Before Midnight
(2013)Înainte de miezul nopții
Postere Before Midnight
|
|
Sinopsis Before Midnight
Mai multCeline și Jesse sunt acum în Grecia, în vacanță. Au trecut nouă ani de când s-au reîntâlnit, în Franța, în timpul turneului lui pentru promovarea unui roman. Și au trecut aproape 20 de ani de când s-au cunoscut, într-un tren spre Viena. La precedenta lor întâlnire, în "Before Sunset", cei doi erau deja mai puțin idealiști și vedeau lumea mai puțin boemă. Acum, cei doi sunt impreună și au două fiice gemene. Când Jesse își duce fiul din prima căsătorie la un aeroport din Grecia pentru ca acesta să se…
citeşteCeline și Jesse sunt acum în Grecia, în vacanță. Au trecut nouă ani de când s-au reîntâlnit, în Franța, în timpul turneului lui pentru promovarea unui roman. Și au trecut aproape 20 de ani de când s-au cunoscut, într-un tren spre Viena. La precedenta lor întâlnire, în "Before Sunset", cei doi erau deja mai puțin idealiști și vedeau lumea mai puțin boemă. Acum, cei doi sunt impreună și au două fiice gemene. Când Jesse își duce fiul din prima căsătorie la un aeroport din Grecia pentru ca acesta să se întoarcă în America la mama lui, cu care locuiește, începe să ia în considerare o mutare înapoi la Chicago, pentru a fi mai aproape de fiul său. Între timp Celine se gândește să accepte noua slujbă ce i s-a propus în Franța, acolo unde ea, Jesse și cele două fiice locuiesc permanent.
| Ethan Hawke Jesse | Julie Delpy Celine | Ariane Labed Anna | |||
| Seamus Davey-Fitzpatrick Hank | Athina Rachel Tsangari Ariadni | Xenia Kalogeropoulou Natalia | |||
| John Sloss | Walter Lassally Patrick | Yiannis Papadopoulos Achilleas |
Caseta tehnică
AKA
- Pre ponoći
Produs de
Castle Rock EntertainmentDistribuitorul international
Warner Bros.Distribuit in Romania de
InterComFilm DistributionȚara
SUABox office Before Midnight
-
listă cu 168 filme, creată de AndreeaSimy pe 30 Iulie 2012
-
listă cu 165 filme, creată de Msilvia pe 18 Mai 2012
-
listă cu 417 filme, creată de Cretzulynne pe 12 Iunie 2013
Articole despre film
Filme de urmărit la TV
Filmbox+ Hits
23:40
|
The Wolf of Wall Street(2013)Lupul de pe Wall Street
|
Warner TV
22:35
|
Letters from Iwo Jima(2006)Scrisori din Iwo Jima
|
HBO
18:15
|
Eddie the Eagle(2016)Eddie Vulturul
|
CineCloud
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2028
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2026
Index filme
Program cinema
Actori populari
- Charlize Theron
- Cate Blanchett
- Nicole Kidman
- Matthew McConaughey
- Osvaldo Ríos
- Hilary Duff
- Născuţi azi
Trailere filme
- Madden
- Teambuilding 2
- CatVideoFest 2026
- S to X
- Our Sticky Love
- Let's Marry Harry
- 102 Minutes Inside the Towers
Filme populare
Premiere cinema
În curând la cinema
- The End of Oak Street
- The Carpenter's Son
- Gail Daughtry and the Celebrity Sex Pass
- PAW Patrol: The Dino Movie
- Insidious: Out of the Further
- Spa Weekend
- One Night Only
- The Dog Stars
- Fuori
- Mutiny
- Sacrifice
- Handbook for Superheroes
- Fall 2: Deadpoint
- Cars
- Don't Look Back in Anger
- By Any Means
- Le crime du 3e étage
- Dosarele orașului alb
- Practical Magic 2
- Coyote vs. Acme
- Iertarea
- Värn
- Cats in the Museum: Treasures of Egypt
- 3 zile în septembrie
- Resident Evil
- Heart of the Beast
- Runner
- Los domingos
- Atlasul Universului
Filme noi în SUA
- Cliffhanger
- American Summer
- P31
- Sense and Sensibility
- Clayface
- Forgotten Island
- Digger
- Other Mommy
- The Legend of Aang: The Last Airbender
- Street Fighter
- Remain
- Jimmy
- The Cat in the Hat
- Ebenezer: A Christmas Carol
- The Hunger Games: Sunrise on the Reaping
- Focker-in-Law
- Game of Power
- Violent Night 2
Program TV
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Film Before Midnight














Părerea ta
Spune-ţi părereaRemarcabil
Unconditional love
iar
felicitari regizorului!
Greu
Deliciul pentru mine a fost faptul ca ea ii acuza pe barbati, la un moment dat, ca ei inca mai cred in magie veti vedea la momentul respectiv despre ce este vorba :D, vizionare placuta...
Spune-ţi părerea despre Before Midnight
Pentru a scrie un review trebuie sa fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.