Muri Brucan

[Pitbull]

A fost un mare "analist politic" - ca titulaturä. Practic, era un pensionar bätrân, cu ceva experientä de activism agitatoric si jurnalism propagandistic.
Era destept, iar dacä ar fi fost si inteligent, sigur ar fi avut sansa de a face niste analize politice interesante. Insä chiar si asa, a reusit sä expunä foarte clar un mare numär de informatii cunoscute (cunoscute... ca truisme) - ceea ce i-a atras titulatiura de "Mafalda din Dämäroaia".
Ar fi nedrept sä amintim acum cä a fäcut destul de mult, ba chiar foarte mult, räu tärii - în douä reprize: perioada Groza-Dej, si începutul perioadei Iliescu. Lasä, ce-a fost, a trecut.
Dumnezeu sä-l ierte.
(Dacä vrea si el. Dacä nu, nu.)

[Mala Portugal]

Doar imi pare rau ca n-a apucat sa vada Romania la 20 de ani dupa revolutie. Si mai avea atat de putin..

[silver_boy]

profeþia aia cu 20 de ani a fãcut-o într-un moment euforic ºi optimist
( probabil îl cinstise tovarãºu iliescu cu niºte masticã)

[jeleu]

Cand eram mic nu-l puteam suporta. In fiecare week-end ma trezeam de dimineata sa ma uit pe protv, la desene sau abracadabra. si ma uitam, ma uitam, ma uitam, si de-odata aparea "profetii despre trecut. cu silviu brucan si lucian mandruta". si stiam ca s-a terminat distractia.

[herbert]

despre morti numai de bine...
si totusi, multi ii vor rascoli cenusa (va fi incinerat - respect pentru acest ultim gest)...
la PRO TV nu-l priveam - platitudini, o exprimare primitiva, horcaieli biologice...
reusea sa ma enerveze cand il descopream uneori in "Dilema veche"...
interesant, ce vor discuta, acolo sus, cu Maniu si ceilalti, despre care a scris ca trebuie omorati..., pentru a instaura comunismul infloritor...
Doamne, iarta-l si iarta-ne...

[Bubu]

L-a propulsat chestia aia cu '20 de ani', care nici macar s-a dovedit adevrata. 20 de ani e putin.

[Alex Leo Serban]

s tinea bine

[herbert]

o buna deschidere pt o discutie

Mostenirea nefasta a lui Brucan
Horatiu Pepine

Tot ce este mai rau astazi in genul „analizei politice“ se trage din cinismul lui Silviu Brucan si din viziunea lui degradanta asupra fiintei umane.

Elogierea lui Brucan a fost un act de ultraj. Intregul efort de reevaluare a trecutului comunist, mobilizarea oficiala a unui corp de experti pentru documentarea crimelor comuniste, ca sa nu mai vorbesc despre actualul discurs pe tema vinei si a redemptiunii au fost aneantizate si luate in deridere. PRO TV care prezenta scuza ca omagiaza un vechi colaborator a parut sa urmeze un proiect revizionist de vreme ce a doua zi difuza un film cu „eroi“ din ilegalitatea comunista. Iar Realitatea TV a comis o frauda mimind obiectivitatea tonului si echilibrul opiniilor. Abuzind de buna-cuviinta a interlocutorilor, care nu isi ingaduiau porniri critice in atare imprejurari (Ion Caramitru a reusit totusi un elegant echilibru), Realitatea TV a dat intregii evocari tonul unui panegiric.
Silviu Brucan este legat nu numai de disidenta anticeausista, dar pesemne si de imprejurari ulterioare care i-au atras bunavointa unor potentiali contestatari. Dar daca acestea au fost de ajuns sa-l fereasca de un aspru rechizitoriu in timpul vietii, nu cred ca sint suficiente pentru a-l ridica in Panteonul natiunii.
S-ar putea obiecta ca omagiul s-a adresat prezentei sale constante in viata publica de dupa ‘90 si rolului eminent pe care l-ar fi jucat ca observator al vietii politice si ca secret sfatuitor al politicienilor. Dar nici aici nu se gasesc lucruri de omagiat, ba, dimpotriva, as spune ca din stilul „analizei sale politice“ a iesit tot ce este mai rau astazi in domeniu.
Petre Roman a spus ca sub masca cinismului sau se ascundea o mare iubire fata de acest popor. Este o caracterizare poate exacta, dar nerelevanta. Iubirea fata de popor nu inseamna nimic prin ea insasi. Un tiran absurd, asa cum stim, isi poate iubi fierbinte poporul, iar C.V. Tudor se recomanda in aceiasi termeni. Ramine asadar cinismul. Silviu Brucan avea in permanenta aerul aceluia care nu isi face iluzii cu privire la natura umana si careia nu ii recunoaste nici o virtute. De aici derivau, pesemne, ironia sa batjocoritoare fata de orice idealism si dispretul strivitor fata de orice idealist. Iar daca abandonase marxismul ca program politic si descoperise avantajele capitalismului, el parea in schimb sa fi ramas fidel unui strict determinism materialist. Risul sau zeflemitor parea sa identifice in orice imprejurare motivatiile cele mai joase pe care le propunea ca ultima explicatie a politicului. In sensul acesta, Silviu Brucan era un cinic, pentru care democratia era o simpla fatada (iluzie), dincolo de care se ascundea aceeasi ireversibila pofta de putere ca si in regimurile comuniste. Credinta sa in democratie este o mistificare politicoasa, iar cit priveste fraza sa celebra cu privire la termenul de 20 de ani, ea a fost rupta din context si exagerata peste masura.
In ultimii ani retras complet din viata politica, Silviu Brucan a comentat-o in schimb cu voluptate. Dar puterea de seductie a comentariilor sale a stat tocmai in perspectiva cinicului, care cauta sa dezvaluie lucrurile in adevarul lor „nud“, dezbracat de „falsele idealuri“. De aici s-a tras succesul sau la public, chiar daca, simptomatic, in ultimii ani iesise din centrul atentiei. Silviu Brucan, care se gasea la antipodul discursului moralizant al intelectualitatii critice, nu propunea de fapt niciodata valori democratice, nu vorbea despre libertate, demnitate, justitie si cu atit mai putin despre adevar, el comenta totul din perspectiva eficacitatii puterii. De aici fascinatia pe care o exercita asupra politicienilor si asupra ziaristilor specializati in politica.
Banuit mereu ca ar sti mai mult decit spune, era urmarit cu atentie de politicienii slabi de inger si de ziaristii lipsiti de repere. Din mantaua lui Brucan se trage aproape tot ce se cheama astazi „analiza politica“ si tot de acolo a iesit cohorta de „analisti“. Ii poti recunoaste usor dupa faptul ca nu au nici o preocupare pentru buna asezare a vietii publice, dupa faptul ca nu se intreaba niciodata daca un lucru este bun sau este rau, preferind sa descrie mecanismele de exercitare a puterii si sa le masoare eficacitatea. De multe ori, asa-numitii „analisti“ par ca nu intentioneaza sa se adreseze cetatenilor, ci ca dau sfaturi partidelor de cum ar fi mai nimerit sa se mentina sau sa acceada la putere si, in definitiv, de cum sa profite, o data in plus, de ingenuitatea unui „stupid people“.
In sensul acesta „analistul politic“ este o specie profund daunatoare. Mostenirea lui Brucan se vadeste nefasta, iar omagierea lui e semnul ca fascinatia malefica pe care a exercitat-o nu inceteaza sa se manifeste.

[mercutzio]

just, dar barem a avut kwae sa recunoasca ca a fost marxist din convingere si ca atunci ar fi omorit din convingere pt doctrina! plus ca in comunitate era fireasca o astfel de atitudine dupa holocaustul nazist. si a recunoscut ca a gresit, ceea ce nu e prea specific romanesc.. anyway

[Pitbull]

Excelent comentariul lui Pepi - foarte adevärat, si brici de inteligent.
In special ideea asta cu "mostenirea" lui Brucan, cu demonetizarea politologiei prin impactul sistemului lui de a o gândi, într-un cumul de platitudini, morgä si ipocrizie - asta, zic eu, e principala lui contributie (a lui Pepi) si meritä cea mai mare atentie.