"Medalia de onoare"

[Pashpix]

Lungmetrajul "Medalia de onoare", premiat la Festivalul Internaţional de Film de la Arras

Lungmetrajul "Medalia de onoare", de Călin Netzer, a obţinut, duminică, premiul pentru cea mai bună regie la Festivalul Internaţional de Film de la Arras (5 - 14 noiembrie), Franţa, informează un comunicat. Proaspăt lansat în cinematografele din România, filmul poate fi văzut, până joi, în Bucureşti, la Cinema Studio, Cinemateca Union, Cinema City Cotroceni, Hollywood Multiplex, Movieplex şi The Light, în Ploieşti, la Cinema City, în Iaşi, la Cinema Victoria, în Constanţa, la Cityplex, şi în Cluj, la Cinema City. În perioada 19 - 25 noiembrie, filmul "Medalia de onoare" va mai fi proiectat în Bucureşti la Glendale Studio şi în Cluj la Cinema Arta.

Filmul "Medalia de onoare" este o comedie neagră despre Ion (Victor Rebengiuc), un pensionar din România anilor '90, care primeşte accidental, într-o zi, o medalie de onoare pentru faptele sale eroice din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, vremuri pe care bătrânul abia şi le mai aminteşte. Odată primită, medalia îl face pe Ion să îşi reexamineze întreaga viaţă - se gândeşte acum că poate nu a fost un învins. Poate că viaţa sa înseamnă, de fapt, mai mult. Pentru doar câteva momente, medalia îl face să se simtă apreciat de cei din jurul lui. Din păcate, pentru doar câteva momente Ion este un om împlinit.

Distribuţia filmului este plină de nume sonore - în rolurile principale se regăsesc Victor Rebengiuc şi Camelia Zorlescu, iar în roluri secundare, Mimi Brănescu, Ion Lucian, Anca Pandrea, Radu Beligan, Costică Drăgănescu, Doru Ana. Filmul se bucură de participarea extraordinară a fostului preşedinte al României Ion Iliescu.

[keepwalking]

intru doar sa spun ca, intr-adevar, Medalia de onoare e filmul de care avea nevoie cinematografia romaneasca a acestor ani.
Victor Rebengiuc, fabulos.
Tudor Voican, cu har si inspiratie.
Calin Netzer, fin nuantator.
si, in sfarsit, aud si eu muzica intr-un film romanesc al ultimilor 10 ani.

[lalaby]

E un mare film! Mult peste 4,3,2 sau Politist, Adjectiv -nu ma impuscati -

De cand am vazut MARIA m-am gandit ca e genul de regizor care va face filme foarte bune la intervale mari de timp ... probabil ca nu traieste din asemenea contracte.

Despre Rebengiuc... ce sa zic? Ma bucur ca dl. Netzer l-a readus pe ecrane.

[Angel2010]

Filmul e bun dar optiunea de a-l aduce in film pe Ion Iliescu este total neinspirata.

Un lucru m-a amuzat: Victor Rebengiuc este un taranist, membru in PNTCD care l-a criticat de multe ori pe tovarasul Iliescu. Cum o fi colaborat la filmari?

[paul_aramis]

înţelegând cum să despartă politica de muncă (cam aiurea spus "muncă" da' ştiţi, n-am găsit altă rimă)

[lalaby]

Da, faza cu Iliescu e naspa... ok, da' voi ar trebui sa stiti trecutul lui Netzer. Pai e din aceeasi "familie". Dancu, Iliescu... tatal lui Netzer. Asta e. Da' filmul e ok. Nu cred ca ar trebui sa conteze chestiile astea. Conteaza filmul.

[Pashpix]

"Medalia de onoare" şi "Lumea văzută de Ion B." - favoritele publicului la New York

NEW YORK (MEDIAFAX) - "Medalia de onoare", de Călin Netzer, şi "Lumea văzută de Ion B.", de Alexander Nanau, au fost peliculele care au câştigat premiul publicului la Festivalul de Film Românesc de la New York, care s-a încheiat duminica seară, transmite corespondentul MEDIAFAX în metropola americană.

Festivalul, aflat la cea de-a cincea ediţie şi organizat de Institutul Cultural Român din New York, în colaborare cu Transilvania Film, aduce anual, la începutul lunii decembrie, la New York, cele mai reprezentative producţii cinematografice româneşti din timpul anului, într-o serie de proiecţii la Cinematograful Tribeca. Anul acesta, evenimentul a beneficiat şi de sprijnul HBO România, producătorul a trei filme din festival.

"Am avut o ediţie cu toate proiecţiile vândute şi cozi la bilete, ceea ce este o mare satisfacţie, pentru că asta înseamnă că festivalul a devenit un adevărat eveniment newyorkez", a declarat Corina Şuteu, directorul ICR New York. Anul acesta, organizatorii au inclus în program, pe durata a trei zile, zece lungmetraje, printre care filme recente ca "Aurora", de Cristi Puiu, "Marţi după Crăciun", de Radu Muntean, şi "Portretul luptătorului la tinereţe", dar şi producţii deja prezentate la festivaluri internaţionale, ca "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu", "Felicia înainte de toate" şi "Francesca". Spectatorii au avut posibilitatea să evalueze filmele la finalul fiecărei proiecţii, alegând una din trei opţiuni: foarte bun, bun şi mai puţin bun.

Prezenţa inedită a lui Victor Rebengiuc, protagonistul filmului "Medalia de onoare", a contribuit, de asemenea, la succesul ediţiei din acest an a festivalului. Cu o prezenţă de spirit deosebită, el a răspuns întrebărilor publicului după fiecare din cele două proiecţii ale filmului, iar în ultima zi a festivalului a susţinut monologul "Legenda Marelui Inchizitor" - un text din "Fraţii Karamazov", despre libertatea umană şi autoritatea pământească, pentru care a fost răsplătit cu îndelungi ovaţii.

"Este un text pe care îl interpretez la ora actuală în ţară şi care dezleagă oarecum misterul obedienţei noastre faţă de autorităţi, faţă de oameni care ştiu cum să-ţi ia libertatea în schimbul unui codru de pâine. Textul este foarte actual şi eu vreau să îl fac auzit şi poate, înţelegându-l, oamenii vor şti cum să acţioneze", a spus Rebengiuc. Marele actor a răspuns şi unor întrebări legate de actorie şi condiţia filmului românesc în perioada comunistă. "Regizorii noştri nu au putut să se afirme pentru că a existat o cenzură foarte puternică, ei nu puteau să facă un film de critică socială, politică sau ideologică aşa cum făceau cehii sau polonezii sau ungurii. La noi, cenzura a fost mult mai puternică şi, în acelaşi timp, solidaritatea regizorilor a fost mult mai slabă decât în ţările care ne înconjoară", a mai spus acesta. El a dat ca exemplu filmul "De ce trag clopotele, Mitică?", realizat în 1980, de Lucian Pintilie, producţie care nu a putut fi văzută de public decât un deceniu mai târziu. Filmul a fost prezentat în ultima seară a festivalului, în cadrul unei retrospective.

Monica Bârlădeanu, protagonista filmului "Francesca", prezentă şi ea la festival, a apreciat oportunitatea evenimentului. "Din spirit de dor de ţară, mă aşteptam la prezenţa unui public românesc, dar, în plus, am întâlnit şi un public american foarte entuziast, ceea ce a fost extraordinar. Cred că ICR a făcut o treabă foarte bună susţinând filmul românesc şi ajutându-ne să ne expunem munca unui public care altfel n-ar fi avut acces la aceste filme, pentru că foarte multe din filmele prezentate aici nu au distribuţie în Statele Unite", a declarat ea.

[Dl.cinematic]

Până la ora la care postez acest articol, impresia este că s-a cam scris totul despre acest film. Şi în bună măsură lucrurile chiar stau aşa. Cu toate acestea, nicio recenzie din cele pe care le-am citit până acum nu s-a ocupat de un “personaj” pe care îl consider a fi nu doar fascinant, ci şi revelator pentru înţelegerea anumitor aspecte ale structurii narative a filmului: arhitectura. Este onest să spun că la prima vizionare am ignorat aproape complet acest aspect, fiind mai degrabă interesat de firul epic conturat de acţiunile protagonistului (Ion I. Ion). La a doua şi, respectiv, a treia vizionare, am constatat că Peter Netzer investeşte “o cantitate apreciabilă de cadre” în acest personaj, pentru ca prezenţa lui să fie doar întâmplătoare şi, în consecinţă, ignorabilă. Deşi mi se pare relevant, mă voi feri să exagerez importanţa acestui factor, pentru a nu cădea într-un derizoriu al suprainterpretării.

Nu întâmplător, prima parte a filmului (marcată de doza cea mai ridicată de anonimat a personajelor şi de opacitate a plot-ului), gravitează în jurul unei suite de imagini statice. O parte a acestora sunt revelatoare prin ele însele şi, ca atare, nu este necesară raportarea la elemente subsecvente din film. De exemplu, vedem că familia Ion locuieşte într-un “complex rezidenţial”, ridicat în stilul arhitectonic “utilitarist” sovietic, care mimează îndeaproape structura arhetipală a unei închisori (!), cu apartamentele orientate către curtea interioară. Aceasta din urmă îndeplineşte o funcţie asemănătoare celei pe care o are şi într-un penitenciar obişnuit. Pornind de la aceste imagini, putem oare presupune că Netzer încearcă să îl învestească pe Ion Ion încă de la “intrarea în film” cu anumite tare, pe care noi, spectatorii, le vom putea desluşi abia mult mai târziu în fluxul normal al filmului? Doreşte oare regizorul să ne atragă indirect atenţia asupra unor probleme (neînţelegerile dintre Ion, pe de-o parte, Nina şi Cornel, pe de altă parte) care, odată născute într-o “închisoare”, au şanse minime de “a-şi găsi libertatea”, prin soluţionarea acestora pe parcursul filmului? Este dificil de oferit un răspuns la aceste întrebări, însă problemele merită cel puţin a fi semnalate.

Cel de-al doilea set de imagini statice folosite de regizor, monumentele bucureştene ridicate în cinstea eroilor de război, par a fi învestite cu un rol diametral opus în structura narativă: la început, prezentarea acestora are o doză de criptic, nu ne este clar de ce ne sunt arătate, însă ulterior, pe parcursul filmului, le realizăm treptat utilitatea, cel puţin în rolul de jaloane ale stărilor sufleteşti ale protagonistului (fericire, mândrie, dezamăgire etc.).

“Medalia de onoare” este un film care plămădeşte diverse identităţi personajului Ion Ion: o pseudo-identitate cu care ne confruntăm în debutul filmului, când vedem un personaj cvasi-necunoscut, a cărui identitate se lasă, astfel, potenţial investită cu varii atribute, unele din ele posibil contradictorii; o a doua identitate, discernibilă în partea mediană a lung metrajului, care înfăţişează un individ a cărui viaţă se ajustează treptat în bine, sub privirile îngăduitoare, dar în acelaşi timp, uşor stupefiate de cadenţa accelerată a schimbărilor, ale spectatorilor; în fine, o ultimă identitate, decelabilă în a doua parte şi în finalul filmului, un melanj oscilant între cele două de mai sus. Vectorul de forţă pune totuşi în evidenţă în acest ultim caz prevalenţa identităţii iniţiale, devenită între timp fără dubiu cea a unui om care nu încheie filmul în cea mai bună dintre lumile interioare posibile.

Dacă ar fi să încercăm o unificare a planurilor descrise mai sus, pornind de la o singură imagine definitorie, aş spune că regăsim la Ion, într-o formă uşor denaturată, câte ceva din tipologia comportamentală a individului privat de libertate (!). Înainte de a explica despre ce este vorba, voi rememora o secvenţă din film: scena în care Ion discută cu mecanicul despre rotor, localizată în subsolul întortocheat de instalaţii al blocului, protagoniştii fiind dominaţi (la indicaţiile regizorale, fireşte) de acest “peisaj” mecanicist infernal. În această imagine avem ilustrată metaforic deruta şi lipsa de control de către Ion asupra realităţii înconjurătoare (societatea românească post-decembristă). Ca fost contabil, meserie în care erorile se cuvine să fie reduse la minim (dacă nu complet eliminate), Ion întâlneşte praguri psihologice dificil de escaladat, fie atunci când i se aduce la cunoştinţă că va primi o medalie, fie atunci când îşi dă seama, cu dezamăgire, că autorităţile au “confuzat” personajele. O confuzie foarte asemănătoare, trebuie să recunoaştem, celei în care se găseşte un puşcăriaş atunci când este nevoit să găsească o “cheie” de adaptare la setul informal de reguli – uneori extrem de criptice – care definesc status-quo-ul dintr-un penitenciar.

Rămânând la acelaşi capitol, este cunoscut îndeobşte faptul că deţinuţii evită să îşi ofere unii altora confesiuni despre faptele reprobabile pe care le-au comis, preferând să reducă la zero orice dialog ce ar putea evolua în această direcţie şi să joace, fiecare în parte, “cartea nevinovăţiei”. Motivul? Închisoarea devine mediul lor ambiant şi aceasta îi obligă să-şi definească o nouă identitate simbolică, uneori antitetică flagrant celei reale (de aici şi rezerva de a vorbi despre propriul trecut), identitate utilă, însă, pentru a se repoziţiona faţă de ceilalţi. Revenind la film, ce cunoaştem noi, spectatorii, despre Ion? Mai nimic. Netzer are grijă să nu ne dezvăluie, cel puţin nu în mod direct şi nu de la început, detalii semnificative din trecutul acestuia. Aşadar, aparent un om fără chip, o umbră. În schimb, experimentăm – într-un crescendo care escaladează o zonă de tensiune sporită – lipsa totală de comunicare (la propriu!) dintre Ion şi Nina. Deşi o aflăm abia mai târziu, tăcerea conjugală se consumă pe fondul unei vinovăţii de care Nina îl face responsabil pe Ion, legată de un eveniment petrecut cu şapte ani în urmă (denunţarea lui Cornel la miliţie). Asociez apelarea de către regizor la procedeul tăcerii între cei doi (regăsibil ca atare, aşa cum am arătat mai sus, şi în cutuma penitenciară) intenţiei de a pune în seama noastră, a spectatorilor, sarcina - dificilă - de a construi şi diseca identitatea simbolică a lui Ion (între acesta şi Nina, lucrurile sunt oricum demult lămurite). În acest fel, Netzer ne oferă deplina libertate în a asuma, fiecare în parte, cu ce fel de personaj avem de-a face. Într-un firesc al construcţiei cinematografice, pe măsura înaintării în vizionare, identitatea percepută de spectatori va culmina, inevitabil, într-o confruntare directă cu cea devoalată în mod treptat de regizor.

În continuare, voi încerca să decelerez două ipostaze conceptibile în care am putea plasa personajul interpretat de Victor Rebengiuc. Pentru a duce la bun sfârşit această sarcină, mă voi folosi într-o manieră pur ilustrativă de mini-capodopera lui Robert Bresson “Un condamné a mort s’est échappé” (sau “Le vent souffle où il veut”) din 1956. Aici întâlnim două tipuri caracteriale de indivizi: pe de-o parte îl avem pe Fontaine, personajul principal, care deşi pare a se supune (cu precădere formal) regulilor închisorii, în realitate este un răzvrătit şi face tot ce îi stă în putinţă să submineze instituţia din interior (prin conceperea unui plan minuţios de evadare, dar şi prin încercarea de a-şi atrage adepţi de partea proiectului). În opoziţie cu acesta, avem grupuri numeroase de indivizi – majoritatea celorlalţi deţinuţi – care, deşi în aparenţă se răzvrătesc împotriva torţionarilor şi a ideii privării de libertate, nu numai că nu au curajul să riposteze, ba mai mult, se lasă dominaţi de instituţia împotriva căreia ar trebui, de fapt, să se lupte. Putem să bănuim că un caracter puternic, cum este Fontaine, cu o structură interioară animată de un obiectiv foarte precis, nu va întâmpina mari dificultăţi, odată ieşit din închisoare, în a-şi regăsi identitatea şi a se re-adapta fără sincope la noua realitate (de individ liber). În acelaşi timp, însă, este relativ uşor să presupunem că pentru majoritatea celorlalţi, şocul (ipotetic al) eliberării ar putea fi atât de puternic, încât deşi iniţial par că tânjesc cu disperare după libertate, în realitate, lumea acestora să intre într-un colaps spectaculos iar identitatea iniţială (cea de indivizi liberi) să le fie, astfel, imposibil sau extrem de dificil de recuperat.

După această digresiune, să revenim la personajul principal din filmul lui Netzer. Primirea medaliei de onoare îi dă ocazia lui Ion să-şi stabilească, pentru prima oară după foarte mulţi ani, un obiectiv foarte precis (împăcarea cu Cornel şi Nina), a cărui forţă potenţatoare este cel puţin la fel de puternică ca cea pe care o posedă Fontaine. Aici, premisele suprascrierii vechii identităţi a lui Ion cu una nouă – benefică atât în raport cu cei apropiaţi (Nina, Cornel), cât şi în relaţiile cu lumea exterioară (vecini, foşti camarazi de război etc.) – sunt maximale. De altfel, pentru o bună bucată de “peliculă”, suntem martorii unui “transplant” reuşit între cele două personalităţi. De exemplu, deşi iniţial manifestă anumite rezerve cu privire la justeţea motivului pentru care i s-a acordat medalia, în urma unei combinaţii între "producerea" unor pseudo-dovezi (scrisoarea de pe front) şi un proces mental extrem de ranforsant de auto-convingere, Ion sfârşeşte prin a se valida în totalitate în pielea noului personaj (eroul de război).

Din păcate pentru acesta, acolo unde Bresson grupează indivizii în categorii dihotomice foarte stricte (învingători şi învinşi ai sistemului), Netzer nu respinge ideea de a explora şi spaţiul median. Astfel, încurcătura creată de funcţionara de la minister declanşează o luptă crâncenă între cele două personalităţi ale lui Ion, o probă irefutabilă nu doar a şubrezeniei interioare a personajului principal, ci chiar o posibilă metaforă pentru relativitatea valorilor din societatea românească post 1989. De aceea, în scena de final a filmului, aş spune că vedem un Fontaine care, deşi a reuşit să-şi ducă planul la bun sfârşit, este complet bulversat de realitatea pe care o descoperă dincolo de zidurile închisorii. Un Fontaine pe care intensitatea emoţiilor investite în “planul de salvare” îl vlăguieşte în mod vizibil şi care, în acelaşi timp, nu posedă o soluţie de rezervă, ce l-ar putea ajuta să îşi recupereze energiile pierdute şi să folosească în avantajul său noile circumstanţe, aparent favorabile atingerii obiectivului său iniţial. Acesta este, de fapt, Ion I. Ion.

Dl.cinematic
16 decembrie 2010

[rvn]

d-l cinematic,
Am citit ce-ai scris si am ramas impresionata.
Nu stiu daca ai avut bunici care au luptat pe front, sau daca ai avut ocazia de a vorbi sau de asculta povesti de razboi de la un veteran autentic.
Eu, recunosc, da.Cand am vazut filmul, mi-am adus aminte ca atunci cand eram copil si auzeam din gura lor, relatari despre perioada aceea, inclusiv privind o medalie de erou, nu reuseam sa percep cu mintea prea necoapta importanta faptelor relatate si nici impactul produs asupra tineretii si vietii lor.
Rolul lui Rebengiuc pentru mine a fost o revelatie. Mi-am regasit unchiul si bunicul in el si-mi pare rau ca societatea in care traim astazi, face extrem de putin din punct de vedere moral pentru veteranii de razboi.Nu exista nici un fel de compasiune pentru ei, nimic. Pacat, fiindca merita. Iar o medalie de onoare, chiar cred ca este prea putin.

[marius_em]

Da, a fost o revelatie nu doar rolul lui Rebengiuc, dar si felul in care mereu s-a accentuat diferenta intre nostalgia generatiei veterane, si (vreau sa spun indiferenta, dar poate e prea dur) nonsalanta generatiilor mai tinere cu privire la sacrificiile din trecut. Scena de final e de o incarcatura emotionala extraordinara. El, conservator, patriot, pana la nationalism, copiii detasati, instrainati (faptul ca nevasta e de culoare tocmai asta vrea sa evidentieze), nepasatori la o medalie ce pentru ei e doar o bucata de metal, iar pentru Ion Ion e un sens al vietii sale. Dar si resemnarea sa, cum lasa copilul sa se joace cu medalia, temandu-se sa nu o piarda, dar in acelasi timp zambind patern, e o metafora puternica a conditie umane, a batranului ce isi da seama ca vremea sa a trecut, iar copiii nu trebuie impovorati cu trecutul sau.
Extraordinar film, aproape de perfectiune.

[rvn]

da, intra-adevar, atunci cand a vrut sa evalueze medalia, Ion Ion a aflat ca nu valoreaza nimic din gura unui om prea adancit in grijile proprii ca sa inteleaga ce anume il indemnase pe veteran sa bata drumul pana el.
pana la urma, asa este: medalia nu valora nimic din punctul de vedere al celor care-au acordat-o ci valoreaza enorm pentru cel care o primea. asta am inteles eu din film si din rolul jucat de Rebengiuc. poate gresesc....

[marius_em]

Nu gresesti deloc. Si am uitat sa mentionez ca ai dreptate, aceeasi senzatie de familiar, si familial, am simtit si eu.

[Pashpix]

Rebengiuc: „Invitarea lui Ion Iliescu în film este o greşeală“

Adevărul

Victor Rebengiuc crede că participarea fostului preşedinte deturnează pelicula spre politică. La sfârşitul săptămânii trecute, cunoscutul actor a fost prezent la Vaslui, unde a fost proiectată în premieră producţia recentă a lui Călin Netzer.

Evenimentul a fost dublat de proiectarea unui film de referinţă în cinematografia românească, „Moromeţii", la care a participat şi regizorul Stere Gulea. „Sunt două filme cu care mă mândresc", a declarat Victor Rebengiuc pentru „Adevărul". Este vorba, pe de o parte, despre un film remarcabil, pe care „lumea îl urmăreşte ori de câte ori se dă la televizor", şi, pe de altă parte, despre o peliculă recentă, care „se bucură de mare succes".

În opinia cunoscutului actor, care interpretează rolul lui Ion I. Ion în filmul lui Călin Netzer, această nouă creaţie regizorală are meritul de a spune „o poveste care i se poate întâmpla oricui", atu ce îi poate asigura rezistenţa la proba timpului.

Un element care a trezit interesul pentru „Medalia de onoare" este participarea lui Ion Iliescu, fostul preşedinte al României, care şi-a jucat propriul rol.

„Cred că invitarea lui Ion Iliescu în acest film şi afişul care s-a făcut au fost o greşeală", a susţinut actorul, precizând că acest detaliu deturnează filmul spre politic. Victor Rebengiuc a comentat: „Nu are nicio legătură cu politicul. Ion Iliescu face ce ştie să facă. Dă mâna cu nişte oameni pe care i-a medaliat. Şi cu asta, gata. Nu face nimic altceva decât făcea când era preşedinte".

[StefanDo]

ce cauta iliescu pe afis nici eu n-am inteles, dar in film aparitia e cat se poate de logica

[Windom]

ce cauta iliescu pe afis nici eu n-am inteles

Aduce lumea in sala.

[rvn]

Aduce lumea in sala.

multi au zis asta, dar cred ca este gresit inteleasa ideea..
de fapt, scena primirii medaliei, la Cotroceni,este un moment cheie al filmului. Aici se vede clar, importanta acestui eveniment pentru eroi, pentru veterani si modul cum trateaza un sef de stat chestia asta, exact ca o sarcina de serviciu, rutina zilnica, fara nici un pic de emotie, total impasibil( cred ca in sinea lui de gandea cat mai poate fi pana la masa de pranz).
mi s-a parut inspirata ideea lui Netzer. si aceea de a-l folosi pe Iliescu in propriul rol si cealalta, de a aparea pe afis.
iar faptul ca Rebengiuc a reusit sa apara in ipostaza asta, contrar sentimentelor sale anticomuniste si antiiiliescu nu poate fi decat de laudat. exact asa procedeaza un profesionist.

[nume]

2. Medalia de onoare de Călin Peter Netzer. Nu doar filmul unui mare actor (deşi Victor Rebengiuc face aici unul dintre cele mai importante roluri de cinema ale sale), ci şi filmul unui regizor talentat şi matur, care a trecut cu brio peste un semieşec (lungmetrajul de debut Maria din 2003), cu sprijinul unui scenarist în formă maximă (Tudor Voican) şi al unui operator-producător inspirat (Liviu Mărghidan). Călin Peter Netzer şi-a însuşit lecţia realismului introdus la noi de Cristi Puiu, dar nu s-a limitat la acet model deseori imitat, punîndu-şi propria amprentă asupra tratării subiectului aşa-zis „minimalist“. Pentru mine rămîne un mister cum un asemenea film, care poate prinde la orice categorie de public, nu a adunat decît vreo 7.000 de spectatori în circuitul cinematografic autohton.

Doar 7 mii au vazut filmul asta ???

Cătălina Murgea R.I.P. , Mircea Andreescu ... de cand nu l-am mai vazut intr-un film.

A doua cronica a lui Pitbull pe care o citesc cap coada in numai o saptamana. E o performanta, in 6 ani de cinemagia nu mi-a iesit. Intr-adevar se vede o capota de logan sau masina moderna chiar la inceput, cand Ion Ion se duce la posta sa ridice recomandata, si da, secventa de la masa e identica cu cea din 432, cu personajele care behaiei in jur banalitati despre cozonacul ieftin din Romania si despre tara fagaduintei Canada, cu mesenii care nu se vad, sau li se vad numai mainile, pana si acelasi Ion Sapdaru e la masa in calitate de fotograf. Dar toate astea palesc in comparatie cu restul filmului si ajung sa nu mai conteze.

S-a vorbit si despre decorurile de exterior, ca sunt minimalizate. Eu sunt de parere ca aceasta minimalizare nu are decat ratiuni economice, sa recreezi fie si atmosfera anilor '95 ar costa imens. Daca ar fi sa fim perfectionisti tramvaiele din 432 nu erau de acolo, autobuzul cu butelie nu era de acolo etc
Oricum, filmul e de geniu, un mare salt al regizorului fata de Maria. Aparitia lui nea Nelu era necesara, e de apreciat ca a vrut sa apara in film.

[Pashpix]

Lungmetrajul "Medalia de onoare", de Călin Netzer, va fi difuzat pe 27 februarie, de la ora 20:00, în premieră pe HBO, informează postul de televiziune. Filmul "Medalia de onoare" este o comedie neagră despre Ion (Victor Rebengiuc), un pensionar din România anilor '90, care primeşte accidental, într-o zi, o medalie de onoare pentru faptele sale eroice din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, vremuri pe care bătrânul abia şi le mai aminteşte. Odată primită, medalia îl face pe Ion să îşi reexamineze întreaga viaţă - se gândeşte acum că poate nu a fost un învins. Poate că viaţa sa înseamnă, de fapt, mai mult. Pentru doar câteva momente, medalia îl face să se simtă apreciat de cei din jurul lui. Din păcate, pentru doar câteva momente Ion este un om împlinit. Distribuţia filmului este plină de nume sonore - în rolurile principale se regăsesc Victor Rebengiuc şi Camelia Zorlescu, iar în roluri secundare, Mimi Brănescu, Ion Lucian, Anca Pandrea, Radu Beligan, Costică Drăgănescu, Doru Ana. Din distribuţia filmului face parte şi fostul preşedinte al României Ion Iliescu.