Zoya Fyodorova

Zoya Fyodorova, pe numele complet Zoya Alekseyevna Fyodorova, s-a născut la 21.12.1907, la Sankt Petersburg. Tatăl ei era muncitor, iar după revoluție, a devenit șeful serviciului de pașapoarte din Kremlin; mama sa era casnică. Familia s-a mutat în capitală când Zoya avea nouă ani. Ea visa să fie actriță și a avut succes în grupul de teatru al școlii, dar părinții ei considerau hobby-ul fetei un capriciu. Sub presiunea tatălui ei, Zoya a obținut un loc de muncă ca funcționară...

Zoya Fyodorova, pe numele complet Zoya Alekseyevna Fyodorova, s-a născut la 21.12.1907, la Sankt Petersburg. Tatăl ei era muncitor, iar după revoluție, a devenit șeful serviciului de pașapoarte din Kremlin; mama sa era casnică. Familia s-a mutat în capitală când Zoya avea nouă ani. Ea visa să fie actriță și a avut succes în grupul de teatru al școlii, dar părinții ei considerau hobby-ul fetei un capriciu. Sub presiunea tatălui ei, Zoya a obținut un loc de muncă ca funcționară la Asigurările de Stat ale URSS, dar nu și-a abandonat visul de a deveni actriță, iar în 1930 a intrat la Școala Teatrului Revoluției. Zoya și-a început cariera în lungmetrajele Contraplan (1932) și Acordeon (1934). Ea a fost o vedetă de film bine-cunoscută începând cu anii 1930, iar unele dintre filmele în care a apărut au fost văzute și în Statele Unite, inclusiv Prietenii fetelor. Viața personală a Zoyei a fost la fel de agitată ca și cariera ei: ca studentă, s-a căsătorit cu actorul Leonid Weizler, dar căsnicia s-a destrămat curând. Și alianța ei cu actorul Vladimir Rapoport s-a destrămat. Cel de-al treilea soț al Zoyei, pilotul Ivan Kleschev, a murit în 1942. În 1936, mama Zoyei a dezvoltat cancer. Tatăl ei a găsit un medic german bun, dar în ciuda eforturilor sale, mama Zoyei a murit. În 1938, un apel la un medic german a devenit motivul denunțării lui Alexei Fedorov, acuzat de spionaj pentru Germania și Anglia și condamnat la zece ani de închisoare. Pentru a-și salva tatăl, Zoya, care la acea vreme devenise laureată a Premiului Stalin, l-a contactat pe Lavrenty Beria, comisar al poporului pentru Afaceri Interne, un fan al ei, care a ajutat la eliberarea tatălui ei. În plus, Beria i-a sugerat Zoyei să se alăture detașamentului subversiv, iar ea a fost de acord. În 1941, Alexei Feodorov a fost eliberat din cauza „incapacității” sale (i-au fost amputate degetele de la ambele mâini) și a murit trei luni mai târziu. Zoya a devenit obiectul atenției și hărțuirii din partea lui Beria. Odată, sub pretextul aniversării soției sale, a invitat-o pe Zoya la el acasă. Dar nici soția, nici oaspeții nu au fost acolo; Beria i-a făcut avansuri clare Fedorovei. Sătulă să se lupte cu comisarul, actrița l-a insultat și a plecat. La ieșirea din casă, portarul i-a înmânat un buchet, iar Beria, care o privea pe Fedorova plecând, a strigat după ea că acesta „nu era un buchet, ci o coroană”. Zoya a continuat să joace în filme. În 1945, în viața ei a avut loc o întâlnire fatidică: la o recepție în onoarea Zilei Armatei Roșii, ea l-a întâlnit pe șeful misiunii militare americane, Jackson Tate, în vârstă de 46 de ani. Relația lor a durat doar un an, dar Tate a devenit tatăl singurului copil al actriței, fiica sa, Victoria. În 1946, Tate a fost expulzat din URSS. Zoya nu a avut timp să-l informeze despre sarcină, iar Tate a aflat despre fiica sa abia în 1964. Între timp, Zoya și-a dat seama că, după expulzarea lui Jackson, pericolul o amenința: rolul din piesă a fost dat unei alte actrițe, iar portretul ei a fost îndepărtat din foaierul teatrului. Curând, actrița a fost acuzată de spionaj în favoarea Statelor Unite și a fost plasată în centrul de detenție Lefortovo, unde Zoya a fost opărită cu apă clocotită în duș, apoi i s-au rupt degetele, suspectând că plănuia să se sinucidă. Printr-o hotărâre judecătorească din 1947, toate bunurile și banii i-au fost confiscați, și, în ciuda sănătății sale precare și a existenței unei fiice mici, a fost trimisă la Temlag pentru 25 de ani. După scurt timp, a fost transferată într-o închisoare din Celiabinsk, apoi la Centrala Vladimir. Zoya a avut dificultăți în închisoare. Din disperare, a încercat să ceară ajutorul lui Beria, dar răzbunătorul Comisar al Poporului a rămas indiferent la rugămințile fostei favorite. În timpul închisorii, ea a continuat să cânte în teatrele Gulagului. Trista soartă a Fedorovei a fost împărtășită și de cele două surori ale sale: Maria a fost condamnată la zece ani de muncă la o fabrică de cărămizi din Vorkuta; a murit în 1952, după ce a ispășit jumătate din pedeapsă. Alexandra a fost exilată în satul kazah Poludino. A luat-o în grijă pe fiica lui Zoe, Victoria, pe care a crescut-o împreună cu copiii ei. După ce a ispășit opt ani de închisoare, Zoya Fedorova a fost reabilitată pe 23 februarie 1955. Nu avea unde să locuiască, așa că Lydia Ruslanova a adăpostit-o. Când Alexandra și copiii ei s-au întors la Moscova, Zoya a luat-o pe Victoria, în vârstă de nouă ani, în apartamentul Ruslanovei. Fata a trebuit să se obișnuiască cu faptul că mama ei reală era Zoya. Fedorova a primit un mic apartament cu două camere pe malul apei Taras Șevcenko. Anii de închisoare i-au distrus cariera de actriță; a reușit să obțină un loc de muncă în trupa Teatrului-Studio al Actorilor de Cinema, dar a fost invitată doar pentru filmări în roluri mici și secundare. Cu toate acestea, publicul a continuat să o iubească pentru talentul și interpretarea sa strălucită. Ultimul film în care actrița a apărut într-un rol cameo a fost Moscova nu crede în lacrimi din 1980. În 1965, Fedorova a primit titlul de Artistă de Onoare a RSFSR. Cu toate acestea, profesia de actorie aducea puțini bani, iar familia trăia modest. Totul s-a schimbat la mijlocul anilor 1970: Zoya a primit un apartament bun cu trei camere. Situația financiară a actriței se îmbunătățise semnificativ, ceea ce a fost facilitat de relații: Fedorova s-a împrietenit cu Galina, fiica secretarului general Leonid Brejnev, și cu Svetlana, soția ministrului de interne Nikolai Șcelokov. La sugestia lui Brejneva, obsedată la propriu de diamante, Feodorova a început să speculeze cu pietre prețioase, aur, antichități și picturi rare. Printre clienții săi se numărau în principal înalți funcționari și rudele acestora. Schema a funcționat impecabil: Brejneva a recunoscut când se plănuia o creștere bruscă a prețurilor bijuteriilor și le-a dat un semnal prietenilor ei; aceștia au cumpărat rapid bijuterii: prețul de achiziție se ridica uneori la sute de mii de ruble, dar speculanții știau: după o creștere bruscă a prețurilor, profitul lor din revânzarea bunurilor ar depăși suma cheltuită cu 50%, și posibil cu 100%. Pe atunci, fiica Zoyei, Victoria, se mutase cu tatăl ei în Statele Unite, se căsătorise acolo și născuse un fiu. Profesoara Irene Kirk de la Universitatea din Connecticut a aflat despre povestea Victoriei în 1959 și a petrecut ani încercând să-l găsească pe Tate în Statele Unite. Tate nu știa că are o fiică și că fosta sa iubită fusese arestată și închisă. Când Kirk l-a găsit pe Tate în 1973, ea a purtat corespondența dintre cei doi la Moscova. În 1974, Tate a început o campanie pentru a convinge guvernul sovietic să-i permită fiicei sale să ajungă în Statele Unite. Victoria a sosit acolo în martie 1975, cu o viză de călătorie de trei luni și a petrecut câteva săptămâni în Florida cu Tate. Zoya a călătorit în Statele Unite pentru a fi alături de fiica ei, Victoria, când s-a născut nepotul ei, Christopher, în 1976. Victoria se căsătorise cu un american și rămăsese în Statele Unite când s-a reunit cu tatăl ei, în 1975. În acea călătorie, Zoya s-a reunit cu iubitul ei din timpul războiului, Jackson Tate. După aceea, Zoya a decis și ea să emigreze, dar mai multe încercări de a obține documente pentru a părăsi URSS au eșuat. Cu toate acestea, potrivit unor rapoarte, la începutul anului 1981, ea a reușit totuși să obțină râvnitul document; totuși, i s-a refuzat o viză de ieșire din partea guvernului sovietic pentru a părăsi țara și a-și vizita fiica. Motivul invocat a fost că fiica ei „s-a comportat urât”, referindu-se la cartea ei care descria aventura părinților ei, Fiica Amiralului, publicată în 1979. Conform unei versiuni, Victoria și-a folosit toate conexiunile din Statele Unite pentru a-și scoate mama din URSS. Nu erau destinate să se întâlnească. Se pare că Zoya și-a dat seama că este în pericol. În timpul uneia dintre conversațiile telefonice cu fiica ei, ea a rostit expresia „Voi fi ucisă în curând”, dar Victoria nu a acordat nicio importanță acestor cuvinte. După ce a respins avansurile șefului poliției NKVD, Beria, aventura Zoyei a fost expusă, ducând, inițial, la o condamnare la moarte, apoi, pedeapsa i-a fost comutată în închisoare, într-un lagăr de muncă din Siberia. A fost eliberată după opt ani. A fost ucisă în apartamentul ei din Moscova, la 11.12.1981. Cu un an înainte ca Fyodorova să fie ucisă, a apărut în filmul Moscova nu crede în lacrimi, care a câștigat un premiu Oscar pentru cel mai bun film străin în 1980.