(Samuel Fuller) Pickup on South Street vs. Pickpocket (Robert Bresson)

[Liviu-]

Meci: (A17. Samuel Fuller) Pickup on South Street vs. Pickpocket (A18. Robert Bresson)

Rezultat: 3 - 5

Perioada de votare: 12 septembrie 2011 - 18 septembrie 2011

Topicuri utile:

Turneu regizori - Reguli / Rezultate

Turneu - Idei / Discutii / Nelamuriri

[Windom]

Pickpocket

Dezamagitor. I really felt pickpocketed after watching this artsy fartsy thing. Si chiar am incercat sa-i descopar filonul artistic, vazind cit este de periat de critica de specialitate. Pentru mine insa implicarea emotionala e extrem de importanta, iar in cazul de fata a lipsit cu desavirsire. Avem niste personaje asemenea unor manechine luate dintr-un raion de imbracaminte, care ne servesc replici pe tonul unui robot telefonic. Problemele morale pe care le trateaza nu pot avea impact din moment ce sint cultivate pe un teren arid din punct de vedere emotional. Ramin la stadiul de simple idei trecute intr-un tratat sec de morala. S-ar putea sa nu am cultura cinematografica necesara pentru a aprecia asa cum trebuie un asemenea film, insa pentru mine pur si simplu nu a functionat. Oricum, sint foarte curios in legatura cu argumentele celor care au apreciat filmul...

[Chambord]

Pickpocket e filmul meu preferat de Bresson, regizor care a dispretuit mereu (sau mai corect spus n-a pretuit niciodata) actingul. Pickpocket e jucat de actori amatori, interpretarea lor e de manechin dar asta pt ca Bresson e un scriitor fara stilou, ratacit in lumea filmului. Interpretarea e doar un curier, un vehicul gri pentru ideile si fortele care macina personajul dar care nu sunt vizibile in el ci in afara lui, parca ar fi construit din cuvinte si nu din imagini (cuvantul lasand o libertate mult mai mare decat imaginea). Totul este fond. Ca subiect si ca atmosfera duce spre Dostoievski, ca stil duce la ... picturile De Stjl (Thank you White Stripes ) . In Au Hasard Balthasar dispretul pentru forma de care vorbeam mai sus e si mai evident, personajele bat la portile absurdului si sublimului din aceeasi miscare.

Toate filmele lui Bresson pe care le-am vazut, le-am vazut cu ceva timp in urma si chiar daca detaliile s-au estompat a ramas fiorul tragic, eroii sunt un fel de "sfinti", au de dus niste lupte cu ceva dark din ei sau din afara, fac niste sacrificii (Bresson a si fost numit parca "sfantul cinemaului"). Ma rog, pentru niste atei poate lucrurile astea suna gol.

Pickup on South Street nu l-am vazut si nici nu cred ca apuc saptamana asta.
So: no vote for mr. Mayor.

[Windom]

Nu prea are sens, dar poate-s eu mai greu de cap, sau de vina e faptul ca-s ateu. "Ideile si fortele care macina personajul" se cristalizeaza in emotii, ori in cazul de fata n-am intilnit nici macar urma de asa ceva. Mai incolo nu prea am priceput ce vrei sa zici. Oricum, in cazul meu, mereu am simtit ca toata gashca asta Bresson, Godard & Co. incearca sa ma instraineze de cinema, subminind, virusind si aruncind in aer experienta cinematica traditionala. Doar pentru ca-s ei Gica Contra...

[Chambord]

Bine, lasa asa. Probabil a fost o idee proasta sa ma bag din moment ce oricum nu pot vota.
Doar atat: "Ideile si fortele care macina personajul" NU se cristalizeaza NUMAI in emotii ci si in ceea ce personajul determina in jurul lui. Interiorul personajului este exteriorul (as in environment) lui la Bresson. Daca nici acum nu am fost clar problema e sigur la mine. Cedez

[Chambord]

poate-s eu mai greu de cap, sau de vina e faptul ca-s ateu

Aici faultezi fara minge

[Liviu-]

Nu conteaza daca votezi sau nu, eu chiar rog pe oricine are o parere despre filmele participante sa si-o spuna, cu atat mai mult in cazul lui Bresson, cu atat mai mult daca e vorba de Pickpocket si cu atat mai mult daca e una pozitiva. Insist aici tocmai pentru ca nu mi-a placut Pickpocket cand l-am vazut acum vreo 2 ani, parerea mea e foarte asemanatoare cu cea a lui Windom (nu credeam ca o sa intalnesc pe altcineva care nu-i are la suflet pe Bresson & Godard) si as vrea sa aud mai ales parerile pozitive asupra filmului. De la Bresson am vazut si Au Hasard Balthasar, dar ala parca vroia sa spuna ceva, desi actorii sunt tot amatori si acolo, iar lucrul asta e pe alocuri insuportabil pentru ca distrage atentia de la ideile filmului. Una e sa nu fie actori de prima mana, sa aiba niste roluri sterse, si cu totul alta sa fie chiar enervanti prin amatorismul lor. Cred ca am sa incerc o revizionare (si asa e destul de scurt filmul) si sa fiu mai atent la ideea asta, adica "Interiorul personajului este exteriorul". Oricum o sa vad de la el Diary of a country priest si A man escaped indiferent de rezultatul meciului. Pe de alta parte sunt pe la jumatatea celuilalt film participant si sincer nu m-a incantat deloc asa ca n-as miza pe vreun rezultat momentan.

PS: Tin sa precizez ca filmele au fost alese astfel din pura coincidenta (la fel ca in oricare alt meci), chiar daca protagonistii ambelor sunt hoti de buzunare, iar filmele au lungime aproximativ egala. E doar o coincidenta... as zice chiar fericita.

[Windom]

Nu ceda, ca poate nu mai am cu cine dezbate problema. Ce anume determina in jurul lui? Eu n-am observat nimic, de fapt nici nu mi-am dat seama ca ar exista un environment (probabil din cauza unghiurilor inchise si a close-up-urilor ) Nu inteleg ce vrei sa spui cu "interiorul e exteriorul", dar problema e probabil at my end (si nu faultez De-asta am si cerut lamuriri de la cineva care-i in tema, chiar ma intereseaza, nu e vorba de sarcasm or anything...
Adica, personajul e conceput ca manechin pentru a spune cava despre mediul in care traieste? Ori e creat astfel pentru a-l ignora si a acorda, in schimb, atentie la ceea ce se intimpla in jurul lui (DACA se intimpla ceva)?

[Liviu-]

Pickup on South Street

Era o perioada cand suportam si chiar imi placeau filmele americane vechi in stilul asta, dar se pare ca a cam trecut. E genul de film tipic hollywoodian in care toate se rezolva perfect pentru personajul principal, desi cariera acestuia nu e una tocmai decenta. Dar desigur, in ciuda acestui fapt, este extrem de integru cand vine vorba de lucruri marete, salveaza tara (oarecum) si toate faradelegile sale sunt sterse. Nu poate lipsi melodrama specifica perioadei respective si uneori pot trece cu vederea peste asta cand ideile sunt interesante, dar filmul asta e unul din motivele pentru care Hollywood e asa cum il stim noi astazi.

Cred ca Chambord ar vota fara ezitare in meciul asta, eu am nevoie de inca o vizionare a filmului francez.

Adica, personajul e conceput ca manechin pentru a spune cava despre mediul in care traieste? Ori e creat astfel pentru a-l ignora si a acorda, in schimb, atentie la ceea ce se intimpla in jurul lui (DACA se intimpla ceva)?

Eu am inteles ca personajul si trairile sale reies mai mult din mediul incojurator, din ceea ce face, din locurile prin care umbla, decat prin ceea ce spune el. Probabil el a simtit Pickpocket cam in acelasi mod in care tu ai simtit Goodbye, Dragon Inn.

[Windom]

Goodbye Dragon Inn musteste de feeling, Pickpocket e un desert emotional. Referitor la personaj, mai tot timpul umbla lela prin metrou ori pe strada (atunci cind vedem asta, dupa cum spuneam, predominante fiind close-up-urile). Asadar ce invatam despre personaj din environment? Iar in legatura cu ceea ce face, ciordeste din buzunare (lucru prezentat intr-un mod elegant, desi exista un anumit grad de neverosimilitate in ceea ce priveste activitatea respectiva). Btw, mi-a placut titula de Conseiller technique pour les gestes des voleurs, de pe generic.

P.S. Stiu ca in topicul asta mi-am asumat rolul de Avocat al Diavolului, but for a good cause, I hope...

[bremen1980]

Pentru mine filmele lui Bresson sunt asemenea alergatorilor kenyeni ,fara pic de grasime in plus ,doar muschi si oase.Probabil ca s-o fi saturat si nea Bresson de teatralismul si machiajul prea strident care domina cinematografia si si-a zis sa-si puna la dieta propriile filme.Ca acestea au ajuns deseori sa sufere de anorexie e alta treaba.Emotii date la minim ,gesturi inghetate -aici chiar functioneaza expresia ''actorii se sparg in figuri'' .Multi actori au o mimica asemanatoare copiilor romani din orfelinate .:expresii golite ,priviri devastate ,stranii. Asta e Bresson -un regizor care filmeaza aurolaci avant la lettre
Cu toate astea pot spune ca-mi plac filmele bressoniene in doza mica.Unul ,doua pe an nu strica asemenea soriciului mincat doar de Craciun .
Si in'' Pickpocket ''are hotul ala o moaca de cere pumni dar are si ceva intrigant in el.Daca reuseste tipa aia sa vada ceva bun in el inseamna ca baiatul mai are o sansa . Ii dau si eu votul mai mai ales ca din ala cu ''Pickup.. '' nu-mi mai amintesc mare lucru in afara jocului facut de Widmark.

[Windom]

Nu poti sa dai votul spunind doar un rind despre celalalt film. Si nu e vorba de "teatralism si machiaj prea strident", nu cer asa ceva, departe de mine gindul. Dar nici sa-mi serveasca cineva personaje lobotomizate imprumutate de la Romero si sa ma faca sa descopar angoase interioare prin vagoane de metrou...

[Pepper]

La aceasta runda nu ma pot abtine sa nu comentez pt ca din intamplare am vazut ambele filme. Am detestat din primele 5 minute Pickpocket, recunosc. Nu este genul meu de film, dar am facut un efort sa inteleg rostul acelor oameni luati de pe strada si pusi sa "joace" - la un moment dat aveam impresia ca citesc replicile directde pe podea ca de prea multe ori puneau privirea in pamant, mai ales personajul principal, un neinteles al universului. Din atatia naivi care se viseaza staruri de cinema regizorul a ales tocmai niste oameni neinteresati de actorie? pacat...
De la inceput pana la sfarsit am avut senzatia ca citesc o carte, si inca una foarte buna; tocmai din acest motiv imi exprim indignarea fata de acest regizor care putea publica o carte de succes si astfel bucura ochii unui iubitor de arta decat sa faca acest...film care vrea sa nu-stiu-ce. Personajul principal este un om inteligent (din spusele mamei lui ca altfel nu-mi dadeam seama) care vrea sa scurteze lungul drum catre succes cu ajutorul "pickpocket-ismului" considerand acest mijloc de trai o arta; se vede ca e dornic sa invete tainele furtului pt a ajunge la perfectiune, iar in actiunile de succes se simte ca un curcan care se zburleste la curci. Isi da cu inteligenta in petec in momentul in care isi da drumul la gurita in fata unui comisar...si aici a fost partea care m-a lasat perplexa: de ce i-ai spune unui politist ideile tale cu iz infractional? nu degeaba a devenit extrem e paranoic ulterior. Si de fapt care a fost ideea?! eu am inteles asa: ca oamenii care s-au nascut inteligenti "nu merita" sa munceasca, ei ar trebui sa fie protejati de mojicia muncii poate imi explica cineva cum a stat treaba de fapt, as fi profund recunoscatoare Si ca o ultima idee, de ce s-ar indragosti o femeie de acest personaj ciudat, fara un venit financiar stabil (pt a intretine o familie evident), fara dorinta de a munci si care risca inchisoarea in orice moment?nu pot sa inteleg...dar sincer am intrezarit aceasta posibilitate in decursul filmului

Cat despre Pickup, I'm a sucker for old fashion hollywood movies Mi-a placut atat intriga, cat si personajele vulgare. Widmark a fost exact ce francezul n-a reusit sa fie, un infractor inteligent si versatil, precaut fara sa ajunga un paranoic notoriu and a perfect loverman Mi-a parut rau pt biata fata batuta si de stapan si de iubit de parca era o minge de ping-pong, ca mai apoi sa fie si impuscata; poate ca pe acele timpuri spectatorii ziceau "asa-i trebuie' Anyway filmul a fost captivant, fara o prea mare implicare a intelectului dar macar am vazut armonie! Prin el am vazut un regizor care a avut grija ca munca sa sa placa ochiului si nu s-a pretins a fi vreun geniu neinteles. Un film de actiune ca la carte curat ca lacrima (aici poate sunt prea subiectiva)

In concluzie votul meu merge cu siguranta catre Fuller.

[Windom]

Problema e putin diferita si aici se intilneste Bresson cu Dostoievski (in teorie, cel putin). E vorba de ceva peste inteligenta, e vorba de geniu, iar acest geniu, prin insasi natura sa, se afla dincolo de bine si de rau. Si beneficiul pe care acest geniu il aduce omenirii ar legifera orice crima. Personajul e atit de debusolat, cunoaste o asemenea lehamite si plictis in templul rezervat geniilor incit e mereu in cautare de senzatii tari. Iar pentru el, vinovatia pare a fi una dintre aceste senzatii, e un tip de masochism. Absolvirea de vina devine astfel cea mai teribila pedeapsa.
Bresson, din pacate, e prea preocupat de imaginea unui cinema in curu' gol pentru a transmite mesajul intr-un mod cit de cit coerent...

[Chambord]

Eu am inteles ca personajul si trairile sale reies mai mult din mediul incojurator, din ceea ce face, din locurile prin care umbla, decat prin ceea ce spune el. Probabil el a simtit Pickpocket cam in acelasi mod in care tu ai simtit Goodbye, Dragon Inn.

Exact, e pariul lui Bresson, sa ne faca sa simtim ceea ce simte personajul fara a fi ajutati de mimica lui ci avand doar indiciile date de situatiile prin care trece.

In schimb mie la Dragon Inn imi venea sa ma urc pe pereti

Dar de aia e arta ca o casa cu multe ferestre, ca fiecare sa poata sa vada altceva in ea fara sa insemne ca celalalt nu a vazut si el bine.

[varu]

Pickpocket

Mie mi-a placut filmul asta. Nu e perfect, dar categoric e de respectat. Chiar o sa il mai vad o data si incerc eu sa il apar.
Da, e un fel de pastisa dupa Dostoievski/Crima si pedeapsa, e aproape trasa la indigo ideea de acolo.

La Dostoievski era: cat de moral ar fi ca un om exceptional (nu discutam acum de cine considerat exceptional ca se largeste discutia prea mult) sa comita un delict (crima, furt etc.) pentru o iesi dintr-o situatie de saracie provizorie si a-si trai apoi vocatia de exceptional in sanul societatii care are nevoie de exceptionali? Sau poate fi acceptabil un om bun de-a lungul intregii vietii intr-o societate, daca a fost doar o data rau, prima data?

In discutia cu politistul si cu amicul de la inceputul filmului, ideea e enuntata fix asa, ca la Dostoievski si asta e declicul, punerea cheii in contact si pornirea motorului.

Restul nu mai are nicio treaba cu "Crima si pedeapsa", eroul asta nu e vreun pui de Raskolnikov, regizorul o ia pe un alt drum si cred ca foarte important la filmul asta e chiar drumul, ce se intampla pana la final cand iar pare tras la indigo cu "Crima si pedeapsa", iluminarea in fata iubirii.
Drumul insa e croit ca la existentialisti (Camus, Sartre), personajul nu e impins de vreo morala care sa sustina dilema morala pe care el o enunta. E amoral, dezabuzat, sictirit, inutil societatii. Ca asa simte el. Ca se simte un strain, un inadaptat, un neintegrat in societate. Un enervant, voit asumat asa de regizor, zic eu. Si acum comentez un pic la ce s-a scris pana acum.

Problemele morale pe care le trateaza nu pot avea impact din moment ce sint cultivate pe un teren arid din punct de vedere emotional.

Nu sunt deloc de acord cu afirmatia asta. Gandeste-te la Camus care e considerat un moralist al secolului 20 si un contemporan al lui Bresson. Gandeste-te la Strainul, o carte considerata avand o morala a ei sau care cel putin dezbate probleme morale inrudite cu filmul asta si in care personajul principal e defrisat din punct de vedere emotional (cartea parca incepe cu "azi a murit maica-mea, ma uit la hoit si nu simt nimic"), TOCMAI lipsa emotiilor fiind prilejul declansarii problematicii morale.
Tocmai criza, lipsa faptului de a simti ceva, dezabuzarea antreneaza creierul spre ganduri si probleme de genul asta.
Cred ca e si cazul acestui film, drumului de care vorbeam mai inainte facut de regizor.

Eu am inteles ca personajul si trairile sale reies mai mult din mediul incojurator, din ceea ce face, din locurile prin care umbla, decat prin ceea ce spune el.

si Chambord:
Interiorul personajului este exteriorul (as in environment)

Nici cu asta nu prea sunt de acord. Mie mi s-a parut ca personajul principal e redat foarte egocentric de la sine, un egocentrism din asta pe fata, clar. Un argument contra afirmatiei asteia e voice-overul, chiar nu mi s-a parut ca mediul inconjurator ar fi catalizatorul constructiei, cel care sa tina loc de o dezvoltare intrinseca a personajului.
Cum ati spus si voi, asta e un film facut de un scriitor. Ori daca suntem bombardati cu voice-overul ala la persoana 1, armele de redare sunt scriitoricesti, primeaza in fata mediului inconjurator cinematografic.
Personajul e gol pe interior si Bresson 'filmeaza' goliciunea asta si creierul omului gol fara sa puna prea mult accent pe atmosfera, environment. Asa a fost senzatia mea.
Ce, il face pe el mediul sa devina un hot sau faptul ca el fura e rezultatul unei constructii abstracte din creierul lui? Eu as merge pe a doua varianta.

Ca s-o zic asa mai simplist:
Il vedem ca fura prin metrou, pe strada, prin gari, dar mie personal atmosfera de gari, metrou, strazi nu nici nu mi-a indus vreo emotie. E un environment sec, nu potenteaza constructia personajului.

[Windom]

Pickup on South Street
...dar filmul asta e unul din motivele pentru care Hollywood e asa cum il stim noi astazi.

Nu prea sint de acord cu asta, unul dintre motivele pentru care Hollywood-ul e asa cum il stim astazi se numeste Steven Spielberg. Acea pervertire la care te gindesti tu incepe doar prin anii 70, după Jaws. In anii 40-50 cinemaul american era inca unul „inocent”, de unde si intreg melodramatismul ala. Noi acum privim in urma, peste capul lui Spielberg si Lucas, si zicem ca-i ieftin si gratuit. Inocent, (uneori) naiv, poate. Dar asa erau vremurile...

[dragonfly_drk]

PS: Tin sa precizez ca filmele au fost alese astfel din pura coincidenta (la fel ca in oricare alt meci), chiar daca protagonistii ambelor sunt hoti de buzunare, iar filmele au lungime aproximativ egala. E doar o coincidenta... as zice chiar fericita.

Mi s-a părut mie puţin bizară treaba. . Oricum, mă bucur că s-a nimerit aşa. Două filme care tratează aceeaşi temă însă sunt total opuse.

Cât despre ele, sincer, Pickpocket mi-a plăcut mai mult şi chiar mă mir de reticenţa formată în jurul acestui film. Pentru mine, Bresson e genial. Detaşamentul şi siguranţa cu care îşi alege actorii riscând teribil, e fascinantă, mai ales că până la urmă, nu ştiu cum face dar reuşeşte să ajungă acolo unde şi-a propus.

Una e sa nu fie actori de prima mana, sa aiba niste roluri sterse, si cu totul alta sa fie chiar enervanti prin amatorismul lor

Mie nu îmi par deloc enervant de amatori. Ba chiar, tind să cred că asta a vrut Bresson să facă. Probabil motivul pentru care alege astfel de actori în filmele sale, e pentru că poate să îi modeleze foarte uşor aşa cum vrea el, ei nefiind "afectaţi" de o anumită experienţă actoricească. E vorba de minimanizarea sentimentului, de a-l arunca în personaj, lăsându-l să iasă prin vorbe, fapte, gesturi.

Îmi pare că nu s-a înţeles foarte bine ce urmăreşte filmul ăsta de fapt. Nu e chiar atât de complex, de greu de înţeles. Pur şi simplu, sentimentul există, apropo de:

Pentru mine insa implicarea emotionala e extrem de importanta, iar in cazul de fata a lipsit cu desavirsire

Implicarea emoţională ţine numai şi numai de personaj. Tehnica asta, de a pune accentul pe acţiune şi tiparizarea actorului are ca scop ca tu, ca spectator, să descoperi ceea ce simte personajul şi nu să primeşti mură în gură. Desigur, Michel pare plat construit însă nu e aşa dacă privim mai atent. Fiecare gest, fiecare lucru pe care îl spune are un scop şi un rol foarte bine definite. Dar trebuie să ne întrebăm de ce a făcut asta, de ce a spus asta, de ce? ca să reuşim să înţelegem, de fapt, ce simte el.

Pentru mine, chiar dacă personajele par a fi lipsite de emoţie, îmi par uşor de citit. E vorba de combinaţia între limbajul nonverbal, cel verbal precum şi gesturile, acţiunile, etc pentru că până la urmă Pickpocket nu e un film despre furtul de buzunare ci despre lupta interioară, despre dorinţa de a trece dincolo de "viciul" ăsta al ilegalităţilor. Şi trebuie analizat cadru cu cadru ca să înţelegem ce e acolo, în el.

Michel nu e inuman chiar dacă aşa pare. Din contră, e un om trist. Un om care îşi iubeşte mama dar nu poate da ochii cu ea pentru că se simte vinovat pentru ceea ce face. Un om care din cauza activităţilor sale, s-a închis în el, s-a îndepărtat de lumea care ţine la el pentru că nu vrea să o rănească.

Faptul că filmul are acţiune e foarte important. Mi-e mult mai uşor să citesc un personaj din ceea ce face, decât să mi se spună clar că e aşa sau aşa. Şi sincer, e singurul film în care anumite scene mi-au plăcut atât de mult încât m-am uitat de mai multe ori la ele. Scena furtului în "grup" a portmoneului tipului din taxi mi s-a părut genială. Se vede clar că Bresson s-a documentat bine înainte de a face filmul, iar tehnicile folosite, atât de complexe, sunt foarte bine detaliate. La fel şi personajele, sunt atent construite, învârtite, îmbinate, dând la sfârşit impresia de cerc plin.

Nu cred că modul în care e primit filmul ăsta ţine neapărat de credinţă. Pur şi simplu, probabil e vorba de anumite cunoştinţe în ceea ce priveşte omul şi modul în care el e construit. Şi îmi pare extrem de realist ca emoţiile să nu fie atât de clare, pentru că până la urmă, this is the real life şi niciodată, de exemplu, nu o să ştii ce simte un inadaptat. Sau o să ştii, dar nu pentru că o să îţi spună el ci pentru că observi chestiile astea.

Si ca o ultima idee, de ce s-ar indragosti o femeie de acest personaj ciudat, fara un venit financiar stabil (pt a intretine o familie evident), fara dorinta de a munci si care risca inchisoarea in orice moment?nu pot sa inteleg...dar sincer am intrezarit aceasta posibilitate in decursul filmului

Oh, Pepper, dear Pepper. Michel nu e un personaj ciudat şi nu se poate spune despre el nici pe departe că nu vrea să muncească. Ba din contră, la sfârşitul filmului vei vedea cum se umanizează recunoscând angoasele care îl apasă. El e dispus să încerce, ceea ce e un plus pentru el. Chiar dacă e un hoţ, asta nu înseamnă că nu simte şi nu s-a ataşat (vezi scena în care se întreba dacă Jeanne îl va mai vizita vreodată şi modul în care se măcina la gândul că l-a uitat.). Până la urmă e un om. Un om ca toţi oamenii care a avut nenorocul să nimerească în anturaje dubioase. E un om care îşi iubeşte mama, care vrea să se afirme într-un fel sau altul, vrea să aibă o familie, vrea să se integreze în ciuda "bolii" sale.

Bresson, din pacate, e prea preocupat de imaginea unui cinema in curu' gol pentru a transmite mesajul intr-un mod cit de cit coerent...

Tocmai asta e şi ideea. De ce să transmiţi un mesaj în mod coerent când te poţi juca puţin cu spectatorii tăi? Adică, ce vrei mai mult, un film care să fie previzibil cap coadă (vezi Pickup... că tot suntem aici) sau să stai puţin să te gândeşti la film după? Sincer, pe mine mă plictisesc teribil genul de filme care îmi spun totul, everything is clear şi nu mai tre să facem nimic după ce l-am văzut decât să punem capul pe pernă şi să dormim ca nişte prunci sau să bem o bere rece şi să vorbim despre flori. Prefer să mă uit la un Pickpocket la care să mă gândesc apoi câteva zile şi să încerc să îmi dau seama ce naiba simt personajele alea decât să vizionez un Pickup plat, simplu, care nu transmite nimic, ci pur şi simplu spune o poveste şi atât. Desigur, Fuller şi-a construit foarte bine personajele. Aş putea spune chiar, prea bine... De fapt, întregul film e construit cu atât de mare atenţie, încât perfecţiunea lui mă plictiseşte (acum vorbesc despre Pickup... ). Cum spunea şi Liviu, e un film tipar, s-au făcut o grămadă de genul, nu aduce nimic în plus iar damn it, siropurile astea gen anii 50 mi se par atât de false şi clişeice încât nu mă mai ating cu nimic. De fapt, da... Pickup e un întreg clişeu dar hai să spunem că e bun de vizionat atunci când vrei să te relaxezi sau ştiu eu, eşti plictisit...

Până la urmă, sunt două filme aflate la capete opuse. Dacă primul te provoacă să gândeşti, al doilea îţi dă mură în gură şi ţi-o mai şi mestecă înainte.

Oricum, la Pickpocket trebuie să mă mai uit cel puţin o dată ca să îl înţeleg pe deplin. Şi tocmai de aceea, pentru că e genul de film la care e bine să te uiţi de cel puţin două ori, votez cu el.

[Windom]

Nu ma intereseaza filmele care-ti dau totul mura-n gura, dimpotriva, ma intereseaza cele care au de spus CEVA, intr-un mod cit mai original si mai complex. Dar atunci cind un lobotomizat merge pe strada iar noi despicam firul in 4 despre trairile lui interioare reflectate in timpul probabil, doar pentru ca asa zice Ebert sau mai stiu eu cine ca se cuvine si nu vrem, doamne feri, sa aparem drept ignoranti in fata unei opere de arta de o asemenea statura, permite-mi sa fiu, cel putin...retinut cu odele. Dar, o spun din nou, s-ar putea ca problema sa fie la mine, sa nu rezonez cu asemenea tip de cinema...

[dragonfly_drk]

Păi filmul spune ceva într-un mod original şi complex minimalizat într-atât încât să "frustreze" cum ar veni.

Desigur, e greu de privit dincolo de el tocmai din cauza că probabil se exagerează în privinţa lipsei unor anumite emoţii dar asta nu înseamnă că e imposibil. Cum spuneam mai sus, se vrea a fi ceva realist prin prisma faptului că un delicvent nu îşi pune niciodată sentimentele pe masă.

Anyway, îmi pare rău că nu îl poţi vedea puţin mai în profunzime. Oricum, nu cred că ar fi o problemă cu tine cât mai mult e chestie de gust.