berlin, Sarajevo şi Salonic
22.07.2010
Festivalul Internaţional de Film Independent ANONIMUL, ce se va desfăşura în perioada 9-15 august 2010, la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării, a anunţat titlurile din cadrul celor trei secţiuni competiţionale. Cele 7 titluri propuse de selectorul Ludmila Cvikova pentru Competiţia de Lungmetraj a celei de-a 7 ediţii sunt: Zero, regia Pawel Borowski, Polonia, 2009 Nominalizare la Premiul Juriului Internaţional, Festivalul Internaţional de Film de la Sao Paulo, 2009 Vulpiţele/FOXES, regia Mira Fornayová, Slovacia- Cehia- Irlanda, 2009 Internaţional Film Critics' Week- Veneţia 2009 La mare/ALAMAR, regia Pedro González-Rubio, Mexic, 2009 Tiger Award- Festivalul Internaţional de Film de la Rotterdam, 2010 Micuţa slovenă/SLOVENIAN GIRL, regia Damjan Kozole, Slovenia- Germania- Serbia- Croaţ...
Taguri:
Alexei Gubenco, Vive la crise!, Oana Cătălină Gheorghiu, Obiceiuri proaste, Emanuel Vasiliu, Piscine Germania, Ozana Nicolau, Eu şi sora mea, Paul Negoescu, Derby
|
The Trotsky(2009)Reîncarnarea lui Troțki
|
Filme de urmărit la TV
Pro Cinema
22:45
|
Zero Dark Thirty(2012)Misiunea: Bin Laden
|
Duna
20:40
|
The Aviator(2004)Aviatorul
|
TVR 1
20:00
|
Four Weddings And A Funeral(1994)Patru nunți și o înmormântare
|
CineCloud
Gods of Egypt
Corinna Harfouch
Kelly Macdonald
Shinobi
Livia Brito
Haute tension
Ready or Not 2: Here I Come
The Innocent
Russell Crowe
Lockout
Menajerimi Ara
Bing
Piano, solo
Se7en
Családi kör
Shane West
Kellie Martin
Costel Cașcaval
SEAL Team
Katharine Towne
Zoe Saldaña
Dana Rogoz
Fram
Entre les murs
Forces of Nature
Băieți buni
Erik of het klein insectenboek
Battlefield Earth: A Saga of the Year 3000
Les misérables
G-Force
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2029
- Filme 2028
- Filme 2027
- Filme 2026
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2027
Index filme
Program cinema
Actori populari
Trailere filme
- Hexed
- Le fantôme de l'opéra
- The Holiday Spark
- Death Stranding Isolations
- Toos: The Van Der Valk Kidnapping
- It Gets Worse
- El ser querido
Filme populare
Premiere cinema
- George Michael: The Faith Tour
- Queen at Sea
- Ramayana: Rise of a Legend
- Wild Horse Nine
- The Little Mammoth
- Nightborn
- Last Letters from my Grandma
- Teenage Sex and Death at Camp...
- Godzilla Minus Zero
- Vacanță all inclusive
În curând la cinema
- Dune: Part One
- Monarh
- Hogyan tudnék élni nélküled? 2.
- Lucy Lost
- Piatră Foarfecă Hârtie
- Minotaure
- Atât de familiar
- How to Rob a Bank
- Ebenezer: A Christmas Carol
- Dune: Part Two
- Az örökség
- I Play Rocky
- Lenin's Pawn
- Club Kid
- Jurnalul unei cameriste
- The Hunger Games: Sunrise on the Reaping
- You Can See Everything
- Lumina
- Nu e locul tău aici
- Hexed
- Ghost Soldier
- Le chant des forêts
- Focker-in-Law
- The Cat in the Hat
- Violent Night 2
- El ser querido
- Behemoth!
- Daniel and the Fiery Furnace
- Karácsonyra megjövök
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Articole The Trotsky


