Lost in Translation sau Ce legatura are asta cu filmul - Page 7

Ilila · 25 May 2004, 10:20

Originally Posted by capitain:

...si cand aqjungi sa cunosti femeile iti vei da seama ca nu pot parasi anumite tipare, and that is so boring!

imi amintesti de Gaston (Gigi r. Vincente Minnelli)

Originally Posted by capitain:

cum se numeste acea femeie care dispretuieste femeile, ca un misogin?

femeia care dispretuieste femeile, e cea care nu se oboseste sa-si vada propriile defecte

Ilila · 25 May 2004, 10:26

"Toate fetele sunt bune - de unde-or rasari atatea neveste rele?"
(proverb rus)

corinka · 16 Jun 2004, 13:13

[quote="Dino"]
E original asa cum scenariul/ideea din Seinfeld e originala. Sau scena cu punga din American Beauty.

Serios? Scena cu punga din "America Beauty" (un film excelent) nu este originala, a fost preluata de la VH 1 si aceasta preluare a fost recunoscuta oficial.
Mie mi-a placut "Lost in Translation". Mi s-a parut deosebit.

Demona · 16 Jun 2004, 19:37

Originally Posted by Jay:

Apropo de Sofia ....
Scrie in TV Mania de saptamana asta ca cica Tarantino si Sofia ar fi un cuplu.

Pai Uma cu Tarantino fac luna de miere. My mistake...probabil acum e la moda in 3!

Jay · 16 Jun 2004, 21:12

Mda.... Damn him. Mie mi-a parut rau ca nu a mers mariajul dintre Sofia si Spike Jonze....

Forrest gump · 24 Jun 2004, 17:32

atmosfera e superb realizata. muzica imaginea luminile mai ales. acele momente ale ei langa fereastra ininte sa rasara soerle. personaje bine conturate. discretia cu care e abordata dragostea dintre ei e foarte frumoasa. nedescatusarea te relaxeaza si te impresioneza. momentul din final e cel mai reusit desi incepe ca un moment clasic de final american se incheie cu o soapta in aglomeratia strazii pe care noi u o auzim, o accelerare a muzicii si o nervozitate a camerei daca se poate spune asa. super. bill murray joaca excelent.

Jay · 24 Jun 2004, 18:05

so does Scarlett

M_olecula · 24 Jun 2004, 20:04

Acum 10 minute am vazut filmul...
GENIAL FILM !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Scrlett Johansson , pe langa faptul ca arata bine , a facut un rol MARE , cred ca e cel mai bun rol al ei de pana acum . Bill Muray , lasand la o parte antipatia mea pentru el ca actor , a facut , dupa parerea mea , cel mai bun rol al carierei sale pana in momentul de fata . Dialogurile dintre cei doi au fost pur si simplu extraordinare.... Cu toate cuvintele de lauda la adresa lui si toate superlativele aduse acestui film nu il pot compara cu 21 Grams !!!!

ciresar · 15 Jul 2005, 21:00

Superb film! Murray cred ca a facut de departe cel mai bun rol al carierei. Minunat aerul fragil si pierdut in spatiu al Scarlettei. Poate daca ar fi fost mai scurt nu se pierdea atata lume pe parcursul vizionarii.

wellington · 16 Jul 2005, 22:35

am citit doar prima postare si am sarit sa raspund, asa ca poate o sa repet spusele altora. ce sa fac! sunt omul impulsului de moment.

sofia a riscat mult cu acest film. l-am asteptat cu suspiciune. nu mi-a placut "sinuciderea fecioarelor" si o credeam fata lui taticu. dar filmul asta m-a naucit. mi-am cerut scuze (in gand).
probabil ca trebuie sa ai o varsta ca sa-i prinzi coerenta amara, sa intelegi spaima ratarii pandindu-te dupa colt. sa intelegi ce poate uni doi oameni atat de diferiti, dar doar pe moment, pentru ca ei sunt maturi si aspri si stiu ca minunile se petrec doar in filme. stiu din experienta proprie ca pe pamant strain durerile sunt mai acute, si ca te arunci in distractii prostesti, sperând sa-i intelegi pe oamenii locului. dupa un timp renunti, pentru ca ei rad cand tu tu te plictisesti, si invers.
scenariul e de o dificultate rara. ma bucur ciudat, de o maniera trista cand intalnesc filme despre care pot spune: eu nu as fi putut scrie asa ceva.

Marge Gunderson · 19 Aug 2005, 00:33

In aceeasi plasa am picat si eu cand am vizionat prima oara filmul: m-am concentrat prea mult pe relatia dintre cei doi, pe "poveste". A doua oara, ea mi-a aparut doar ca panza pe care Coppola Jr. a pictat un tablou devenit, pe buna dreptate, deja un clasic.

Pentru o poveste cu doi americani in Japonia, "traducere" ar fi prima (si, pentru unii, singura) interpretare a lui "translation". Cei doi sunt in plina confuzie datorita diferentelor culturale. Dar... ar fi asta asa o tragedie, in sine? Doar e o situatie temporara! Si oamenii fac turism, pana la urma, tocmai pentru placerea de a se imbogati prin aceste diferente simtite nemijlocit... Eroii nostri sunt "pierduti", e drept, dar nu pe teren nipon, asta e ultima lor grija - ci fiecare in propria viata. Decorul japonez este doar un halucinant si comic fundal vizual pe care se proiecteaza si care pare a amplifica crize personale grave...

Sa nu se piarda (prin traducere) faptul ca "translation" mai inseamna si "dizlocare printr-o miscare de translatie". In spatiu si timp, te misti... Poate imperceptibil, dar te trezesti la un moment dat pe alt continent - si din pacate, nu (doar) literalmente acolo. Ci, sa zicem: intr-o poveste de dragoste din care a ramas doar o casnicie disfunctionala - in cazul lui - sau una care da semne a se "translata" inspre o amicala instrainare - in cazul ei. Fara indoiala deci, amandoi sunt 'lost in translation' pe plan personal. Profesional, la fel: ce are de-a face viata de tanara casatorita fara ocupatie cu idealurile cuiva care a studiat filozofia? Tanara e atat de nedumerita de ce ii e dat sa traiasca dupa atata... lectura incat, in ciuda diplomelor sale se 'coboara' la a asculta "filozofie popularizata", CD-uri de self-help... Iar in cazul lui, cat de departe sunt aspiratiile unui actor de vartejul advertising-ului in care il arunca sistemul si stilul de viata hollywoodian? Doua cazuri de alunecare abrupta - eroii nostri sunt asadar pierduti prin "translatie" si profesional vorbind.

Si mai e apoi si chestiunea traducerii gandului in expresie, a intentiei in fapta - care actorului ii iese din ce in ce mai rar, in ciuda bunavointei si priceperii histrionice. Telefonul pe care il da sotiei dupa iesirea nocturna este un stralucit exemplu. Dupa o seara de betie, karaoke si dementa intre straini superpitoresti, Bob vrea sa impartaseasca placerea autentica, aproape copilareasca in care "regresase" neasteptat pret de cateva ceasuri. Sufletul lui inghetat se dezmortise deci, si sub impulsul momentului, impins de o combinatie de vinovatie si dragoste SUNA... La auzul vocii nevestei celei ocupate cu copiii si cu redecorarea casei, incepe sa baiguie minciuni despre "amazing houses" vizitate si muzica buna si ambianta si decor si hrana sanatoasa, reincepand deci sa vorbeasca limba "ei", limba... californiana. Caci, de fapt, tocmai a trait momente INTRADUCTIBILE in contextul relatiei cu sotia sa. Ca sa folosesc un joc de cuvinte pe care romana il ingaduie - el tocmai a "tradus-o", in (ahem!) atat de 'actualul' sens brangelinian de "emotional cheating". La capatul firului, o voce trista si frustrata - si ghicim ca sotia lui, departe de a fi vreo scorpie, sigur sufera de acelasi sindrom al pierderii in traducere/translatie, al imersiunii in propria lume, unde nu o mai ajunge partenerul ei, in mijlocul grijilor cotidiene cauzate de copii prea energici si restul angrenajelor casnice si obligatiilor sociale. "That went well", isi spune el cu naduf... Si Sofia se vadeste din vana lui Alan Ball, isi merita cu prisosinta Oscarul.

Nu ca in camera de hotel a tanarului cuplu conversatiile au mai mult miez. Si isi au si ei portia lor de viata sociala fara noima, in care cunostinte din 'jet set', disperate dupa atentie vorbesc incorect engleza si imprastie clisee doar de dragul de a se auzi. Ghicim si in acel meteoric personaj al actritei un alt destin insingurat si patetic, consfintit ca atare in scena de karaoke nocturn din barul hotelului.

Pe platou, actorul nostru trebuie sa joace nu alte personaje, ci alti... actori! I se cere sa "traduca" in propriile trasaturi morgi si atitudini ale lui Sinatra si Roger Moore. E un soi de plastilina umana recognoscibila fizic, dar care nu are un stil personal, o amprenta destul de clara - cel putin, nu in constiinta publicului japonez. Daca o fi fost una in State, desigur ca s-a pierdut in traducere...

Bob e impins incolo si incoace de altii, tras, ghidat, teleghidat... Pana si noua lui cunostinta, Charlotte, ii face program, ii faxeaza puncte de intalnire. El pierdut reflexul de a mai initia ceva. Lui Bob i se intampla: contracte, roluri, casnicii, tarfe care i se urca in pat, pana si ele dandu-i indicatii de regie... Profesia i-a devenit pana la urma stil de viata. Incarcerat in pozitia de marioneta de lux, nu mai sufera si si nu mai spera. Iar cand i se intampla, pe neasteptate, sa traiasca... aproape ca isi interzice sa constientizeze - spre deosebire de un Lester, de pilda, in care inca mai zvacneste revolta. In clipa paroxistica altfel a despartirii, singurul lucru pe care isi permite sa il regrete fatis e... haina ramasa la Charlotte. "Enjoy my coat, which you stole from me". Voia sa zica "sufletul", desigur. Trimite strigate de iubire subconstiente care prin intensitatea pura risca a se lasa decodificate de tinta lor... sa nu mai fie 'lost in translation'... Si totusi, sunt!

Filmul, pentru mine, asa s-a terminat. Faptul ca, din motive de Hollywood, Bob opreste taxi-ul si ca are loc imbratisarea finala, nu exista cu adevarat. I choose to lose them in my own translation - but that's just me

Prin zambetul care nu ne paraseste pe tot parcursul filmului ni se inoculeaza ideea ca, pe langa fiecare 'pierdere prin traducere', exista si un indiscutabil castig, numit simplu: comunicare. In satul global si tranzient si vitezofil in care traim, intre doi muritori s-a petrecut un close encounter of a special kind.

Azi, inecati sub informatie cum am ajuns, jet lagged si adeseori doar vag prezenti in spatele ochilor tintuiti pe ecrane, comunicarea incepe sa devina la fel de rara ca iubirea si, ca atare, sa poata inlocui ca happy end scanteile sexuale mult demonetizate in ultimii cincizeci de ani din povestile care ne hranesc (hollywoodiene au ba). Vezi in acest sens si "American Beauty", alt vecin de tema a alienarii (de data aceasta, in propria suburbie) si de... Oscar.

Liou · 19 Aug 2005, 15:51

Pana la urma m-oi duce si eu la filmul asta...Daca-ar fi sa ma definesc ca cinefil, dupa goana cu care alerg sa vad ultimele racnete, n-as fi cinefil. Si gandul asta ma enerveaza si ma doare din ce in ce mai des, in ultima vreme, de cand m-am infectat cu virusul cineMagia.. si de cand vad ca nici nu apare bine filmul, si e deja cut into thousands of fine slices :))) Ma rog, eu ca-n bancul ala cu catelu' ardelean- "Napai ham":))

anyway... inainte sa vad filmul, as vrea sa-l intreb pe wellington ce inseamna scenariu de o dificultate rara, ca, sincer, habar n-am..
iar pe marge(sper sa-i fi retinut bine numele) o felicit pentru text. It seems to be well done.
de unde fac rost de film? da, stiu, ma duc la alt topic..

Liou · 19 Aug 2005, 16:08

tot pt. wellington :)

Dac-ar fi sa notezi acest film d.p.d.v. al scenariului, ce nota i-ai da?
thanks in advance.

nume · 19 Aug 2005, 16:56

Lost-ul a fost pe ecrane acu' un secol si ceva.

Gaandalf · 19 Aug 2005, 18:00

Originally Posted by Marge Gunderson:

haina ramasa la Charlotte. "Enjoy my coat, which you stole from me". Voia sa zica "sufletul", desigur.

nice, very nice!

Liou · 19 Aug 2005, 22:38

pt. nume

touché…asta a fost un raspuns relativ la "ultimele racnete" folosite de mine, I guess...

Citisem inainte, pe alte topicuri, despre tot felul de noi aparitii de batmani sau bedmani sau tripalicsi sau whatever, si m-am gandit la mine si la ce atitudine iau vis-a-vis de aparitia acestor "noutati"..... pur si simplu, nu ma duc sa le vad.....nu atunci....La acestea m-am gandit cand am folosit „ultimele racnete”.

Cu feelingul asta inside, am extrapolat ideea, mutatis mutandis, si la Lost in Translation si am gandit, cum se spune, cu voce tare. dar gresit.

In alta ordine de idei, am inceput sa am rezerve vis-a-vis de Oscar si, probabil, de aceea dezvolt aceste slow-movings-to-cinema,when it appears; sau privit altfel: las ”prajitura” proaspat facuta "sa se duca la Dumnezeu", vorba lui bunica-mea..
Desi, daca presupunem ca de la difuzarea lui au trecut 2 ani(fara ca eu sa-l vad), tot nu sunt 100 si ceva...:)). Tot prin extrapolare, de data asta la gluma, eu zic sa nu-i punem cainelui meu ardelean in carca mai multi ani decat poate duce ”ham”-ul lui, ca altfel un cinstit ”napai haaam” devine intr-un secol si ceva un ”napai haaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa…. niciodata cu ”m”-ul din coada, adica un fake.

acum ma duc la sectiunea dvd sa cer filmul...

nume · 20 Aug 2005, 01:14