Turneul Forumistilor: oneflyride ne propune Bigger Than Life

Film: Bigger Than Life

Propus de: oneflyride

Perioada de votare: 10 septembrie 2012 - 16 septembrie 2012

Oricine vede filmul poate vota fie Thumbs up fie Thumbs down, cu conditia sa comenteze alegerea. Pentru Thumbs down e suficienta vizionarea primelor 60 de minute.

[MinRep]

”Bigger Than Life” este unul dintre filmele mele preferate, din doua motive complet diferite:

1) suprinde foarte bine paranoia suburbiei americane a anilor '50, acel straniu sentiment ca - desi in aparenta totul este idilic - catastrofa sta la panda dincolo de suprafata. Nu cred ca exista actor mai potrivit decat James Mason care sa intruchipeze personajul principal macinat de frustrari si complexe, care ajung sa il cuprinda sub forma unui delir mistic fortandu-l sa readuca ordinea Old-Testament style si nici regizor mai potrivit decat Nicholas Ray (care a dat o voce angoaselor epocii sale) pentru a pune in scena aceasta poveste.

2) si chiar daca interpretarea de mai sus va scapa sau nu va convinge, filmul tot este un studiu de caz medical destul de interesant (e drept, eu l-am vazut in facultate, deci s-ar putea sa fiu biased un pic). Scenaristii au profitat un pic de licenta artistica alegand psihoza principal efect secundar advers al cortizonului (evident, sunt altele mult mai frecvente/probabile), dar asta nu inseamna ca povestea nu este plauzibila. Iar, in rest, partea de investigatii este credibil si realist prezentata (nu cunosc alt film care sa ne arate un bariu-pasaj).

THUMBS UP

[oneflyride]

SPOILER ALERT

Finalul, cel mai probabil impus de studio , cred ca e more than meets the eye . Pare totul in regula la suprafata, dar Nicholas Ray, prin niste detalii si retusuri subtile, precum si reactia lui Mason denota ca este departe de a fi OK.

Remarc si folosirea excelente ( in stil expresionist ) al umbrelor , pentru a crea un efect constant de paranoie .

Bigger Than Life da impresia falsa de profunzime folosing pop-psychology. Ed e un om painea lui Dumnezeu, tata si sot model, dar cum ia niste pastile personalitatea sa se schimba total. I don't buy it. Psihoza generata de substante ingerate nu altereaza total personalitatea, ci se mapeaza pe un fond existent deja. Nu il vad in Ed cel psihotic pe Ed dinainte de pastile Vad in schimb intentia de se folosi de personaj pentru a creea un thriller, de atfel destul de decent. Pentru mine asta e singurul nivel la care functioneaza filmul, suspansul si curiozitatea de a afla ce se mai intampla. Din pacate nu e destul, m-am simtit mult prea manipulat emotional. Finalul cheesy nu ajuta nici el deloc.

Thumbs down.

[MinRep]

Ed e un om painea lui Dumnezeu, tata si sot model .

E de asemenea foarte nemultumit de viata sa (aparent) linistita si e clar ca exista probleme de comunicare intre el si sotie (ii ascunde niste simptome care ar trebui sa fie destul de ingrijoratoare). Asta e baza pe care se construieste delirul sau.

E de asemenea foarte nemultumit de viata sa (aparent) linistita

De unde ai dedus asta?

[MinRep]

Mi se pare evident. Numai asa se explica de ce are o a doua slujba, pe care o tine secreta si de care pare sa ii fie rusine. In plus, toate nemultumirile sale - referitor la fiul sau, in principal - ies la suprafata odata ce tratamentul incepe sa isi faca efectul.

[Liviu-]

Numai asa se explica de ce are o a doua slujba, pe care o tine secreta si de care pare sa ii fie rusine.

Sau o fi motivul subliniat de cateva ori pe parcursul intregului film, anume ca nu le ajung banii. Cat despre nemultumirile ce apar pe parcursul tratamentului mi se pare iar ca se subliniaza faptul ca el are un comportament de-a dreptul absurd. Era in punctul in care il enerva pana si laptarul care nu facea altceva decat sa care sticlele asa cum o face in mod uzual.

Nu mi se pare deloc ca filmul e critic in vreun fel la adresa societatii din moment ce toata rasturnarea de situatie vine printr-un stimul extern, necontrolabil, si nu din propria vointa, dintr-o necesitate de schimbare. Ba chiar mai mult de atat, se subliniaza absurditatea modificarilor si, prin contrast, normalitatea corecta de pana sa inceapa tratamentul. Filmul nu functioneaza in mod real decat ca ceea ce ai descris la punctul 2 si, dupa cum a zis Twinsen, ca thriller.

Thumbs down pentru ca, desi e adevarat ca-i bine facut, nu am nimic in comun cu filmul si cu un cinema de care ma indepartez din ce in ce mai tare (din aprox. 100 de filme vazute in vacanta asta doar vreo 4-5 sunt americane si asta e cam singurul facut parca dupa sablon).

[MinRep]

Sau o fi motivul subliniat de cateva ori pe parcursul intregului film, anume ca nu le ajung banii.

De unde sursa nemultumirii... pe care el o resimte cel mai tare, mai ales din postura sa de cap al familiei.

[Liviu-]

Doar ca eu ti-am raspuns intr-un anume context. Tu ziceai ca-i nemultumit de viata lui linistita. Din contra, e multumit cu viata lui linistata, lucreaza in plus tocmai ca sa o mentina..

[MinRep]

Cred ca ne cam invartim un pic in gol aici, iar eu sunt un pic in off-side pentru ca nu am revazut filmul. However, chiar daca nemultumirile nu devin explicite decat in partea a doua a filmului, James Mason arata inca de la inceput ca un tip care isi doreste mai mult sau altceva si care isi aminteste ca ambitiile sale nu erau de a fi un simplu profesor de liceu. Middle life crisis, maybe...

[rvn]

filmele anilor 50 au un farmec anume: rochille si coafurile actritelor.
americanii au profitat de boomul economic de dupa razboi ca sa faca destul de multe filme in care vedem case spatioase, frumos mobilate, unde, familia americana din clasa de mijloc, isi etaleaza noul stil de viata, mult mai lejer si nonconformist.
in acest decor se petrece si drama profesorului, care, nu stiu, zau, cat castiga din cele doua slujbe, dar, cu siguranta, nu-i ajungea ca sa intretina mizanscena.
drama lui este emotionanta. pacat de lipsa de realism a scenariului. nu ma pricep la detaliile medicale, probabil, cei doi doctori-cinefili, isi pot da cu siguranta seama, daca s-a exagerat pe aceasta latura sau nu. mie mi s-a parut un pic "propagandistic" si sper sa nu zambiti, daca cititi.
James Mason a incercat din rasputeri sa dea credibilitate rolului, din pacate, asa cum spuneam, n-a reusit decat sa emotioneze artistic si-atat. finalul a picat ca...naiba. nu stiu, nu diger deloc happy-endurile astea incredibile si plagacioase de bucurie. distrug intr-o secunda, tot dramatismul. e ca si cum am suferit degeaba aproape doua ore alaturi de un personaj, ca la sfarsit,acesta, sa ne traga clapa, disparand ca prin minune, tot ce alimenta acest dramatism.

thumbs down.
in urma cu foarte multi ani, am citit o carte, dupa care s-a facut si-un film, mi se pare: "Medicametul Fatal". am uitat detalille ei, in schimb, mi-a ramas ceva infipt bine in minte: producatorii de medicamente, au un singur scop: sa vanda, iar pacientii disperati,sunt cobaii lor perfecti.

Final de vot

Thumbs up: 1
Thumbs down: 3

[loud.rocks]

Il vazusem si eu saptamana trecuta, dar n-am avut timp sa revin cu o parere. In cateva cuvinte, nu mi-a prea placut. Un film parca prea simplu cu o imagine stearsa si monotona. Personajele nu m-au convins cu nimic; nu neg faptul ca James Mason a jucat bine, dar nu mi-a pasat o secunda despre el sau despre membrii familiei sale. Are meritul ca a reusit sa-si transforme personajul intr-unul complet diferit si cam atat..
De asemenea, schimbarea este prea brusca si nejustificata, mai ales ca pana la inceperea tratamentului nu dadea absolut niciun semn ca ar avea alte probleme decat cele medicale; nu l-am vazut sa fie nemultumit de vreun lucru sau irascibil inainte sa ia cortizon.

[Federico]

Mi-a placut filmul (spre propria surpriza); la fel ca la BT, I don't really feel like talking right now, maybe later, dar voiam sa mentionez o idee care mi-a trecut prin cap la putin timp dupa ce a inceput, cand am vazut ca se vrea a fi more or less o cronica de familie. Mi-am dat seama (din nou) de precaritatea abisala a posibilitatilor epice ale cinemaului. Momentan ii dau tarcoale, de ceva timp, tetralogiei lui Updike de vreo 1400 de pagini, cea cu Rabbit Angstrom, da, care tot cu cam aceleasi intentii opereaza (loosely) si vreau sa zic, daca e sa fac o paralela, ca cronica filmului este fata de cea a romanului, ca o ghereta de-aia de termopan pentru ziare fata de casa poporului. Ca anvergura si continut, zic. Fara judecati de valoare inca.

Mi-am dat seama (din nou) de precaritatea abisala a posibilitatilor epice ale cinemaului. Momentan ii dau tarcoale, de ceva timp, tetralogiei lui Updike de vreo 1400 de pagini, cea cu Rabbit Angstrom, da, care tot cu cam aceleasi intentii opereaza (loosely) si vreau sa zic, daca e sa fac o paralela, ca cronica filmului este fata de cea a romanului, ca o ghereta de-aia de termopan pentru ziare fata de casa poporului.

Ti-ai dat seama si de "precaritatatea abisala" a prozei de a descrie lucruri care pe care nu le-a vazut deja cititorul? De exemplu un film poate prezenta un elefant in 2 secunde, in timp ce intr-o carte poti sa scrii pagini intregi fara a avea acelasi efect.

[Federico]

Sigur, fiecare arta are precaritatile ei. Si armele ei unice la care nu mai are acces nimeni. Nu sunt sigur care sunt ale cinemaului. Dar n-as paria ca sunt cele ce tin de psihologia personajelor sau de epicul de tip istoric (evenimente si relatii intre evenimente). Dar chiar si cu obiectele care la prima idee ar parea ca pot fi mai bine intelese prin intermediul unui suport vizual (foto, video), mi se pare ca sta al dracului de bine si literatura. Pentru ca, daca nu ma-nsel, farmecul artei e ca prelucreaza realitatea, ajutandu-ne s-o constientizam mai bine. Ce prelucrare face o fotografie? Sunt sigur ca s-au fotografiat multi copaci (sau elefanti) frumosi, dar mi-e ca daca se pune scriitorul potrivit sa-ti descrie pe vreo 4 pagini un copac, s-ar putea sa ai nevoie si de servetele. Cum a facut Proust cu madlenele si multe altele. Un film porno trebuie ca e considerat cel mai educativ in materie de educatie sexuala, dar nu stiu cum se face ca-l uiti in maxim 24 de ore. O scena vag erotica trecuta prin stiloul lui, sa zicem, Nabokov, poa' sa te-nsoteasca toata viata. (scuze pentru persoana a II-a, e un device retoric, se-ntelege).

Si din punctul meu de vedere cuvantul scris reprezinta forma suprema de arta. DAR filmul nu e prea departe si e mult mai accesibil.

Cum a facut Proust cu madlenele si multe altele.

Actualy ce a facut Proust cu madlenele e mult mai usor de realizat in cinema si chiar e o tehnica foarte folosita. Asociezi la inceputul filmului o imagine cu personajele intr-o anume etapa a evolutiei lor si apoi readuci imaginea dupa ce acestea au trecut in alta etapa sau chiar au decedat, pentru a obtine de obicei un efect de nostalgie sau melancolie.

O scena vag erotica trecuta prin stiloul lui, sa zicem, Nabokov, poa' sa te-nsoteasca toata viata.

Acelasi lucru e valabil pentru o scena, erotica sau nu, dintr-un film.