(Cassavetes) Husbands vs. (Hou) A City of Sadness vs (Leigh) Secrets and lies

[Windom]

Nu am zis ca JC nu vrea sa-ti pui intrebari, dimpotriva. Doar ca nu sint acele intrebari la nivel macro, ci micro, mai...lumesti. Cum se citeste? Acum asta e la latitudinea fiecaruia - confesiuni, radiografie a relatiilor dintre indivizi, masochism intelectual, voyeurism psihologic.
Nu inteleg cum nu intelegi. Totul e atit de simplu si onest, nu exista metafore, hiperbole, chestii care sa lase loc de interpretari metafizice, beating around the bushes... Totul e pe fata, personajele se lasa analizate in totalitate sub lupa ta, a spectatorului. Nu sint zgircite precum in filmul asiatic, impart cu tine totul, fara...jena.
In filmul lui Hou personajele sufera fiecare izolat de spectator, undeva pe o insula proprie. Nu-ti ofera nimic direct, te tin la colt, acolo unde e camera de filmat si sint indiferente daca iti transmit ceva sau nu. Cel putin asa le-am perceput eu. Exista un zid inexpugnabil intre ele si spectator. La Cassavetes acest zid nu exista. Personajele ti se ofera intr-un mod aproape...indecent, voyeuristic. Incomod chiar. Dar le simti framintarile la fel cum le-ai percepe pe cele ale unui membru al familiei. La Hou e vorba de vecinul de vizavi...

[MinRep]

Cat pe ce sa nu apuc sa scriu saptamana asta...

Husbands
Din pacate, Cassavetes a cam intrat in turneul asta cu filmele care nu imi plac asa de mult. Ma tem ca nu l-am fi vazut pe Hou in turul doi daca primul film al lui Cassavetes era "A Woman Under the Influence". Pe de alta parte, "Husbands" e un film pe care nu prea am pentru ca sa il critic, fiindca "defectele" sale ("auto-indulgenta", excesul de improvizatii, misoginismul pervaziv etc.) sunt in acelasi timp punctele sale forte. Si este adevarat ca te poti pierde foarte usor in anumite secvente, precum foarte lunga competitie de cantat, urmata de incercarile lui Gazzara (cred...) de a da afara alcoolul.
Partea mea preferata din film este inspre sfarsit, cand fiecare dintre cei trei protagonisti incearca sa agate cate o londoneza. Daca Gazzara si Cassavetes reusesc din prima, Falk are ceva probleme (inclusiv de exprimare). Mai tarziu, cand cei trei se readuna in camera de hotel, Falk apare cu o foarte tanara asiatica... Momentul este foarte comic, dar
Cat despre cei trei actori, cred ca libertatea pe care au avut in timpul filmarilor de a face, practic, ce vor cu personajele lor, a rezultat in trei interpretari memorabile, insa pentru niciunul dintre ei nu este cea mai buna a carierei - pentru Falk e "A Woman Under the Influence", pentru Gazzara "Killing of a Chinese Bookie", iar pentru Cassavetes e... aaa... hai sa zicem "Rosemary's Baby" (edit: desi se pare ca a fost nominalizat la Oscar pentru "Dirty Dozen"... cool, didn't know that)

A City of Sadness
Am sa folosesc acum un cuvnat care nu imi e foarte la indemana... Capodopera... Imi place cum este construit filmul asta de la un capat la celalalt. Modul in care percepi trecerea timpului, modul in care se schimba relatiile dintre personaje, in timp ce conflictul politic evolueaza undeva pe fundal... toate inregistrate cu un fel de afectiune retinuta de aparatul de filmat al lui Hou Hsiao-Hsien. Un alt lucru interesant este ca tot ce stiu despre istoria Taiwan-ului vine din filmele lui Hou (acesta si "In the Hands of the Puppetmaster" in special), dar cel mai important mi se pare ca este foarte posibil sa te bucuri de "A CIty of Sadness" fara sa cunosti detalii (cum a fost cazul meu).
In mod straniu, filmul de care mi-a amintit cel mai mult a fost "Nasul", dar nu sunt sigur de ce. Probabil are ceva legatura cu modul in care echivaleaza trecerea printr-o anumita - aceeasi - perioada istorica cu zbuciumarile din viata unei familii (sau "familii"). Oricum, nu as compara cele doua filme mai departe, dar nu pot sa nu fac aceasta observatie (si, ca o completare, nu as folosi cuvantul "capodopera" despre "Nasul")
Ah, da, si asa cum s-a mai zis, Tony Leung e exceptional si povestea lui ar trebui sa fie un exemplu pentru mai multi actori: daca nu poti sa imiti un accent, mai bine nu incerci si ramai mut!

Secrets and Lies
Incep sa raman fara cuvinte (si fara chef), asa ca am sa fiu schematic:
PLUSURI: Dick Pope, Timothy Spall, Marianne Jean-Baptiste, scena cu Lesley Manville (nu doar Lesley in sine, ci si reactiile lui Jean-Baptiste), tempo-ul bun si tonul lejer al filmului in general, deznodamantul relativ optimist (anticipam un fel de isterie generala)
MINUSURI: Brenda Blethyn... sorry, stiu ca are premiu la Cannes, but she's all over the place... Si nu e vina scenaristului.

Vot: A City of Sadness

[varu]

Husbands
Adevarat tur de forta al unuia dintre cei mai mari meseriasi ai filmului. L-am descoperit acum 4 luni pe Cassavetes, am vazut patru filme de-ale lui pana acum (Husbands, The killing of a Chinese bookie, Faces, Shadows) si am ramas absolut naucit de ce fel de filme poate sa faca acest om. N-am gasit niciun cusur, niciun defect la niciunul dintre filmele lui. Filme perfecte. Cred ca sunt printre cele mai umane, fara perdea, fara vrajeala, fara ascunzisuri filme dintre cate exista.

"Go ahead, be honest. Go ahead, be honest."
Rostit a doua oara pe un ton mai ridicat ca prima data, ii zice Gus Evei pe patul de hotel inaintea declansarii unei scene explozive a filmului. Aceasta rostire-rastire poate fi motto-ul nu numai al lui Husbands, ci al intregii filmografii marca John Cassavetes. Fara fite, figuri, fasoane. Arata totul. Tot ce e inconfortabil, incomod, penibil, de ascuns, de nearatat. Arata decaderea omului, despoaie-l de toate voalurile in care societatea il imbraca. Sterge-i orice urma de pretinsa respectabilitate. Toarna-i alcool pe gat, pune-i pitipoanca in brate si vezi cum se comporta. Fa-l sa urle sau sa taca stanjenitor, sa planga ca un papitoi sau sa rada ca un dement si in fiecare secunda inregistreaza fiecare reactie si arata totul. Nu cenzura nimic. Asa e filmul asta.
Jocul actoricesc al trioului este absolut devastator si imposibil de judecat separat (care e mai bun?), fiecare vaneaza reactiile celuilalt, il antreneaza pe celalalt, scoate la suprafata nebunia din celalalt. Fiecare are solo-ul lui de mare clasa (Ben Gazzara cu nevasta-sa, Cassavetes cu englezoaica nevrotica, Falk cu chinezoiaca muta si obedienta). Ceea ce fac oamenii astia in filmul asta e echivalentul in cinema al unui concert Pavarotii/Domingo/Careras. In loc de "cei trei tenori", avem "cei trei tembeli". In loc de "O sole mio" avem "Mio Dio!". Oameni sfarsiti, sfasiati, la capatul unei fundaturi. De ras si de plans.
Pentru un astfel de film cred ca ar fi trebuit inventat "Oscarul colectiv".
E redundant sa folosesc cuvantul capodopera, pentru ca mie toate filmele lui Cassavetes vazute pana acum mi se par capodopere. Dar dintre cele 4 filme Cassavetes, Husbands se claseaza pe locul 2 dupa Faces (care l-ar fi eliminat pe Hou din turneu, daca apucam sa il vad in timp util).

Pana acum:
La "Faces" vs "Time to live, time to die" as fi votat Faces fara sa clipesc ca e unul dintre filmele mele preferate dintre toate filmele vazute.
La "Husbands" vs "A city of sadness", "A city of sadness" e unul dintre filmele mele preferate dintre toate filmele vazute.

Trebuie sa vad si "Secrets and lies" si de data asta mai ca imi pare rau ca unul dintre 'combatanti' va fi eliminat.

[varu]

Unul din criteriile mele de recunoastere a geniului e reactia fulguranta si spontana: cum a putut omu’ asta sa scorneasca asa ceva? De unde le-a scos?!

La mine chestia asta functioneaza cel mai mult fix cu Cassavetes. Nu cu Kubrick. Nici cu Jarmusch.

Ma refeream la faptul blestemat al cinemaului, ca el e cel mai departe dintre arte de a crea viata from scratch. Ca-n pictura, sculptura, literatura. Acolo virtualmente ex nihilo iti este livrata viata.
Filmul e altfel. Oamenii sunt deja existenti (fizic) la momentul inceperii filmarilor, decorurile iarasi, de obicei si in mare parte, sunt necreate, reale - aspectual de documentar.

Cum adica? De ce? Mie mi se pare exact contrariul a ceea ce spui tu, ca cinemaul e DE MULTE ORI cel mai aproape dintre arte de a crea viata from scratch, iar Cassavetes e dovada suprema.
Mai mult ca literatura sau sculptura. La literatura trebuie intotdeauna un efort suplimentar de a decoda mesajul, trebuie sa citesti, sa-ti imaginezi vs sa vezi, ceea ce inseamna "mai departe" de viata.
Si actorii pot fi morti dpdv fizic si decorurile reale pot disparea cu timpul, materia umana din spatele filmului mi se pare la fel de perisabila ca cea din spatele faptuirii celorlalte arte, dar viata transmisa mi se pare intotdeauna mai aproape de tine in film ca in orice alta arta.

Cand in fapt marii fauritori de arta ca Joyce (apropo, apare numele sau listat pe ecran in echipa tehnica, de-asta mi-a venit in minte) Proust, Nabokov, sau Kubrick , Coppola si Charlie Kaufman ( ) , tocmai pt prodigioasa arhtectura stilistica a creatiei lor.

Din ce inteleg eu, tie iti plac artistii 'esteticieni' ca sa zic asa. Arta trebuie neaparat sa fie in primul si in primul rand estetica, sulfuroasa, rarefiata, metaforica, alegorica, deasupra realitatii si nu o modelare bruta a realitatii. Inteleg unde bati, nu prea inteleg cum intra Coppola in lista aia, nu prea se potriveste cu ceilalti.
Mie si Cassavetes mi se pare mare fauritor de arta, a explicat mai bine Windom. Dar intr-adevar, arta lui tine mai multa de mestecarea aluatului din care se face painea de zi cu zi, e mai brutar, nu isi propune sa iti livreze produse de "chef de trei stele Michelin" care sa iti gadile placut si ezoteric papilele gustative.

Nu inteleg cum nu intelegi. Totul e atit de simplu si onest, nu exista metafore, hiperbole, chestii care sa lase loc de interpretari metafizice, beating around the bushes... Totul e pe fata, personajele se lasa analizate in totalitate sub lupa ta, a spectatorului.

Eu nu puteam s-o zic mai bine.

[Federico]

Cum adica? De ce? Mie mi se pare exact contrariul a ceea ce spui tu, ca cinemaul e DE MULTE ORI cel mai aproape dintre arte de a crea viata from scratch, iar Cassavetes e dovada suprema.
Mai mult ca literatura sau sculptura. La literatura trebuie intotdeauna un efort suplimentar de a decoda mesajul, trebuie sa citesti, sa-ti imaginezi vs sa vezi, ceea ce inseamna "mai departe" de viata.
Si actorii pot fi morti dpdv fizic si decorurile reale pot disparea cu timpul, materia umana din spatele filmului mi se pare la fel de perisabila ca cea din spatele faptuirii celorlalte arte, dar viata transmisa mi se pare intotdeauna mai aproape de tine in film ca in orice alta arta.

Cand citesc asta Si actorii pot fi morti dpdv fizic si decorurile reale pot disparea cu timpul, materia umana din spatele filmului mi se pare la fel de perisabila ca cea din spatele faptuirii celorlalte arte imi dai senzatia ca ai inteles perfect ce vreau sa zic (desi nu-s de acord) dar apoi cand te legi de "decodarea mesajului", de "viata transmisa" ma pierzi. Da, e adevarat ca viata tansmisa e mai aproape de tine in film (cel putin aparent) dar si asta, si decodarea mesajului tin de postludiu, de receptor. Eu m-am referit strict la procesul creator. Unul incepe de la un bloc prismatic de marmura, altul de la o foaie alba de hartie si un condei, celalalt de la o panza goala si niste vopsea. E cale lunga de aici pana la a-ti transmite iluzia vietii. In film cum e? Iei trei oameni, iei o trotuar urban aglomerat si ii pui sa se plimbe si sa discute, tu filmandu-i de la distanta. Viata 100%. Dar efortul creator unde-i?

Din ce inteleg eu, tie iti plac artistii 'esteticieni' ca sa zic asa. Arta trebuie neaparat sa fie in primul si in primul rand estetica, sulfuroasa, rarefiata, metaforica, alegorica, deasupra realitatatii si nu o modelare bruta a realitatii. Inteleg unde bati, nu prea inteleg cum intra Coppola in lista aia, nu prea se potriveste cu ceilalti.

Da, eu cand ma gandesc la arta prima oara imi vine in minte cuvantul Frumos. Deci estetica. Poate e o conceptie romantica, si puerila (si eu ma intreb suspicios de multe ori) dar deocamdata la stadiul asta sunt. Cat despre Coppola... Godfather-urile (primele doua) sunt atat de stilat, si atent, fotografiate, luminate si mizanscenate... Nu stiu cum sa argumentez exact, dar ma mir ca nu consimti. Pt mine filemele astea sunt frumoase rau in sensul clasic al termenului, are ceva romantic lucratura lui Coppola (zoom-out-ul de la inceput, finalul partii II care se stinge cu sclipirea verighetei lui Michael etc)

Mie si Cassavetes mi se pare mare fauritor de arta, a explicat mai bine Windom. Dar intr-adevar, arta lui tine mai multa de mestecarea aluatului din care se face painea de zi cu zi, e mai brutar, nu isi propune sa iti livreze produse de "chef de trei stele Michelin" care sa iti gadile placut si ezoteric papilele gustative.

Intentiile lui le-am cam inteles, deocamdata insa nu prea le gust. Apropo, de asta, un citat interesant din el pe care l-am intalnit azi: I’ve never seen an exploding helicopter. I’ve never seen anybody go and blow somebody’s head off. So why should I make films about them? But I have seen people destroy themselves in the smallest way, I’ve seen people withdraw, I’ve seen people hide behind political ideas, behind dope, behind the sexual revolution, behind fascism, behind hypocrisy, and I’ve myself done all these things. So I can understand them. What we are saying is so gentle. It’s gentleness. We have problems, terrible problems, but our problems are human problems

Originally Posted by Windom:
Nu inteleg cum nu intelegi. Totul e atit de simplu si onest, nu exista metafore, hiperbole, chestii care sa lase loc de interpretari metafizice, beating around the bushes... Totul e pe fata, personajele se lasa analizate in totalitate sub lupa ta, a spectatorului.
Eu nu puteam s-o zic mai bine.

N-am inteles comportamentul personajelor. Partea cu hotelul cu reactia celui care era cu asiatica, Cassavetes cu blonda, alergarea prin ploaie, scandalul aluia cu soacra si nevasta mai devreme, ultima scena din hotel in care apare si o baba si nu stiu ce cauta acolo, faza cu baba din cazino care-si tot tragea grotesc buza peste maxilarul inferior, pe la-nceput cu karaoke-le: cine erau femeile alea (din nou batrane?) , ce era cu atitudinea lor fata de ele?? Chestii de-astea?

[Windom]

Husbands poate părea un film nitel misogin, dintr-un anumit punct de vedere, dacă luăm în considerare faptul că foloseşte femeia strict ca mijloc de caracterizare a bărbatului. Iar lucrul ăsta reiese din multe dintre ipostazele enumerate de Federico cu un semn de întrebare după.

You order Coca-Cola, then sit there and say nothing. Personajul lui Falk, la fel ca ceilalţi doi, este, în primul rînd, a husband (titlul are şi el o mare importanţă, la film nu-i zice nici Friends, nici Buddies, îi zice Husbands, iar toate acţiunile celor trei trebuie privite prin prisma acestui statut). Omul nostru e consternat de-a dreptul pentru că i se pare anormal comportamentul asiaticei, care tace chitic. Pentru el, actul sexual e o parte componentă a unui ritual de socializare. În plus, n-ar dori să şi-o bage într-o păpuşă gonflabilă, pe cît posibil. Omul vrea mai mult decît pizdă, de fapt, poate nici nu vrea asta, poate vrea doar să discute cu o tipă un pic mai vie decît nevastă-sa (care-i atît de ştearsă că nici nu merită timpi de emisie).
Asiatica, pe de altă parte, afişează o blazare provenită din experienţă. Îi ştie ea pe futalăii ăştia. Sau cel puţin crede că-i ştie. Pentru că comportamentul anormal al lui Falk o descumpăneşte, înstrăinîndu-se astfel şi mai mult...

Cassavetes e un familist scăpat din lanţ, prin urmare nebunia cu blonda e complet justificată. Că ea pare „specială”, asta e vina artistului Cassavetes.

Scena cu soacra it’s one of my personal favourites. I mean, c’mon... “I can’t stand you, but it’s not personal”. Apoi Gazzara, catre nevasta-sa: „I know how to get to you” – şi sare la gîtul soacră-sii. Asemenea scene nu-s de luat la puricat – you either dig it or you don’t...

Iar bătrîna aia hidoasă flirta, believe it or not, impresionindu-l pe Falk in asemenea hal, încît acesta recurge la familie ca să scape. La Cassavetes, îmbătrînirea femeii e tragică şi incomodă...

P.S. E mare pacat, oricum, ca am inceput cu cele mai incomode filme ale lui JC, iar acum lumea fuge de el ca dracu' de tamiie.
Hai, urnele nu se inchid decit la 24, hai ca se poate. MAGIA DE-ABIA ACUM INCEPE. VOTATI CASSAVETES SI NU VETI FI DEZAMAGITI!!!

[aniela07]

Husbands este plin de izbucniri de furie, veselie nejustificata, durere si (auto)dispret. Cam ce simtim cu totii dupa un eveniment angoasant pe care nu-l intelegem, nu-l putem accepta si fata de care nu stim ce reactie sa avem, mai ales atunci cand nu suntem impacati nici cu propria noastra viata. Mi-au placut 2 scene : aia cu vomatul alternativ, pentru a da afara nu numai bautura ci si ideea mortii prietenului si indigestia generala a propriei existente, si cea in care o fortau pe una dintre prietenele de bauta sa cante « sincer ». Si mai este un personaj care m-a ingrozit de-a dreptul (tipa cu un tic, un gest ciudat prin care isi scoate in evidenta maxilarul inferior, si cu un machiaj exagerat de pronuntat, de la un bar din Londra care il agaseaza la un moment dat pe Archie –Peter Folk).
Mi-a placut acea continuare absurda a unor scene, care depasesc clar momentul in care ar trebui sa fie incheiate, intr-o incercare, asemanatoare cu cea a personajelor, de a gasi un sens, de a reusi sa surprinda si sa exprime pentru a extirpa acea neliniste si pentru a gasi destinatia cautarii de sens.

City of Sadness arata consecintele dramatice ale abuzului de putere si da voce disperarii reprimate a unor oameni victimizati in mod repetat si care trebuie sa faca eforturi mari pentru a-si pastra identitatea culturala. Mi-a placut ca erau goluri in povestire pe care trebuia sa le deduci, ca timpul nu era structurat intr-un mod simplist, ci ca un puzzle.

Secrets & Lies are, in mod nesurprinzator pentru Leigh, oameni normali care dezvaluie resurse nebanuite de sensibilitate. Modul in care interactioneaza personajele evidentiaza un adevar neplacut: intr-o relatie exista intotdeauna lucruri pe care nu le poti exprima, pe care preferam sa le dam uitarii sau sa le ascundem decat sa le impartasim cu ceilalti, sau chiar pe care nu le recunoastem nici fata de noi insine. Aceste lucruri tainuite pentru a ne proteja (sau pentru a avea iluzia ca ne protejam) ne distanteaza fata de ceilalti si fac imposibile relatiile autentice.

Votul meu se duce, fara ezitare, la Cassavetes

[Federico]

O nuca tare si rece. Cel putin raportat la sensibilitatea mea emotionala si intelectuala. Trecand pe langa dificultatea in a deosebi asiaticii intre ei atat dupa fizionomie cat si dupa nume, filmul mai are si structura pe care o are: la fel ca-n grecul O Thiasos, o aplecare spre istorie si politica ce te poate lasa partial cu ochii-n soare, insotita de o implicare zgarcita a privirii autorului in lumile personale si intime ale personajelor. Unii numesc asta subtilitate, si pt gradul de finete al sensibilitatii lor a fost perfect. Si asta e ok, nu le poti intra in voie tuturor. Dar din punctul asta de vedere, filmul asta nu e (inca) pt mine, nu ma simt suficient de patrunzator. Asta in caz ca filmul nu si-a propus sa obtina chiar reactia asta de la spectator, si atunci filmul nu e pentru mine deloc. Sau poate am eu niste asteptari eronate fata de ce ar trebui sa simti in fata artei. In fine. Sunt de parere ca un film isi poate permite sa neglijeze personajele intr-un singur caz: cand se dedica deosebit de mult vizualului (Odiseea Spatiala, The Tree of Life, si chiar si mai sus pomenitul O Thiasos). A City of Sadness nu mi se pare ca indeplineste criteriul asta. Cu toate astea, oricat ar parea de ciudat, filmul mi-a placut foarte mult. Minusurile de mai sus nu cantaresc greu, atat ca asteptandu-ma la o capodopera, am zis sa fiu exigent. Cred ca nu gresesc cand spun ca absolute fiecare moment al filmului e inscenat in cel mai realist, natural si viu mod posibil. E ceva. Mi-a placut cel mai mult ultima suta de metri and se mai linistesc apele si personajul lui Tony Leung monopolizeaza in mare parte atentia autorului. Ca tot veni vorba de personajul asta, pt mine a fost cel important lucru din film. La scena in care il vedem cum face prima fotografie m-a omorat definitiv, cu gangavitul ala chinuit si zambetul ala de-o inocenta de prunc, si cu gestul cu care le face semn subiectilor fotografiati sa se pregateasca pt poza sis a zambeasca. Ca scena de-o forta emotionala speciala, m-au marcat cel mai tare alea violente (da, previzibil, stiu) - conflictul care-ncepe in toaleta, cea din tren in care surdo-mutul e la o fractiune de secunda de a vedea moartea cu ochii - dar cea mai cea a fost momentul din fata spitalului in care sunt adusi niste raniti insangerati producandu-se o fojgaiala disperata de oameni zbierand in toate directiile. Un pic hair-rising.

Mai toate scenele au mai multe planuri si asta mi-a placut in mod deosebit, prezentarea in paralel a ceea ce se intimpla zilnic, firesc si conflictul propriu-zis, drama

Pai o relatie vie si fertila intre background si foreground e una dintre cele mai misto chestii pe care le fac in general filmele mari si de arta. I-ascultati aici la taica Zizek: http://www.youtube.com/watch?v=pbgrwNP_gYE

LE: Aaah, si votul...

Un pic problematic. Satisfactia a fost mai intensa la Leigh, dar la celalalt a fost mai spirituala, plus ca chiar daca mi-a placut per total mai mult Leigh-ul, intelectual simt mai mult in dreptul lui Hsiao-Hsien senzatia de film mare. Ma rog...

Deci, vot: Cassavetes!!


Kidding... Leigh sa fie.

[Liviu-]

Husbands. Un adevarat tur de forta din partea actorilor, la fel ca si in celelalte filme de-ale lui Cassavetes pe care le-am vazut, A woman under the influence si Faces. Din pacate, la fel ca in celelalte filme ale lui, m-am simtit pe dinafara, n-am reusit sa rezonez in niciul fel cu filmul, desi doar jocul actorilor e de ajuns incat sa te tina pe scaun. Povestea in sine insa nu o gasesc interesanta, parca e acolo doar ca mijloc pentru acest trio fascinant: Gazzara, Falk si Cassavetes. Dupa trei filme ale regizorului pot spune clar ca nu e pentru mine. Mi-e clar ca filmele sale sunt bune, exceleaza la anumite capitole, dar nu sunt genul de filme pe care sa le apreciez peste o anumita limita.

A city of sadness. Un alt film in care n-am reusit sa ma implic emotional. E practic aceeasi poveste ca si in cazul lui Cassavetes, am vazut tot 3 filme (asta, cel de runda trecuta si Cafe Lumiere), dar niciunul nu a reusit sa ma impresioneze. In schimb ma simt mult mai apropiat de Hou decat de Cassavetes, sunt sanse mult mai mari sa-mi placa foarte mult un film de-al sau pe viitor sau chiar altul din cele nevazute. In filmul de fata l-am gasit pe Tony Leung, unul din actorii mei favoriti, intr-un rol foarte inocent, dar parca nu chiar atat de bun pe cat m-as fi asteptat. De fapt el nu pacatuieste in niciun fel, greseala a fost la mine, eu asteptand un rol care sa acapareze intreg filmul, iar Hou a distrbuit atentia intre multe personaje. E un regizor talentat, asta-i clar, integreaza foarte bine personajele in mediu, totul pare natural, dar pur si simplu nu l-am simtit.

Secrets and Lies. De la filmul asta asteptam mai multe vazandu-i palmaresul, dar am ramas multumit oricum. Mi se pare un film destul de sincer, cu roluri foarte bune, si de data asta si cu ceva emotie, desi uneori devine enervanta smiorcaiala tipei. Subscriu si eu legat de "tipa cu dosarul". Iar compar filmul cu Naked, cum am facut si cu Life is Sweet, si mi se pare net inferior, dar cu mult peste LIS. Apropo de replica din film citata de Federico pentru Twinsen, intr-adevar are un alt impact in contextul filmului. De fapt scoasa din context nu pare cine stie ce, dar dupa ce cunosti personajele si le simti parca are un alt inteles.

Mi-e greu sa dau un vot runda asta, toate 3 mi se par filme bune, dar cu niciunul n-am rezonat in mod special, desi din punctul asta de vedere Secrets and Lies a fost ceva mai aproape de mine. Initial credeam ca Hou o sa ma impresioneze cel mai mult runda asta, dar votul meu se duce la Leigh.

[anaemona]

Nu stiu daca o sa-mi acceptati votul eu incerc oricum. Daca o singura persoana are ceva de obiectat, il rog pe Liviu sa-mi anuleze votul.

Husbands - am vazut primele 15 minute. Nu obisnuiesc sa intrerup filmele, a fost o stare de urgenta. Mi-a placut cum a inceput, am vazut pina in momentul in care cei 3 se intorceau cu metroul - practic n-am vazut mai nimic

A city of sadness - am spus ca mi-a placut totusi n-am rezonat foarte mult cu el. Mi s-a parut si foarte asemanator cu Dust in the wind, doar ca subiectul e mult mai dramatic in ACoS.

Secrets and lies - filmul lui Leigh care mi-a placut cel mai mult, pina in momentul asta, n-am avut timp sa-l revad, dar inca mi-l amintesc ca intreg si impresie. Chiar si finalul, despre care s-a spus ca a nemultumit, eu l-am apreciat, pentru ca am apreciat intotdeauna autorii care oricit de realisti si cinici ar parea, lasa o portita de optimism, care cred eu ca e si in concordanta cu realitatea.

Votul meu - Secrets and lies - daca mi se accepta

In favoarea mea adaug ca, daca treburile merg bine, o sa pun niste poze, din care va reiesi foarte clar de ce n-am avut timp sa reiau Husbands sau sa revad SaL.

Al doilea argument in favoarea mea: am vazut a Woman under the influence a lui Cassavetes si desi mi s-a parut foarte bun, chiar mi s-a parut mai bun cu cit ma gindeam la el dupa vizionare, nu l-as fi votat pe Cassavetes in favoarea lui Leigh, pentru ca stilul lui Leigh e mai aproape de mine, Cassavetes e prea brutal, desi finalul din Woman a fost foarte bun si a compensat pentru anumite momente de pe parcurs.

[varu]

Obiectez/Propun/Negociez etc.

Deja am comentat 2 dintre cele 3 filme si sunt la minutul 55 cu vizionarea Secrets and lies.
Daca se accepta votul anemonei, atunci votez si eu peste 2 ore.
Altfel sa nu se ia in considerare nici votul ei.

[Liviu-]

Imi pare rau ana, dar pentru ca n-ai vazut Husbands nu pot accepta votul, cu atat mai mult din moment ce ar strica egalitatea (de care probabil nici nu stiai in momentul in care ai scris mesajul din moment ce am postat cam in acelasi timp).

Dupa parerea mea toti 3 regizorii ar merita sa mearga mai departe pentru ca nu mi se pare ca exista o diferenta mare intre ei ca valoare, doar ca fiecare are altceva de oferit.

LE:

Obiectez/Propun/Negociez etc.

Deja am comentat 2 dintre cele 3 filme si sunt la minutul 55 cu vizionarea din Secrets and lies.
Daca se accepta votul anemonei, atunci votez si eu peste 2 ore.
Altfel sa nu se ia in considere nici votul ei.

Uita-te la film si voteaza dupa. Sincer nu as vrea sa fie eliminat niciun regizor contrar regulamentului asa ca personal n-as accepta decat un vot care sa duca la o egalitate (in cazul de fata singura posibilitate e Hou) asa cum am mai facut-o si in trecut. Votul l-as accepta in caz ca nu depaseste cu mult timp limita de vot, adica maxim cateva ore, cum s-a mai intamplat in trecut. Daca cineva nu e de acord nu pot decat sa-i accept parerea si sa nu validez nici eventualul vot pentru Hou (care ar trebui sa fie pe bune, pentru ca asa crezi tu, nu doar de dragul egalitatii).

[varu]

Ok, nu mai votez, doar o sa comentez Secrets and lies, fara sa votez. Nu o sa spun pe cine as fi votat.
Sa mearga mai departe Leigh si Cassavetes.
Sincer sunt foarte multumit ca merge mai departe Cassavetes.

M-as fi enervat ca votul anemonei sa ii elimine si pe Hou si pe Cassavetes dintr-un foc.

Apropo de concursul vostru de previziuni, bag si eu o previziune, asa... fara plic inchis:
Sper sa castige Cassavetes turneul

[Liviu-]

Ok, am trecut rezultatul. Astept si comentariul despre filmul englezesc

Legat de previziunea/speranta ta, sincer cred ca sunt sanse mici, chiar daca e un regizor mare (eu l-am trecut drept castigator al finalei mici). Leigh va fi un si mai mare obstacol runda viitoare pentru ca participa cu Naked, desi nu stiu cat de bun o fi Shadows, cel cu care va participa Cassavetes. Stiu ca-i filmul lui de debut si ca-i foarte apreciat. Si cred ca tot un foarte mare obstacol va fi Kiarostami dupa scurta mea experienta cu el (cred ca se va califica runda urmatoare, desi e doar o presimtire, nu m-ar deranja deloc sa ma surprinda frumos Wenders). Ramane de vazut, Cassavetes e un regizor greu de digerat si asta il face cam imprevizivil intr-un astfel de turneu.

[anaemona]

varu si Liviu, eu insist sa voteze varu. Pe mine, sincer, nu ma intereseaza cistigatorul turneului, eu doar am vrut sa votez nu de alta, dar am avut de prea putine ori ocazia.

Cassavetes e totusi genial, pentru ca am stat si m-am mai gindit la A woman under the influence. Daca intra cu filmul asta in prima sau a doua runda cred ca ar fi spulberat aproape tot.

[varu]

Secrets and lies

E al doilea film al lui Leigh pe care il vad, dupa Another Year, vazut tot anul asta. "Another Year" m-a entuziasmat. M-am gandit atunci "Uite un regizor care vrea sa ne spuna ceva important si profund uman, trebuie neaparat sa vad si alte filme ale lui". Mi-a placut mult.
Si a venit randul acestui Secrets and Lies, cel mai premiat film al lui. In continuare imi place Leigh, il apreciez, ma bucur ca a ramas in turneu, dar parca filmul asta a fost sub asteptarile mele. Ma asteptam la mai mult. E un regizor care stie foarte bine sa isi puna in valoare actorii, sa amestece situatiile si caracterele, sa scoata tensiune dramatica, face un cinema bazat eminamente pe jocul actoricesc, fara floricele vizuale, ceea ce e mai mult decat onorabil si de apreciat.
Dar trebuie sa observati o anumita tipologie (ca sa nu ii zic tiparnita) in ambele filme, ceea ce il impinge un pic spre schematism. Nu e ideea mea, Gorzo a enuntat-o la cronica de la Another Year, i-am urmarit ideea si se aplica si la Secrets and Lies, zic eu.
Daca ati vazut Another Year si acolo era un cuplu ce ne este infatisat armonios de-a lungul filmului si in jurul lor gravita un personaj 'nenorocit' al destinului, demn de mila. 'Nenorocit' in sensul de fara noroc, o muiere singura, prezentata caricatural, peste care regizorul a turnat toate tusele groase ale unui om demn de mila (betiva, trecuta de prima tinerete, ofilita, acra, bagacioasa in sufletul si casa oamenilor, lunatica, grotesca in incercarile de seducatoare etc.) Toate ticurile ei sunt aproape interpretate identic de femeia din Secrets and Lies, desi povestea e diferita.

Dar si aici regizorul pare ca toarna asupra personajului feminin central al povestii toate necazurile din lume. Cu galeata, fara mila, ca sa creeze compasiune. Sa duca bai nene, ca-i femeie. O lucratoare la fabrica ce a ramas insarcinata la 15 ani si si-a abandonat copilul despre care n-a mai stiut niciodata nimic, a facut un al doilea copil pe care l-a crescut singura, fie-sa pe care a crescut-o n-o suporta, fie-sa pe care a crescut-o e o maturatoare pe strada si se f%^$ cu un oligofren spre frica ma-sii ca o sa aiba fix necazurile tineretii ei, ii cade tavanul din casa, frate-su o viziteaza din joi in Paste, despre cumnata-sa crede ca a lucrat-o toata viata si a si tapat-o de banii cuveniti din mostenire. Vedeti cat de multe se pun in carca unui singur personaj. Ma mir naiba ca nu ii cade o caramida in cap cand iese pe strada la ce noroc are sarmana asta in viata. Asta e premiza dezvoltarii dramatice a personajului la tiparnita Leigh.

Nici celelalte personaje feminine din jurul ei n-o duc mai bine.
Fiica parasita ce isi cauta mama naturala traieste singura, are job onorabil dar n-are boyfriend, petrece weekendurile in solitudine, tocmai ce i-a murit de doua luni mama adoptiva, deci e singura pe lume.
Despre fiica crescuta de una singura de personajul principal mi-e cam si rusine sa ma incumet la o descriere: maturatoare pe strada, urata cu spume, nevrotica pana in panzele albe, extrem de enervanta si nerecunoscatoare. Rebel fara cauza, in zona pacatelor tineretii.
Cumnata e o femeie ce pozeaza in fata societatii in sotia perfecta intr-o relatie armonioasa (uitati-va la stilul ei vestimentar vs cumnata-sa muncitoare) si care ascunde drama de a nu putea sa aiba copii.
Mai avem in film o scena (pe care o gasesc absolut gratuita, enervanta si dezgustatoare) in care o femeie e pozata desfigurata dupa un accident de masina in care a plonjat prin parbriz.

Ceea ce ma duce la concluzia dupa ce am scris toate astea ca acest Mike Leigh e unul dintre cei mai sadici creatori de personaje feminine. Ca sa scoata umanitatea din ele, le stoarce fiecare picatura de masochism posibila. Daca cineva inainte zicea ca e Cassavetes misogin (femeia ca obiect secundar, ca "pizda" de decor pentru construirea unor personaje macho sau caricaturi de macho), Leigh pune femeia in centru, ca sa ii toarne toate nenorocirile in cap
Avem de-a face cu "misoginism" Cassavetes vs "masochism" Leigh.
Sincer, nu stiu care varianta e mai putin suparatoare, sa zica fetele/femeile

Mi-a mai placut la filmul asta muzica de pe fundal care insoteste o buna parte din film povestea, mi s-a parut bine aleasa, elegiaca, melancolica, trista, cam ca sufletele personajelor (feminine in majoritatea cazurilor).

Un film cu multe plusuri, dar si cu minusurile mentionate, cu care puteti fi de acord sau nu. Categoric Cassavetes si Hou mi-au placut mai mult runda asta.

[anaemona]

Poate nu e cazul aici, dar dintre toate filmele lui Leigh cel mai mult m-a deceptionat Another Year. Parca a fost reclama sponsorizata de nu's ce casa matrimoniala la Senior couple of the year - you can be like them too. Singura care a tinut, din punctul meu de vedere, filmul in spate si pe o linie de plutire a fost Lesley Manville (please God, please, please make me look like her when I'll be 50+ ), acest personaj feminin, care e atit de nenorocita si lipsita de noroc. Ce m-a mai deranjat e scena din final, care probabil ca e cea mai lipsita de optimism scena pe care am vazut-o la Leigh. Mi-a tras o palma destul de zdravana Leigh cu scena aia, dar n-am resentimente, pina la proba contrarie, pina vad ca a luat-o complet pe un alt drum, pe care eu nu-l voi mai urma.

[Federico]

Mai, referitor la Husbands, eu n-am vrut sa atac filmul prea tare din teama ca as ofensa simpatizantii, dar cand aud termeni ca genial si tur de forta in privinta actingului, ma simt intaratat si mi-e greu sa m-abtin. Mie jocul, nu ca nu mi s-a parut sclipitor, dar mi s-a parut chiar slab si at times embarrassing. Mi s-a parut ca oamenii aia vorbesc mai mult decat ar dicta-o naturalul. Am recunoscut imediat situatiile din viata reala (prin care am trecut si io) cand oamenii pusi intr-o imprejurare inconfortabila si stanjenitoare, simt nevoia sa toace ca o morisca vrute si nevrute triviale si fara sens, doar pt ca tacerea li s-ar parea de 1000 de ori mai jenanta. Nu zic ca actorii lui Cassavetes ar fi fost jenati de camera… doar de presiunea sarcinii de a lucra pe baza de improvizare. Alte argumente obiective in afara de verbiozitatea superfluua nu cred ca am, dar mentionez exemple de scene care mi-au displacut cel mai mult si mi s-au parut cele mai false: intoarcerea de la inmormantare cu cei trei asezati pe bancheta din spate a taxiului si cu Cassavetes la mijloc obligat sa suporte in acelasi timp peroratiile amicilor sai; la "orgia" de un pic mai tarziu: unul din ei bate cu paharul sau cu pumnul in masa si altul zice I agrree! .De vreo 4 (patru) ori! Imediat dupa asta: harry-you-re-a-phoney-scene; I’m phoney?! I’m a phoney?! Nobody calls me a phoney!! Mi-aduce aminte de o scena asemanatoare in care artificialitatea te face sa vrei inchizi ochii de jena, din The Departed: in partea a doua filmului, Damon si Whalberg se bumbacesc un pic dupa moartea lui Sheen, iar la scurt timp dupa asta incepe unul:
Colin Sullivan: [pointing to Dignam] He has fucking information in a locked file, as did Captain Queenan. I need access to those files.
Dignam: Hey, I forgot the password, but if you'd like to come down to the garage with me, I'd be happy to give it to you.
Colin Sullivan: [pushing towards Dignam] That's a fucking lie.
Dignam: [pushing towards Colin] Nobody calls me a liar!
Yuck!
Scena cu scandalul domestic cu I’ll kIll her! I’ll kill her! I’kill her! So lame and predictable... Scena cu cea mai infricosatoare persoana de sex feminin pe care am vazut-o vreodata: toata taraganarea aia cu Take your hand off my hand. You’re not going take your hand off may hand? WTF!! De ce nu si-a substras-o pur si simplu si sa plece, sau sa-i dea si un peste bot?! Et caetera. Imi cer scuze inco o data daca jignesc pe cineva. Credeti-ma ca asta-i ultimul lucru pe care-l vreau. Doar to get it off my chest.

Dar si aici regizorul pare ca toarna asupra personajului feminin central al povestii toate necazurile din lume. Cu galeata, fara mila, ca sa creeze compasiune. Sa duca bai nene, ca-i femeie. O lucratoare la fabrica ce a ramas insarcinata la 15 ani si si-a abandonat copilul despre care n-a mai stiut niciodata nimic, a facut un al doilea copil pe care l-a crescut singura, fie-sa pe care a crescut-o n-o suporta, fie-sa pe care a crescut-o e o maturatoare pe strada si se f%^$ cu un oligofren spre frica ma-sii ca o sa aiba fix necazurile tineretii ei, ii cade tavanul din casa, frate-su o viziteaza din joi in Paste, despre cumnata-sa crede ca a lucrat-o toata viata si a si tapat-o de banii cuveniti din mostenire. Vedeti cat de multe se pun in carca unui singur personaj. Ma mir naiba ca nu ii cade o caramida in cap cand iese pe strada la ce noroc are sarmana asta in viata. Asta e premiza dezvoltarii dramatice a personajului la tiparnita Leigh.

In primul rand vreau sa te felicit ca poti sa faci spontan observatii atat de... de ansamblu, ca poti sa privesti filmul de la inaltimea asta (bird's eye view ) . Eu deocamdata inca sunt categoria de care vorbea als la un moment dat, in review-ul la Zodiac (god, cum imi doresc sa nu fi citit niciodata chestia aia; ma bantuie de fiecare data cand incerc sa incropesc si eu un comment ) Cei cărora le-a plăcut filmul vorbesc despre "cancer informaţional", "deconstrucţia thriller-ului" şi alte blablauri (oare chiar e nevoie să filmezi toate astea? Nu; e preferabil să scrii o carte!). Alţii, mai slabi de doxă, laudă - bătrîneşte - "mizanscena", "jocul actorilor", "imaginea". Ok-ok, toate sînt mişto. Dar, hello, cine se aştepta de la un film american - si-ncă unul de David Fincher! - să o dea în bară la aceste categorii!? Problema e că scenariul iroseşte toate lucrurile bune dintr-o profund greşită idee despre ce ar trebui să fie un film. Sau o poveste de pus pe ecran. Povestea din Zodiac nu era de pus pe ecran (poate, într-un documentar). Dacă eşti american, şi deci cunoşti faptele (reale, cum spuneam), nu mai există niciun suspans. Dacă nu eşti (cazul nostru), tot nu există suspans! De ce? Pentru că dl Fincher, habar n-am de ce, a decis să-şi dea foc la valize făcînd un fel de Se7en pentru sociologi... Poate că ei, într-adevăr, pot găsi lucruri interesante în Zodiac. Sociologi din toate ţările, uniţi-vă! Filmul lui Fincher vă aşteaptă în săli... Pentru toţi ceilalţi, e o groaznică pierdere de timp.
http://agenda.liternet.ro/articol/48...gi-Zodiac.html

Acum, revenind la ce zici tu... eu ultima oara cand am verificat faptul ca oamenii au probleme e motivul principal pt care se intampla un film. Inteleg unde bati tu - la exagerare ("melodramatismul bulimic" de care vorbea Gorzo in cronica la Biutiful) dar mie nu mi s-a parut sa fie cazul aici, la Leigh. Nici magnidudinea nici numarul si nici modul de injghebare a napastelor de pe capul personajelor nu mi s-a parut unul de genul mai sus mentionat. "o femeie lucratoare la fabrica" - de-aici izvorasc natural cam toate celelalte. De-aia isi castiga painea in conditiile astea, pt ca era genul de fata care ramane gravida la 15 ani. De-aia are fiica pe care o are, pt ca e vaduvita nu numai de barbat, dar si de o forma decenta de educatie. Fiica nu degeaba umbla cu oligofrenul ala. Se merita unul pe altul. Ce, vroiai sa agatze un absolvent de Oxford?! Cat despre Hortense: e complet gresit, zic eu, sa bagi decesul parintilor sai in categoria asta. Chiar daca e adevarat ca Leigh chiar are MO-ul (modus opperandi, ca sa citez din Lynch ) de care-l acuzi, inmormantare sigur nu e de natura asta. Faptul ca ea ramane fara parinti e piatra unghiulara a povestii, asta declanseaza si face posibil restul. Parerea mea.

[varu]

Chiar daca e adevarat ca Leigh chiar are MO-ul (modus opperandi, ca sa citez din Lynch ) de care-l acuzi, inmormantare sigur nu e de natura asta. Faptul ca ea ramane fara parinti e piatra
unghiulara a povestii, asta declanseaza si face posibil restul. Parerea mea.

Aici ai dreptate, asa e.

[Windom]

Meretz mah, ca Zodiac e un film bun. Si ceea ce e de laudat e tocmai faptul ca Fincher reuseste ceea ce parea (aproape) imposibil, sa creeze un thriller ce te tine cu sufletul la gura pina la final, dintr-un material care, intr-adevar, parea sa ofere putine oportunitati. Scuze de off...