"Marti,dupa Craciun"

[rvn]

da. pot anticipa eu:
o sa-ti bagi si o sa-ti scoti pana n-oi mai putea(......), ca sa constati ulterior ca, de fapt, tu n-ai nimica impotriva noii generatii de cineasti si nici a acestui film, ci doar iti place sa-i tii isonul lui Keepy.

[Pitbull]

Ce-are Keepy cu topicul ästa?
Mesajele alea trei de ieri noapte singur si le-a sters, când s-a lämurit - deci e-n ordine.

[rvn]

keepy umbla noaptea pe-aici? da' ce, e fantoma?
nu pot sa cred asa ceva.
si mai ales, nu cred ca-i las...
ii place sa lupte pana la moarte, am vazut eu!

[Judex]

No, gresisi, Heruto.

[rvn]

dovedeste ca m-am inselat

[gionloc]

filmul e slab... are o serie de probleme - dialog, constructia personajelor, legatura dintre personaje - care distrug credibilitatea povestii (in conditia in care pornim de la ideea ca o poveste trebuie sa fie credibila in raport cu dinamica interna de tip propunere-si-rezolvare-a-propunerii, in cazul realismului de factura estetica).
per total, e un construct mecanic, care mimeaza schematic viata...

[Pitbull]

Auleo, Gionloace, ai dat-o cu mucii-n fasole - da' räuuu...!!!

Mäi, e foarte bine cä-n ultimii ani devii din ce în ce mai exigent (si la un mod cât se poate de competent - nu pur si simplu cusurgiu), dar ai grijä, cä deja ai pornit pe panta unui perfectionism tot mai rupt de realitate... Nu meritä - pericolul e la fel de mare ca în extremitatea opusä, printre criticii care gäsesc toate motivele sä ridice-n slävi orice (cum fäcea Suchianu la bätrânete - un mare cap luminat al criticii române de film, dar pe care, din päcate, la sfârsit nimeni nu-l mai lua în serios)...
Incearcä sä-ti recalibrezi viziunea sistemicä - nu mai absolutiza defectele (fie reale, fie raportate doar la expectativele tale), ci recepteazä-le în ansamblul filmului. Astfel, vei scäpa de riscul unor gafe atât de ridicole - a spune despre "Marti, dupä Cräciun" cä "filmul e slab" e ca si cum ai spune despre Doamna T. cä e "o femeie urâtä"; poti alege una dintre urmätoarele douä atitudini legitime si creditabile: "mie nu-mi place", sau "sä nu-i pierdem din vedere firestile imperfectiuni".

[gionloc]

da,
la asta ma refeream, ca nu imi place...
dar nu imi place din anumite motive pe care eu le consider intemeieate si le voi expune in textul pe care i-l voi dedica filmului, miine seara probabil.
din pacate nu pot spune ca e un film bun, dar mie nu imi place.
iar ceea ce nu imi place - raportat la anumite standarde pe care nu le astept dela FILM (sau de la CINEMA), ci de la fiecare proiect in parte, in functie de ceea ce el etaleaza si de liga in care joaca - nu imi place fiindca acel anume proiect nu reuseste sa fie suficient de implinit, de convingator...

am citit analiza ta,
am simtit si eu ca filmul in final reuseste sa lege o fraza cu tilc - atunci cind sotii comunica in ducerea cadourilor sub pom. insa, hm, pina atunci e doar o evolutie dupa o schema pe care autorii scenariului mi-e teama ca nu o extrag din viata mic-burgheza pe care vor sa o reprezinte. fiindca pe ecran sint lucruri fara logica, sint lipsuri care ma impiedica sa inteleg de ce iubirea lui radu pentru raluca e iubire si nu altceva, sint lipsuri in constructia casatoriei care ma impiedica sa inteleg de ce sotia sa reactioneaza asa. nu pot lua totul de-a gata, ca atare, fiindca asa trebuie sa fie viata aia de pe ecran si fiindca alea is punctele cheie alese de autor.
sau, ok, daca alea is punctele cheie, atunci nu pot sa cred ce face el. fiindca logica unui demers cere anumite ratiuni pentru ca un demers sa fie valid si adevarat.
doar fiindca e punct culminant sau plot pointuri, nu inseamna ca proiectul are in interior motivatiile pentru care acel punct sa fie ancorat in realitatea personajelor in asa fel incit sa il faca emotionant, incit sa il faca sa spuna ceva veritabil despre viata....ceva mai mult decit spune o relatare de presa in care e prezentat un caz de acest gen. o relatare de presa, adica o relatare sterila!

[rvn]

de ce iubirea lui radu pentru raluca !

radu mamii, raduleeeee!
care de fapt era paul toata ziua.
mai. nu stiu cu ce atentie va uitati voi la film.poate in timpul asta va distrage atentia vreo gagica...
dar, cum poti spune ca vrei sa faci o critica profesionista, cand nu retii din film nici numele personajului principal????

[gionloc]

lool.. . asa e, paul

ma gindeam la radu muntean :-s

[Pitbull]

Din päcate, rezumatul argumentatiei tale îmi face impresia urmäririi îndârjite a unui rationament valabil în principiu, dar foarte îngust, care omite multe alte ramificatii logice care ar räspunde tocmai reprosurilor tale. De exemplu, te referi la lipsa unor explicatii (cu privire la resorturile relatiilor între presonaje), care nu erau nicidecum strict necesare - ele puteau sä existe, sau nu; iar optiunea autorilor de a nu ni le da murä-n gurä e absolut viabilä. Verdictul täu, "un construct mecanic, care mimeaza schematic viata", nu se sustine de nici o culoare. De când l-am citit, mä tot gândesc la el în raport cu filmul, cäutând una din douä: sau (cu scepticism), acele defecte reale care ti l-au determinat pe bunä dreptate (si pe care abia de-acum le-as observa), sau, mai degrabä, acele elemente pe care tu le-ai fi putut interpreta ca atare (si pe baza cärora as putea zice: "înteleg ce ti-a dat impresia asta, dar nu sunt de acord, si iatä de ce..."). Si nu pot! Pur si simplu, mä dominä senzatia (subiectivä, desigur - dar extrem de vie) cä ai väzut alt film... Adicä, nu se leagä, si pace!

[rvn]

lool.. . asa e, paul

ma gindeam la radu muntean :-s

bine ca nu te gandeai la Claudia Schiffer.
ar fi fost fatal

[gionloc]

si eu am avut impresia asta - ca ai vazut alt film - cind am citit analiza ta.
eu cred ca in cazul anumitor filme - cum e si acesta, cum e felicia - lumea acorda foarte usor credit autorilor (regizori si scenaristi).
nu e vorba de a avea mura-n gura, ci e vorba de a oferi anumite resorturi pe baza carora explozia sa se produca, sa fie o certitudine. si treaba asta, cu a da credit, am observat-o in scrierea ta atunci cind spui ca a doua parte a filmului te-a facut sa reevaluezi prima parte, care ti s-a parut banala si trenanta.

cind urmaresti o argumentatie - a unui film, sa spunem (filmul si operele de arta in genere sint discursuri despre ceva) - si intr-o expunere care, sa presupunem, aduna sapte pasi argumentativi - daca gasesti ca un pas e fals, ce faci - consideri argumentatia valida?
pentru mine pasii astia care construiesc argumentatia is credibilizati de felul in care autorul pune in secventa anumite intimplari, de felul in care chestioneaza istoria de prezentat, de alegerile sale fata de alte alegeri posibile. poate ca eu gresesc atunci cind stabilesc punctele de referinta (posibilele desfasurari ale povestii pe care o vad, cu accent si pe clipele ei care nu-s vizibile pe ecran si cu accent si pe realitatea exterioara proiectului; istoria cinematografiei).

oricum, vom vedea peste citiva ani daca filmul acesta va fi retinut ca un moment cinematografic insemnat. eu nu cred ca va fi retinut.

[rvn]

de alegerile sale fata de alte alegeri posibile. poate ca eu gresesc atunci cind stabilesc punctele de referinta (posibilele desfasurari ale povestii pe care o vad, cu accent si pe clipele ei care nu-s vizibile pe ecran oricum, .

asta suna a daca si cu parca...
asa a vrut el! asta a fost viziunea lui.
din ce variante a avut de ales, asta a considerat ca e cea care se potriveste cel mai bine cu felul cum voia sa se exprime artistic.
daca a gresit, oricum a fost penalizat.
filmul n-a castigat nici un premiu la Cannes, iar carcotasii deja nu mai prididesc sa gaseasca nod in papura...

[Pitbull]

eu cred ca in cazul anumitor filme - cum e si acesta, cum e felicia - lumea acorda foarte usor credit autorilor (regizori si scenaristi).

Cä existä oameni care reactioneazä asa, nu încape nici o îndoialä.
In ceea ce mä priveste, la "Felicia..." eram pornit sä nu-mi placä (din anumite motive personale nesemnificative si care nu-mi fac cinste). In prima parte, m-a läsat rece, si construiam deja în minte o analizä foarte criticä; treptat-treptat, m-a cucerit (nu prin vreo secventä anume; pur si simplu filmul, ca întreg, în curgerea lui). La sfârsit, deja întelegeam mult mai bine prima parte. A doua oarä, la premierä, l-am savurat.
O evolutie similarä am parcurs si la "Marti..." (desi färä prejudecata negativä; dar, din motive nedefinite, îl asteptam cu un anume scepticism). Aici, secventa confruntärii a fost cea care a avut efectul de a mä lumina, dupä care am înteles retrospectiv si restul.
In principiu, mi se pare mai bun un film care mä "joacä" asa, decât unul care-mi place încä de la început. De altfel, vezi si mai jos.

si treaba asta, cu a da credit, am observat-o in scrierea ta atunci cind spui ca a doua parte a filmului te-a facut sa reevaluezi prima parte, care ti s-a parut banala si trenanta.

Exact lucrul ästa mi s-a întâmplat, de-a lungul anilor, la nenumärate filme pe care nimeni nu le-ar putea contesta: Antonioni, Bergman, Tarkovski, Resnais - regisori adesea nespectaculari, lenti, dificili, subtili, care se devoaleazä foarte încet... La fiecare dintre ei pot cita cel putin câte un film care m-a scos din minti la început, iar acum îl ador.

poate ca eu gresesc atunci cind stabilesc punctele de referinta (posibilele desfasurari ale povestii pe care o vad, cu accent si pe clipele ei care nu-s vizibile pe ecran si cu accent si pe realitatea exterioara proiectului; istoria cinematografiei).

Päi exact la asta m-am gândit si eu, când am încercat sä-ti descifrez paralelismul perceptiv.

oricum, vom vedea peste citiva ani daca filmul acesta va fi retinut ca un moment cinematografic insemnat. eu nu cred ca va fi retinut.

Iar eu îti spun SIGUR cä nu! Nici nu e cazul! ALTELE sunt filmele românesti din ultimul deceniu care au asemenea valente. "Marti, dupä Cräciun" nu are de ce sä fie un "moment însemnat" - este de ajuns cä-i doar un film foarte bun al unei perioade însemnate în ansamblul ei.

[omudindulap]

Bucătăria spaţială

de Cristian Tudor POPESCU



Un bărbat de 30 şi ceva de ani îi aduce la cunoştinţă soţiei, cam de-o vârstă cu el, că are pe alta, mai tânără. Se sprijină de dulapul din bucătărie când face asta, ea e în stânga lui, aproape, lângă chiuvetă, cu spatele la noi, moşmondeşte ceva.

După ce a târcolit-o îndelung, Paul nu e în stare să înceapă decât spunând că e foarte îndrăgostit. Pentru o fracţiune de secundă, Adriana întoarce capul spre el, o vedem din spate profil zâmbind, un zâmbet care îţi strânge inima: nu mi-ai mai spus asta de-o veşnicie, ce-ţi veni, hai, fii serios, avem copilul Mara, maşină de spălat, rate la bancă, şi totuşi, ce minunat e să te aud spunând asta… Nu apucă decât să-şi întoarcă faţa la treabă şi continuarea vine, devastatoare: "Am întâlnit pe cineva…"

Extraordinara actriţă Mirela Opri şor reuşeşte să-ţi comunice senzaţia înfigerii unui ac gros în creierul mic. Camera aşezată de Tudor Lucaciu o prinde acum la limita de la care semiprofilul se transformă în ceafă. Gâtul tresaltă abia sesizabil când ea înghite în sec, maxilarul se contractă uşor, capul se înclină cu un grad în faţă sub lovitură, colţul ochelarilor severi, cu ramă neagră, pare că e singurul punct de sprijin care i-a mai rămas femeii grav rănite. Cut.

După ce a reuşit să se adune cât de cât, să pareze, Adriana devine crudă, agresivă în disperarea ei, biciuitoare: "Ia spune, Paule, cine e, să ştiu şi eu cu cine te f…, că eu nu mă f… cu alţi bărbaţi…" E aşezată acum semiprofil faţă spre cameră, în dreptul ferestrei. Exact în acel unghi, şi nu în altul, lumina zilei îi transformă ochelarii transparenţi, de profesoară, în dreptunghiuri reflectorizante, scânteietoare, prin care ochii nevăzuţi ai Adrianei aruncă fulgere reci. Pare o procurăriţă, o doctoriţă care chestionează un alcoolic incurabil, femeia hitech dură şi sofisticată din Matrix. Suferind şi speriat, Paul arată ca un pământean pe care extratereştrii fac experimente.

Pe acest cadru, şi numai pe acesta, poate să cadă una dintre cele mai dure replici din cinematograful românesc şi să fie doar teribilă, nu obscenă: "Dentista, deci. Aia, cu aparatul în sus, aparatul în jos, care-i băga Marei mâinile în gură, mâinile alea cu care îţi umblă ţie la p…" Cut.

Două minute şi jumătate mai târziu, prim-plan, Adriana tace şi îşi scoate ochelarii. Bucătăria parcă s-a scufundat în spaţiu-timp, au trecut ere geologice, vieţi, care au muşcat-o adânc de faţă pe Mirela Oprişor, nu-mi amintesc când am văzut ultima dată o actriţă capabilă să îmbătrânească în câteva secunde cu zece ani. Cut.

Mirela Oprişor în Marţi, după Crăciun de Radu Muntean e un medicament antidepresiv după orele în şir de actorie proastă la care trebuie să mă holbez zi de zi în calitate de comentator politic. "E teatru filmat, domle", am auzit reproşuri la ieşirea din sală. În primă aproximaţie, deosebirea dintre cinema şi teatru s-ar vedea limpede într-un film ca, să zicem, Avatar. Poate visa teatrul să pună pe scenă efectele hitech fabuloase imaginate de James Cameron? Nu, nici chiar Silviu Purcărete nu poate s-o facă.

Dar asta e altceva, în alt sistem de referinţă, nu demonstrează nimic. Superioritatea cinematografului poate să apară într-o scenă de interior, cu doi actori, adică pe terenul propriu teatrului, dialogată, filmată şi jucată aşa cum am încercat să vă povestesc.
Subsemnatului, astfel de secvenţe îi taie respiraţia la fel ca fantastica bătălie spaţială dintre călăreţii pe pterodactili coloraţi ai planetei Pandora şi US Air Force.

[dragonfly_drk]

dupa tot ce am citit aici, nici nu mai trebuie sa vad filmul... deja stiu totul despre el... si asta e trist...

[Pitbull]

Bravo, Cristi!
Mersi, Dulape!

[omudindulap]

N-ai pentru ce.
Abia astept sa-l vad, intr-un viitor nu prea indepartat, sper.

dupa tot ce am citit aici, nici nu mai trebuie sa vad filmul... deja stiu totul despre el... si asta e trist...

Ete fleosc.
L-ai vazut doar prin ochii celor cativa care posteaza regulat aci.
Da-le si ochilor tai o sansa.

[dragonfly_drk]

le-oi da cand or merita... (just jokin')
in fine... cu atata tam-tam... ma gandesc sa ma uit si eu la el... intai sa imi gasesc dispozitia necesara...