"Michael Clayton" - Drame cu avocaþi
Inteligent, dar cam confuz
Cum se dã jos un avocat dintr-un copac? / Îi tai frânghia.
Ce înseamnã o sutã de avocaþi în faþa unui pluton de execuþie? / Un început bun!
Care-i diferenþa dintre un avocat ºi Dumnezeu? / Dumnezeu nu se joacã niciodatã de-a avocatul.
Sunt bancuri, da-s adevãrate - în bunã parte! Cum la fel de adevãrate sunt ºi sensurile celebrului
"Devil's Advocate", al lui Taylor Hackford (scris tot de Tony Gilroy, în tandem cu Jonathan Lemkin, dupã romanul lui Andrew Neiderman). Prin forþa împrejurãrilor, un avocat este un
manipulator - omul cel mai calificat sã foloseascã legile, rãstãlmãcindu-le, distorsionându-le, forþându-le la limitã, în favoarea cui... plãteºte mai bine. E chiar mai puternic decât un judecãtor, într-un sens - pentru cã are o rãspundere mult mai limitatã, dincolo de care i se deschide o libertate de manevrã virtualmente nemãrginitã.
Un asemenea personaj este ºi Michael Clayton, cel poreclit
"The Fixer" (în traducere liberã: "Drege-tot"), angajat al unei mari firme de avocaþi din New York (un oraº nedrept de neglijat de scenariºtii ultimilor ani), a cãrui specialitate a devenit rezolvarea tuturor încurcãturilor aparent inextricabile. Spre lauda autorului (Tom Gilroy, scenariul ºi regia), omul nostru numai super-eroic nu e: pe lângã talentele lui profesionale cvasi-imbatabile, mai are o familie destrãmatã, un copil de care se poate ocupa doar sporadic, tentative de afaceri eºuate, patima jocurilor de cãrþi ºi niºte imense datorii perpetue pe care onorariile dificilelor sale minciuni abia le þin într-un echilibru precar. Ah, ºi încã ceva: are conºtiinþã...
Nu la modul melodramatic ºi didactic - cãci într-o junglã urbanã ca jurisconsultanþa corporatistã, scrupulele morale se pot reºapa oricând în vulnerabilitãþi fatale.
...Cum i se întâmplã lui Arthur Edens (Tom Wilkinson), coleg cu Michael ºi reprezentant al unui mega-trust, maniaco-depresiv ºi, din nou, ajuns în situaþia ca, dupã o viaþã întreagã de mânãrii, sã-ºi zicã "Pân-aici!" - în momentul când se pomeneºte dator sã acopere o porcãrie alimentarã care s-a lãsat cu intoxicarea populaþiei la nivel naþional (cel puþin). Documentul ajuns în posesia lui reprezintã proverbialul
"smoking gun" al gigantului U-North. Criza de conºtiinþã a lui Arthur se suprapune peste nevroza lui deja notorie - iar Michael trebuie sã dreagã busuiocul, ca de obicei.
ªi cum Michael are la rândul lui o instanþã interioarã eticã, lucrurile se încurcã de-a binelea.
Chiar prea de-a binelea, pe alocuri. Tony Gilroy opteazã pentru un fir epic dislocat cronologic ºi o atitudine narativã elipticã, ceea ce pe de o parte creeazã binevenitele mistere ºi tensiuni, iar pe de alta se soldeazã, pe parcursul unei porþiuni nejustificat de lungi a filmului, cu o stare cam confuzã. Deºi, în final, ajungem sã înþelegem în linii mari cam tot ce s-a întâmplat, multe detalii rãmân neclare - inclusiv dintr-o inabilitate scenaristic-regisoralã: iniþial, povestea fusese
ºi mai stufoasã, conþinând încã vreo douã subploturi ºi multe alte detalii, la care Gilroy a fost nevoit sã renunþe în faza de post-procesare - de exemplu, a eliminat toate secvenþele cu iubita lui Michael, Jennifer Ehle. În consecinþã, a ajuns în situaþia de a fi nevoit sã se rezume la simpla punctare, sau doar sugerare, a unor componente dramaturgice care, prin complexitatea ºi ponderea lor, ar fi necesitat tratãri mai dezvoltate ºi/sau mai explicite.
Dar, cum în tot rãul e ºi-un bine, ceea ce rãmâne frustrant la nivelul acþiunii se revalorizeazã în planul conþinutului moral al filmului, unde mai puþine mure-n gure (ca sã rimeze) nu stricã. Într-adevãr, latura umanã e tuºantã ºi convingãtoare. Cu un subiectivism pe care mi-l asum, am simþit cea mai mare empatie cu plotul subiacent al lui Henry (Austin Williams, care la nici doisprezece ani are deja nouã roluri la activ ºi e adeseori declarat
"amazing"), inteligentul fiu al lui Michael, cel preocupat de universul fictiv
"Realm and Conquest" - mai ales în dialogurile sale cu Arthur. Însãºi relaþia Michael-Arthur depãºeºte sfera profesionalã ºi planul strict epic, dobândind valenþe umane profunde (inclusiv prin contribuþia lui Tom Wilkinson, a cãrui interpretare penduleazã abil între don-quijottism isteric ºi înþelepciune obositã). Malefica antagonistã Karen Crowder nu e lipsitã nici ea de tuºe introspective ºi profunzimi, mai ales în secvenþele unde-ºi repetã în faþa oglinzii monologurile avocãþeºti - iar Tildei Swinton îi reuºeºte de minune portretul femeii bãrbate cu un nivel de conºtiinþã apropiat de genunchiul broaºtei, ceea ce o face de-a dreptul repulsivã (mã rog, aici intrã din nou în joc subiectivismul: îmi amintea de o personagã similarã care anul trecut m-a þepuit de cinci sute de euros fãrã sã clipeascã). Cred însã cã cel mai sentimental (în sens bun) moment al filmului e acela al întâlnirii lui Michael cu caii de pe culmea colinei: o emoþie intensã dar reþinutã, în atmosfera tainicã a zorilor, o întrezãrire a slãbiciunilor protagonistului - doar ca deschidere pentru explozia maºinii pe care ºi-a lãsat-o pe ºosea; secvenþa nu e numai un excelent
kickstart, ci ºi un accent definitoriu pus pe umanitatea tãiosului avocat. Cât despre Clooney, pentru care am avut întotdeauna o simpatie specialã, nu produce aici nici o revelaþie, dar nici nu ne înºalã aºteptãrile, folosindu-ºi cu aceeaºi mãiestrie cunoscuta paletã de nuanþe ale farmecului suprapuse peste o structurã de rezistenþã solidã dar ºi fisuratã pe alocuri - ajutându-ne sã uitãm mai repede de recentele falseturi sprinþare ale
"Ocean..."-elor numerotate.
Din pãcate, acelaºi sentimentalism îi joacã lui Gilroy o festã în plan dramatic, unde simte nevoia sã apese pe pedalele expozitive la un mod de-a dreptul cabotin (mai ales prin plan-detaliile insistente ale raportului incriminator, sau în secvenþa reluãrii la nesfârºit a clipului publicitar). În conjuncþie cu neclaritatea dramaturgicã la care fãceam referire mai sus, procedeul îi induce spectatorului reacþii incomode gen: "hmm, nu mi-e prea clar ce ºi cum, da-i nasoool, dom'le!"
Slavã Domnului, putem pune aceste inabilitãþi uºor puerile pe seama ambiþiei tipice debutantului - Gilroy se aflã la prima sa tentativã într-ale regiei, dupã ce cincisprezece ani ºi-a tot fãcut mâna ca scenarist, inclusiv cu
"Bourne...". Iar pe sub accentele stilistice prea apãsate se recunoaºte o viziune inteligentã ºi precisã, care ne îndreptãþeºte sã sperãm cã, în continuare, va învãþa sã fie mai organizat. Are, categoric, toate datele unui regisor de viitor.
Dar, pânã atunci, sã încheiem în acelaºi ton:
Ce-i alb cu buline maro ºi aratã bine la gâtul unui avocat? / Un pitbull de patru ani.
Care e diferenþa între un pitbull ºi un avocat lovit de maºinã? / În cazul câinelui, se vãd urme de frânã.
Un tip c-un pitbull de lesã intrã într-un restaurant: "Bunã ziua, serviþi ºi avocaþi?" / "Sigur cã da." / "Atunci, unul în sânge pentru el, ºi mie, niºte clãtite."
Persoanele de faþã se exclud.
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
19 februarie, 2008, h. 03:15-04:11
Bucureºti, România