Cel mai recent vizionat film.

[Malombra]

Esti la curent cu activitatea sa din Film Menu?

nu.

[bremen1980]

Am citit in Filmmenu o recenzie interesanta la Road to Nowhere filmul lui Monte Hellman din 2010 .L-a vazut Chambord si sunt curios daca mai sunt si altii care s-au holbat la el . .De la Hellman am vazut doar Two-Lane Blacktop si mi-a placut . Incerc sa fac rost (prin mijloace diverse ) si de The Shooting sau de Cockfighter (1974)

[Federico]

nu.

http://agenda.liternet.ro/cronici/teoriedefilm.html

E o carte in plamadire. Acolo se poate spune ca-si foloseste expertizele intr-un mod eficient. Sunt vreo 7 sau 8 fragmente publicate in total, alea de pe liternet nu sunt toate.

Uite si site-ul revistei: http://filmmenu.wordpress.com/

[Malombra]

nu am citit încă, dar mi-au sărit în ochi forgacs, rouch, straub, le genou. uaaa! parcă m-a urmărit cineva în ultimele luni.

l.e.
mersi, în weekend dau iama în arhivă.

[charles]

chestia asta cu spațiul e interesantă

http://www.secolul21.ro/numere/filmul/filmul.html

s-a organizat un colocviu pe tema asta la care au participat printre altii Caranfil, Ciulei, Gulea, Augustin Ioan, Cezar Paul-Badescu, Pintilie, ALS, Cristi Puiu. Din pacate nu gasesc textul integral pe net sa va pot da linkul; eu am gasit cartea la carturesti (cred ca am avut noroc avand in vedere ca este nrul din 2001). daca tu, sau federico sunteti interesati eventual pot scana cele app 40 de pagini si apoi sa le sharuiesc.

[Malombra]

vreau eu, charles.

[Federico]

http://www.secolul21.ro/numere/filmul/filmul.html

s-a organizat un colocviu pe tema asta la care au participat printre altii Caranfil, Ciulei, Gulea, Augustin Ioan, Cezar Paul-Badescu, Pintilie, ALS, Cristi Puiu. Din pacate nu gasesc textul integral pe net sa va pot da linkul; eu am gasit cartea la carturesti (cred ca am avut noroc avand in vedere ca este nrul din 2001). daca tu, sau federico sunteti interesati eventual pot scana cele app 40 de pagini si apoi sa le sharuiesc.

Mai, eu, asa, parca as arunca un ochi pe el, dar nu promit c-o sa am chef sa-l parcurg pe tot. Riscul tau. Vezi si tu daca merita efortul in cazul asta.

PS: Vezi ca link-ul ala e kaput.

[charles]

asta era si ideea: sa arunci un ochi, daca te intereseaza. doar nu te pun sa-mi faci o exegeza filosofica sau nush ce alt fel de interpretare hermeneutica. fie vorba intre noi, putin imi pasa daca-l citesti sau nu.
oricum textul, nici pe departe, nu lamureste problema spatiului. e doar ceva ce am citit recent pe subiectul discutat de tine. si cum nu aveam chef (si intre timp nici nu mi-a venit) sa reproduc aici opiniile disputate acolo, asta era cel mai la indemana mod de a sharui informatiile.
in orice caz, l-am bagat deja pe scaner.

[Pepper]

Playtime by Jacques Tati

Dupa un rendez-vous cu Mon oncle si un documentar despre viata si opera lui Tati, mi s-a parut potrivit sa experimentez si Playtime, desigur cu mintea mai deschisa. E putin mai greoi ca ritm decat Mon oncle dar la fel de jucaus vizual. Tati nu face de ocara lumea moderna devenita ursuza si lipsita de culoare, ci mai degraba o dojeneste si il infiltreaza in rutina-i plicticoasa pe domnul Hulot, acest personaj, reprezentant al traditionalismului, adorabil de natang si luat prin surprindere de bazaconiile moderniste. Puzzle-urile vizuale, metaforele deloc pretentioase si scenele comice (chiar si cele mai banale) sunt un deliciu pt spectatorul de astazi Pacat ca nu au insemnat acelasi lucru si pt spectatorii contemporani lui Tati, rusine lor ca nu au inteles mesajul sau clar si raspicat! Ceva atat de pur si lipsit de malitiozitate nu poate fi trecut cu vederea de un iubitor de filme! Un film grandios (chiar si fara cele 20 de minute taiate de insusi Tati), realizat cu multa iubire si truda care din nefericire a sfarsit prin a-si ruina maestrul.

[Malombra]

am mai zis pe aici, şi nu o dată, că am o anumită pasiune pentru found footage.

ultimul film văzut Rumpelstilzchen de Jürgen Reble 1989

ca să nu bălăcăresc eu limba română, las pe alţii să zică, mai ales că textul era pus direct pe pagina filmului, nici nu a trebuit să caut. şi e interesant.

Jürgen Reble’s film works are marked by layers of residue, shifting abstract surfaces, chemical traces, scratches and blotches, as though a virus has infected the image, distorting its tone and colour, imbuing it with unusual textures and a strange aura. In these films destructive processes are the creative aesthetic agent.

Reble worked with the group Schmelzdahin from 1984. They collected Super-8 prints of anything from action films to porn flicks, home movies to Hollywood classics. They became interested in the decaying effect of weathering (Reble once threw a film into his garden pond and “harvested” it after a year had passed), bacterial processes and chemicals that disrupt the colour layers and eat away at the emulsion. They were made aware that film is not a fixed medium but that the image is transformed through material disintegration, and on projection this transformation is magnified as an integral part of the image. It became common for the group to use similar anti-preservation techniques in performance. Film loops would be subjected to chemical and other treatments, the effect was witnessed in real time until the loops fell apart in the projector. This auto-destruction was a crude but effective performance metaphor for mutability and the inevitability of physical decay, albeit hastened by the artists. While with Schmelzdahin, Reble developed a repertoire of processes and a practice that he has been refining and developing ever since.

The “Piccolo-Film” credit at the opening of Rumpelstilzchen signals it as a “found footage” film. Piccolo released Super-8 prints for the German home movie market and Rumpelstilzchen was a 1955 B-Movie version of the Brothers Grimm story. Thus, originating from a Super-8 print of a 1950s version of the nineteenth century Grimm Brothers’ version of a traditional folktale, the provenance of Rumpelstilzchen is interesting. The Grimms were known to embellish, and for their Children’s and Household Tales (1812–1857) they introduced a spinning wheel and a miller’s daughter who could spin straw into gold to the Rumpelstilzchen tale. The spinning wheel sequences become a recurring motif in Reble’s reworking, a visual analogy to the reels on a film projector. Metaphorically the “straw” of the Super-8 film that Reble spins into “gold” is the live transformation of film material off the reel that Reble regularly practices in the mixed-media film performance, appropriately entitled Alchemy.

The use of found footage has become commonplace over the past decade or so, with European artist filmmakers such as Matthias Müller, Martin Arnold, Gustav Deutsch, Douglas Gordon et. al., among the celebrated practitioners. Typically the practice involves representing and reworking existing films (early Hollywood, Hitchcock, B-movies, documentary, public information films, and so on being popular candidates), while recognition of the original is usually a significant factor. In this form of post-production art, the physical material of the medium is usually of less importance than refining meaning linguistically through processes of appropriation, structural manipulation, editing, repetition, and contextualisation. Reble’s usage is quite distinct from this. For him found footage is a physical raw source, often arbitrarily selected and ripe for materialist transformation, while he underdetermines narrative structure and privileges texture and resonance.

Rumpelstilzchen is not an exercise in meaningful, gratuitous deconstruction or recontextualisation; material distortions layer and abstract the images, the narrative is a fragmented, hazy, hallucinatory drama as images and voices loop and echo. This emphasises and reawakens the disturbing Gothic strangeness of the folk story. Imbued with a darker German romanticism filtered through post-industrial detritus, Rumpelstilzchen is in the time-honoured folkloric tradition of writing over; contemporary in its retelling, retaining traces of its earlier form. […] —Steven Ball, www.sensesofcinema.com

[Federico]

l-am bagat deja pe scaner.

Merge cam greu, huh?

[charles]

l-am bagat, l-am scos, l-am trimis. am crezut ca te-ai lasat pagubas.

[Federico]

Pielea in care traiesc - cool story. Mr. Pedro cultiva cu mult spor situatii care catalizeaza emergenta unei game prodigioase de trasaturi umane morale/psihologice/spirituale. Binevenita tusa de naivitate a abuzului auctorial de a aseza la baza intrigii o premisa atat de solicitanta de justificat -- in mod normal, intr-un context realist si serios -- precum mitul savantului care accede la retete elixirice.

[bremen1980]

Cand revezi un film bun dupa mult timp te bucuri ca memoria este failibila . Uitasem complet de faza asta din ''Annie Hall ''.
http://www.youtube.com/watch?v=BGPcSd7DDLk

Nici pe asta nu mi-o mai aminteam .E buna s-o dedic unor prieteni care se vor casatori
http://www.youtube.com/watch?v=G2eT3...eature=related

[Malombra]

The Deer Hunter sau la ce naiba m-am uitat eu 3 ore?

Home
am prins aşa: o nuntă, unii care se distrează copios, altfel zis strident, cît mai vociferant, pentru că, altfel, distracţiunea e cam ingenuă şi nu merită atîta marketing năduşit. o nuntă rusească, asta înseamnă ceremonial fastuos, dansuri căzăceşti, fete cu păr blond şi drept şi cu nelipsiţii bujori în obraji, apoi o băută la care se cade pe jos , iar de niro face sprint stradal denudîndu-se cu o sprinteneală de olimpic.. m-am născut eu într-o perioadă greşită sau care-i faza cu genul ăsta de umor? chestia aia e funny sau? sau vrea să spună că rusul şi-n alaska e tot rus? mdă. quod erat demonstrandum.

meryl streep e minunată, de niro e un vînător exelent, care şi într-un ambient pare-se social, în care zice-se că homo homini lupus nu mai e valabil, se simte ca în jocurile matrimoniale din pădure. dintr-un instinct indelebil de posesiune, din incapacitatea de a pierde, chiar dacă asta înseamnă respectarea unei convenţii nescrise că de nevasta/prietena altuia e frumos să nu te atingi, de niro nu numai că o însămînţează pe viitoarea soţie a unuia dintre prietenii săi, dar , fire cu atenţie distributivă şi prezenţă de spirit, se apucă să lucreze, pe margine, şi pe meryl, prietena lui nick, alt tip din gaşca lui. tre să-l înţelegem, el se ocupă cu controlul tehnic al calităţii, îşi marchează cu o minuţiozitate de contabil teritoriul, testează marfa, pentru ca tu să te bucuri de tot ce e mai bun!.. un strămoş al lui trăistariu, callas-ul masculin care a reprezentat românia la eurovision, el combină costumul de nuntă-înmormîntare-instalări-de-windows cu şapca de baseball, de acolo i-o fi venit cîntăriciului ideea de a-şi pune tenişi. bine bine, glumesc.

ce să mai fie? încă un film în care Cazale are rol de loser. previzibil. şi trist.
pe alocuri, pelicula e metaforică, de exemplu în faza de la nuntă, cînd tinerii înjugaţi sunt puşi să golească două cupe de vin sudate la mijloc, ca şi sum ar sorbi lumină dint-un candelabru cu două braţe. dacă reuşesc să bea fără să verse o picătură, vor avea noroc în viaţă. EA varsă cîteva picături. normal, cine altcineva? doar nu EL, care e deja sacrificat, merge în Vietnam după nuntă, el poate fi fidel unei întregi ţări, pe cînd ea, putoarea, pîntece nesăţios, nu e în stare să fie credincioasă nici măcar unui singur om. deasupra lui se ascute deja coasa de la ikea, unde să-i mai pui în cîrcă şi cele două picături de vin, decisive pentru dansul din buric al istoriei? ar fi inuman. şi asimetric, care vasăzică inestetic. ce mai contează că el e beat şi ea nu? şi apropo, nu era mai interesant filmul dacă murea steve, nu nick?

reclama de la carlsberg de aici au ciordit-o, nu? aceea cu i love you, baby. nu au ciordit reclama, ci au omagiat filmul, doh.

Sour
război. acolo nu mă pronunţ. războiul nu e niciodată exagerat în reprezentări artistice, doar abundenţa acestor reprezentări imunizează, în timp, la adevărata lui oroare. steve, soţul adulterinei, o ia razna din cauza jocului de-a ruleta rusească. cînd mă gîndesc că aşa s-au jucat şi cu Anna Politkovskaia.. mike, avatarul ficţional al lui de niro, îşi spală obrazul faţă de soţul încornorat, printr-un comportament camaraderesc de excepţie.

Home
scena din jurul înmormîntării mi se pare megadeplasată. remarca aia la care toţi se strîmbă crispat it's been such a grey day today mi se pare singura de bun simţ în tot cazanul de ipocrizie de acolo, precum şi gestul lui steve de a-i mîngîia deştele neveste-sii. scoaterea unui personaj din schemă, conferindu-l morţii, doar pentru a realiza fericirea unui cuplu, mi se pare unul dintre cele mai neinspirate şi longevive clişee din cinema. era frumos dacă sucomba o dată cu cinemaul mut, dar nu a fost să fie. la fel de uzat şi, în plus, vulgar, mi se pare romantismul unei noi iubiri apărînd aproape simultan cu romantismul consolării. compasiunea, teoretic, activează resorturile inimii, nu ale hormonilor.

îmi termin saga asta inutilă cu o întrebare: de unde avea mike portofelul lui nik?
p.s. nu, nu cred că mike e the good guy în toată combinaţia.

[Malombra]

acuma puteţi să mă aruncaţi în groapa cu lei

[anaemona]

Malombra, nu vrei sa vezi si The godfather zilele astea?

[Malombra]

nu cred, mi-e milă de Cazale. ce au cu el? parcă şi în dog day.s afternoon tot un amărît era
ce, buscemi sau benigni sunt mai frumoşi?

[Mercutio]

The Deer Hunter sau la ce naiba m-am uitat eu 3 ore?

Home
am prins aşa: o nuntă, unii care se distrează copios, altfel zis strident, cît mai vociferant, pentru că, altfel, distracţiunea e cam ingenuă şi nu merită atîta marketing năduşit. o nuntă rusească, asta înseamnă ceremonial fastuos, dansuri căzăceşti, fete cu păr blond şi drept şi cu nelipsiţii bujori în obraji, apoi o băută la care se cade pe jos , iar de niro face sprint stradal denudîndu-se cu o sprinteneală de olimpic.. m-am născut eu într-o perioadă greşită sau care-i faza cu genul ăsta de umor? chestia aia e funny sau? sau vrea să spună că rusul şi-n alaska e tot rus? mdă. quod erat demonstrandum.

se spune mereu ca scena nuntii de la inceput e prea lunga si ca ar fi putut fi taiata la 5 minute. nu se intampla mare lucru in ea. interesant e ca cimino chiar a taiat-o la 5minute, dupa care a revenit , pentru ca si-a dat seama, impreuna cu editorul lui, zinner, ca nu functioneaza. scena lunga a nuntii e necesara nu pentru continutul ei narativ, cat pentru faptul ca echilibreaza intreaga actiune care urmeaza. se reda in ea legatura stransa, solidaritatea, dintre membrii acelei comunitati, lucru care motiveaza lupta pe care o poarta personajele mai tarziu in film.

[Windom]

Hereafter - tulai maică ce labă tristă. A ajuns moshu cu un picior în groapă, şi-a agăţat clopul de văcar în cui şi a trecut la metafizică. Eastwood has gone Shyamalan, people, it is official. L-a luat pe Damon de-o toartă (cine puii mei cîntă melodia aia that goes Fuck meeee Matt Damooooon sau I fucked Matt Damon, or something like that - îmi tot revenea în minte tot încercînd să nu adorm în alea 2 ore şi zece min(????????) ), pe o franţuzoaică de cealaltă toartă şi 2 bucăţi gemeni insuportabili în cîrcă. Şi s-a pus pe zis basme. Damon e medium. Şi muncitor în construcţii. Schimbă globul de cristal pe casca de constructor dar trecutul îl ajunge din urmă. Franţuzoaica (destul de futabilă), moare şi învie, dup-aia vrea să scrie o carte. Dar înainte de asta, merge la o hoaşcă, coborîtă parcă dintr-un nazisploatation, să-i mai servească cîteva platitudini legate de subiect. Din 2 gemeni rămîne 1, care nu prea se împacă cu ideea şi vine la Damon să-i facă legătura cu partea cealaltă, să-i zică No2 că totu-i ok şi că basca lui e cea care l-a salvat de atentatele teroriste din metroul londonez. În final, Damon şi franţuzoaica îşi zîmbesc cretin, se iau în braţe. Ş-am încălecat pe-o şa...(mai ştii ce-i aia, Eastwood bacsi?).
Jesus, după Invictus şi după cretinătatea asta mi-e şi frică să mă mai bag la J. Edgar...