W. Somerset Maugham

W. William Somerset Maugham / William Somerset Maugham, s-a născut la data de 25.01.1874, la Paris, Franța, și a decedat de pneumonie la data de 15.12.1965, în Nisa, Alpes-Maritimes, Franța. S-a născut în același an cu Winston Churchill și a murit în același an cu Winston Churchill. S-a născut la Ambasada Marii Britanii la Paris, unde tatăl său, Robert, era avocat. Mama lui, Edith, a murit de tuberculoză când el avea opt ani. Tatăl său a murit de cancer trei ani mai târziu. A...

W. William Somerset Maugham / William Somerset Maugham, s-a născut la data de 25.01.1874, la Paris, Franța, și a decedat de pneumonie la data de 15.12.1965, în Nisa, Alpes-Maritimes, Franța. S-a născut în același an cu Winston Churchill și a murit în același an cu Winston Churchill. S-a născut la Ambasada Marii Britanii la Paris, unde tatăl său, Robert, era avocat. Mama lui, Edith, a murit de tuberculoză când el avea opt ani. Tatăl său a murit de cancer trei ani mai târziu. A fost trimis să locuiască cu unchiul său, vicarul de Whitstable, Kent, și soția sa. Somerset Maugham a fost romancier, dramaturg, nuvelist, cel mai bine plătit autor din lume în anii 1930. Somerset Maugham a absolvit în 1897 Școala de medicină St. Thomas și s-a calificat ca medic, dar a abandonat medicina după succesul primului său roman și al pieselor de teatru. În timpul Primului Război Mondial a lucrat ca agent secret și în 1928 s-a stabilit în Cap Ferrat în Franța, de unde a făcut călătorii în toată lumea. Romanul de spionaj al lui Maugham Ashenden sau The British Agent (1928) se bazează parțial pe propriile sale experiențe în serviciile secrete. Făcând tranziția de la agent secret la scriitor, Maugham a continuat în tradiția unor scriitori clasici, precum Christopher Marlowe, Ben Johnson și Daniel Dafoe până la scriitori contemporani, precum Graham Greene, John le Carre, John Dickson Carr, Alec Waugh, Ted Allbeury. Abilitatea lui Maugham de a gestiona intriga este comparată de critici cu cea a lui Guy de Maupassant. În multe dintre romanele lui Maugham, împrejurimile sunt internaționale, iar poveștile sunt spuse într-un stil clar, economic, cu o nuanță cinică sau resemnată. Deși Maugham a avut succes ca autor, el nu a fost niciodată numit cavaler, iar relația sa cu Gerald Haxton, secretarul său, a fost supusă speculațiilor. În plan personal, el a fost căsătorit cu Maud Gwendolen Syrie Barnardo (1917 - 1928); au divorțat; au avut un copil. A fost unchiul scriitorului Robin Maugham, străbunicul lui Derek Paravicini. Alfred Hitchcock a fost un mare admirator al operei lui Maugham. A fost numit însoțitor de onoare (CH) în 1954 pe Lista onorurilor Reginei pentru contribuțiile lui  în arta literaturii. 

Momente marcante din biografia, cariera, viața sa personală sunt următoarele: În 1897, a publicat primul său roman, Liza din Lambeth, o poveste despre adulter și consecințele acestuia. Maugham a călătorit în Spania, la Capri, dar următoarele zece lucrări ale sale nu au ajuns niciodată să rivalizeze cu succesul Lizei. În 1907 a avut iar succes cu  piesa Lady Frederick. A continuat cu The Magician (1908) despre Aleister Crowley. Până în 1914, Maugham era celebru, cu 10 piese produse și 10 romane publicate. Prea bătrân pentru a se înrola când a izbucnit Primul Război Mondial, el a servit în Franța ca membru al așa-numitei grupări Șoferi de ambulanță literară ai Crucii Roșii Britanice, formată din 24 de scriitori cunoscuți, printre care americanii John Dos Passos, EE Cummings, Ernest Hemingway. În acest timp l-a întâlnit pe Frederick Gerald Haxton, un tânăr care i-a fost tovarăș și iubit până la moartea lui Haxton, în 1944. În toată această perioadă, Maugham a continuat să scrie. El a corectat Of Human Bondage într-o locație de lângă Dunkerque în timpul unei pauze în serviciul de ambulanță. Această scriere din 1915 a fost inițial criticată atât în Marea Britanie, cât și în Statele Unite. Of Human Bondage este considerat a avea multe elemente autobiografice. Maugham i-a dat lui Philip Carey un picior stâng cu probleme (mai degrabă decât bâlbâiala lui); vicarul din Blackstable apare derivat din vicarul din Whitstable; iar Carey este medic. 

Maugham a intrat într-o relație cu Syrie Wellcome, soția lui Henry Wellcome, un magnat farmaceutic englez născut în America. Au avut o fiică pe nume Mary Elizabeth (1915–1998). Henry Wellcome și-a dat în judecată soția pentru divorț, numindu-l pe Maugham drept co-intimat. În mai 1917, Syrie Wellcome și Maugham s-au căsătorit. Syrie Maugham a devenit un decorator de interior remarcat. Au schimbat numele de familie al fiicei lor, înregistrat inițial ca Wellcome și reflectând căsătoria lui Syrie. A fost numită în mod familiar Liza, iar numele de familie a fost schimbat în Maugham (incertitudinea privind paternitatea copilului este o subtemă a cărții / filmului Vălul pictat). Căsnicia a fost nefericită, iar cuplul s-a despărțit. În memoriile sale din 1962, Looking Back, Maugham a negat paternitatea Lizei. Cam în același timp, el a încercat să o dezmoștenească pentru a-și adopta secretarul masculin, Alan Searle, sugerând că Liza a fost fiica fie a lui Henry Wellcome, fie a lui Gordon Selfridge, fie a unui amant necunoscut. Procesul următor de 21 de luni, desfășurat în tribunalele britanice și franceze, a stabilit că Maugham era tatăl ei biologic, iar autorului i-a fost interzis din punct de vedere legal planurile sale de adopție. Ea a primit despăgubiri în valoare de aproximativ 1.400.000 de dolari, inclusiv 280.000 de dolari într-un acord în numerar pentru a o despăgubi pentru picturile primite inițial, împreună cu drepturi de autor pentru unele dintre cărțile sale și accesul în vila lui franceză. Mai târziu, Maugham a trăit pe Riviera Franceză cu partenerul său Gerald Haxton până la moartea lui Haxton, în 1944. Apoi a trăit cu Alan Searle până la propria sa moarte, în 1965. Maugham a fost descris atât ca bisexual cât și ca homosexual. Pe lângă căsnicia sa de 13 ani cu Syrie Wellcome, a avut aventuri cu alte femei în tinerețe. (În viața ulterioară, Maugham a fost exclusiv homosexual și a trăit succesiv cu doi bărbați). Maugham s-a întors în Marea Britanie din îndatoririle sale în unitatea de ambulanță pentru a promova Of Human Bondage. După ce a finalizat, el a fost dornic să participe din nou la efortul de război. Întrucât nu a putut să se întoarcă la unitatea sa de ambulanță, Syrie a aranjat ca el să fie prezentat unui ofițer de informații de rang înalt cunoscut sub numele de „R”; a fost recrutat de John Wallinger. În septembrie 1915, Maugham a început să lucreze în Elveția, ca unul dintre rețelele de agenți britanici care au operat împotriva Comitetului din Berlin. Maugham a trăit în Elveția ca scriitor. În iunie 1917, Maugham a avut o misiune specială în Rusia. A făcut parte dintr-o încercare de a menține Guvernul provizoriu la putere, prin contracararea propagandei pacifiste germane. Două luni și jumătate mai târziu, bolșevicii au luat controlul. Ulterior, Maugham a spus că dacă ar fi reușit să ajungă acolo cu șase luni mai devreme, ar fi reușit. Tăcut și observator, Maugham avea un temperament bun pentru munca de informații. El și-a folosit experiențele de spionaj ca bază pentru Ashenden: Or the British Agent, o colecție de povestiri despre un spion sofisticat și distant. Se consideră că acest personaj a influențat seria ulterioară de romane James Bond ale lui Ian Fleming. În 1922, Maugham a dedicat Syriei cartea On A Chinese Screen. Aceasta era o colecție de 58 de schițe, pe care le scrisese în timpul călătoriilor sale din 1920 prin China și Hong Kong, intenționând să extindă schițele mai târziu la o carte. În 1916, Maugham a călătorit în Pacific pentru documentarea romanului său, The Moon and Sixpence, bazat pe viața lui Paul Gauguin. Aceasta a fost prima dintre călătoriile sale prin lumea imperială târzie a anilor 1920 și 1930 care i-a inspirat romanele. A devenit cunoscut ca un scriitor care a portretizat ultimele zile ale colonialismului european în India, Asia de Sud-Est, China și Pacific. În această călătorie și în toate călătoriile ulterioare, el a fost însoțit de Haxton, pe care îl considera indispensabil. Maugham a fost dureros de timid, iar Haxton, extrovertitul, a adunat material uman din care autorul a extras pentru ficțiunea sa. În 1938, l-a vizitat pe înțeleptul hindus Ramana Maharishi în India, după care l-a modelat pe guru spiritual al romanului său din 1944, The Razor's Edge. Piesa lui Maugham, The Letter, cu Gladys Cooper în rol principal , a avut premiera la Londra, în 1927. Mai târziu, el a cerut ca actrița Katharine Cornell să joace rolul principal în versiunea de pe Broadway, în 1927. Piesa a fost adaptată pentru film de mai multe ori, inclusiv pentru filmul cu același nume din 1929, cu Jeanne Eagels în rolul principal. A șasea și cea mai cunoscută adaptare cinematografică a fost lansată în 1940, cu actrița Bette Davis, care a fost nominalizată la premiul Oscar la categoria cea mai bună actriță pentru rolul interpretat. În 1951, Katherine Cornell a avut un mare succes jucând rolul principal în comedia lui Maugham, The Constant Wife. În 1926, Maugham a cumpărat Villa La Mauresque pe 3,6 hectare la Cap Ferrat, pe Riviera Franceză. A fost casa lui pentru cea mai mare parte a vieții. Acolo a găzduit unul dintre marile saloane literare și sociale ale anilor 1920 și 1930. A continuat să fie foarte productiv, scriind piese de teatru, povestiri scurte, romane, eseuri și cărți de călătorie. Până în 1940, când capitularea Franței și ocuparea acesteia de către cel de-al treilea Reich l-au forțat pe Maugham să părăsească Riviera Franceză. El a devenit un refugiat, dar unul dintre cei mai bogați și mai faimoși scriitori din lumea vorbitoare de limbă engleză. Scurta fabulă a lui Maugham An Appointment in Samarra (1933) se bazează pe un vechi mit babilonian. Moartea este atât naratorul, cât și un personaj central. De la 60 de ani, Maugham a trăit cea mai mare parte a celui de-al Doilea Război Mondial în Statele Unite, mai întâi în Los Angeles, unde a lucrat la multe scenarii și a fost unul dintre primii autori care a câștigat bani semnificativi din adaptările cinematografice. Mai târziu a locuit în sud. În timp ce se afla în SUA, înainte de intrarea acestei țări în război, i s-a cerut de către guvernul britanic să țină discursuri patriotice pentru a determina SUA să ajute Marea Britanie. După ce însoțitorul său Gerald Haxton a murit în 1944, Maugham s-a întors în Anglia. În privat, Maugham a susținut teoriile conspirației antisemite despre refugiații evrei. După război, în 1946, Maugham s-a întors la vila sa din Franța. A locuit acolo până la moarte, dedicând timp liber pentru călătorii dese și lungi. În acea perioadă, Maugham a început o relație cu Alan Searle, pe care l-a întâlnit pentru prima dată în 1928. Un bărbat mai tânăr din zona unei mahalale londoneze, Searle s-a dovedit un tovarăș devotat, un tip glumeț, mereu antrenant, dar și răutăcios. Viața amoroasă a lui Maugham nu a fost aproape niciodată lină. În 1962, Maugham a vândut o colecție de picturi, dintre care unele fuseseră deja atribuite prin act fiicei sale Liza. Aceasta și-a dat în judecată tatăl și a câștigat 230.000 de lire sterline. Maugham a renegat-o public; sănătatea sa mintală se deteriorase și fusese pusă sub semnul întrebării de către familia sa. Pentru a rupe toate legăturile, a susținut că Liza nu este fiica lui biologică și l-a adoptat pe Searle ca fiu și moștenitor, dar adopția a fost anulată. În volumul său de memorii din 1962, Looking Back, el a scris că Liza s-a născut înainte de a se căsători cu Syrie. Memoriile l-au costat pierderea unor prieteni și l-au expus mult ridicolului public. Liza și soțul ei, Lord Glendevon, au contestat schimbarea testamentului lui Maugham în instanțele franceze și a fost respinsă. Dar după moartea lui Maugham, în 1965, Searle a moștenit 50.000 de lire sterline, conținutul din Villa La Mauresque, manuscrisele lui Maugham și veniturile sale din drepturi de autor timp de 30 de ani. Ulterior, drepturile de autor au trecut la Fondul literar regal. Maugham nu are mormânt. Cenușa lui a fost împrăștiată lângă Biblioteca Maugham, Școala regelui, Canterbury. Liza Maugham, Lady Glendevon, a murit la 83 de ani în 1998, lăsând în urmă pe cei patru copii ai ei (un fiu și o fiică din prima căsătorie cu Vincent Paravicini și încă doi fii cu Lord Glendevon). Printre nepoții ei se numără Derek Paravicini, savant autist, renumit muzician. Succesul comercial cu vânzări mari de cărți, producții de teatru de succes și o serie de adaptări cinematografice, susținute de investiții inteligente pe bursă, i-au permis lui Maugham să trăiască o viață foarte confortabilă. În ciuda triumfurilor sale, el nu a atras niciodată cel mai înalt respect din partea criticilor sau a colegilor săi. Maugham a scris într-o perioadă în care literatura modernistă experimentală, cum ar fi cea a lui William Faulkner, Thomas Mann, James Joyce, Virginia Woolf, câștiga o popularitate din ce în ce mai mare și aprecierea criticii. În acest context, stilul său de proză simplă a fost criticat. Pentru un om public din generația lui Maugham, a fi gay era imposibil. Fie că propria sa orientare l-a dezgustat (ca și pe alții într-un moment în care homosexualitatea era considerată pe scară largă un eșec moral și ilegală), fie că încerca să-și mascheze înclinațiile, Maugham a scris disprețuitor despre artistul gay. În Don Fernando, o carte non-ficțiune despre anii în care a trăit în Spania, Maugham a meditat la o sugestie (poate fantezistă) că pictorul El Greco ar fi homosexual. Viziunea publică a lui Maugham asupra abilităților sale a rămas modestă. Spre sfârșitul carierei, el s-a descris ca fiind „în primul rând al celor de-al doilea”. În 1948 a scris Marii romancieri și romanele lor (cunoscute și ca Zece romane și autorii lor și Arta ficțiunii), în care a enumerat cele mai bune zece romane ale literaturii mondiale, în opinia sa. Maugham începuse să colecteze tablouri de teatru înainte de Primul Război Mondial; a continuat până când colecția sa a fost a doua după cea a Clubului Garrick. În 1948 a anunțat că va lăsa moștenire această colecție administratorilor Teatrului Național. Din 1951, cu aproximativ 14 ani înainte de moartea sa, picturile sale și-au început viața de expoziție. În 1994 au ajuns la Muzeul Teatrului din Covent Garden. 

Capodopera lui Maugham este, în general, considerată Of Human Bondage, un roman semi-autobiografic care tratează viața personajului principal Philip Carey, care, la fel ca Maugham, a rămas orfan și a fost crescut de unchiul său evlavios. Piciorul stâng al lui Philip îi provoacă jenă nesfârșită, reia luptele lui Maugham cu bâlbâiala lui și, după cum remarcă biograful său Ted Morgan, homosexualitatea lui. Două dintre romanele sale ulterioare s-au bazat pe oameni istorici: The Moon and Sixpence este despre viața pictorului Paul Gauguin, iar Cakes and Ale conține ceea ce au fost considerate caracterizări subțiri acoperite și nemăgulitoare ale autorilor Thomas Hardy (care murise cu doi ani în urmă) și Hugh Walpole. Ultimul roman important al lui Maugham, The Razor's Edge (1944), a fost o plecare pentru el în multe privințe. În timp ce mare parte din roman are loc în Europa, personajele sale principale sunt americane, nu britanice. Protagonistul este un veteran deziluzionat al Primului Război Mondial, care își abandonează prietenii bogați și stilul de viață, călătorind în India în căutarea iluminării. A fost adaptat într-un film din 1946, cu Tyrone Power în rolul lui Larry Darrell, cu Herbert Marshall în rolul lui W. Somerset Maugham. O altă adaptare cinematografică a fost lansată în 1984, cu Bill Murray în rolul principal. Dintre nuvelele sale, unele dintre cele mai memorabile sunt cele care tratează viețile coloniștilor occidentali, în mare parte britanici, din Insulele Pacificului și Asia. Ei exprimă în mod obișnuit impactul emoțional pe care îl suportă coloniștii prin izolarea lor. „Rain”, „Footprints in the Jungle” și „The Outstation” sunt considerate remarcabile. „Rain”, în special, care prezintă dezintegrarea morală a unui misionar care, încercând să o convertească pe prostituata Sadie Thompson, și-a păstrat reputația. A fost adaptat ca o piesă de teatru și ca filme. Maugham a fost unul dintre cei mai importanți scriitori de călătorii din anii interbelici, precum: The Gentleman in the Parlour, care se ocupă de o călătorie prin Birmania, Siam, Cambodgia și Vietnam, și Pe un ecran chinezesc, o serie de schițe pentru povești rămase nescrise. În 1947, Maugham a instituit Premiul Somerset Maugham acordat celui mai bun scriitor sau scriitori britanici sub 35 de ani pentru o lucrare de ficțiune publicată în ultimul an. Câștigătorii de seamă au fost: V.S. Naipaul, Kingsley Amis, Martin Amis, Thom Gunn. Ecoul în rândul altor scriitori se constată la Anthony Burgess, care i-a lăudat influența; Ian Fleming a remarcat că a scris nuvela Quantum of Solace ca un omagiu adus stilului de scris al lui Maugham; George Orwell a spus că Maugham a fost „scriitorul modern care m-a influențat cel mai mult, pe care îl admir enorm pentru puterea sa de a spune o poveste direct...”. În romanul său Misery, Stephen King plasează o colecție bogată de cărți ale lui Maugham în casa în care se desfășoară cea mai mare parte a intrigii și, întâmplător, laudă măiestria lui Maugham în a povesti. Somerset Maugham este menționat în versurile din „O noapte în Bangkok” cântată de Murray Head: „Ceai, fete, cald, (și) dulce; Unele sunt amenajate în suita Somerset Maugham”.

Ecranizări / adaptări după scrierile sale: The Land of Promise (1917), regizat de Joseph Kaufman, cu David van Eyck; Smith (1917), regizat de Maurice Elvey; The Divorcee (1919), regizat de Herbert Blache; Lady Frederick. La est de Suez (1925), regizat de Raoul Walsh; The Circle (1925), regizat de Frank Borzage; Canadianul (1926), regizat de William Beaudine; The Land of Promise, un remake al filmului din 1917 cu acest nume, Thomas Meighan reluând rolul lui Frank Taylor; Magicianul (1926); Sadie Thompson (1928), un film mut cu Gloria Swanson și Lionel Barrymore; Scrisoarea (1929), cu Jeanne Eagels; Charming Sinners (1929), cu William Powell; The Constant Wife (1932), cu Joan Crawford și Walter Huston; The Narrow Corner (1933), cu Douglas Fairbanks Jr.; Our Betters (1933), regizat de George Cukor; Of Human Bondage (1934), cu Leslie Howard și Bette Davis; The Painted Veil (1934), cu Greta Garbo și Herbert Marshall; Dreptul de a trăi (1935), cu George Brent; The Sacred Flame. Agent secret (1936), cu John Gielgud, Peter Lorre, Madeleine Carroll, Robert Young, regizat de Alfred Hitchcock; Ashenden. The Tenth Man (1936), regizat de Brian Desmond Hurst; Isle of Fury (1936), cu Humphrey Bogart; Another Dawn (1937), cu Errol Flynn; The Vessel of Wrath (1938), cu Charles Laughton; The Letter (1940), cu Bette Davis, Herbert Marshall; Too Many Husbands (1940), cu Jean Arthur, Fred MacMurray, Melvyn Douglas; The Moon and Sixpence (1942) cu George Sanders; Vacanța de Crăciun (1944), cu Deanna Durbin și Gene Kelly; The Hour Before the Dawn (1944), cu Veronica Lake; Muchia briciului (1946), cu Tyrone Power, Gene Tierney; Of Human Bondage (1946), o versiune cu Eleanor Parker; The Unfaithful (1947), cu Ann Sheridan; Cvartetul (1948), Maugham apare ca el însuși în prezentări; Trio (1950), Maugham apare ca el însuși în prezentări; o colecție bazată pe nuvele, Encore (1951). Maugham apare ca el însuși în prezentări; o colecție de povestiri Maugham. Miss Sadie Thompson (1953), o versiune semi - muzicală, cu Rita Hayworth și Jose Ferrer; The Letter (1956), adaptare pentru televiziune;  Al șaptelea păcat (1957), cu Eleanor Parker; Voalul pictat. The Beachcomber (1958); The Vessel of Wrath, cu Lilli Palmer; Vălul pictat, ecranizare cu Edward Northon, Naomi Watts, din 2006.