Salvador Dalí

Salvador Dalí, pe numele complet Salvador Domingo Felipe Jacinto Dalí i Domènech, marchez de Dalí de Púbol, s-a născut la 11.05.1904, în Figueres, Girona, Catalonia, Spania, și a decedat la 23.01.1989. Fratele mai mare al lui Dalí, numit Salvador (născut la 12 octombrie 1901), a murit de gastroenterită la 1 august 1903. Tatăl său, Salvador Luca Rafael Aniceto Dalí Cusí (1872–1950) a fost avocat, federalist catalan, a cărui abordare disciplinară strictă a fost temperată de soția...

Salvador Dalí, pe numele complet Salvador Domingo Felipe Jacinto Dalí i Domènech, marchez de Dalí de Púbol, s-a născut la 11.05.1904, în Figueres, Girona, Catalonia, Spania, și a decedat la 23.01.1989. Fratele mai mare al lui Dalí, numit Salvador (născut la 12 octombrie 1901), a murit de gastroenterită la 1 august 1903. Tatăl său, Salvador Luca Rafael Aniceto Dalí Cusí (1872–1950) a fost avocat, federalist catalan, a cărui abordare disciplinară strictă a fost temperată de soția sa, Felipa Domènech Ferrés (1874–1921), care a încurajat eforturile artistice ale fiului ei. Dalí a fost bântuit de ideea fratelui său mort de-a lungul vieții, mitologizându-l în scrierile și arta lui, inclusiv Portretul fratelui meu mort (1963). Dalí a avut și o soră, Ana María, care era cu trei ani mai mică și pe care Dalí a pictat-o de 12 ori între 1923 și 1926. La 6 februarie 1921, mama lui Dalí a murit de cancer uterin. El avea 16 ani și o venera. După moartea ei, tatăl său s-a căsătorit cu sora ei. Pe Salvador nu l-a supărat această căsătorie, pentru că avea mare dragoste și respect față de mătușa lui. În 1922, Dalí s-a mutat la Reședința studenților din Madrid și a studiat la Academia Regală de Arte Frumoase din San Fernando. Dalí a atras atenția ca un excentric și dandy. Acolo, a devenit prieten apropiat cu Pepin Bello, Luis Buñuel, Federico Garcia Lorca și alții asociați cu grupul de avangardă din Madrid Ultra. Prietenia cu Lorca a avut un puternic element de pasiune reciprocă, dar Dalí a spus că a respins avansurile sexuale ale poetului. Prietenia lor a rămas una dintre relațiile sale cele mai intense din punct de vedere emoțional până la moartea poetului în mâinile forțelor naționaliste în 1936. Tot în 1922, a început o relație lungă cu Muzeul Prado, unde mergea pentru a studia lucrările marilor maeștri. Picturile lui Dalí, dintre care Cabaret Scene (1922), în care a experimentat cubismul i-au adus mare atenție din partea colegilor săi. Prin asocierea sa cu membrii grupului Ultra, Dalí a devenit mai familiar cu mișcările de avangardă, inclusiv Dadaismul și Futurismul. Una dintre primele sale lucrări cu puternică influență futuristă și cubistă a fost acuarela Night-Walking Dreams (1922). Atunci Dalí i-a citit și pe Freud și Lautreamont, care au influențat profund opera sa. Dalí a fost un artist suprarealist  renumit pentru priceperea sa tehnică, desenul precis și imaginile izbitoare și bizare din opera sa. Dalí a urmat Școala Municipală de Desen din Figueres în 1916; a studiat arte plastice la Madrid. Influențat de impresionism, de maeștrii renascentiști, a fost atras de cubism și mișcările de avangardă. În mai 1925, Dalí a expus 11 lucrări la o expoziție de grup organizată de Sociedad Ibérica de Artistas din Madrid. Șapte dintre lucrări au fost în modul său cubist și patru într-un stil mai realist. Câțiva critici de seamă i-au lăudat munca. Dalí a susținut prima sa expoziție personală la Galeriile Dalmau din Barcelona, între 14 și 27 noiembrie 1925, care a inclus 22 de lucrări și a fost un succes critic și comercial.S-a apropiat de suprarealism la sfârșitul anilor 1920 și s-a alăturat grupului suprarealist în 1929, devenind unul dintre exponenții săi principali. În aprilie 1926, Dalí a făcut prima sa călătorie la Paris, unde l-a cunoscut pe Pablo Picasso, pe care l-a venerat. Dalí a realizat câteva lucrări puternic influențate de Picasso și Miró. Dalí a părăsit Academia Regală în 1926, cu puțin timp înainte de examenele sale finale. A pictat Coșul de pâine în 1926. Din 1927, opera lui Dalí a fost influențată de suprarealism. Două dintre aceste lucrări, Honey is Sweeter than Blood (1927) și Gadget and Hand (1927), au fost prezentate la Salonul anual de toamnă din Barcelona, în octombrie 1927. Lucrările au caracteristici suprarealiste, inclusiv imagini onirice, desenare precisă, iconografie idiosincratică (cum ar fi măgari putreziți și corpuri dezmembrate), peisaje evocatoare pentru Catalonia natală. Dalí a introdus imagini sexuale sugestive și simbolism în opera sa. A prezentat lucrarea Dorințe nesatisfăcute la Salonul de toamnă de la Barcelona pentru 1928, care a fost respinsă pentru că nu era potrivită. La mijlocul anilor 1920, lui Dalí i-a crescut o mustață bine tunsă, care a devenit o emblemă binecunoscută a lui Dalí. În 1929, Dalí a colaborat cu regizorul suprarealist Luis Buñuel la scurtmetrajul Un câine andaluz scriind scenariul filmului. În august 1929, Dalí și-a întâlnit muza de o viață și viitoarea soție, Gala, născută Elena Ivanovna Diakonova. Era o imigrantă rusă mai mare cu zece ani decât el, care la acea vreme era căsătorită cu poetul suprarealist Paul Eluard. Între timp, tatăl lui Dalí a dezaprobat dragostea fiului său pentru Gala și a văzut legătura lui cu suprarealiștii ca o influență proastă asupra moralității sale. Când tatăl, Don Salvador, a citit într-un ziar din Barcelona că fiul său a expus la Paris un desen al Inimii Sacre a lui Isus Hristos, cu o inscripție provocatoare, a fost revoltat și i-a cerut fiului său să se retragă public. Dalí a refuzat, poate de teama de a fi expulzat din grupul suprarealist, și a fost gonit din casa paternă la 28 decembrie 1929. Tatăl său i-a spus că va fi dezmoștenit. Dalí și Gala au închiriat o cabină mică de pescar într-un golf din apropiere, la Port Lligat. Apoi, a cumpărat cabana, iar de-a lungul anilor a cumpărat și alte cabane vecine, construind și iubita sa vilă la malul mării. Tatăl lui Dalí a cedat în cele din urmă și a acceptat-o pe Gala. În lucrările Primele zile de primăvară, Marele masturbator, Jocul lugubru, Dalí a explorat temele anxietății sexuale și dorințelor inconștiente. Prima sa expoziție la Paris a fost la galeria Goemans în noiembrie 1929, cu 11 lucrări. Expoziția a fost un succes comercial, dar răspunsul criticilor a fost împărțit. În același an, Dalí s-a alăturat oficial grupului suprarealist din cartierul Montparnasse din Paris. În 1931, el a pictat faimoasa lucrare, Persistența memoriei, o imagine suprarealistă a ceasurilor de buzunar moi, care se topesc. Interpretarea este că ceasurile moi sunt o respingere a presupunerii că timpul este rigid sau determinist. Dalí a avut două expoziții la Galeria Pierre Colle din Paris în iunie 1931 și mai-iunie 1932, cu 16 picturi dintre care Persistența memoriei a atras cea mai mare atenție. Unele dintre caracteristicile notabile ale expozițiilor au fost proliferarea imaginilor și referințelor la muza lui Dalí, Gala, și includerea obiectelor suprarealiste Ceasul hipnagogic și Ceasul bazat pe descompunerea corpurilor. Ultima și cea mai mare expoziție a lui Dalí de la Galeria Pierre Colle a avut loc în iunie 1933 și a inclus 22 de picturi, 10 desene și două obiecte. Prima lui expoziție la New York a avut loc la galeria lui Julien Levy în noiembrie-decembrie 1933, cu 26 de lucrări, un succes comercial și critic. Dalí a susținut trei prelegeri despre suprarealism la Muzeul de Artă Modernă și în alte locații. Dalí și Gala, împreună din 1929, s-au căsătorit civil la 30 ianuarie 1934 la Paris. Ulterior, ei s-au recăsătorit într-o ceremonie bisericească pe 8 august 1958 la Sant Martí Vell. Gala a inspirat multe lucrări de artă ale soțului ei; a fost managerul lui de afaceri, susținând stilul lor de viață extravagant, scăpând de insolvență. Gala, care ea însăși s-a angajat în relații extraconjugale, părea să tolereze aventurile lui Dalí cu muzele mai tinere. El a continuat să o picteze pe măsură ce amândoi îmbătrâneau. „Relația tensionată, complexă și ambiguă” care a durat peste 50 de ani a devenit subiectul unei opere, Jo, Dalí, a compozitorului catalan Xavier Benguerel. Dalí a trăit în Franța pe tot parcursul Războiului civil spaniol (1936-1939) înainte de a pleca în Statele Unite în 1940. În 1936, Dalí a participat la Expoziția Internațională Suprarealistă de la Londra, unde a susținut prelegerea sa, Fantômes paranoiacs authentiques. Prima expoziție individuală a lui Dalí la Londra a avut loc la Alex, Reid și Lefevre Gallery în același an, când a expus 29 de picturi și 18 desene. În decembrie 1936, Dalí a participat la expoziția Fantastic Art, Dada, Surrealism la MoMA și la o expoziție personală la Julien Levy Gallery din New York. Tabloul Premoniția Războiului Civil (1936) a atras o atenție deosebită. Din 1933, Dalí a fost susținut de Zodiac, un grup de admiratori înstăriți care au contribuit fiecare la o bursă lunară pentru pictor în schimbul unui tablou la alegerea lor. Din 1936, principalul patron al lui Dalí la Londra a fost bogatul Edward James, care l-a susținut financiar doi ani. Una dintre cele mai importante picturi ale lui Dalí din perioada patronajului lui James a fost Metamorfoza lui Narcis (1937). De asemenea, au colaborat la două dintre cele mai durabile icoane ale mișcării suprarealiste: Lobster Telephone și Mae West Lips Sofa. Dalí se afla la Londra când a izbucnit Războiul Civil spaniol în iunie 1936. Când a aflat că prietenul său Lorca a fost executat de forțele naționaliste, Dalí a strigat: „Olé!” El avea să includă referințe frecvente la poet în arta și scrierile sale pentru tot restul vieții lui. Cu toate acestea, Dalí a evitat să ia o poziție publică pentru sau împotriva Republicii pe durata conflictului. În septembrie 1938, Salvador Dalí a fost invitat de Gabrielle Coco Chanel la casa ei, La Pausa din Roquebrune, pe Riviera Franceză. Acolo a pictat numeroase tablouri pe care le-a expus ulterior la Julien Levy Gallery din New York. Această expoziție din martie-aprilie 1939 a inclus 21 de picturi și 11 desene. La Expoziția Mondială de la New York din 1939, Dalí a expus Dream of Venus, sculpturi bizare, statui, sirene și modele de nud vii în „costume” făcute din fructe de mare proaspete. La scurt timp după victoria lui Franco în Războiul civil spaniol din aprilie 1939, Dalí i-a scris lui Luis Buñuel denunțând socialismul și marxismul și lăudând catolicismul și Falange. Drept urmare, Buñuel a rupt relațiile cu Dalí. S-a întors în Spania în 1948, unde a revenit la credința catolică și și-a dezvoltat stilul bazat pe clasicism, misticism și dezvoltările științifice recente. Repertoriul artistic al lui Dalí a inclus pictură, sculptură, film, arte grafice, animație, modă și fotografie, uneori în colaborare cu alți artiști. De asemenea, a scris ficțiune, poezie, autobiografie, eseuri și critică. Temele majore din opera sa includ visele, subconștientul, sexualitatea, religia, știința și cele mai apropiate relații personale ale sale. Spre consternarea admiratorilor și spre iritația criticilor săi, comportamentul său public excentric și ostentativ a atras adesea mai multă atenție decât opera sa de artă. Sprijinul său public pentru regimul francist, activitățile sale comerciale, calitatea și autenticitatea unora dintre lucrările sale târzii au fost, de asemenea, controversate. În numărul din mai al revistei suprarealiste Minotaure, André Breton a anunțat expulzarea lui Dalí din grupul suprarealist, susținând că el a susținut războiul rasiilor și că metoda sa critică paranoiaco a fost o repudiere a suprarealismului. Acest lucru i-a determinat pe mulți suprarealiști să rupă relațiile cu Dalí. În 1949, Breton a inventat porecla Avida Dollars (avid pentru dolari), o anagramă pentru Salvador Dalí, cu referire la creșterea comercializării operei lui Dalí și la percepția că Dalí a căutat faimă și avere. La declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial în septembrie 1939 Dali era în Franța. În urma invaziei germane, el și soția sa au reușit să scape, deoarece la 20 iunie 1940 li s-au eliberat vize de către Aristides de Sousa Mendes, consul portughez la Bordeaux, Franța. Au traversat Portugalia și au navigat de la Lisabona la New York în august 1940. Dalí și Gala au locuit în Statele Unite opt ani, împărțindu-și timpul între New York și Peninsula Monterey, California. Dalí a anunțat moartea mișcării suprarealiste și revenirea clasicismului în expoziția sa de la Galeria Julien Levy din New York, în aprilie-mai 1941. Expoziția a inclus 19 picturi. Vânzările au fost dezamăgitoare și majoritatea criticilor nu au crezut că a avut loc o schimbare majoră în opera lui Dalí. Pe 02.09. 1941, a găzduit O noapte suprarealistă într-o pădure fermecată din Monterey, un eveniment caritabil care a atras atenția națională, dar a strâns puțini bani pentru caritate. În octombrie 1942, autobiografia lui, Viața secretă a lui Salvador Dali, a fost publicată simultan la New York și Londra. În anii războiului, Dalí a fost implicat în proiecte în diverse alte domenii. A executat proiecte pentru o serie de balete, inclusiv Labyrinth (1942), Sentimental Coloquy, Mad Tristan și The Cafe of Chinitas (toate 1944). În 1945 a creat secvența de vis pentru filmul lui Alfred Hitchcock, Spellbound. El a produs, de asemenea, lucrări de artă și design pentru produse precum parfumuri, cosmetice, ciorapi și cravate. Dalí a publicat și un roman, Hidden Faces, în 1944, cu mai puțin succes critic și comercial. În 1946, Dalí a lucrat cu Walt Disney și cu animatorul John Hench la un film de animație neterminat, Destino. A expus lucrări noi la Galeria Bignou din noiembrie 1947 până în ianuarie 1948. Cele 14 picturi în ulei și alte lucrări din expoziție au reflectat interesul crescând al lui Dalí pentru fizica atomică. Lucrările notabile au fost Separarea atomului, Echilibrul intra-atomic al unei pene de lebădă și un studiu pentru Leda Atomica. La începutul anului 1948, a fost publicată Cele 50 de secrete ale măiestriei magice ale lui Dalí. Cartea a fost un amestec de anecdote, sfaturi practice despre pictură și polemici daliniene. În 1948, Dalí și Gala s-au mutat înapoi în casa lor din Port Lligat. În următoarele trei decenii, ei și-au petrecut cea mai mare parte a timpului acolo, trăind iarna la Paris și New York. Decizia lui Dalí de a trăi în Spania sub Franco și sprijinul său public pentru regim au provocat indignarea multor artiști și intelectuali anti-franchiști. Pablo Picasso a refuzat să menționeze numele lui Dalí sau să-i recunoască existența pentru tot restul vieții. În 1960, André Breton a luptat fără succes împotriva includerii Madonei Sixtine a lui Dalí în expoziția Surrealist Intrusion in the Enchanter's Domain organizată de Marcel Duchamp la New York. Breton și alți suprarealiști au publicat un tratat pentru a coincide cu expoziția în care îl denunță pe Dalí drept „fostul apologet al lui Hitler... și prietenul lui Franco”. În decembrie 1949, sora lui Dalí, Anna Maria, și-a publicat cartea Salvador Dalí, văzut de sora lui. Dalí a fost supărat de pasaje care o desconsiderau pe soția sa Gala și a rupt relațiile cu familia sa. Când tatăl lui Dalí a murit în septembrie 1950, Dalí a aflat că a fost practic dezmoștenit în testamentul său. A urmat o dispută juridică de doi ani cu privire la picturile și desenele pe care Dalí le-a lăsat în casa familiei sale, timp în care Dalí a fost acuzat că a agresat un notar public. Pe măsură ce Dalí s-a îndreptat spre catolicism, a introdus mai multe iconografii și teme religioase în pictura sa. În 1949, el a pictat un studiu pentru Madona din Port Lligat. Această lucrare a fost un precursor al fazei pe care Dalí a numit Misticismul nuclear, o fuziune a fizicii einsteiniane, clasicismului și misticismului catolic. În picturile Hristosul Sfântului Ioan pe cruce, Dezintegrarea persisitenței memoriei, Dalí a sintetizat iconografia creștină cu imagini ale dezintegrarii materiale inspirate din fizica nucleară. Lucrările sale ulterioare de misticism nuclear au fost La Gare de Perpignan (1965) și The Hallucinogenic Toreador (1968–1970). Interesul lui Dalí pentru științele naturii și matematică s-a manifestat prin proliferarea imaginilor ADN-ului și a formelor de corn de rinocer în lucrări de la mijlocul anilor 1950. Potrivit lui Dalí, cornul de rinocer semnifică geometria divină, deoarece crește într-o spirală logaritmică. El a fost fascinat și de Tesseract (un cub cu patru dimensiuni), folosindu-l, de exemplu, în Crucifixion. A fost printre primii artiști care au folosit holografia într-o manieră artistică. În ultimii ani ai lui Dalí, artiști tineri precum Andy Warhol l-au proclamat o influență importantă asupra artei pop. În 1960, Dalí a început să lucreze la Teatrul-Muzeu din orașul său natal, Figueres. A fost cel mai mare proiect al său până în 1974, când a fost deschis. El a continuat să facă completări până la mijlocul anilor 1980. În 1955, Dalí a cunoscut-o pe Nanita Kalaschnikoff, care urma să devină o prietenă apropiată, muză și model. Într-un club de noapte din Franța, în 1965, Dalí a cunoscut-o pe Amanda Lear, un model cunoscut pe atunci sub numele de Peki Oslo. Lear a devenit protejata lui și una dintre muzele sale. Potrivit lui Lear, ea și Dalí au fost uniți într-o „căsătorie spirituală” pe un vârf de munte pustiu. În 1968, Dalí a cumpărat un castel în Púbol pentru Gala, iar din 1971 s-a retras acolo săptămâni întregi, Dalí fiind de acord să n-o viziteze fără permisiunea ei scrisă. Temerile sale de abandon și înstrăinarea de muza sa artistică au contribuit la depresie și sănătatea precară. În 1980, la 76 de ani, sănătatea lui Dalí s-a deteriorat brusc și a fost tratat pentru depresie, dependență de droguri și simptome asemănătoare Parkinsonului, inclusiv un tremur sever la brațul drept. Au existat, de asemenea, acuzații că Gala i-a furnizat lui Dalí produse farmaceutice din propriile ei rețete. Gala a murit la 10 iunie 1982, la 87 de ani. După moartea ei, Dalí s-a mutat din Figueres la castelul din Púbol, unde a fost înmormântată. În 1982, regele Juan Carlos i-a acordat lui Dalí titlul de Marqués de Dalí de Púbol în nobilimea Spaniei. Titlul a fost inițial ereditar, dar la cererea lui Dalí a fost schimbat în numai pe viață în 1983. În mai 1983, a pictat ultimul său tablou, Coada rândunicii. De la începutul anului 1984, depresia lui Dalí s-a agravat și a refuzat mâncarea, ceea ce a dus la o subnutriție severă. În august 1984, un incendiu a izbucnit în dormitorul lui Dalí și a fost internat în spital cu arsuri grave. Două anchete judiciare au constatat că incendiul a fost cauzat de o defecțiune electrică și nu s-a constatat neglijență. După ieșirea din spital, Dalí s-a mutat la Torre Galatea, o anexă a Teatrului-Muzeu Dalí. În iulie 1986, lui Dalí i s-a implantat un stimulator cardiac. În noiembrie 1988, Dalí a intrat în spital cu insuficiență cardiacă. La 5 decembrie 1988, a fost vizitat de regele Juan Carlos, care a mărturisit că a fost întotdeauna un admirator al lui Dalí. Acesta i-a dat regelui un desen, Capul Europei, care se va dovedi a fi desenul final al lui Dalí. În dimineața zilei de 23 ianuarie 1989, Dalí a murit în urma unui stop cardiac, la 84 de ani. A fost îngropat în cripta de sub scena Teatrului-Muzeu din Figueres. Locația este vizavi de biserica Sant Pere, unde a avut botezul, prima împărtășanie și înmormântarea, și se află la doar 450 de metri de casa în care s-a născut. La 26 iunie 2017, un judecător din Madrid a dispus exhumarea cadavrului lui Dalí pentru a obține mostre pentru un proces de paternitate. Exhumarea a avut loc în seara zilei de 20 iulie și i s-a extras ADN-ul. La 6 septembrie 2017, Fundația a declarat că testele efectuate au dovedit în mod concludent că Dalí și reclamantul nu erau rude. La 18 mai 2020, o instanță spaniolă a respins un recurs din partea reclamantei și a obligat-o la plata cheltuielilor de exhumare. Există două muzee majore dedicate operei lui Salvador Dalí: Teatrul-Muzeu Dalí din Figueres, Spania, și Muzeul Salvador Dalí din St. Petersburg, Florida, SUA. El a fost interpretat în film de Robert Pattinson în Little Ashes (2008), de Adrien Brody în Midnight in Paris (2011) și de Ben Kingsley în Daliland (2022).