Articole Iris

Creatorii filmului îsi doresc ca spectatorii sã îl aprecieze chiar si fãrã sã fi auzit vreodatã de Iris Murdoch sau sã fi citit ceve scris de ea. Filmul este o poveste adevãratã în sensul cã Iris Murdoch a trãit cu adevãrat, a fost cãsãtoritã timp de 40 de ani cu un critic literar, John Bayley si desi a fost o scriitoare si filosof renumitã, a murit bolnavã de Alzheimer. Filmul se concentreazã pe relatia cu sotul ei, iar la baza realizãrii actiunii si dialogurilor stau atât informatii adevãrate, dar subiective, cât si deductiile realizatorilor. Regizorul Richard Eyre considerã Iris o poveste, „în esentã, despre dragoste si modul în care aceasta schimbã lucrurile si oamenii, precum si despre modul în care dragostea rezistã”. El a fost atras de actul de eroism al lui Bayley, care a avut grijã de Iris pânã la decesul ei pe 8 februarie 2002, mai ales pentru cã acesta nu era capabil sã aibã grijã nici mãcar de el însusi. Un alt motiv, ceva ma dureros, este si acela cã mama lui Eyre a suferit si ea de boala lui Alzheimer, asa cum o spune si el în cartea Utopia And Other Places (Utopia si Alte Locuri). Eyre a fost impresionat de modul în care boala consumã pe cel bolnav si acesta pierde încet încet din personalitatea si din fiinta sa anterioarã. Ceea ce rãmâne însã, si filmul încearcã sã arate acest lucru, este sufletul, persistent, indiferent de agonia fizicã.
Judi Dench a fost cooptatã la proiectul filmului încã din primãvara anului 1999 deoarece este o actritã deosebitã si este capabilã sã preia caracteristicile fizice ale personajului într-un mod foarte subtil. Ea reuseste sã lase personajul pe care îl interpreteazã sã treacã prin ea pentru a parveni publicului. Cât despre Jim Broadbent, Eyre s-a gândit la el imediat pentru rolul sotului lui Iris, John Bayley, datoritã idiosincraziei sale si a capacitãtii de identificare cu personajul. Kate Winslet este de asemenea o optiune fantasticã pentru rolul lui Iris tânãrã deoarece aproape cã nu existã vreo diferentã, mai ales din punctul de vedere al umanismului celor douã. Dench si Winslet aduc astfel filmului, prin interpretarea ambelor iportaze ale lui Iris, bunãtate si decentã, fiind persoane cu suflet bun si între ele se realizeazã un ritm armonios. Aceeasi situatie se creazã si între Jim Broadbent si Hugh Bonneville, cele douã ipostaze ale lui John Bayley. Ambii sunt asemãnãtori nu doar fizic ci au si o capacitate similarã de a observa comportamentul oamenilor dar fãrã a ajunge la simplã imitatie.
Pentru scrierea scenariului, Eyre a apelat la Charles Wood, cu care mai colaborase la drama de televiuziune pentru BBC, Tumbledown, despre Rãzboiul din 1982. Cei doi au plecat de la premisa cã scenariul trebuie sã includã douã naratiuni, iar tema centralã urma sã fie pierderea facultãtii de a vorbi si a memoriei. Wood a fost atras de ideea cuplului tânãr îndrãgostindu-se si de cuplul bãtrân încã iubindu-se. Desi cei doi au colaborat la fiecare scenã a scenariului, identificarea unei structuri coerente a reprezentat o adevãratã problemã. Era foarte dificil sã prezinti ambele ipostaze ale cuplului, iar solutia a fost trecerea aproape insesizabilã de la o ipostazã la alta, publicul variazã de la trecut la prezent, aflând de adevãrata boalã a lui Irish abia la sfârsit.
Producãtorul Robert Fox sperã ca publicul sã înteleagã filmul ca o istorisire a unei vieti. Filmul rãmâne totusi o poveste emotionantã si în acelasi timp veselã despre ce se poate întâmpla unor oameni. Dar faptul cã aceastã poveste este despre Iris Murdoch, o face si mai interesantã. Pentru ca lucrurile sã fie cât mai veridice cu putintã, designer-ul Gemma Jackson a petrecut mult timp pentru a recrea atmosfera locuintei celor doi din Oxford în Studiourile Pinewood. Ea nu trebuia sã facã decorurile prea pregnante, pentru cã viata celor doi este cea care trebuie sã iasã în evidentã. S-a pus accentul pe crearea gradatã a senzatiilor si pe decoruri în nuante calde si usor învechite. Costumele, realizate de Ruth Myers, respectã si ele epoca, conform presei din respectiva perioadã si a prietenilor celor doi.
Pentru Judi Dench, Iris este o poveste de dragoste neobisnuitã. Pentru cã ea a fost o admiratoare a lui Murdoch, în ciuda dificultãtii realizãrii filmului, Dench este multumitã de colaborarea la realizarea lui Iris. Spre deosebire de Mrs. Brown, unde a interpretat-o pe Regina Victoria, Iris a fost o adevãratã provocare pentru Dench, care primea opinii diferite de la oameni diferiti care o cunoscuserã pe Murdoch. Cât despre relatia acesteia cu Bayley, cei doi erau oameni diferiti care cunoscându-se printr-un miracol, au devenit un tot extraordinar, dezvoltându-si propriul limbaj si propriul mod de a se întelege unul pe celãlalt. Ei deveniserã ca douã jumãtãti ale unui mãr, conform opiniei lui Dench. Dupã pãrerea actritei, scenariul lui Eyre si al lui Wood reuseste sã imortalizeze minunat declinul scriitoarei. Astfel, relatia din film a fost dublatã de cea dintre Dench si actorul Jim Broadbent, pe care aceasta nu-l mai întâlnise pânã atunci. De asemenea, Dench a fost încântatã la auzul vestii cã Winslet urma sã interpreteze rolul lui Iris tânãrã, mai ales cã Winslet creazã împreunã cu Hugh Bonneville un cuplu la fel de bine sudat ca si între Murdoch si Bayley.
Kate Winslet a fost atrasã de douã lucruri la Iris: onoarea de a juca rolul tinerei Iris si provocarea de a interpreta un personaj cu o personalitate atât de puternicã. Iris se distra foarte mult si trãia viata din plin, asa cã implicit si filmul a însemnat foarte multã distractie, dar mai ales sansa unei experiente deosebite, experienta unui cuplu de oameni care s-au dedicat unul celuilalt. Pentru Winslet, rolul din Iris a reprezentat o mare responsabilitate, mai ales pentru cã ea nu cunostea mai nimic despre viata sau opera lui Murdoch. Dupã o documentare destul de amãnuntitã, ea a simtit cã, în sfârsit, îi poate întelege destul de bine viata si poate intra mai usor în pielea ei. Astfel de momente dificile au fost scenele de scãldat în apã sau de cântat cântece populare. Jim Broadbent, în rolul lui John Bayley, considerã cã o calitate a bolii este cã scoate în evidentã ce este esential într-o relatie de dragoste. Rolul sãu presupune, desigur, o adevãratã provocare pentru orice actor, dar mai ales pentru el deoarece si mama sa a suferit de boala Alzheimer. Scenariul evidentiazã pe lângã dragostea puternicã dintre doi oameni si o notã de veselie care face despãrtirea mai putin dureroasã.