Mar Adentro

[Ambra Blu]

am zis eu ca e o capodopera. lasa reflexele 'zeflemistice' si cele de mare protector paternal si mai citeste ce am scris.

Lol, baga berea aia la rece si n-o mai agita pe aici, ca fisiie. La cit se ridica consumatia de pina acuma? Ideea e ca nu criticam deloc ce ai scris tu, din simplul motiv ca ultimele posturi ai fost preocupat sa ii demontezi lui BeNnY cuiele din tricicleta.

[nume]

Intr-adevar, laudele tale sunt un veritabil punct de reper in randul comunitati cinefile :w00t:

Lol, baga berea aia la rece si n-o mai agita pe aici, ca fisiie. La cit se ridica consumatia de pina acuma? Ideea e ca nu criticam deloc ce ai scris tu, din simplul motiv ca ultimele posturi ai fost preocupat sa ii demontezi lui BeNnY cuiele din tricicleta.:

Ce porcaiala pe topicul asta. Tre' sa vad si eu filmul.
Benny nu prea moderezi, te-a luat valul.

[Mala Portugal]

[quote="notorious"
tu tot fatuca venita de la bal mascat ramai ![/quote]
Atata timp cat stiu ca tu esti individul care priveste peste gard la balul mascat, it's fine by me.
Love my vanity fair and most of all, love u're not there
(nu, n-am vazut filmul)

[herbert]

wow, ce altercatie cu imaginatie exploziva..., care implica atatea personalitati ale forumului.
continuati, ca-i interesant... se vede treaba ca s-a rascolit "marea dinlauntru".
in tabloul de familie zugravit aici nu vad insa nici un tetraplegic (Ramonul din film), toti sunt vigurosi si dinamici:
- Ambra se pisha de sus si spune ca acush explica el cum stau lucrurile, numai sa nu se plictiseasca...
- BeNnY schimba tricicleta pe bicicleta si-l ofenseaza pe notorious...
- notorious vrea sa-i dea un sut, dar mai mult e deranjat de ironiile Malei Portugal...
- Mala... of, Mala, Mala - milaya moia, cum ar spune Cehov...

[notorious]

- notorious vrea sa-i dea un sut, dar mai mult e deranjat de ironiile Malei Portugal...

sa mor io daca n-o bat pe femeia asta !... :lol:

pfffff ! ca 'nu conteaza laudele mele'. da, am uitat ca pt tine nu conteaza decat parerea lui ALS, pe care il :love: pt toate filmele pe care ti le-a dat de mancare iar tu le-ai ingurgitat cu spor, fara sa le mai mesteci, ca o pisicuta credincioasa stapanului ce esti... :sick:

[nume]

ALS, pe care il :love:

Unde?

[BeNnY]

Concluziile s-au tras singure. Pauza de masa.

[BeNnY]

Pauza de masa a luat sfarsit.

[ricutza]

usor tardiv...deja scriam la subiectul meu cand tu il redeschideai pe asta...imi pare rau...cred ca il poti inchide la loc pe asta...

[BeNnY]

Nu, nu mai inchid nimic. Ti-am zis clar ca il voi deschide pe asta, absolut problema ta daca ai pretentia sa reactionez cand pocneste cineva din degete. Ca regula care ma priveste pe mine: cand discutia e hopeless si nimeni nu are nimic de zis in legatura cu filmul inchid topicul. Cand cineva are ceva de spus, e de ajuns un mesaj privat cu "deschide topicul x".

[ricutza]

tocmai am venit de la cinematograf si sunt inca destul de marcata de film. inca am imagini in cap si simt ecourile trairilor personajelor, si aud vag muzica si toate lucrurile astea ma fac sa cred ca filmul este absolut extraordinar...si am ras si-am plans, si am trait, si am murit o data cu personajele...poate ca nu sunt de acord cu tot ce e descris acolo, poate ca nu cred toate replicile, dar timp de 125 de minute cat tine filmul, Amenabar a facut ce-a vrut din mine...nu cred ca a fost vreun moment important din film pe care sa nu-l fi simtit cu adevarat.
Ridicarea lui din apa este atat de bine facuta pe sunet, si sunt asa de bine montate cele 2-3 cadre, incat desi am mai vazut o gramada de chestii similare in care se urmarea un sentiment total opus, in filmul asta mi se punea un gol in stomac de fiecare data cand aparea...dupa ce am vazut-o prima data, la datile urmatoare efectiv imi doream ca personajul sa ramana sub apa...sa nu mai vina ridicarea aia care mi se parea groaznica...stateam si ma gandeam la un film cu un subiect asemanator Invaziile Barbare, din care nu mai stiu absolut nimic (nici macar ce se intampla) si ma gandeam ca nu cred ca pot sa uit vreodata Mar Adentro.
iar la scena cu zborul, pur si simplu este perfecta dupa parerea mea...ideea de a-l face foarte aproape de pamant, cu caderi si ridicari este efectiv geniala...pur si simplu era zborul meu...
fiecare element din filmul asta isi are locul lui si toate se unesc in ceva special...lucrul asta putem spune ca e datorat faptului ca Amenabar s-a ocupat si de scenariu, regie, productie, montaj si coloana sonora...si stau eu si ma intreb de ce la Sergiu Nicolaescu chestia asta e un lucru negativ, iar la Amenabar este perfect? intrebarea este insa usor retorica. oricum, mi-am dat seama ca noi suntem foarte departe de ceea ce inseamna filmele adevarate...nu stiu exact ce ne lipseste si de ce sper insa ca lucrul asta sa se rezolve candva....

[christi]

problema ta daca ai pretentia sa reactionez cand pocneste cineva din degete.

Cursul de nesimtire de la gradinita se pare ca da roade. Devii tot mai bun.

[nume]

Cursul de nesimtire de la gradinita se pare ca da roade. Devii tot mai bun.

Cam asa ceva.

[notorious]

Cursul de nesimtire de la gradinita se pare ca da roade. Devii tot mai bun.

hm, si inca nici nu stii tot. :happy:

[BeNnY]

Ultimele 3 mesaje care vorbesc despre mine in acest topic.

[MinRep]

It's...


Mar adentro

De la inceput am sa zic ca nici acesta nu e filmul pe care il tot astept (adica ala care o sa ma dea peste cap), dar e destul de-aproape...

Filmul impresioneaza din deschidere, cu suprapunerea respiratiei 'eroului' peste sunetul valurilor care se sparg. Apoi, economisind potentialul spectacolului pentru cateva scena impresionante, forta filmului se concentreaza in interpretarea lui Javier Bardem... Nici nu mai stiu ce sa comentez aici.

Evident, scena despre care vorbeste toata lumea si despre care va vorbi toata lumea de acum inainte, este scena zborului. Desi am vazut aceeasi idee sub diferite forme in alte filme, cred ca aici este cel mai reusit "exemplar"... Cum a observat si ricutza, ridicarile si coborarile camerei, inexistenta unui punct de concentrare pana in momentul in care Julia este gasita, peisajul extraordinar si intinderea marii... ce mai! genial! As mai scoate in evidenta mersul Juliei in scena acesta, neafectat de boala de care sufera.

Problematica filmului este una grea si care implica multe dezbateri. Intr-un final, nu cred ca exista un raspuns categoric (eu sunt cam impotriva euthanasiei, btw) si nu mi se pare ca filmul inclina balanta atat de mult incat sa sustina una dintre cele doua variante... Este pur si simplu un film despre un om care doreste sa-si hotarasca singur destinul, sa-si ia fraiele vietii in propriile-i maini. Mi se pare admirabil idealul sau de a muri cu demnitate asa ca ma recunosc manipulat de acest film si ii dau dreptate tipului.


Nota: in imaginea de la televizor, cand Rosa se uita si il vede prima data... mi se pare mie sau se vrea o repetare a acelui celebru raccourci din "Isus mort" de Mantegna? (v. si "Solaris"-ul lui Tarkovski, "Intoarcerea"...)



P.S.: musica - Alejandro Amenabar... Respect!

[Cinemania]

Un film excelent, un joc superb reusit de Bardem, un Amenabar dezlantuit.

Ce nu este Mar Adentro? Nu este un film despre eutanasiere. Punct.
Ce este Mar Adentro? Este despre viata lui Ramon de la inceput pana la sfarsit.

Cine este Ramon? Cineva care a iubit viata. Dar viata isi pierde orice valoare din momentul in care Ramon nu mai este liber, din momentul in care este incapabil sa strabata acei 2 metri. Ramon este un om capabil sa iubeasca. Dar iubirea noastra se raporteaza mereu la ce putem oferi si la ce ne trebuie din jur. Iubirea lui Ramon a murit incet, incet.

Ramon a iubit marea si femeile, a iubit viata, libertatea. Este un aventurier pentru care singura aventura posibila a ramas
MOARTEA. Pentru ea trebuie sa se lupte cu cei din jur. Este o lupta
rezultata din modul diferit de a privi viata si moartea, din modul diferit de a iubi al fiecaruia. Este exact ce a vrut Amenabar sa faca. Nu este prima oara cand copilul teribil al Spaniei is pune problema insemnatatii vietii si a mortii.

Toti ne gandim la moarte, la acel final pe care ni-l dorim (nu-i asa?)
cat mai indepartat, asta numai pentru a putea face in viata tot ce
ne-am propus. Dar daca posibilitatile se reduc drastic? Mai vrei sa
mori cat mai tarziu? Daca nu mai poti face nimic pentru tine? In aceasta cusca, singura libertatea este moartea.

Problema lui Ramon si implicatiile ei pentru cei din jur sunt tratate din toate punctele de vedere. Am citit, ca filmul are avea o singura directie, ca s-ar fi concentrat doar pe Ramon, ca ar fi subminat intentionat orice alta parere. Cu totul neadevarat. De fapt, toate reactiile celor din jur se contopesc in trairile lui Ramon, rezultatul fiind o oglinda complexa a sufletului aflat pe drumul vietii spre moarte, o meditatie asupra iubirii, vietii si mortii.

Cum isi sustine Amenabar thesis-ul? Lasandu-si personajele sa interactioneze, sa graviteze in jurul lui Ramon.

Fratele lui Ramon este tipul conservativ, cu gandire "taraneasca". Pentru el a fi capul familiei pe care o intretine inseamna a hotari ce e bine si ce nu e bine in casa sa. S-a spus ca acesta e cel mai egoist. Gresit. Acesta, poate, il iubeste cel mai mult pe Ramon. La final spune, ca a ajuns sa fie, el si familia sa, sclavul problemei lui Ramon, or, dpdv material, pentru el ar fi o usurare daca Ramon ar muri. Totusi, nu e de acord ca acesta sa moara. E incapabil sa-si exprime sentimentele, dar nu incapabil sa iubeasca.

Cumnata lui Ramon (cel mai bine jucat rol, dupa cel al lui Bardem) este singura care-i respecta cu adevarat hotararea si care-l intelege fara a-si pune prea multe intrebari, il intelege pentru ca, pentru ea, a iubi inseamna a respecta.

Tatal este parintele distrus de durere si incapabil sa reactioneze
altfel decat prin acea tacere si acel calm prin care trece omul batran
in asteptarea mortii. Ca orice parinte, nu se poate impaca cu dorinta
lui Ramon de a muri si, de a pleca de langa el, dar s-a impacat cu
ideea. Aici este foarte bine ilustrata durerea parintelui care, la un
moment dat, trebuie sa-si lase copilul sa plece in lume. La asta se
refera cand spune, ca "...dorinta sa [a lui Ramon] de a muri" este cel mai rau lucru.

Rosa e femeia frustrata si incapabila sa gaseasca un barbat care sa stea langa ea. Vede in Ramon solutia potrivita, deoarece acesta nu ar
putea sa-i faca rau vreun rau. Pentru ea, este o solutie buna pe
termen scurt. Pentru a nu-l "pierde" pe Ramon, dorinta ei de a fi cu
el lasa locul compasiunii care a facut-o sa vrea sa-l cunoasca. Prin urmare se hotaraste sa-l ajute sa moara.

Nepotul este adolescentul care inca nu intelege aceste probleme, cel
care-si vede linistit de activitatile sale, de calculatorul sau, cel pentru care Ramon este unchiul preferat, de care s-a atasat, si dupa care va plange
la plecarea lui.

Julia reprezinta tipul persoanei aflate in aceeasi situatie cu
el. Ii intelege perfect problema, dar penduleaza intre a fi de acord
cu el si a nu fi de acord, pentru ca viata are alta insemnatate pentru
ea. Hotararea de a-si lua viata impreuna cu Ramon a venit dintr-o
teama brusca de a nu ajunge ca el. Aceasta teama se dovedeste, insa, a fi mai mica in comparatie cu teama de a muri. Ea nu a avut timp sa realizeze cu adevarat ce inseamna sa traiesti ca o leguma si sa depinzi de ceilalti, problema cu care Ramon a trait mai multi ani.

Exista si o raportare la Biserica. Aceasta se impotriveste acestui tip de moarte. In rolul ei este preotul paralizat. Pentru el e usor sa spuna ca viata nu e doar maini si picioare. O spune cneva care toata viata s-a rugat si a facut slujbe la biserica, interzicandu-si orice placere si libertate a trupului...el a trait mult mai putin decat Ramon pentru a putea intelege....e mai sarac in dorinte...or Ramon e la polul opus...pentru el totul se leaga de capabilitatea de a se deplasa, de a fi in actiune, de a interactiona cu ceilalti prin fapte nu vorbe (e foarte dura scena in care Julia are acel atac, iar Ramon este incapabil s-o ajute).

Una dintre multiplele concluzii? Moartea devine mult mai dureroasa si mai tragica pentru cei care pierd pe cineva drag, decat pentru cel care pleaca dintre cei dragi. Aceasta este si esenta iubirii. To not let go. Uneori e mai mult decat necesar sa fim egoisti. Daca nu ar exista aceasta trasatura, aceasta dorinta de posesiune, nici iubirea n-ar putea exista. Par doua elemente opuse, insa ele se completeaza perfect. Egoismul este camuflat in iubire, iar iubirea se hraneste din dorinta (egoista) de a avea...ceva sau pe cineva.

La final, m-am simtit usurat si m-am bucurat pentru Ramon. In acelasi
timp, am fost intristat pentru cei lasati in urma.

[MinRep]

Bravo! Foarte frumos ai vorbit despre film! ...aplauze...

[notorious]

vroiam sa subliniez o chestie, anume ca finalul acela, in care cele doua femei intre care ramon este impartit se intalnesc... numai ca una dintre ele nu isi poate aduce aminte nimic despre cealalta, nici despre ramon... ca si cum nici nu ar fi existat. mie personal mi s-a parut ca aluneca usor spre melodrama almodovar... a mai avut cineva acest sentiment ?

[Cinemania]

eu nu

trebuia sa apara spre final si Julia pentru ca, dupa publicarea cartii lui Ramon, ne-a lasat pe noi si pe el cu buza umflata...cred ca Amenabar a tinut sa reliefeze acel moment de care se temea Julia, cand inca mai era in stare sa judece, moment pe care l-a atins tocmai pentru ca nu a avut curajul sa se sinucida, pentru ca a hotarat sa traiasca mai departe asa...cred ca, mai degraba, tine de simetrie acest final