Silviu Brucan

Născut într-o familie de origine evreiască, Brucan a urmat școala primară la Evangelische Schule, iar liceul la Colegiul Național Sf. Sava. Ca ziarist, a lucrat între 1935 și 1936 la „Gazeta de seară“, iar în anii 1937 si 1938 a fost secretar general de redacție la „Dacia nouă“, ambele fiind publicații comuniste. A intrat în partidul comunist la vârsta de 19 ani. Între 1940 și 1944 activează în organizația de tineret a partidului, apoi devine membru al PCR, și participă la...

Născut într-o familie de origine evreiască, Brucan a urmat școala primară la Evangelische Schule, iar liceul la Colegiul Național Sf. Sava. Ca ziarist, a lucrat între 1935 și 1936 la „Gazeta de seară“, iar în anii 1937 si 1938 a fost secretar general de redacție la „Dacia nouă“, ambele fiind publicații comuniste. A intrat în partidul comunist la vârsta de 19 ani. Între 1940 și 1944 activează în organizația de tineret a partidului, apoi devine membru al PCR, și participă la acțiuni ilegale. În 1943 primește sarcina de partid de a se ocupa de presa ilegală în general și de "Scânteia" în principal. În 1943 este arestat, dar este eliberat după două zile. În septembrie 1944 este numit secretar general de redacție la ziarul Scînteia, de la tribuna căruia cere condamnarea la moarte, printre alții, a lui Iuliu Maniu, Gheorghe I. Brătianu, Corneliu Coposu, Radu Gyr și Pamfil Șeicaru. Soția sa, Alexandra Sidorovici, a fost acuzator public al Tribunalului Poporului.

Între 1948 - 1949 a fost profesor de ziaristică la Universitatea din București.

În timpul României comuniste a fost ambasador în Statele Unite în 1955 și la ONU între 1959 - 1962.

Din 1962, la propunerea lui Gheorghiu-Dej, începe reorganizarea Radioteleviziunii, activitate din care va demisiona în 1966.

Brucan era un apropiat al lui Gheorgiu-Dej, însă nu îl agrea pe Ceaușescu (cu care a fost vecin timp de zece ani, înainte de venirea la putere a acestuia din urmă), pe care îl considera incult și paranoic.

După revolta muncitorilor din Brașov (14-15 noiembrie 1987), face declarații critice la politica conducerii de partid și de stat, transmise de agențiile de presă BBC și UPI. A fost anchetat și i s-a impus domiciliu forțat. Totuși, la intervenția ambasadei americane, și cu ajutorul șefului Securității, Iulian Vlad a primit viză americană, și a pleacat pentru șase luni în Statele Unite, unde s-a întâlnit cu funcționari ai Departamentului de Stat, Biroul pentru Europa Orientală, și cu fostul ambasador al URSS la Washington, Anatoli Dobrinin, care i-a pregătit o întâlnire cu Mihail Gorbaciov. A fost exclus din PCR în 17 iunie 1988 (după 47 de ani de vechime). În noiembrie 1988, a ajuns la Moscova unde a avut o întrevedere cu Mihail Gorbaciov. Revine în țară, și în martie 1989 a fost unul din semnatarii „scrisorii celor șase” demnitari comuniști împotriva lui Nicolae Ceaușescu. I se impune din nou arest la domiciliu, în cartierul bucureștean Dămăroaia.

Imediat după revoluția din 1989 a fost membru pentru aproape 2 luni (când a demisionat) în Consiliul Frontului Salvării Naționale. În această calitate a fost citat spunând: „Pentru a deprinde democrația, românii vor avea nevoie de 20 de ani”, „profeție” care i-a atras porecla de Oracolul din Dămăroaia (cartier bucureștean unde acesta a avut domiciliu forțat în ultimii ani ai comunismului). Considera că echipa lui Ion Iliescu duce România pe un drum greșit.

A devenit analist politic și autor a mai multor cărți despre comunismul din Europa de Est. Din 1996 a fost invitat permanent al emisiunii de analiză politică „Profeții despre trecut” de la Pro TV. În vara anului 2006 a colaborat cu Institutul PRO, unde a participat la mai multe seminarii alături de echipa de analiști din cadrul Institutului.

În 1994, fostul premier Petre Roman susținea în fața Comisiei senatoriale pentru studierea evenimentelor din decembrie 1989 că Silviu Brucan a fost cel care a insistat ca soții Ceaușescu să fie lichidați în orice fel.