Michelangelo Antonioni

[Alex Leo Serban]

of, devii obositor si mult prea pedant pt mine...

good-bye!

PS ideea ramine: italienii au esteticu in singe, mama lor de macaronari

[nume]

este omagiat si carlo di palma!

Sigur ca da, trebuie sa recunosc ... glumita iar nu ti-a iesit.

[Alex Leo Serban]

stupid... nu era nici o "glumitza".
chiar e omagiat carlo di palma - nu brian (de p)!
got it?

[Alex Leo Serban]

la sf. unui eseu dspr filmul lui abraham zapruder cu asasinarea lui jfk (cel mai celebru film facut veodata de un amator!), publicat in "ziarul de duminica", scriam urm. dspr "blowup":

Roland Barthes a fãcut o distincþie extrem de precisã, deºi subtilã, atunci cînd a vorbit despre cinematograful lui Antonioni. A privi îndelung un obiect - spunea el în esenþã - este "periculos" întrucît "deranjeazã ordinele prestabilite", "timpul privirii" fiind riguros "controlat de societate". Or este evident cã, începînd cu Aventura, Antonioni a iritat (ºi continuã sã irite) tocmai din cauza acestor "timpi morþi", a planurilor interminabile în care aparatul (= privirea) face exact asta: înregistreazã îndelung Lumea din jur... Iar apoteoza acestei priviri obsesive este Blowup, în care personajul principal este fotograf: atunci cînd acesta mãreºte ("blows up") fotogramele unei crime aparente, ceea ce "se vede", pînã la urmã, devine inaparent - ceva ce nu se vede: un decupaj pointilist-abstract de forme indistincte (pixeli, am spune astãzi)! Este asemeni unei parabole orientale: cu cît priveºti mai mult, cu-atît vezi mai puþin. Scrutatã infinitezimal, Lumea se estompeazã.


voila: m-am gindit ca merge aici & ar putea interesa...

[nume]

stupid... nu era nici o "glumitza".
chiar e omagiat carlo di palma - nu brian (de p)!
got it?

Stiam asta, ideea era ca restul mesajului nu l-am citat (rusinat fiind de stupiditatea ta). Afla ca stiu cine e ...i-am si vazut filmele, e unul dintre cei mai buni. A crapat si acum e omagiat. Scurt pe doi.

voila: m-am gindit ca merge aici & ar putea interesa...

Ma mir cum de a avut un amator indrazneala sa scoata asa ceva , eu credeam ca numai criticii pot. :shock:

[Pitbull]

Of of of...
Altfel, nu träiti, nu...?

[st3fan]

Am si eu cateva intrebari care tin mai mult de detaliu, dar am observat ca filmul se descifreaza chiar prin studiul detaliilor:
1.Cine era tipul care i-a umblat la portbagaj si apoi a plecat?
2.In urmatoarea scena, de ce a claxonat cand si-a parcat masina?
3.Cu cine a vorbit imediat dupa aceea la telefonul public?

[Pitbull]

Nu, St3fane, nu e asta calea. "Blowup" NU se descifreazä "la nivelul detaliilor", ca un film politist, o parabolä sau un film încriptat, ci invers: i se percepe, emotional si intelectual, ANSAMBLUL (atmosfera, starea, tema, ideile), dupä care, dacä te intereseazä o analizä meticuloasä si aprofundatä, poti aborda si detaliile (dar nu atât ca elemente de dramaturgie, cât ca pärti componente ale întregului asa cum l-am conturat mai sus). Desi pentru Antonioni, un regisor foarte cerebral si precis, toate acele detalii sunt clare, e suficient ca numai el sä fi stiut "cine", "ce" si "de ce" (altfel, nu le-ar fi putut integra bine în povestire). Ca receptor al filmului, nu pierzi nimic dacä nu afli, sau nu ghicesti, sau nici mäcar nu-ti pui problema CINE e tipul din portbagaj, sau DE CE claxoneazä Thomas (apropo, din câte-mi amintesc: îsi pregäteste aparatul si claxoneazä în asteptarea unei posibile reactii din jur, pe care s-o imortalizeze; dar asta nu e important, e doar un amänunt de comportament al personajului; mai importantä e SEMNIFICATIA acelui moment: o încercare de a trezi la viatä lumea letargicä din jurul lui, ale cärei conventii îl vor asimila si pe el pânä la urmä). Important este sä percepi just EFECTELE acestor detalii în compunerea întregii opere.

[st3fan]

Da, poate ca am pus problema gresit...poate...
Dupa ce mi-am format o teorie despre acest film,l-am privit ca pe un ansamblu, m-am trezit in cautarea de detalii, cheite oferite de antonioni in a-mi sustine propria teza.(Am citit tot topicul, mi-a placut mult ce spunea MinRep.)Intr-adevar se sugereaza faptul ca realitatea este o iluzie...prin existenta a doua lumi.Cea reala si parcul, zona in care Thomas, datorita faptului ca era un artist obsedat (poate e prea mult spus) de realitate a inceput sa isi lase spiritul sa o ia inaintea ratiunii, astfel incepand sa vada lucruri care nu existau.(Inca nu sunt sigur daca acea crima a avut sau nu loc, de fapt in acest moment sunt sigur de foarte putine lucuri).MinRep a observat trecerea de la acele cladiri rosii si albastre la cele gri, apoi eu am mai observat un cadru in care ce cuprindea cladiri foarte noi si moderne, in spate fiind case mai mici si mai vechi...Toate acestea au rolul de a delimita clar 2 lumi diferite...lumea "vechiului" si a "noului", poate chiar si lumea reala si lumea lui.A mai fost un cadru deosebit, inainte sa intre in parc, 4 trunchiuri de copac il incadrau, mie mi-au sugerat o poarta catre o alta lume.Pictorul, scriitorul, compozitorul, in momentul in care creeaza, ei parasesc (intr-un sens metafizic si nu numai) realiatea, se refugiaza in arta lor.Fotograful este si el un artist...
T. statea la numarul 39 si anticariatul era la numarul 33!Credeti ca aceste numere au fost alese la intamplare?Prin clasele mici ne invatase profa de romana ca aceste numere sunt des folosite in basme(!), avand un rol magic...Ma obsedeaza acest film, recunosc...Il voi descifra, ca sunt incapatanat,si dupa ce voi considera ca mi-am format o opinie clara asupra sa,voi reveni cu o cronica.

[Pitbull]

Esti pe drumul cel bun!
Oricum, nu cred cä dihotomia se pune între "vechi" si "nou", sau între "real" si "imaginar", ci mai degrabä între "adevärat" si "fals", sau între "adevärat" si "conventional". Imi amintesc un nou semn în acest sens: coada chitarei. In club, conform conventiilor de acolo, e o relicvä mai sacrä decât sfintele moaste. Pe stradä, devine un gunoi.
Vezi si partea cu petrecerea, drogurile si "I am in Paris..."
Sau cadavrul, care noaptea e în mod VIZIBIL un manechin. De ce? Pentru cä acea crimä nu mai conteazä... nu mai existä... toate urmele ei s-au stres, pânä si trupul victimei devine neadevärat... Timpul trece repede, realitatea se destramä, înlocuitä de comoda conventie. Si, asa cum spunea Antonioni în citatul pe care l-am reprodus si pe o paginä anterioarä, "cea mai sigurä cale de a fixa o realitate în descompunere rämâne fotografia".

[st3fan]

Cat am cautat acest citat! Freud: "Dorinþele nesatisfãcute sunt izvoarele din care se alimenteazã fantasmele, iar fiecare fantasmã reprezintã împlinirea unei dorinþe, o corectare a realitãþii nesatisfãcãtoare".Foarte interesant pentru o posibila descifrare a filmului...

[MinRep]

MinRep a observat trecerea de la acele cladiri rosii si albastre la cele gri, apoi eu am mai observat un cadru in care ce cuprindea cladiri foarte noi si moderne, in spate fiind case mai mici si mai vechi...Toate acestea au rolul de a delimita clar 2 lumi diferite...lumea "vechiului" si a "noului", poate chiar si lumea reala si lumea lui.A mai fost un cadru deosebit, inainte sa intre in parc, 4 trunchiuri de copac il incadrau, mie mi-au sugerat o poarta catre o alta lume.Pictorul, scriitorul, compozitorul, in momentul in care creeaza, ei parasesc (intr-un sens metafizic si nu numai) realiatea, se refugiaza in arta lor.Fotograful este si el un artist...

Oricum, nu cred cä dihotomia se pune între "vechi" si "nou", sau între "real" si "imaginar", ci mai degrabä între "adevärat" si "fals", sau între "adevärat" si "conventional". Imi amintesc un nou semn în acest sens: coada chitarei. In club, conform conventiilor de acolo, e o relicvä mai sacrä decât sfintele moaste. Pe stradä, devine un gunoi.

In legatura cu contrastele pe care le-ati amintit - fie ca se aplica pe film sau nu - imi amintesc o idee des vehiculata despre "Blowup". Si anume, s-a sugerat ca exista un contrast intre orasul - un spatiu antropizat si parcul - un spatiu natural. Aceasta idee este contracarata prin afirmatia ca parcul este - de fapt - cea mai antropizata locatie din intregul film, fiindca este natura 'construita'. Oricum ai privi, se poate ajunge la ipoteza enuntata de st3fan: personajul lui David Hemmings trece dintr-o lume intr-alta.

Eu personal cred ca Thomas (sa-i zicem asa) descopera adevarul (nu intra in lumea fantezie, or anything), adevar care insa nu devine realitate, nu se impune fara 'acordul' celorlalti. Filmul este o expunere despre abstractizarea realului (v. citatul dat de Pitbull) si acest lucru mi se pare evident in momentul in care pozele marite din parc - desi sugereaza forma unui om ascuns in tufisuri si a unui pistol - sunt compuse din mai multe puncte din diferite nuante de gri. Ele pot sugera mai multe lucruri (precum pictura pe care o vedem mai inspre inceputul filmului). Astfel, parcul si intamplarile pe care fotograful le-a imortalizat - atat de palpabile - devin interpretabile. O alta realitate se ascunde aici, mai putin perceptibila (si cum zice Antonioni: dupa aceasta se ascunde o alta, apoi inca una si tot asa pana cand ramane realitatea absoluta, la care nu vom ajunge niciodata).

Ma obsedeaza acest film, recunosc...Il voi descifra, ca sunt incapatanat,si dupa ce voi considera ca mi-am format o opinie clara asupra sa,voi reveni cu o cronica.

Eu de patru ani tot ma uit la filmul asta si tot sunt scene care mi se par greu de descifrat... Tot mai caut - si inca gasesc - explicatii ascunse, detalii pe care nu le-am remarcat etc. Stiu ca multa lume nu e de acord cu mine, dar "Blowup" mi se pare nu numai cel mai bun Antonioni, dar departe de aproape orice alt film (sau opera de arta in general).

[st3fan]

Filmul este o expunere despre abstractizarea realului (v. citatul dat de Pitbull) si acest lucru mi se pare evident in momentul in care pozele marite din parc - desi sugereaza forma unui om ascuns in tufisuri si a unui pistol - sunt compuse din mai multe puncte din diferite nuante de gri

Arta abstractionista! Thomas vroia sa cumpere un tablou de la vecinul sau pictor, tablou pe care insusi creatorul sau nu l-a inteles, nu i-a dat nici o semnificatie.Si Thomas vroia sa il aiba tocmai pe acela!Avea o inclinatie catre necunoscut, catre o lume iesita din tipare, necunoscuta, misterioasa, incriptata.Am mai observat un lucru...ceea ce facem noi acum, incercand sa gasim explicatii si semnificatii, este exact ceea ce facea Thomas... Cine poate pune la indoiala geniul, sau cel putin sclipirea de geniu avuta de Antonioni...

[herbert]

Dupa ce a privit lumea ca la microscop, rece si abstras, ca un savant morocanos, daruindu-ne niste constructii artificiale, grandioase si perfecte, Antonioni, la ultima sa iesire in public, Venetia 2003, a privit sala plina care-l aplauda si a plans mult, stand pe scena… Un reciproc sentiment de dragoste pe care nu si l-au marturisit niciodata…

[Carmine Galante]

....

[Alex Leo Serban]

vezi ingmar bergman!

[herbert]

alo, moderatorii, chiar nu vedeti ca numitul carmiminune este offtopic, ca lasa urme murdare aici? pana la banarea lui definitiva, care se va intampla foarte curand, lasati-l sa scrie numai la horror.
tipul intineaza memoria lui Antonioni si Bergman...

[illotempore2002]

cica avem topic despre Antonioni.
N-AVEM.

Am vazut azi noapte Eclipsa.

Mi-a placut, incomparabil mai mult decat Blow-up, care sincer, puteti sa ziceti ce vreti, m-a cam lasat rece (trebuia sa cad pe spate ca personajul principal era fotograf, si ca fotografia fotomodele, prilej de culori nemaipomenite etc? asta e film de vazut de cititoarele revistelor cu coperti lucioase, bleah - ok, interesant descoperirea din fotografie etc nu merita mai multa atentie).

In schimb Eclipsa m-a cucerit instantaneu. M-a eclipsat. Antonioni reuseste exceptional sa intre in nelinistile Vittoriei, mai ales in secventa de inceput, a despartirii de Riccardo. Are gesturi ezitante, se misca, pleaca, se intoarce, incearca un gest, se abtine, e clar, se chinuie si nu stie ce sa faca. Toatea astea intr-un limbaj nonverbal cu o forta de expresie atat de puternica, incat incepi sa te ingrijorezi pt personaj. Ce va face?

Foarte aparte mi s-au parut asezarile umane in care se petrece mare parte din actiunea filmului. Undeva intr-un cartier la marginea orasului, dincolo de blocuri se vad terenurile virane, stalpii de inalta tensiune etc. Este vorba de insingurarea personajului feminin, Vittoria, care nu reuseste sa stabileasca punti de comunicare cu nimeni: mama ei, Riccardo, Piero.

Foarte suculente secventele de la Bursa - cine crede ca speculantii bursieri nu muncesc se insala. Stau de dimineata pana seara si transpira in fata tabelei de valori ale actiunilor, calculeaza, imprastie zvonuri, dau mii de telefoane in toata tara/lumea, sunt extrem de vigilenti si de incordati. O lume dezlantuita.

Minunata Monica Vitti, e al doilea film pe care-l vad cu ea.

Mai ziceti si voi ca vreau sa mai zic dar m-as intinde prea mult intr-o singura postare.

[jactati]

cica avem topic despre Antonioni.
N-AVEM.

Am vazut azi noapte Eclipsa.

Mi-a placut, incomparabil mai mult decat Blow-up, care sincer, puteti sa ziceti ce vreti, m-a cam lasat rece (trebuia sa cad pe spate ca personajul principal era fotograf, si ca fotografia fotomodele, prilej de culori nemaipomenite etc? asta e film de vazut de cititoarele revistelor cu coperti lucioase, bleah - ok, interesant descoperirea din fotografie etc nu merita mai multa atentie).

In schimb Eclipsa m-a cucerit instantaneu. M-a eclipsat. Antonioni reuseste exceptional sa intre in nelinistile Vittoriei, mai ales in secventa de inceput, a despartirii de Riccardo. Are gesturi ezitante, se misca, pleaca, se intoarce, incearca un gest, se abtine, e clar, se chinuie si nu stie ce sa faca. Toatea astea intr-un limbaj nonverbal cu o forta de expresie atat de puternica, incat incepi sa te ingrijorezi pt personaj. Ce va face?

Pe la 16 ani visam si eu sa intalnesc o persoana de-asta problematica si care sa semene cu Monica. Bine ca n-am intalnit. Am eu probleme existentiale cat pentru doi. Scuze pentru punctul de vedere/filmare subiectiv. Totusi, la revedere, mi se pare ca Antonioni i-a pus cam multe in carca. Parere personala, probabil m-am mai nesimtit eu traind in Romania, sau nu sunt in touch with my feminine side.

Foarte aparte mi s-au parut asezarile umane in care se petrece mare parte din actiunea filmului. Undeva intr-un cartier la marginea orasului, dincolo de blocuri se vad terenurile virane, stalpii de inalta tensiune etc.

Antonioni era arhitect. Intotdeauna ai ce invata de la el. Si eu m-am inspirat pentru Tativille. Secventa finala e intr-adevar minunata. Arhitectura e un personaj.

Este vorba de insingurarea personajului feminin, Vittoria, care nu reuseste sa stabileasca punti de comunicare cu nimeni: mama ei, Riccardo, Piero.

Foarte suculente secventele de la Bursa - cine crede ca speculantii bursieri nu muncesc se insala. Stau de dimineata pana seara si transpira in fata tabelei de valori ale actiunilor, calculeaza, imprastie zvonuri, dau mii de telefoane in toata tara/lumea, sunt extrem de vigilenti si de incordati. O lume dezlantuita.

Acum e mult mai putina agitatie. Toata lumea e cu nasul in ecrane - fara miscare in cadru. N-ar iesi o secventa prea buna.

Minunata Monica Vitti, e al doilea film pe care-l vad cu ea.

Minunata intr-adevar. Dar fara ochiul lui Antonioni doar o actrita de comedie OK. E si o nuvela buna a Anei Maria Beligan: Inca un minut cu Monica Vitti - recomandam.

Mai ziceti si voi ca vreau sa mai zic dar m-as intinde prea mult intr-o singura postare.

Pai am zis, vezi in text cu italice (doar Antonioni ce neam era?)

[illotempore2002]

Dumnezeule, nu im recunosc textul.....ce naiba ai facut acolo??????