George Bernard Shaw

George Bernard Shaw s-a născut la 26.07.1856, în Dublin, Irlanda, și a decedat la 02.11.1950. A fost dramaturg, critic, polemist, activist politic. A scris mai mult de șaizeci de piese de teatru, inclusiv: Om și Superom (1902), Pygmalion (1913), Sfânta Ioana (1923). Shaw a devenit principalul dramaturg al generației sale, iar în 1925 a fost distins cu Premiul Nobel pentru literatură. Shaw s-a mutat la Londra, unde s-a străduit să se impună ca scriitor și s-a angajat într-un proces...

George Bernard Shaw s-a născut la 26.07.1856, în Dublin, Irlanda, și a decedat la 02.11.1950. A fost dramaturg, critic, polemist, activist politic. A scris mai mult de șaizeci de piese de teatru, inclusiv: Om și Superom (1902), Pygmalion (1913), Sfânta Ioana (1923). Shaw a devenit principalul dramaturg al generației sale, iar în 1925 a fost distins cu Premiul Nobel pentru literatură. Shaw s-a mutat la Londra, unde s-a străduit să se impună ca scriitor și s-a angajat într-un proces de auto-educare. Pe la mijlocul anilor 1880 devenise un critic de teatru și muzică respectat. S-a alăturat Societății Fabian devenind cel mai proeminent pamfletar al acesteia. Shaw a scris piese de teatru înainte de primul său succes public, Arms and the Man (1894). Influențat de Henrik Ibsen, el a căutat să introducă un nou realism în dramaturgia în limba engleză, folosind piesele sale pentru a-și răspândi ideile politice, sociale și religioase. La începutul secolului al XX-lea, reputația sa de dramaturg a fost asigurată de Maior Barbara, The Doctor's Dilemma, Caesar and Cleopatra. Shaw a promovat reforma alfabetului, s-a opus vaccinării, a organizat religia, a criticat ambele părți din Primul Război Mondial ca fiind la fel de vinovate, a criticat politica britanică privind Irlanda în perioada postbelică. În 1938 a oferit scenariul pentru o ecranizare a lui Pygmalion pentru care a primit un premiu Oscar. La sfârșitul anilor 1920, el a renunțat în mare măsură la gradualismul Societății Fabian, a scris adesea și a vorbit favorabil despre dictaturile de dreapta și de stânga; și-a exprimat admirația pentru Mussolini și Stalin. După ce a servit ca deputat în 1888, a devenit critic muzical al The Star în februarie 1889, scriind sub pseudonimul Corno di Bassetto. În mai 1890, s-a mutat înapoi în The World, unde a scris o coloană săptămânală ca „GBS” patru ani. Shaw a încetat să mai fie critic muzical salariat în august 1894, dar a publicat ocazional articole pe acest subiect de-a lungul carierei sale, ultimul, în 1950. Din 1895 până în 1898, Shaw a fost criticul de teatru pentru The Saturday Review. Ca și la The World, a folosit denumirea „GBS”. A făcut campanie împotriva convențiilor și ipocriziilor artificiale ale teatrului victorian și a cerut piese de teatru cu idei reale și personaje adevărate. După ce a finalizat Casele văduvelor (montată de două ori la Londra, în decembrie 1892), Shaw a scris The Philanderer în 1893, publicată până în 1898. Prima piesă a lui Shaw care i-a adus succes financiar a fost Arms and the Man (1894), o comedie care satirizează convențiile despre dragoste, onoare militară și clasă. Piesa a făcut turnee prin provincii și a fost pusă în scenă la New York; i-a adus drepturi de autor 341 de lire sterline în primul an, o sumă suficientă pentru a-i permite să renunțe la postul salariat de critic muzical. Candida a avut o singură reprezentație în South Shields în 1895; Omul destinului a avut o singură punere în scenă la Croydon. În anii 1890, piesele lui Shaw erau mai cunoscute tipărite decât pe scena West End. Tratatul anglo-irlandez din decembrie 1921 a dus la împărțirea Irlandei între nord și sud, care l-a consternat pe Shaw. În 1922, a izbucnit războiul civil. Shaw a rămas britanic toată viața, dar a luat dubla naționalitate britanică-irlandeză în 1934. Cea mai mare operă de teatru a lui Shaw a fost Înapoi la Ierusalem, scrisă în 1918–1920, pusă în scenă în 1922. El a scris Saint Joan în 1923, iar piesa a avut premiera pe Broadway în decembrie. A fost primit cu entuziasm acolo și la premiera sa din Londra în martie următor. El a acceptat premiul, dar a respins premiul bănesc care a fost însoțit de acesta. După Sfânta Ioana, au trecut cinci ani până când Shaw a scris o piesă. Shaw a scris The Apple Cart la sfârșitul anului 1928. Prima producție britanică a avut loc două luni mai târziu, la festivalul inaugural de la Malvern. Entuziasmul lui Shaw pentru Uniunea Sovietică datează de la începutul anilor 1920, când l-a apreciat pe Lenin drept „om de stat cu adevărat interesant din Europa”. A avut o întâlnire îndelungată cu Stalin, pe care Shaw l-a descris mai târziu drept „un gentleman georgian” fără răutate în el. Admirația lui Shaw pentru Mussolini și Stalin a demonstrat credința sa că dictatura este singurul aranjament politic viabil. Când Partidul Nazist a venit la putere în Germania, în ianuarie 1933, Shaw l-a descris pe Hitler drept „un om foarte remarcabil, un om foarte abil” și s-a declarat mândru că este singurul scriitor din Anglia care a fost „drept cu Hitler”; deși principala lui admirație a fost pentru Stalin, al cărui regim l-a susținut fără critici de-a lungul deceniului. Shaw a văzut Pactul Molotov-Ribbentrop din 1939 ca un triumf pentru Stalin, care, spunea el, îl avea acum pe Hitler sub degetul lui. Piesa lui Shaw, Too True to Be Good, din 1931, a avut premieră la Boston în februarie 1932. Shaw a călătorit cu Charlotte; ei îi plăceau călătoriile pe navele maritime, iar el scria în timpul perioadelor lungi pe mare. În decembrie 1932, cuplul s-a îmbarcat într-o croazieră în jurul lumii. În martie 1933, a ajuns la San Francisco, în SUA. A vizitat Hollywood, de care nu a fost impresionat, și New York, unde a ținut prelegeri la Metropolitan Opera House. Noua Zeelandă, pe care el și Charlotte au vizitat-o anul următor, le-a părut „cea mai bună țară în care am fost”. A folosit săptămânile de pe mare pentru a finaliza două piese, Simplonul insulelor neașteptate și The Six of Calais, și a început să lucreze la o a treia, Milionarul. Shaw era entuziasmat de cinema și, la mijlocul deceniului, a scris scenarii pentru viitoarele versiuni de film ale lui Pygmalion și Saint Joan. El a devenit prima persoană care a primit atât un Premiu Nobel, cât și un Oscar. Ultimele piese ale lui Shaw din anii 1930 au fost Cymbeline Refinished (1936), Geneva (1936) și In Good King Charles' s Golden Days (1939). Spre sfârșitul deceniului, ambii Shaw au început să sufere de rău. Charlotte a fost din ce în ce mai afectată de o boală osoasă și a dezvoltat anemie pernicioasă. Tratamentul său a inclus injecții de ficat concentrat de animal. Deși lucrările lui Shaw de la The Apple Cart au fost primite fără mare entuziasm, piesele sale anterioare au fost reînviate în West End de-a lungul celui de-al Doilea Război Mondial. În 1944, nouă piese Shaw au fost puse în scenă la Londra, inclusiv Arms and the Man. Două companii de turneu i-au dus piesele în toată Marea Britanie. Un al doilea film produs de Pascal, Major Barbara (1941), a avut mai puțin succes din punct de vedere artistic și comercial decât Pygmalion. După izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, la 3 septembrie 1939, după cucerirea Poloniei, Shaw a fost acuzat de defetism când a declarat războiul încheiat și a cerut o conferință de pace. În 1940-1941, soții Shaw, ambii la mijlocul lui optzeci, au locuit la Ayot St Lawrence. Nici acolo nu erau imuni de raidurile aeriene ale inamicului și au rămas ocazional la țară, în Cliveden. În 1943, în timpul celui mai grav bombardament de la Londra, familia Shaw s-a mutat înapoi la Whitehall Court, unde a fost mai ușor aranjat ajutorul medical pentru Charlotte. Starea ei s-a deteriorat și a murit în septembrie. Tratatul politic final al lui Shaw, Everybody's Political What's What, a fost publicat în 1944. După sinuciderea lui Hitler în mai 1945, Shaw a aprobat condoleanțele formale oferite de către ambasada Germaniei din Dublin. Shaw a dezaprobat procesele postbelice ale liderilor germani învinși, ca un act de auto-dreptate: „Toți suntem potențiali criminali”. Lui Pascal i s-a oferit a treia ocazie de a filma lucrarea lui Shaw cu Cezar și Cleopatra (1945). A costat de trei ori bugetul inițial și a fost considerat „cel mai mare eșec financiar din istoria cinematografiei britanice”. Filmul a fost prost primit de criticii britanici, deși recenziile americane au fost mai prietenoase. În 1946, anul împlinirii a nouăzeci de ani a lui Shaw, el a acceptat libertatea Dublinului și a devenit primul om liber onorific al cartierului St Pancras, Londra. În același an, guvernul britanic l-a întrebat informal pe Shaw dacă va accepta Ordinul de Merit. El a refuzat, crezând că meritul unui autor nu poate fi determinat decât de verdictul postum al istoriei. Shaw a continuat să scrie până la nouăzeci de ani. Ultimele sale piese au fost Buoyant Billions (1947), Farfetched Fables (1948), Shakes versus Shav (1949), Why She Would Not (1950). În ultimul deceniu al vieții sale, a făcut mai puține declarații publice, dar a continuat să scrie până cu puțin timp înainte de moartea sa, la nouăzeci și patru de ani, după ce a refuzat toate onorurile de stat. În ultimii săi ani, lui Shaw îi plăcea să îngrijească grădinile de la Shaw's Corner. A murit la 94 de ani din cauza insuficienței renale precipitate de rănile suferite la cădere în timp ce tăia un copac. A fost incinerat la Golders Green Crematorium la 6 noiembrie 1950. Cenușa lui, amestecată cu cea a lui Charlotte, a fost împrăștiată de-a lungul potecilor și în jurul statuii Sfintei Ioane din grădina lor.