The Tree of Life - Pomul vietii (2011)

[Federico]

Fericiti cei ce aleg "calea de mijloc"

Nuuuu, nuuu... esti in eroare!
Astia-s laodiceenii, caldiceiii - iar de ei e cel mai rau!
Pt ca conform sacroissantelor si incontestabileor scripturi cu a caror cunostinta ne-a invrednicit atottziitorul, astia - pardon my french! - au belit-o!!

La pomul laudat sa nu te duci cu sacul ci cu toporul.

Cool!!
Iti apartine expresia?


LE: Am inceput o pagina noua, cu un offtopic. Bleah!

[Liviu-]

Am avut rabdare si mi-am zis sa-l vad totusi la cinema . Si cu Melancholia sau Drive o sa fac la fel

Cum de nu vazusi pe alea doua pana acum? Sau nu intri deloc in cinemaul de mall? La Melancholia cred ca o poti face cu incredere, eu am fost in prima zi si era putina lume dintre care doar vreo 2-3 mestecau porumb, dar o faceau decent. Cred ca-i destul de sigur si la Drive acum.

Am fost ieri pe la Studio si cica nu vand bilete la ToL pana inainte de spectacol (30 min - 1 ora inainte). Poate fac ca la NCRR cand am ajuns cu o ora inainte si cica nu mai erau ca au inceput sa se vanda cu nu stiu cate zile inainte (desi anuntasera initial acelasi lucru). Parca vad ca o patesc iar...

Legat de ToL, nu eram fan Malick, dar imediat ce am vazut trailer-ul a fost primul pe lista de filme pe care vroiam sa le vad.

[bremen1980]

Nu le-am vazut pentru ca am un prieten (mare cinefil ) care ma tot abureste ca merge cu mine la cinema sa le vedem impreuna .Insa cind am fost eu liber a fost el la serviciu si invers .

Federico expresia nu stiu daca-mi apartine .In postmodernismul asta ciupim de peste tot ,bricolam si scoatem o ''chestie'' . Ma trezesc ca stiu tot felul de prostii despre domenii care nu ma privesc ( despre Botezatu ,Monica Columbeanu , Patruleasa ) si ma intreb cum de am aflat de ele .Un titlu de ziar citit pe furis in metrou ,30 de secunde pe Antena 3 ,etc . si gata ti-ai umplut capul de timpenii.

[Liviu-]

Am fost ieri la Studio. M-am convins ca publicul de arta nu e foarte diferit de cel de multiplex. La intrarea lumea se imbulzea ca la galuste gratis sau icoanele facatoare de minuni, toata lumea intra in mica incapere in care se vand bilete, desi usa nu era inca deschisa. Ecranul e foarte mic, poate jumatate din cel de multiplex, sunetul e foarte prost, iar subtitrarea a fost execrabila (nu ca aveam nevoie, dar imi distragea atentia). Cine a facut-o traducea in plus chestii care nu se auzeau, iar alea care se auzeau le traducea gresit uneori. Sa nu mai zic de faptul ca uneori era decalata, iar la inceput nici n-a mers. Pentru cei care nu stiu engleza probabil n-a fost o experienta prea placuta, desi filmul asta vorbeste prin imagini mai mult decat prin dialog. Era sa uit, am fost si la Arirang si am avut acelasi scaun cu o alta persoana asa ca a trebuit sa-mi caut scaun liber foarte in fata (nu m-a deranjat), iar un alt tip a facut un mare scandal pentru aparent acelasi motiv, pentru ca era trimis de pe un scaun pe altul. Geniala organizare... Ok, dupa ce am zis aceste doua cuvinte mi-am amintit de inca o chestie. Am fost marti dupa-amiaza sa cumpar bilete la ToL si mi s-a zis ca se vand doar inainte cu 30 min -1 ora inainte de film. Sun vineri seara la cinema ca sa intreb pentru siguranta la ce ora se vand biletele sambata si aflu ca de fapt au mai ramas doar 13. Acelasi lucru l-am patit si cand a fost dat la NCRR, iar eu, in naivitatea mea, am zis ca nu se poate intampla acelasi lucru de doua ori, la acelasi film, in decurs de doar doua luni si la cinematografe de "arta". Macar de data asta am prins bilete pentru ca i-am zis tipei sa-mi pastreze si m-am urcat imediat in metrou cu directia Piata Romana. Penibil de-a dreptul...

Filmul a fost destul de misto pe un ecran mai mare, mai mult de jumatate din film aveam ochii umezi datorita frumusetii de pe ecran si a celei sonore. Despre film am tot zis mai in alte mesaje, vroiam sa zic ca am stat si la o parte din dezbaterea de dupa film. Doar la o parte pentru ca bateau in asa hal campii incat n-am rezistat mult peste jumatate de ora. Dupa o mare perioada de timp in care s-a vorbit despre asemnarea intre cinema si psihanaliza s-a trecut si la film. Prima parere a fost cea a lui Ujica care a spus ca a vazut doua filme, ca imaginile din spatiu n-au nicio legatura cu cele de pe pamant, ca "Malick nu s-a uitat niciodata pe Discovery?!" (citat aprox) Iar apoi ca imaginile din spatiu sunt amatoricesc montate. Cum a ajuns la concluzia asta? Pentru ca nu au continuitate, pentru ca sare de la un moment al creatiei/evolutiei la altul. Imi pare rau ca nu se puteau pune intrebari atunci, pentru ca as fi vrut sa stiu cum ar fi redat el o perioada de miliarde de ani astfel incat sa-i dea continuitate. Si cred ca am sa rad sanatos cand filmul o sa castige Oscar-ul pentru montaj sau macar o sa primeasca nominalizare. Cat am stat Anca Gradinariu mi s-a parut cea mai ok, ea a prins si asemanarea cu Oglinda si a parut sa intelegea mai bine filmul. Observatia ei negativa s-a referit la final, care i s-a parut cam kitchos. Mi se pare o observatie mult mai pertinenta decat cea a lui Ujica, si, desi personal nu-i impartasesc parerea, inteleg cum cineva ar putea avea impresia asta. In cele din urma am plecat pentru ca incepuse sa se abereze iar dupa parerea ei. Eu asteptam sa se discute putin despre modul in care a fost filmat, despe frumusetea filmului (ai in fata, oricat de subiectiv ai fi, minim unul din cele mai frumoase filme ale ultimilor ani ... eu zic ca mai mult), despre modul in care Soarele ilumina aproape toate cadrele filmului si alte lucruri care-i confera unicitatea filmului de fata. Poate s-a discutat dupa ce am plecat, dar nu cred ca pot fi invinovatit dupa ce prostii a trebuit sa ascult in prima parte.

[anaemona]

De asemenea, aproape de finalul filmului este prezentata concluzia mamei: “The Only way to be happy is to love. Unless you love, your life will flash by.”.

Am vrut sa vad filmul la cinema, il asteptam si eu la fel ca altii, dar soarta a facut sa nu pot merge cind a aparut si deja in satul meu nu mai ruleaza, nici el nici Melancholia Asa ca m-am hotarit sa-l vad aseara in conditii inferioare marelui ecran, pentru ca oricum nu stiu daca o sa pot sta cu ochii pe toate evenimentele din zona ca sa-l vinez cu alte ocazii. In general n-am asteptari sau dezamagiri de la filme, dar de filmul asta citesc de mai bine de jumate de an, in general numai de bine si as fi vrut sa am o revelatie, asa cum am inteles ca au avut altii. Sa n-o mai lungesc. Filmul nu m-a impresionat. Sint imagini frumoase, muzica frumoasa si cam atit. Scria Liviu de Odiseea, ca acolo era o frumusete cerebrala pe cind filmul lui Malick emotioneaza. Mie mi s-a intimplat exact pe dos. Odiseea m-a emotionat, e-adevarat ca ultima oara am vazut-o acum mai bine de 20 de ani, pe cind filmul lui Malick mi se pare o insiruire de imagini fara substanta. Pentru asta nu pot sa-l iert, pentru ca un artist total e in primul rind sincer si eu nu vad sinceritate in imaginile lui. Mai degraba vad ca el s-a conformat la ceea ce se cere, adica oamenii au nevoie de un anumit fel de emotie si el a fabricat-o. Ca o paranteza, scuze, dar scenele cu dinozaurii mi s-au parut de-a dreptul penibile, dar as fi trecut cu vederea peste orice daca gaseam simburele de la care s-a nascut acest film si din pacate mie nu mi s-a dezvaluit.

Am lasat din ce a scris Liviu ce m-a intrigat cel mai tare. M-a intrigat pina la cer acea concluzie a mamei. O concluzie vine pe baza unor experiente, emotii si mie mi s-a parut extrem de falsa in context. Nimic prezentat anterior nu a pus baza acelei declamatii; as fi vrut sa simt iubirea mamei pentru copii, pentru sot, pentru Dumnezeu? dar nu am simtit nimic, imaginile au fost frumoase, oarecum emotionante luate una cite una fara a reusi sa dea viata unui intreg. Filmul Signs of life al lui Herzog mi se pare mult mai onest si mi se pare a avea cu mult mai multa viata in el decit filmul lui Malick.

Am cunoscut, fata in fata, 2 persoane care ar fi putut sa-mi spuna cuvintele de mai sus si nu le-as fi intrebat nimic altceva, as fi simtit exact substratul lor. Amindoua emanau iubire prin toti porii si amindoua erau femei singure, trecute de 50 de ani. Daca Malick ar fi reusit sa ma faca sa simt macar a zecea parte din ce am simtit in prezenta femeilor astora as fi zis ca filmul e genial.

As vrea sa-mi explice cineva ce baza are concluzia asta a mamei. Nu sint o persoana nihilista si o sa incerc sa-l revad, sper pe marele ecran, am pornit cu inima cit se poate de deschisa in intimpinarea filmului asta, dar, poate e trist pentru mine, nu a reusit sa ma emotioneze.

[Mercutio]

....as fi vrut sa simt iubirea mamei pentru copii, pentru sot...
...o sa incerc sa-l revad, sper pe marele ecran, am pornit cu inima cit se poate de deschisa in intimpinarea filmului asta, dar, poate e trist pentru mine, nu a reusit sa ma emotioneze.

Iarasi am impresia ca am vizionat alt film. Doar la trailer daca te uiti vei vedea cateva imagini de care filmul este plin: mama imbratisandu-si copiii, sotul, sau pe toti impreuna, mama jucandu-se cu copiii, stropindu=se cu apa, dandu-se in scranciob alaturi de ei... Ce pot transmite imaginile acestea? Apoi actrita e atat de bine aleasa, cu o infatisare si o privire atat blande, visatoare, ca ai impresia ca iubeste pe toata lumea nu doar pe ai ei. Pe un alt topic cineva spune ca filmul are imagini cliseistice. Dimpotriva, aici nu vedem asa cum se poate vedea intr-un film american de duzina cum mama le spune copiilor sau sotului in mod banal de nu stiu cate ori "I love you". Dragostea e transmisa altfel aici. As fi vrut sa spun mai multe despre filmul asta, dar ma descurajeaza modul total diferit in care se percepe. E un film confidential, asta e, nu vorbeste tuturor. Oricum cred ca trebuie vazut macar de doua ori. Uite, si Christopher Nolan spune ca nu deloc evident filmul.
http://www.youtube.com/watch?v=UVUXDn6hCY4

[anaemona]

Nu cred ca am vazut alt film, cred ca am vazut filme diferite, cu alti ochi, inainte de filmul asta.

Tot ce-ai scris tu ca pozitiv de fapt pe mine ma face sa fiu mai circumspecta in a-i acorda valoarea pe care mi-o scoate in fata, parca ma impunge cu ea regizorul. Iubirea, in general, nu sta in scene ca alea. N-am cerut declaratii de dragoste, am cerut ceva personal, ceva ce n-am vazut si n-am simtit. Poti sa vezi profesori si educatori jucindu-se si avind acealeasi gesturi ca ale mamei, ii iubesc oare ei pe toti copiii din scoala, ii iubesc ei ca pe copiii lor? In fine, perceptia asta e foarte personala, simti sau nu simti ca ceva e adevarat, nu exista cale de mijloc.

Pentru ca mi-am amintit in seara asta, ceva mai devreme, de Cassavetes si A woman under the influence, m-a socat sa-mi dau seama ce rol a facut Gena Rowlands acolo. Scenele cu copiii, tot 3 erau la numar, se poate spune ca erau asemanatoare cu ToL, se alergau prin curte, in casa, in plus ii astepta sa vina de la scoala, wow ce scena a fost aia, in care arata si se comporta ca o nebuna. Ei bine, da, era nebuna, nebuna de dragoste pentru copiii ei. Am simtit ca-i iubeste, am simtit ca si tatal lor ii iubeste. Nu pot explica, sau pot, dar mi se pare fara rost sa iau la disecat diverse scene, se transmitea iubirea adevarata in niste scene absolut banale, pina la triviale. Aia e sinceritatea regizorului, asa cum il apreciez si pe Leigh. Nu ma intereseaza scene de vis cu personajele plutind in aer, chiar daca sint cele mai frumoase imagini vazute de mine vreodata. Daca imaginile alea sint golite de sentimente pot foarte bine sa fie ilustrate cu flori de cimp. Eu vreau sa traiesc impreuna cu personajele alea si sa simt odata cu ele.

[Federico]

Am lasat din ce a scris Liviu ce m-a intrigat cel mai tare. M-a intrigat pina la cer acea concluzie a mamei. O concluzie vine pe baza unor experiente, emotii si mie mi s-a parut extrem de falsa in context. Nimic prezentat anterior nu a pus baza acelei declamatii; as fi vrut sa simt iubirea mamei pentru copii, pentru sot, pentru Dumnezeu? dar nu am simtit nimic, imaginile au fost frumoase, oarecum emotionante luate una cite una fara a reusi sa dea viata unui intreg.

De acord, silogismul lui Malick nu prezinta sustenabilitate stiintifica iar pe de-asupra produsul sau nu a fost supus deloc unui peer-review.
Nu pe bune acum, cred ca dai prea multa importanta unei biete lozinci (cum a facut Windom cu motto-ul) si inevitabil dai la fel de multa importanta prezentei unui context solid care sa o propulseze. Dar daca ar fi totusi sa explic cumva momentul asta, as zice ca se potriveste cu pretentiozitatea de alfa si omega a proiectului lui Malick, iar un citat care in ochii tai are o asemenedea greutate e la locul lui din start. (Dar bine'nteles, cel mai bine pica la final )
In plus la fel cum fiecare pata de culoare din filmul asta si fiecare decibel itit, au rol in primul rand poetic meditativ, muzical and shit like that. La fel ca si citatul, nu tre' sa-l gandesti, nu tre' sa reactionezi la continut... e ca o mantra, lucreaza subliminal. In plus la in plusul precedent: tematica Frumusetii (sustinuta vizula) abordata cu asupra de evidenta e inextricabil legata de te tematica Iubirii; nu exista una fara alta. Prin simpla si devastator de puternica senzatie de frumos pe care ti-o inspira filmul (vizual) orice are legatura cu iubirea se potriveste manusa. Cassavetes, ca-l pomenesti, iti transmite asta "argumentat" , mai cerebral, punand personajele la munca... Malick o face mai poetic, mai muzical; "mesajul" sau nu e palpabil logic, ci contemplativ. But anyway, ia non-sequitur-ul asta logic ca pe o licenta poetica/artistica. Zic si eu.

As fi vrut sa spun mai multe despre filmul asta, dar ma descurajeaza modul total diferit in care se percepe

Serios? Eu credeam ca chiar pentru asta suntem aici. Ti-ar placea sa cantam toti in cor ca papagalii? Sunt sigur ca absolut toata lumea ar fi bucuroasa sa-ti asculte parerea despre film. Oricare-ar fi ea.


LE:

. Eu vreau sa traiesc impreuna cu personajele alea si sa simt odata cu ele.

In every single movie? Nu e loc pt ambele genuri?
Inotdeauna tre' sa fie filmul centrat pe actor? Sau pe poveste?

[Pepper]

Filmul asta a fost compus aproape exlusiv din senzatii, povestea in sine fiind aproape inexistenta...la final am simtit nevoia de closure care nu s-a concretizat i like stories, can you blame me?
M-am lasat purtata de valul imaginilor impresionante si bine puse la punct din prima parte si nu m-am simtit coplesita de vreo "predica" religioasa a regizorului, oricare ar fi fost ea 'cause i didn't see it.
Apropo de iubirea mamei, eu am "vazut-o" atat prin mangaierea copiilor ei cat si din privirea ei. 2 imagini m-au lasat fara grai: cea in care bebelusul somnoros sta cu capul pe umarul mamei - stupefiant de adorabila imaginel!!, si cea in care se vede mana mamei mangaind crestetul fiului ei - pt o clipa am fost chiar invidioasa pe aceasta iubire sincera materna. Am ramas fara grai deoarece regizorul a reusit sa-mi duca simturile in alte dimensiuni cum alti regizori n-au putut face acest lucru. Emotional, m-am implicat cu mare usurinta pe parcursul filmului, poate si pt ca am fost in the right mood.
Cred ca regizorul a prezentat cu succes familia obisnuita a anilor '50 in care tatal munceste pt a-si sustine sotia si cei 3 copii; mama fiind casnica statea cel mai mult cu copiii si mi s-a parut normal ca legatura dintre ei sa fi fost atat de puternica, acest lucru se vede atat din imaginile in care acestia se joaca impreuna cat si din momentele in care copiii cauta refugiu in bratele mamei.
Mi-ar fi placut sa vad exploatata mai mult relatia dintre cei 2 soti care oricum parea rece, iar iubirea lor era canalizata exclusiv asupra copiilor; din moment ce povestea este prezentata din perspectiva fiului cel mare poate este de inteles...nush

[aniela07]

Si eu am vazut ToL tot la filmele de la Cannes. Dar problema biletelor mi-am pus-o abia la 1 fara 5 minute in ziua filmului cand am vazut afisul de la casa. Asa ca m-am postat langa usa, ca o adevarata lady ce sunt, si am facut puppy eyes pana cand s-a milostivit cineva de mine si mi-a dat un bilet. Urata organizare. Si m-am enervat ca celalalt ToL de la 11 noaptea e numai pe baza de invitatie ! Foarte urat !

Filmul nu mi-a placut. Nu mi-a placut cum a fost realizat, ideea mi s-a parut foarte buna. Suntem cu totii in cautarea unui paradis pierdut, ne este greu sa ne impacam cu o conditie imperfecta, marcata de neputinte, esecuri, nedreptati. Copilaria construita pe modelul complexului lui Oedip unde imaginea paradoxala a tatalui, in acelasi timp plin de dragoste (ca si parinte) si insensibil, cu puterea de a pedepsi, este o miniatura a divinitatii, a unui Tata atotcreator, dar care starneste aceleasi neintelegeri atunci cand vine vorba de a pedepsi (pedepsele sunt lipsite de sens, nedrepte –cum e cazul mortii unuia dintre frati). Disperarea existentiala a unui baiat care se lupta cu intelegerea propriilor simtaminte (el este cel mai important, pe primul loc, el merita tot –chiar si dragostea mamei, pe care refuza sa o imparta cu un tata care ii stirbeste mereu suprematia si fata de care nu poate decat sa se revolte), cu iesiri violente marunte, inexplicabile, dar totusi dureroase.
Din modul de realizare a filmului, mi-a placut naturaletea luminii folosite si modul in care au fost filmate multe scene, din perspectiva unei fiinte nevazute care pluteste deasupra tuturor, ca un fel de inger. Si toata poveste se desfasoara in ritmul un « stream of consciousness » ca la Faulkner si Joyce, asa ca nu am putut sa fiu complet negativista in legatura cu filmul (desi nu ar trebui sa ma las asa usor cand e vorba de santaje emotionale).

Daaaar, scenele « creatiei » au fost dezamagitoare pentru mine. Compozitia mi s-a parut complet nespectaculoasa –Big Bang-ul era o balta de un rosu intens, niste spirocheti aurii se balaceau intr-o magma galben-fosforecent, apareau si niste meduze de inotau pe-acolo, dinozaurii de desene animate de o compasiune care-ti inmuia inima (« grace »)… nimic din toate acestea nu a fost pe gustul meu. In concordanta cu imaginea unui Tata-Dumnezeu fascinant, dar de neinteles, m-as fi asteptat la o creatie a universului cu imagini mai deranjante, cu un amestec din acea combinate de « nature-grace » pe care se construiesc relatiile dintre personaje si realitate. Asa, am avut parte de o tentativa de « nature » cu o turma de rechini-ciocan care, pe mine, nu m-au impresionat absolut deloc. Eu sunt convinsa ca a fost mult mai urata crearea universului, cu tot felul de ciudatenii si monstruleti (de ex. genul meu de creare de univers e cel din videoclipul Right Here, Right Now). Imaginile Big Bang-ului nu ar trebui sa semene cu zeci de mii de alte imagini la care toata lumea da like pe FB si si le pune ca wall paper.
Iar uneori simbolismul mi se pare foarte simplist. De exemplu, Sean Penn care este intr-un desert emotional in mediul rece si neprimitor al zgarie-norilor apare deodata intr-un desert propriu-zis. As fi preferat ceva mai subtil decat plasarea lui intre niste stanci rosietice intr-un canion la care toata lumea ramane cu gura cascata, vai ce frumos e !

[hellsteed]

http://ebiri.blogspot.com/2011/10/gr...g-malicks.html

[Chambord]

Total review-ul anielei cel putin secventele cu puppy eyes si monstruleti sunt irezistibile

[BenPC]

Cu riscul de a fi calcat in picioare de pantofi cu toc sau de a-mi lua posete in cap mi-ar placea sa vad o fata .. una doar .. sau un tanar / adolescent sub 17-18 ani care sa aprecieze in totalitate filmul.

Spun asta pt ca din 4 domnisoare/doamne care au postat aici, daca am numarat bine, toate considera ToL un film over hyped, simplist ca story, pompos ca imagini sau chiar propaganda religioasa. Iar un numar dublu de barbati (nu am verificat dar cred ca toti au peste 20-22 de ani) gasesc ToL un film fantastic.

De ce zic de femei si adolescenti .. The Tree of Life este un film facut de un barbat (Malik) care, desi nu e confirmat, vorbeste in filmul acesta, la un nivel foarte intim, de propria copilarie, el fiind copil in anii redati in film, dar pt ca Malik este si un regizor ambitios duce lucrurile mult mai departe chiar pana la crearea universului. Asta ar explica alienare publicului feminin .. repet, nu e nevoie sa aruncati cu rosii si oua stricate, este doar o observatie Iar cu adolescentii chiar si baieti nu cred ca pot sa aiba acea senzatie de nostalgie fata de copilarie pt ca sunt prea tineri pt un astfel de sentiment.

Sunt filme care pot sa-ti trezeasca un sentiment de nostalgie fata de copilarie dar sunt departe nivelul de intenstiate dat de ToL care din punctul asta de vedere este incredibil .. cu adevarat ceva nou in lumea filmului. Nou si cu toate acestea foarte familiar .. cum poate ceva atat de intim si personal (pt Malik) sa fie in acelasi timp atat de universal.

[omudindulap]

Spun asta pt ca din 4 domnisoare/doamne care au postat aici, daca am numarat bine, toate considera ToL un film over hyped, simplist ca story, pompos ca imagini sau chiar propaganda religioasa. Iar un numar dublu de barbati (nu am verificat dar cred ca toti au peste 20-22 de ani) gasesc ToL un film fantastic.

Hmm, pai chiar e simplist ca story (familia tipica a anilor 50 si problemele/conflictele inerente, nimic din ce n-am vazut), pompos ca imagini (asta spus la fel de simplist, caci filmul e mult mai complex). Cred ca toti cei care au comentat pe aici au ajuns la aceasta concluzie, si anume ca avem de a face cu o simfonie vizuala (nu stiu unde am citit chestia asta, dar suna bine), dar filmul schioapata putin prin modul in care este construita si redata povestea; mi-ar fi placut ca Malick sa-i acorde o mai mare atentie si poate ca filmul ar fi fost perfect. In schimb, personajele sunt bine construite, le simtim trairile.
Cat despre nostalgie, nici vorba, si asta pentru ca a noastra/a mea copilarie a aratat altfel. Nostalgie i-a provocat lui Ebert, care a trait acele vremuri.

[Federico]

Nu confundati simplismul cu simplitatea.

[Liviu-]

Cat despre nostalgie, nici vorba, si asta pentru ca a noastra/a mea copilarie a aratat altfel. Nostalgie i-a provocat lui Ebert, care a trait acele vremuri.

Cred ca e o afirmatie hazardata. Eu, de exemplu, chiar am insistat in primul mesaj din topic pe nostalgia provocata, si asta la varsta de doar... de acum 22 de ani. Uite ce a zis Anca Gradinariu: "Eu am avut o copilarie idilica, desi s-a desfasurat intre betoane, si, desi n-am avut nicio experienta comuna cu Malick, am rezonat la film. E ceva arhetipal în el.” Eu am copilarit si intre blocuri si in mijlocul naturii, iar filmul lui Malick, la fel ca si Oglinda, mi-a adus aminte mai ales de perioada din mijlocul naturii.

[omudindulap]

Eu nu am avut niciun fel de tresarire de acest gen, nereusind sa ma identific cu nimic din acel peisaj, nu am gasit nimic care sa declanseze emotii de genul carora zici tu. Nu am fost pe acea unda, probabil.

[Windom]

Da, si mie mi-a trezit nostalgii, nu trebuie neaparat sa fi trait in perioada aia, filmul e de o asemenea universalitate (sic!) incit are cite ceva pentru fiecare. Automat, cind i-am vazut pe frati zbenguindu-se prin iarba, mintea mi-a zburat la propria copilarie. Si nici macar n-am frati.

[bremen1980]

S-au chinuit astia in ultima suta de ani sa ne scoata arhetipili din cap dar tot n-au reusit . Ce existentialism ,ce ''existenta precede esenta'' ,noi vrem arhetipuri ,paterrnuri ,modele ,rondele: v-ati ascunselea ,gemul bunicii ,cheia de git ,pocnitorile cu carbid ,Mos Gerila (Craciun ) mirosind a trascau .Asta e omu'-nu se poate desprinde de istorie ,nu poate construi de la zero.
By the way inca nu am apucat sa vad filmul.

[aniela07]

Singurul sentiment de nostalgie l-am avut atunci cand topaiau pustii in DDT. Era panaceu veterinar DDT-ul ala in copilaria mea.