The Curious Case of Benjamin Button

[SS3]

La noi din pacate nu se umplu nici salile existente, nu cred ca vrea nimeni sa bage bani intr-o sala si s-o aduca la standarde decente, iar apoi sa aiba 20-30 de spectatori la o proiectie.
Lumea isi descarca de pe torente orice film, si prefera sa-l vada inainte de a aparea in Romania (chiar si cam-urile alea puturoase de la rusi sunt la mare cautare)

On: The Curious Case of Benjamin Button nu mi-a lasat vreo impresie deosebita, cred ca totul e mediocru la el, insa realizarea a fost buna.

[E.Floares]

Cum spuneam si mai sus:

Sa incerce distribuitorii sa nu mai aduca filmele dupa 2 luni de la premiera din State, mai ales in cazul unor filme atat de asteptate ca asta, si atunci voi dezinstala bittorent-ul pentru totdeauna.

[norina]

straniu, foarte frumos dpdv vizual, pe alocuri pare a fi un basm, machiaj pentru care ar trebui sa ia oscarul, brad pitt - bun, dar nici n-ar fi putut face ceva stralucit (nu din cauza lui), cate - perfectionista

in concluzie: mi-a placut, desi au fost momente cand m-a plictisit, pur si simplu

[illotempore2002]

mie mi-a placut foarte mult, insa mi-ar fi placut si mai mult daca personajul central ar fi fost detaliat mai bine. de exemplu daca atunci cand era batran ar fi avut comportamente/atitudini specifice varstei (fie specifice varstei inaintate, fie specifice tineretii fragede pe care o avea in primii ani de viata) sau cand devine mai tanar, sa se simta la nivel de comportament niste schimbari....Buton este acelasi pe tot parcursul filmului indiferent de vechimea oaselor si adancimea ridurilor....nu stiu, vreau sa-l cred ca se transforma si nu pot....

[Led-Ze-Pencil]

mie mi-a placut foarte mult, insa mi-ar fi placut si mai mult daca personajul central ar fi fost detaliat mai bine. de exemplu daca atunci cand era batran ar fi avut comportamente/atitudini specifice varstei (fie specifice varstei inaintate, fie specifice tineretii fragede pe care o avea in primii ani de viata) sau cand devine mai tanar, sa se simta la nivel de comportament niste schimbari....Buton este acelasi pe tot parcursul filmului indiferent de vechimea oaselor si adancimea ridurilor....nu stiu, vreau sa-l cred ca se transforma si nu pot....

Right!
si eu am simtit asta, cat am reusit sa vad din film: e o secventa in care este el in scaun cu rotile si vrea s-o ia la vale pe niste scari, dar nu poti sti - o face pt ca e un copil curios sa descopere lumea sau pt ca e un batran senil care nu stie ce face. Asta era punctul cel mai tare al filmuui si pe asta cred ca l-a ratat (vorbesc de ce zice illotempore mai sus). Ca de aia m-a si plictisit si i-am dat cu stop pe la fotograme.

[buticut]

My point as well .

[Disciple]

Mai eu am fost si inca sunt dezamagit de acest film...e foarte vizual,Cate Blanchett e o mare actrita,si original ca idee,dar narativ nu pare a fi exploatat deloc.De ce?

-Benjamin in ochii celorlalti creste ca un copil "normal" s ceea ce mi se pare total aiurea fiind un punct neatins:trebuiau scoase in evidenta si reactiile in lumea celorlalti si in plus reactia medicilor care trebuia exploatata la maxim.Cand colo nimic:el se naste si nu produce nici o surpriza de proportii(si asa ar fi trebuit!) ceea ce mi se pare un punct slab
-Personajul nu este exploatat cum trebuie:se naste,evolueaza(alt cuvant nu gasesc),dar isi traieste viata intr-un mod banal neintamplandu-se nimic special.Filmul este comparat cu Forrest Gump fata de care este evident inferior mai ales din punct de vedere al expresivitatii regizorale.
Benjamin trece prin viata fara sa fie atins de evenimente exceptionale si caracterul sau nu denota faptul ca face lucrurile in felul sau ci este enervant de banal.
Forrest Gump facea totul in felul sau,vorbea in felul sau,simtea in felul sau,povestea in felul,te facea sa te apropii de el,sa ii simti povestea.
Pe cand Benjamin o nareaza intr-un mod zeflemitor de parca nu s-ar fi intamplat nimic interesant si totul este de la sine.Nu se pune problema destinului ca in FG,multe scene sunt ratate mai ales cele in care este un copil(cateva cadre si atat).Filmul curge repede,nu te lasa cu nimic,e gol pe dinauntru.
Frumusetea sa vizuala are si un aer fals deoarece dupa ea se ascunde o poveste preponderent goala singurul element ce aduce forta,sobrietate si eleganta filmului fiind prezenta extraordinarei actrite Cate Blanchett care se intrece pe sine.
Un film de care sincer imi pare rau!

[E.Floares]

mie mi-a placut foarte mult, insa mi-ar fi placut si mai mult daca personajul central ar fi fost detaliat mai bine. de exemplu daca atunci cand era batran ar fi avut comportamente/atitudini specifice varstei (fie specifice varstei inaintate, fie specifice tineretii fragede pe care o avea in primii ani de viata) sau cand devine mai tanar, sa se simta la nivel de comportament niste schimbari....Buton este acelasi pe tot parcursul filmului indiferent de vechimea oaselor si adancimea ridurilor....nu stiu, vreau sa-l cred ca se transforma si nu pot....

Eu tin minte ca a avut multe momente de genul asta, de exemplu...la sfarsit devenise senil, desi era doar un baietel...
In fine...chiar nu-mi dau seama ce va face sa spuneti ca nu au fost momente din astea..cand, de fapt, momente din astea sunt pe tot parcursul filmului. :shock:

[Led-Ze-Pencil]

pai e simplu: batranii dau in mintea copiilor.
Sau invers.
Simplist pana la "bleah!"

pentru amatorii de Seinfeld, George avea o filosofie asemanatoare:
George Constanza's Words of Wisdom (de cautat pe google)

The most unfair thing about life is the way it ends.
I mean, life is tough.
It takes up a lot of your time. What do you get at the end of it?
A death.
What's that, a bonus?!?
I Think the life cycle is backwards.
You should die first, get it out of the way.
Then you go live in an old age home. You get kicked out for being too healthy, go collect your pension, then, when you start work, you get a gold watch on your first day.
You work 40 years until you're young enough to enjoy your retirement. You drink alcohol, you party, and you get ready for High School. You go to primary school, you become a kid, you play, you have no responsibilities, you become little baby, you go back, you spend your last 9 months floating with luxuries like central heating, spa, room service on tap, then you finish off as an orgasm!!

Amen.

cam acelasi lucru zice si Benjamin Button, doar cu zece ani mai tarziu, nu?

[Pauline Kael]

Are 13 nominalizari la Oscar. :huh:

[Pitbull]

Väz't az.
Oi crie si analiza completä, cäci il faut cä trebuie, da' acu' mä kulk oleacä, cä mi-i somn.
Jusque une-autre, commentariul trimis la IMDb (unde va apärea cu întârziere tardivä, sau chiar deloc, cä s-au prostit).

A very interesting exercise of style

Definitely, a beautiful movie! Superbly shot, with obvious plastic virtues, and a keen eye for epoch reconstruction and historical precision. E real feast for the sore eyes.

The script itself, however, is pretty linear, devoid of logic and imagination. One should remember that the genre of fantastic realism supposes certain rules that must be followed. Once we propose a fantastic premise - here, the "curious case of" a child born old and gradually regressing to youth and infancy - we must construct its relationship with the real world, rational and natural as we know it, in a coherent and credible form. This is how we achieve that "state of real" which makes the basis of any successful fantastic story.

In this case, the state of real is sorely amiss. Although aware of the protagonist's oddity, the people around react in an apathetic and conventional way. As such, paradoxically, the convention doesn't function (or, in other words, "conventionalism kills the convention"). As such, the much needed conflict is weak and fragmentary. The writers show a surprising lack of creative imagination, just going with the flow. And the flow is slow. And low.

One should also point out that the script departs its own referential frame. So, our character "turns young", with all the consequences as such derived. But, dearies, sclerosis, Alzheimer and any other forms of senile dementia are 100% results or the brain's physical degrading (the neurotransmitters' failings, the proteins' faulty processing, and so on!) As such, WHY does the "old child" B.B. turns senile, when his brain is literally young and vital? BY CONTRARY, in that instance, we really had a high potential for drama: an individual having all the knowledge and living experience of eight decades of life, amplified by the super-intelligent and vivid mind of a child! A "wonder-kid", a "genius", not due to any super-powers, but strictly as a result of his own peculiarity: age regression! THIS was the true ending of the story - and how dramatic and compelling it would have been! A real ending to remember!

As such (and following also the total lack of depth and fantasy of the story, plus the stereotype profile of B.B. - who has no personality at all), everything remains shallow, useless, slow-paced, boring and insignificant. Thank God, the plastic departments are sublimely represented! At least for cinematography, sets, costume and, of course, first of all make-up, this movie would deserve some Oscars!

[miercuri]

eu tot n-am reusit sa-l vad pana la capat, dar aceeasi impresie mi-a lasat- si mie. o sa-l reiau pana la Oscaruri si o sa-l vad tot.

[buticut]

Comentariul lui Pitbull e spot-on,ma surprinde insa ca nu a mentionat nimic despre asemanarile cu Forrest Gump

[Pitbull]

Ai räbdare, chiar ACUM scriu analiza, si voi forfeca nemilos relatia cu Forrest (care m-a obsedat tot timpul, începând de la ridicarea lui Benjamin din fotoliul de invalid).

[buticut]

Daca vrei sa compari filmul cu povestea scrisa de Fitzgerald, poti sa o citesti aici,incepand cu pagina 279
http://books.google.com/books?id=BhN...ad=0#PPA280,M1

Diferenta notabila este ca:
"In the story, he ages backwards, physically as well as mentally. In the movie, Benjamin Button is born a baby that has the physical condition of an old man. He ages backwards physically."

[Pitbull]

"The Curious Case of Benjamin Button" - Machiori, cãutãm scenariu!
Un exerciþiu de stil destul de interesant

Un rãu nãrav al multor diletanþi este inconsecvenþa cu sine. Nu existã gen epic fãrã logicã - pânã ºi absurdul kafkian sau urmuzian are propria lui raþiune negativistã (la fel cum nici dadaismul n-a putut evita capcana finalã a unui sistem). Cu atât mai mult în cazul realismului fantastic. Da, poþi face tot ce-þi trãsneºte prin minte, cu condiþia sã rãmâi fidel contextului logic pe care singur þi l-ai propus.
Drept pentru care, nu din cusurgism mã simt dator sã demontez construcþia defectuoasã a premiselor "Straniului caz al lui Benjamin Button", ci tocmai pentru cã povestea lui F. Scott Fitzgerald se afla la un pas de a progeni un film cu adevãrat bun, incitant ºi fascinant - dacã scenariul ar fi fost fidel atât prozei originale, cât ºi propriilor premise; ar fi devenit nu numai credibil, ci chiar tulburãtor. Poate cândva, în viitor, Benjamin Button se va bucura de ecranizarea reuºitã pe care o meritã - cu condiþia de a nu mai repeta greºelile elementare de acum.
Aºadar, trucul (deja arhicunoscut) e cum nu se poate mai simplu ºi ingenios: dacã un copil se naºte bãtrân? Dar dacã în continuare va întineri inexorabil?...
Prima eroare porneºte chiar de aici. Ca prozã scurtã, povestirea era perfect funcþionalã în aceºti parametri - numai cã, din pãcate (...pentru rasoliºti; sau din fericire, pentru profesioniºti ºi cinefili), dramaturgia de film e o treabã mult mai complicatã. Dualitatea de mai sus e pur ºi simplu prea strânsã pentru un bun scenariu - respectivii poli "dacã / dar dacã" sunt prea apropiaþi ca sã nascã tensiuni dramatice cu bãtaie lungã. Ca atare, mult mai firesc era ca ei sã fie contopiþi într-unul singur ("dacã un copil se naºte bãtrân ºi în continuare va întineri inexorabil?"), conjugat cu un al doilea pol realmente creator ("Dar dacã... trãieºte într-o societate unde bãtrânii sunt neglijaþi ºi desconsideraþi? "Dar dacã... - dimpotrivã - trãieºte într-o societate unde copiii sunt trataþi abuziv? "Dar dacã... iubita lui are un retard psihic? "Dar dacã... prietenul cel mai bun e un geniu al ºtiinþelor exacte? "Dar dacã... fratele sãu e pedofil? ...ºi aºa mai departe). Undeva, pe niºte coordonate cam de acest tip am fi avut un început de poveste.
Sã revenim, însã, la partea strict de logicã (am sãrit deja în sectorul estetic, ºi e prematur). Aºadar, conform acestei logici, organismul protagonistului nostru începe prin a fi bãtrân sub toate aspectele (anchilozat, uzat, marcat de calcifiere, artritã, aterosclerozã, etc. - se insistã pe aceste aspecte, în secvenþa primului examen medical asupra noului-nãscut), pentru ca apoi sã parcurgã drumul invers al întineririi, spre împrospãtare, învigorare, vitalizare. Însuºi Scott Fitzgerald ºi-a scris povestirea pornind de la o cugetare a lui Mark Twain: "Viaþa noastrã ar fi mult mai fericitã dacã ne-am naºte la optzeci de ani ºi am regresa apoi pânã pe la optsprezece" - aici fiind vorba, desigur, de relaþia între înþelepciunea ºi experienþa de viaþã a individului bãtrân, ºi capacitãþile fizice ale unui organism ºi ale unui creier tânãr.
Ca atare - de ce se ramoleºte la sfârºit Benjamin Button? De ce adolescentul, ºi apoi copilul, e lovit de o formã de demenþã senilã similarã cu sindromul Alzheimer? Pur ºi simplu pentru cã lui Eric Rotth ºi Robin Swicord, autorii scenariului, le-a fost lene sã gândeascã. Au vãzut ei în jur cã bãtrânii se sclerozeazã la cap, ºi ce ºi-au zis? Gata, ãsta va fi dramaticul final al lui Benjamin Button: un copil ramolit - uitând cã tocmai îmbãtrânirea fizicã a creierului, deteriorarea neuronilor, degradarea neurotransmiþãtorilor, deregralea sintezei proteinelor, ºi alte asemenea procese biologice, sunt singurele cauze ale senilizãrii! Conform ipotezei jinduitoare a lui Mark Twain, ºi propriului lor sistem logic (ºi artistic) de a o dezvolta, trebuia ca scenariºtii sã-ºi ducã povestea spre un copil aparent supradotat - de fapt, ca rezultat al combinãrii între vigoarea unui creier crud ºi puternic, ºi experienþa a opt decenii trãite din plin (ambele, normale într-o combinaþie anormalã). Abia atunci filmul ar fi avut final! Un asemenea Benjamin Button ar fi putut, eventual, sã sufere incredibil, ajungând sã vadã lumea într-o luminã cu totul unicã; sau, dimpotrivã, ar fi putut ajunge la o fericire supremã (prin rezolvarea aceleiaºi ecuaþii în cheie optimistã); ar fi putut urma o evoluþie/involuþie parþial similarã cu a lui Charley Gordon (din neuitatul "Flowers for Algernon" al lui Daniel Keyes, ecranizat de Ralph Nelson în "Charley" - Oscar pentru Cliff Robertson!), devenind tot mai lucid, mai înþelept, mai capabil, în timp ce trupul i se comprima tot mai rapid spre nivelul de nou-nãscut, de embrion, de gastrulã, de... neant; ar fi putut sã se ascundã, sã se izoleze, pentru a trãi normal, scãpând de o lume care-l hãituia ca pe un "copil minune"... Ar fi putut adopta o sumedenie de soluþii, numai asta nu - cea mai ilogicã, searbãdã, prãbuºitã din toate punctele de vedere. Nici sã fi vrut sã scrie un final prost, nu le-ar fi reuºit mai bine!
În treacãt fie zis, abia acum gãsim ºi o structurã dramaturgicã validã a întregului scenariu. Putem uita acele exemplele generice de "dar dacã" pe care le-am înºirat mai sus, concentrându-ne asupra acestei formule: cu deznodãmântul fundamentat astfel, pe discrepanþa dintre mintea de bãtrân ºi fizicul de copil definitã mai sus (indiferent în care dintre variantele deja propuse, sau poate într-una ºi mai bunã), filmul ar fi ajuns undeva, ar fi spus ceva - ºi, în consecinþã, tot scenariul s-ar fi construit, în mod firesc, pe direcþia atingerii acestui scop. De aici porneºte tot caracterul sãu liniar (nu e practic o "povestire", ci doar o simplã "cronologie"), searbãd, banal, plicticos ºi perfect inutil: de la faptul cã autorii, orbiþi de provocarea situaþiei de pornire, au crezut cã atâta le va fi de ajuns - uitând sã-ºi defineascã ºi o linie de sosire, un obiectiv final. Ca atare, tot filmul rãmâne un simplu exerciþiu de stil - interesant, foarte îngrijit lucrat, dar fãrã alte valenþe decât ale unui studiu provizoriu de atelier.
În spiritul aceluiaºi respect pentru nivelul logic pe care ºi l-a propus, se mai impune o observaþie: în condiþiile propuse, bietul Benjamin Button pur ºi simplu n-ar fi putut sã evolueze ca un om normal. Remarcele pe care le-am fãcut cu privire la ultimii lui ani de viaþã sunt valabile, inversat, ºi în contextul începutului existenþei sale. Sã ne amintim cã un creier de copil este supus, în primii ani de viaþã, unor eforturi de asimilare inimaginabile pentru noi, adulþii: el primeºte virtualmente o infinitate de date complet noi, pe care le prelucreazã ºi organizeazã cu ajutorul imensei sale prospeþimi ºi mobilitãþi. Din aceleaºi motive, un bãtrân, oricât de inteligent, cult, antrenat ºi chiar sãnãtos, continuând sã stãpâneascã la acelaºi nivel magistral deprinderile sale din tinereþe (muzicã, matematici, ºah, etc., etc.) întâmpinã mari greutãþi în a învãþa sã foloseascã un computer sau mãcar un telefon mobil - întrucât creierul sãu ºi-a pierdut capacitatea de absorbþie creativã, de a face faþã la nou. În consecinþã, pruncul Benjamin cu al sãu venerabil cerebrum în veci n-ar fi putut sã se sincronizeze cu viaþa; ulterior, când mintea sa începea sã se "recupereze", ar fi fost deja prea târziu: un copil care n-a învãþat la timp sã vorbeascã, sã se coordoneze psiho-motor, sã relaþioneze cu cei din jur, rãmâne condamnat pe veci - vezi ºi «L'enfant sauvage» al lui Truffaut.
Se pune aºadar întrebarea: care ar fi fost soluþia? Cum s-ar fi putut rezolva cel mai bine problema? Ghici ghicitoarea mea: lãsând neatinsã ipoteza lui Scott Fitzgerald, într-a cãrui povestire personajul se nãºtea bãtrân atât fizic, cât ºi mintal, iar regresul era bilateral! Astfel, toate s-ar fi înscris într-o raþiune perfect coerentã a basmului cult, bizareria biologicã (ºi logicã) lãsând locul convenþiei fantastice perfect acceptabile a inversiunii temporale complete, ºi orice posibile acuzaþii de neveridicitate ºi-ar fi pierdut obiectul. (În treacãt fie zis, proza originalã se distinge ºi printr-un umor sclipitor, care din film lipseºte cu desãvârºire!)
O datã ce au pornit astfel la drum (cu stângul), Roth ºi Swicord au considerat cã-ºi fãcuserã datoria, ºi n-au mai fãcut nici un pas. Spuneam, deja, cã plotul e o simplã juxtapunere de evenimente ordonate consecutiv, nu cauzal, care nu duce decât spre un segment final anticlimactic. În orice scenariu de film, indiferent cât de conservator sau revoluþionar, ortodox sau experimental, ultima parte trebuie sã fie cea mai interesantã, densã, dramaticã, imprevizibilã, generatoare de idei ºi revelatoare de sensuri. Aici, tocmai aceastã porþiune e ratatã lamentabil. L-am vãzut pe Benjamin bãtrân-fizic ºi copil-mintal, l-am vãzut întinerind ºi maturizâ... nu, întinerind ºi atât, pentru cã la nivel intelectual e amorf, stereotip ºi staþionar, ºi când sã-l vedem ºi adolescent, copil, etc., concentrând în jurul lui toatã seva povestirii... ni se servesc câteva secvenþe convenþionale, punctând rezumativ senilizarea, ºi finalizate printr-un deces nemotivat ºi lacrimogen, umflat cu aer. Concomitent, în planul prezentului, vine uraganul Katrina (care a tot ameninþat ostentativ, secvenþã cu secvenþã, ca sã ºtim sigur cã va lovi într-un târziu), fãrã sã rezolve nimic - decât cã se inundã magazia unde era depozitat ceasul cu mers antiorar (simbol în sine, de-amorul artei, al condiþiei lui B.B., care demarase destul de promiþãtor, numai ca sã se ducã ireversibil fix în brânzã).
Cum spuneam mai sus, personajul principal e o fantoºã. Nu vrea nimic, nu face mai nimic, se preumblã doar prin lume într-un periplu fortuit ºi pasiv. Supratemã zero, în afara unei legitime spravieþuiri, complexitate psihologicã nulã, originalitate nema. Nici nu e de mirare cã jocul actoricesc al lui Brad Pitt lipseºte cu desãvârºire - noroc cã ºtim, din "Legends of the Fall", "12 Monkeys", "Babel" ºi chiar recentul "Burn After Reading", ce mare actor este. Sper din tot sufletul sã nu ia Oscarul acum pentru aceastã farsã gãunoasã, ci mai târziu, pentru vreun rol pe mãsura lui.
Despre Cate Blanchett ºtiam cã e extraordinarã, încã din "Elizabeth" (I ºi II), "Babel" sau "Notes on a Scandal", aºa cã ºi ei îi putem trece cu vederea prezenþa aici într-un rol în genere schematic ºi convenþional, doar o idee mai complexuþ decât al celui titular. Cam pe acelaºi palier stã Tilda Swinton, care rezistã în primul rând prin amintirea lui "Michael Clayton" ºi a aceluiaºi "Burn After Reading". Julia Ormond, Jason Flemyng, Taraji P. Henson, Jared Harris ºi (mulþi) alþii se achitã ºi ei, onorabil, de sarcini, întregind o distribuþie numeroasã, pestriþã, sclipitoare, care se agitã inutil în jurul unei non-poveºti.
Din pãcate, situaþia se agraveazã de-a binelea când ajungem la capitolul regie. David Fincher s-a impus, în ultimii ani, ca un cineast precis, riguros, tãios, cu o mânã profesionalã extrem de sigurã ºi o scrupulozitate cum nu se poate mai bine orientatã. Încã de la "Alien 3" îºi dovedise competenþa, pentru a se defini apoi prin repere solide ca "Se7en", "Fight Club" ºi, recent, "Zodiac", unde a dat o lecþie admirabilã de a stãpâni un material prolix ºi stufos, marcat ºi de ingratitudinea proprie docu-dramei, pentru a ne þine în prizã timp de douã ore ºi jumãtate cu un film tensionat în care nu se întâmpla mai nimic. De data asta, ajuns de nerecunoscut, omul se pierde în tuºele apãsate, groase, grele (pânã la indigestie), zaharisite (pânã la diabet), tocite (pânã la prãsele) ale melodramei gratuite. Ce-i drept, nu i se poate contesta profesionalismul formal - în aceeaºi cheie a exerciþiului de stil enunþat mai sus. Mizanscenele sunt abil construite, decupajul expresiv, actorii storºi la maximum, ºi se remarcã destule secvenþe impresionante în sine: lupta dintre remorcher ºi submarin, Daisy dansând în chioºul din parc, iahtul din largul coastelor Floridei, cu o rachetã Apollo decolând în fundal... Ba chiar ºi admirabila secvenþã a accidentului lui Daisy, care-i distruge cariera coregraficã - splendid filmatã, mizerabil gânditã: un butterfly-effect-ism gratuit ºi rupt din orice context (atât stilistic, nimic în tot filmul nejustificând un asemenea artificiu, cât ºi ca veridicitate: de unde ºtia toate acele detalii Benjamin Button, care în respectiva paginã de jurnal se transformã într-un narator super-omniscient, doar de dragul unui truc artificios?).
Întru totul reprobabilã este ºi atotcuprinzãtoarea pastiºã dupã "Forrest Gump": pur ºi simplu, inoubliabilul film al lui Zemeckis e calchiat element cu element, de la mare (formula epicã de a urmãri destinul unui personaj straniu încãlecând anonim istoria) pânã la cele mai mici detalii. Sã le punctãm doar pe unele aºa, mai gogonate:
- ridicatul din scaunul de invalid / fuga cu sfãrâmarea protezelor
- Cãpitanul Mike / Locotenentul Dan
- remorcherul / pescuitorul de creveþi
- dragostea la prima vedere cu Daisy / cu Jenny
- tribulaþiile lui Daisy / Jenny prin viaþã
- tipul de instabilitate a relaþiei de cuplu
- teama cã fiul lui s-ar putea naºte la fel ca el
- peregrinãrile mesianice dinaintea finalului: prin lume / de-a latul Statelor Unite
- "Niciodatã nu ºtii ce te-aºteaptã" / "Viaþa e ca o cutie cu ciocolatã: niciodatã nu ºtii ce-ai sã gãseºti"
...ºi altele (toate, toate, toate, copii palide ºi nevolnice dupã modelele de-acum cincisprezece ani).
Cel mai trist este cã toatã aceastã poveste era atât de generoasã - ar fi putut sã spunã aºa de multe, numai sã fi fost urmãritã cu cap. M-aº fi aºteptat la o meditaþie inteligentã despre ceea ce înseamnã vârstele omului, în sens spiritual, intelectual sau afectiv... la o dramã a lipsei de comunicare (cum se schiþeazã, palid, în plecarea lui Benjamin, pentru a nu complica viaþa lui Daisy cu prezenþa unui puºti tot mai mic)... la un studiu social arcuit peste timp, relevat prin ochii unui observator atât de neobiºnuit... ºi încã la atâtea altele. Oricare dintre aceste obiective artistice s-ar fi putut împlini splendid, cu condiþia ca în primul rând scenariul, apoi ºi regia, sã fi aplicat cel puþin corect regula de bazã a acestui tip de realism fantastic: când introduci în viaþa normalã un element insolit, îl urmãreºti consecvent tot timpul, extrãgând sensuri din interacþiunile ºi conflictele astfel constituite. Aici, stranietatea cazului funcþioneazã doar pasager, pe la început, prin unele comentarii ale celor din jur, ºi nu determinã mai nimic nici în existenþa personajelor, nici în relevarea sensurilor. Pur ºi simplu, vedem un om care întinereºte. Ei, ºi? ªi... atât.
Din fericire, busuiocul e dres la nivelul imaginii - plastica lui Claudio Miranda fiind nu numai superbã în sine, ci ºi profund creatoare, urmãrind evoluþia concepþiilor vizuale, cromatice, de texturã ºi iluminare de pe tot parcursul ultimilor optzeci de ani. Rimeazã perfect cu scenografia de decoruri ºi costume, iar o notã aparte, evident, o pune machiajul de compoziþie, impecabil atât la nivelul fiecãrei mãºti în sine, cât ºi prin discreþia cu care urmãreºte, imperceptibil, evoluþia în timp a fizionomiei lui Brad Pitt. Categoric, un regal de virtuozitate vizualã, care ne face sã iertãm parþial lãbãrþarea pe aproape trei ore a unui material adecvat pentru o orã ºi jumãtate, în sine, dar perfect inscriptibil în doar cincizeci de minute, prin sãrãcia scenariului. N-ar fi deloc surprinzãtor ca, dintre cele treisprezece Oscar-uri la care candideazã, filmul sã-ºi adjudece câteva în aceste sectoare. ªi nimic mai mult.

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
12-13 februarie, 2009
Bucureºti, România

[Pitbull]

Daca vrei sa compari filmul cu povestea scrisa de Fitzgerald, poti sa o citesti aici,incepand cu pagina 279
http://books.google.com/books?id=BhN...ad=0#PPA280,M1

Diferenta notabila este ca:
"In the story, he ages backwards, physically as well as mentally. In the movie, Benjamin Button is born a baby that has the physical condition of an old man. He ages backwards physically."

Moultzamme moulte, Booty - chiar mi-a folosit enorm!

[illotempore2002]

sigur iti scapasera detaliile cu pricina, postate de buticutz: he ages backwardly :lol:

[Pitbull]

Nu-mi "scäpase" - efectiv NU STIAM cä, în povestire, îi întinereste si gândirea, nu numai creierul; de asemenea, acum am descoperit si umorul din text. Ambele m-au ajutat sä analizez mult mai pertinent greselile asociate cu procesul de adaptare, de la prozä la film.

[gionloc]

dar umorul din film nu l-ati descoperit, involuntar umor, evident:
de exemplu, lui Pitt intinerit Cate ii spune ca e perfect!
sau cum tipu' de are nava e ranit grav in razboi si inainte sa moara mai da o replica inteleapta!

8)