"Autobiografia lui Nicolae Ceausescu"

[ricutza]

Sunt si eu de acord ca filmul poate fi periculos pentru cei care nu au habar de cum era inainte de '89. Iar eu personal nu mi-as duce nici bunicii la filmul asta intrucat si-asa ma bat la cap ca "era mai bine pe vreme lui ceausescu". Asa le-as da motive suplimentare sa-mi spuna: "uite vezi, vezi cum eram priviti in lume, vezi cate se intamplau atunci".

@ paul_aramis care nu mai stiu daca urmareste aceasta discutie sau nu

Pusesei o intrebare in legatura cu magazinele pline de macaruri pe car ele viziteaza Ceausescu. Nici eu nu stiu exact cand au fost filmate. Toate imaginile de genul asta sunt insa alb-negru in conditiile in care in film exista si imagini color. Daca ai idee cand au inceput sa se filmeze reportajele pentru televiziune in color, presupun ca poti face o estimare.
Chestia cu magazinele insa apare de mai multe ori in film, deci eu deduc ca genul ala de vizite s-au intamplat pe tot parcursul activitatii lui politice. Si nu vad de ce Ceausesc ar fi fost dus (chiar si in anii cei mai tristi) in magazine goale. Oricat de tare ar fi fost criza alimentara, pentru el tot s-ar fi regizat un magazin plin.

[paul_aramis]

da, urmăresc topicul. chiar dacă nu scriu. nu scriu că încă nu l-am văzut (documentarul vreau să zic).
dar dacă trecem peste asta, putem discuta. întrebam pentru că s-au făcut nişte afirmaţii de genul "ceauşescu avea de toate, când magazinele erau goale".
nu ştiu câţi dintre voi au trăit întreaga perioadă a "epocii de aur". ştiu că Pitbull a trecut prin ea. şi eu (chiar dacă nu toată, îmi mai trebuie cam un an). deşi sunt născut într-o societate aflată sub ocârmuirea "cârmaciului" sunt destul de bătrân ca să nu pot fi numit decreţel.
da, a fost criză de alimente. da, se tăia curentu'. da, era pneurie de combustibili (20 l de benzină pe lună la o Dacie era apă de ploaie) dar toate astea au început în '82-'83. atunci când lui Ceauşescu i s-a pus pata: el tot dădea cu "inpendenţa Romniei" în stânga şi dreapta şi datoriile se acumulau... şi-a zis (în sinea lui probabil) "bă, pân' aci!" şi în loc să facă cum au făcut alţii şi să zică "îmi bag p...icioarele în ei de creditori" a decis să achite tot creditul extern. desigur nu ne-a întrebat nimeni dacă suntem de acord şi dacă vrem să ne sacrificăm; a trebuit să o facem. am făcut-o. unii mai bine, alţii mai greu.dar înainte de asta magazinele erau pline (bine, luat ad-literam, au fost pline şi în '89: cu conserve de peşte şi marmelade). ceauşescu a fost până la urmă o victimă. o victimă a propriei sale creaţii. a fost "ju(de)cat" în acelaşi mod în care el i-a "jucat" pe oponenţii săi cu aproape un sfert de secol mai devreme. pentru că dacă cineva mai crede că decembrie '89 a fost o revoluţie...

[ricutza]

de acord cu ce zici tu, numai ca pe langa achitarea datoriei de stat, Ceausescu s-a mai hotarat sa-si construiasca si un "mic" palat, ceea ce n-a ajutat la saracia populatiei.
N-am trait decat cativa ani sub Ceausescu dar primele mele amintiri sunt cu mine stand la coada cu bunicii pentru diverse alimente. Cum evident ma plictiseam crunt, desi bunicii mei incercau sa ma aduca de fiecare data in utlimile faze ale statului la coada, luam turul magazinelor si ma uitam la vitrine si trebuie sa recunosc ca nu vedeam prea multe.
Acum cat de mult sau de putin vedea Ceausescu, n-avem de unde sa stim. Dar desi planurile lui erau marete, sincer nu cred ca isi dadea seama cat de multe chestii lipseau din alimentatia oamenilor normali.

Intr-adevar si in film se simte o oarecare schimbare si in ce vede ceausescu legat de magazine. Daca primele imagini sunt din magazine mari care aratau efectiv ca niste super-marketuri in care aveai de toate, ultimele imagini pe care le alege Ujica sunt dintr-un magazin de paine unde aproape pe toate rafturile este pusa acelasi fel de paine (se pare ca painea totusi n-a lipsit niciodata). Atunci drama lui Ceausescu este ca painea din provincie e mai buna decat cea din Bucuresti, ceea ce evident este o problema minora. Si de-asta am si zis ca el probabil habarn-avea pe ce lume traia si care erau problemele reale.

[lalaby]

Pai, despre asta e vorba... generatia asta ce intelege de fapt din acest film?? Nimic... dar ei sunt dusi cu japca la film (am exemplu in familie) si mai si vin sa se contreze ... gen "mi-ai zis"? ... eu "pai asa a fost"... copilul "da' in film nu era asa ceva"... si m-a durut! Deci ce spun eu ca parinte nu are legatura cu ce vede copilul in film. Iar elevii (de la un liceu din Bucuresti din ala bun) dusi cu scutire de la ore (m-a intrebat cineva ca parinte daca sunt de acord? NIMENI!!!!) CE INTELEG???

S-a vrut cumva vreo propaganda? Sper ca raspunsul este nu!
Dar nu au nimerit-o nicicum! Poate pentru generatia intermediara a insemnat ceva....

[Pitbull]

Din nou despre "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu"
Andrei Gorzo
Dilema Veche, noiembrie 2010

Scriind în 24-FUN despre Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu, l-am numit "cel mai imaginativ film istoric realizat vreodată în România". Asemenea formulări (venite şi din partea altor comentatori) au stîrnit nedumeriri şi obiecţii ("dar filmul lui Andrei Ujică n-are nimic de-a face cu imaginaţia sau creativitatea, nu e decît o înşiruire de secvenţe de arhivă etc."), aşa că voi încerca să explic de unde provine neînţelegerea.

Cuvîntul "imaginaţie" a ajuns să fie folosit, despre opere de artă, într-un sens foarte limitat: a ajuns să fie folosit cel mai adesea în legătură cu creatori şi opere care nu se adresează decît într-o foarte mică măsură imaginaţiei spectatorului. A spune despre un autor că e "creativ" a ajuns să însemne că autorul respectiv face tot felul de giumbuşlucuri, în timp ce spectatorul stă la primire cu ciocul deschis, ca un pui de pasăre ce-şi aşteaptă hrana. Hrana destinată imaginaţiei sale e predigerată - spectatorul nu-şi foloseşte de fapt imaginaţia, întrucît toată munca acesteia e făcută dinainte de autor. Dimpotrivă, Autobiografia... chiar e o propunere artistică adresată imaginaţiei. Anunţată încă din titlu şi formulată la sfîrşitul primei secvenţe, cînd trecutul intră (mai întîi pe banda sonoră) peste un prim-plan cu Ceauşescu la proces, propunerea e următoarea: încercaţi să luaţi cele ce urmează drept un flashback de-al lui, drept un remember subiectiv. Unii resping acest concept - nu pot să conceapă acea înşiruire de imagini drept o autobiografie - pe motiv că imaginile au fost luate, în mod evident, de mulţi operatori, şi majoritatea la ocazii oficiale. Dar, iarăşi, e vorba de o înţelegere îngustă a noţiunii de "subiectivitate", care e confundată în parte cu subiectivitatea optică şi în parte cu o anumită idee despre intimitate, care ne-a fost inculcată de filmele istorice de tip hollywoodian, idee potrivit căreia e relevant să vedem, de pildă, cum se comporta Hitler cu căţelul sau cu secretara sa. Ujică n-are asemenea dezvăluiri (care nici nu sînt atît de relevante). Ce are el este o viziune autentică. El a văzut că aceste imagini, tocmai pentru că, în general, conţinutul lor e unul atît de controlat, ne dau lumea lui Ceauşescu - adică lumea, aşa cum i s-a înfăţişat ea lui vreme de 25 de ani: 25 de ani de istorie în relatarea unui narator din ce în ce mai necreditabil. Relatarea lui începe prin a avea o legătură cu viaţa şi visele poporului pe care-l conduce şi sfîrşeşte ca o ficţiune totală - naratorul ajunge să trăiască într-o bulă.

S-a mai spus că efectul de ironie dramatică depinde de cunoaşterea exactă a realităţilor (frica, foamea, frigul etc.) care nu intră în naraţiunea lui Ceauşescu: oare spectatorul care nu le cunoaşte dinainte nu riscă să rămînă cu impresia că protagonistul a fost un conducător bun? Sigur, dat fiind faptul că eu ştiam de Ceauşescu dinainte de a vedea filmul, nu pot decît să speculez pe seama capacităţii de înţelegere a spectatorului care nu ştia, dar, din moment ce nici cei ce se tem de posibilele efecte nocive ale filmului nu fac alteceva decît să speculeze, îmi permit să-i contrazic: spectatorul nostru ipotetic nu trebuie să ştie dinainte ce anume reprimă naraţiunea, ca să-şi dea seama chiar din naraţiune că aceasta reprimă ceva. Nu trebuie decît să facă legătura dintre discursul unic cerut de Ceauşescu poporului său ("un singur ideal al frumosului, binelui şi adevărului"), la întorcerea din China, şi discursul unic al imaginilor la care se uită, ca să se întrebe ce s-a întîmplat cu celelalte discursuri. Înainte de China existaseră cel puţin două - unul naţionalist (imaginile din marile spectacole în aer liber, inspirate din istoria neamului) şi unul mai liberalizant (imaginile din parcuri de distracţii şi de pe ringuri de dans) -, după cum existase un oarecare aer de spontaneitate, de vivacitate, în imaginile cu mulţimi aplaudînd; mai tîrziu, aerul ăsta iese din ele - nu mai există decît coregrafie. În ultima parte a filmului, nu se mai vede mare lucru din "popor", iar atunci cînd Ujică ne arată, totuşi, nişte imagini cu oameni mergînd pe stradă, peste care pune sunetul unei săli ce scandează "Ceauşescu şi poporul", efectul suprapunerii e unul interogativ (oare legătura invocată mai există?) - sîntem departe de imaginile din prima oră, cu grupuri de oameni ascultînd la radio, cu feţe credibil-curioase, cuvîntările lui Ceauşescu.

Iarăşi, impresia conform căreia, după ce-a avut viziunea iniţială, Ujică n-ar mai fi făcut nimic (doar ar fi lăsat imaginile să curgă), e complet greşită. Există multe subtilităţi de montaj: imaginile nu sînt ordonate perfect cronologic, ci mimează ocazionalele salturi aleatorii ale memoriei, înainte şi înapoi, fără a fi ele însele aleatorii - la o vizionare atentă se pot bănui asocierile de idei care-i declanşează protagonistului o amintire sau alta; alternanţa de imagini cu sunet şi imagini fără sunet creează un anumit ritm, ca al unui du-te-vino între straturi mai adînci şi mai puţin adînci ale memoriei; pînă şi opţiunea pentru tăietură normală sau pentru fondu (cînd tot ecranul devine negru, ceea ce nu se întîmplă decît de două-trei ori în film) este importantă.

[anaemona]

Am sunat un producätor profesionist si ne-am lämurit.

Pentru un film realizat pe baza unor materiale deja existente (imagini de arhivä, transpunere de pe magnetic sau digital, etc.), cu o duratä de trei ore, capitolul "peliculä" (adicä pelicula propriu-zisä, laboratorul, etc.), doar pentru copia etalon, acoperä cam 80.000 de euros si ceva. In functie de rata de schimb, bate spre 350.000 RON.
Copiile urmätoare sunt mai ieftine
Mai punem câteva cópii de difuzare suportate de producätor (cel putin una, pentru festivaluri, oferte cätre distribuitori, etc. - ulterior, distribuitorul îsi poate asuma el costurile altor cópii), si ne situäm tot mai aproape de 500.000 RON.
La astea, se adaugä drepturile de folosire a imaginilor, si mizilicurile: studioul de post-procesare, salariile, onorariile, etc.
550.000 RON e o sumä absolut decentä - nici umflatä, nici säräcäcioasä.
(Da, benzina pânä la Jilava... Asta-i ca si cum as zice eu cä mä duc mâine dup-amiazä pânä-n Noua Zeelandä si-napoi, cu trotineta...)
Am o rugäminte: pafaristii sä se abtinä. (Scuza cä se cred pedinäuntristi nu se acceptä.)

Deci, am rezolvat-o si pe asta.
Alte strâmbe, alte aberatii?
Hai, cä sigur se mai poate!

Pentru ca Judex nu poate scrie, transmit eu un mesaj de la el pentru Pit: "Acel 'producator profesionist' ti-a spus cu totul altceva iar tu ai interpretat in felul tau. Doar ca acel 'producator' cred ca se va dezice de tine pentru minciuna crasa! Costurile se fac altfel. Ai internet..."

[Pitbull]

Deci, individul continuä sä mintä si sä calomnieze chiar si în pofida bannärii.
(Mä rog, nu mä surprinde... Ii stiu de mult puseurile mitomane...)
Anaemona, stiu cä ai vrut sä faci un bine, si regret cä ai devenit instrumentul acestei porcärii.
Totusi, voi propune o prevedere regulamentarä care sä previnä userii bannati sä atace în continuare prin interpusi, profitând de buna-credintä a altora.
De asemenea, întrucât persoana cu care vorbisem la telefon a rugat sä-i fie respectatä confidentialitatea, nu-i voi cere sä confirme cä am reprodus întocmai datele pe care mi le-a comunicat. Ii recomand însä ca, dupä lectura mesajului de mai sus, sä fie mai circumspectä în relatiile cu anumiti indivizi.

[Pitbull]

Neinteligibil pentru tinerii sub 50 de ani - "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu"
Călin Hentea
Ziarul de duminică, noiembrie 2010

Tare mândru am fost de Andrei Ujică, ex-textierul Phoenix-ilor (generaţia adolescenţilor din anii '70, ce vremuri...) că i-a venit excelenta idee de a-l arăta pe Ceauşescu aşa cum a fost şi cum cenzura nu ne dădea voie să-l vedem, fără comentarii subiective sau teziste, cu coloana sonoră originală, uneori mută, doar din capete de bandă căzute la montaj, din filmări personale uitate prin arhive. La fel de mare mi-a fost frustrarea după cele trei ore de proiecţie, timp în care am privit concentrat să nu pierd vreo secvenţă, să nu ratez un detaliu, să nu-mi scape vreun înţeles, deoarece domnul Ujică tocmai a confiscat unul din cele mai sensibile subiecte de istorie recentă românească (cine mai poate relua prea curând un film documentar despre Ceauşescu), a consumat în gol muniţia (adică imaginile inedite de arhivă) şi a ratat impecabil ţinta (adică tocmai "autobiografia" lui Ceauşescu).

Inevitabil, în sala de cinema, altfel tăcută, se încrucişează întrebări, se şoptesc comentarii, se chicoteşte. Captaţi fără scăpare de emoţia intrinsecă a imaginilor documentare ce le arăta universul în care trăiseră nu demult, sau de la care li se trăgea lumea în care tocmai supravieţuiesc, spectatorii români de după 20 şi ceva de ani de la evenimente vor să înţeleagă, să ştie, să priceapă cine erau aceia de pe ecran, în ce ocazie, când, de ce? Nici un răspuns, nici un ajutor în afară de propria memorie, subiectivă şi limitată. Filmul începe frumos cu lungi secvenţe ale înmormântării lui Gheorghe Gheorghiu Dej, acum 45 de ani. Dar câţi dintre electorii români din 2010 mai ştiu cine a fost Ghiţă Dej? Falsa autobiografie curge apoi într-o ordine oarecum cronologică. Avem parte apoi de secvenţe cu Ceauşescu însoţit de un personaj despre care doar cei cu studii istorice pot ştii că era Chivu Stoica (dar ce funcţie avea el?), sau alte figuri care atârnau în anii '60 de pereţii claselor (Sălăjan parcă era o staţie de metrou sau un general?), atunci când unii dintre spectatorii de azi erau în şcoala generală. Extrem de puţini români adulţi ai anului 2010 îl mai pot recunoaşte astăzi pe Alexander Dubcek - liderul ceh al Primăverii de la Praga, ce apare alături de Ceauşescu într-o secvenţă nejustificat de lungă, cum la fel de nejustificate sunt şi interminabilele imagini ceţoase cu urşii şi cerbii vânaţi atunci ca şi acum de potentaţii zilei. Câţi dintre românii care nu au urmărit telejurnalele ceauşiste la o vârstă a înţelegerii l-au mai putut deosebi în film pe Mao de Kim Ir Sen, tot aşa cum dacă este limpede că femeia din caleaşca escortată călare nu putea fi decât Regina Angliei, oare câţi i-au recunoscut pe Brejnev, pe Nixon sau pe Jimmy Carter, fie acesta şi pe peluza Casei Albe?

Şirul cronologic convenit la începutul filmului se rupe undeva în timpul anilor '70, atunci când Ceauşescu aniversează mai întâi 60 de ani şi apoi 55, când nu se mai ştie dacă tezele ideologice din iulie 1971 au fost înainte sau după vizitele din China şi Coreea de nord, când anume a fost uns preşedinte de Ştefan Voitec (îşi mai aminteşte cineva de unicul personaj cu cioc din marea nomenclatură), dacă kitsch-ista reprezentaţie de istorie în aer liber cu Amza Pellea în rolul lui Baiazid a fost înainte sau după respectivele teze, ş.a.m.d. Din fericire, drama gnoseologică a spectatorului român al filmului documentar al domnului Ujică este spartă din când în când de imaginile irepresibil de comice cu Mneaiei jucând volei în capot şi papuci, cu Mnealor zbenguindu-se la munte sau la mare sau în fine cu Mnealui gesticulând în zig-zag în cercul restrâns al unui CEPEX din care doar Mneaei îşi putea permite să-şi arate exasperată, plictiseala. Aşteptam, dar au lipsit, secvenţele din vizitele africane (cu popularul slogan Ceauşescu - Bokasa!) purtătoare de un neiertător ridicol şi umor, dar m-am bucurat în schimb să descopăr contrastul dintre faţa crispată de furie a lui Ceauşescu la întâlnirea cu un Gorbaciov relaxat şi chiar zeflemitor.

Păcat de ideea şi efortul acestui film. Un foarte scurt insert explicativ în colţul ecranului privind evenimentul şi data lui, cu numele personajelor principale, împreună cu o logică cronologică a scenariului (oare a existat aşa ceva?) ar fi făcut această producţie, incredibil de lăudată de unii critici, nu numai accesibilă, dar şi atractivă chiar şi pentru tinerii sub 50 de ani. Abia atunci ar fi putut să înţeleagă singuri, ceva.

[Pitbull]

Ceauşescu - BCR - Şedinţă de spiritism colectiv - "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu"
Andreea Chiriac Hentea
Ziarul de duminică, noiembrie 2010

Puţine filme au stârnit, în ultima vreme, atâtea polemici, epitete, entuziasme reale - şi indignări la fel de puternice - precum Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu, semnat de Andrei Ujică. Este doar unul dintre meritele a ceea ce multe voci s-au grăbit să categorisească drept film documentar şi, prin extensie, film documentar eşuat, argumentând în acest sens şi având nedumeriri legitime în faţa "deraierilor" lui Andrei Ujică de la un gen cu reguli clare. Autobiografia..., în fapt un film de montaj muncit şi gândit de realizator împreună cu Dana Bunescu (autoarea montajului, dar şi a montajului de sunet) ţine, mai curând, ca viziune, de fibra poetică şi de trăirile din perioada "Fată de caro / Sub cer indigo" a lui Ujică-cel care scria versuri pentru Phoenix alături de Şerban Foarţă, pe care o şi descrie undeva "În perioada aceea lucram cu Şerban Foarţă la textele pentru Phoenix şi trăiam într-o bulă literară care ne permitea să respirăm într-o altă realitate".

Ca documentar, a fost atacat pe diverse motive, de la lipsa de cronologie, ordine şi coerenţă la o încercare manifestă de edulcorare a imaginii dictatorului defunct. Doar că nu e vorba nicidecum despre aşa ceva. Cele trei ore de film care ni se derulează prin faţa ochilor reprezintă nu reluarea plicticoasă (cum s-a anticipat) a imaginilor epuizante prin vid de conţinut a telejurnalelor de ştiri din epoca de aur, ci o punere în scenă halucinantă, răscolitoare, suprarealistă. Prin montajul său (qui prodest cărui gen i-o aparţine el, până la urmă), Andrei Ujică întoarce cu îndrăzneală, poezie, umor şi cruzime spre public scena rotativă a zecilor de ani pe care i-am trăit sub Ceauşescu, pentru a ne reaminti trapele şi culisele, sforile, trucurile ieftine şi detaliile groteşti ale vieţilor noastre amprentate definitiv de acest personaj şi de suita lui. Nu este vorba atât despre lucruri noi, senzaţionale (deşi gestica ieşită din conformismul secvenţelor oficiale pare să-l umanizeze pe alocuri pe dictator), ci despre un montaj pe care autorul a avut inspiraţia de-a nu-l supraîncărca prin comentarii sau verdicte, preferând lumina crudă a imaginilor care vorbesc prin ele însele. Rezultatul este un tablou uluitor, pe care nici dioramele cu indieni, cowboy şi dinozauri de la Muzeul Naţional Smithsonian nu-l întrec. Cuplul Ceauşeştilor în vizită la regina Angliei, trecând întâmplător pe lângă inscripţia Deep Throat, stânjeneala de rudă săracă, imediat sesizabilă prin alăturarea celor doi cu regina, cu Nixon ori De Gaulle, vizita în studiourile hollywoodiene, cu un Ceauşescu la fel de crispat, mult mai puţin încântat de zglobiul Universal Studios Glam Tram decât de o vizită de lucru la Cocârlaţii din deal, cei doi făcând baie în mare, alungând muştele pe terenul de volei, că de jucat nu ştiau să joace, nici măcar să se îmbrace pe terenul de sport altfel decât în... capot şi papuci de casă, străbătând terenurile de vânătoare fără măcar să priceapă cuvântul în sine, tot ei plimbându-se cu sania în cojoace de un alb neverosimil, ca în Crăiasa zăpezii pentru uzul dictatorilor. Plus alaiul de activişti de partid care-i însoţeau pretutindeni, cu mutre porcine, costume din stofă scumpă boţite pe corpuri şleampete, nefamiliarizate cu eleganţa, cocuri idioate şi dizgraţie revărsată, care reprezentau, chipurile, elita noastră politică. Din toată această trecere ipotetică prin mintea lui Ceauşescu şi, implicit, printr-o istorie care ne-a costat prea mult şi ne-a modificat definitiv, Andrei Ujică reuşeşte să reconstituie un portret şocant de realist, lipind într-un desen nou şi palpitant cioburi vechi din ceea ce ştim cu toţii. Portretul unui om care şi-a trăit viaţa într-o aberantă buclă de adoraţie faţă de sine şi de propriile convingeri (la care vibra sincer, se spune), dar care a avut ambiţia şi dorinţa oarbă de-a include "întregul popor" în această ascensiune care nu mai putea fi oprită. Portretul unui om căruia filmul îi dezvăluie grimase felurite, zâmbete aproape simpatice uneori, dacă nu ar trăda mai întotdeauna autoîncântare, o siguranţă de sine bine plasată în context atunci când se simţea important, o charismă incontestabilă, o isteţime înnăscută, dublată însă de o viziune absolut rudimentară asupra lumii (comentariile lui despre poezie, artă, cultură erau de necomentat, iar machetele arhitecturale absolut incomprehensibile pentru mintea lui), o viclenie fără leac, în fine, o grandomanie copleşitoare, dezvăluită de unul dintre cele mai uimitoare momente ale filmului - un discurs ţinut oarecum în intimitate, în faţa unui mic grup de apropiaţi, când, în lipsa pupitrului, dictatorul mărunţel gesticulează fără sens, privind în toate părţile şi nicăieri, ca Omul Indicator din Pădurea fără rost.

Toate acestea, deşi în cea mai mare parte a filmului captivează şi amuză, nu-l fac deloc pe Ceauşescu mai simpatic, scuzabil ori digerabil ca lider. Chiar dacă pe parcurs filmul ne readuce în memorie mai toate bancurile cu "Ceaşcă", "Piticu'" sau oricum i-au mai spus oamenii "după", aproape alintându-l, rezultatul este amar, tulburător şi dureros. Vrăjitorul nu din Oz, ci din Carpaţi, se dovedeşte o minciună adevărată, o figură proclamată în mod grotesc la rang de voievod, ctitor ş.a.m.d. şi lăbărţată ireversibil peste viaţa a milioane de români. Iar efectul filmului, deşi Andrei Ujică nu s-a apropiat de "subiectul" său cu ură sau dispreţ, ci (după cum a povestit într-un interviu) cu un soi de înţelegere faţă de chipul devenit măcar familiar după atâtea ore de studiu, nu este nicidecum repunerea dictatorului pe vreun soclu. Culpabilizarea din off l-ar fi făcut probabil, prin recul, mai uman, mai simpatic, de aceea Andrei Ujică a preferat caracterizarea lui Ceauşescu prin propriile imagini şi gesturi, care îl arată pe "preaiubit" în tot ridicolul său. După această teribilă şedinţă de spiritism colectiv, stranie şi probabil binevenită după atâţia ani, deşi încă ne scormoneşte memoria cu asprime, niciun spectator ieşit din sală nu poate uita sau ignora partea întunecată a acestui personaj. Pentru noi toţi, cei contemporani cu el, Ceauşescu este o fantomă lugubră. Abia pentru copiii drăgălaşi, asemenea celui de pe rândul din spate, care întreba: "Mamă, dar de ce strigă oamenii Ceauşescu - BCR?!" şi alte asemenea chestii, va fi greu, imposibil, abracadabrant să înţeleagă cine a fost Ceauşescu şi mai ales de ce... Dar despre aceste lucruri într-un episod viitor...

[lalaby]

Pitbull... chiar nu inteleg! Copiezi diverse articole sau intri si tu in discutii cu parerea ta??

Cam asta vad ca faci la multe filme... copiezi diverse articole... explica te rog ce rol ai tu?

[dragonfly_drk]

tocmai, ca nu e individualist... doreste sa informeze lumea visavis de tot ce se intampla in legatura cu filmul...

dar, deh! cand nu mai ai dovezi si acuzatii de bagat pe gatul unui om... e de ajuns sa incepi sa il iei peste picior...

bravo...

(app. misto topicul initiat... cu cat te avem mai mult printre noi, cu atat vrem sa murim mai repede... sinucidere in masa...)

mwahahah!!!!!!!!!!!!!!
(hai ca ma simt bine... e chiar placuta senzatia... ajungi la un momnt dat, in viata, la concluzia ca toata lumea si-a batut joc de tine pana atunci... asa ca, intr-un final faci pe breazul si iti bagi pula in toti. numai ca nu iti iasa... cum sa iasa... tu ai un suflet bun, gingas... si atunci, ce faci? simplu... te descarci...)
concluzia: lalaby e frustrata!!!!!!!!!!!!

[redmen]

Esti foarte OFF TOPIC.

[Pitbull]

Off-topicul începe de la #230 - da' nu-i nimic.
Având în vedere atitudinea de ocrotire a off-topicurilor (si a multor alte mesaje si atitudini nelalocul lor) din ultima vreme, am hotärât sä-mi limitez drastic interventiile de moderator. Deocamdatä, sunt sigur doar cä voi sterge spamurile. In rest, mä mai gândesc, mai astept, mä mai orientez...

[lalaby]

(hai ca ma simt bine... e chiar placuta senzatia... ajungi la un momnt dat, in viata, la concluzia ca toata lumea si-a batut joc de tine pana atunci... asa ca, intr-un final faci pe breazul si iti bagi pula in toti. numai ca nu iti iasa... cum sa iasa... tu ai un suflet bun, gingas... si atunci, ce faci? simplu... te descarci...)

Vezi ca ai uitat un "e".
Chestia asta cu p..a ... nu o pot intelege? Ok, oi intra eu in categoria frustatilor... da' sa folositi cuvantul asta....! Si sincer... cred ca voi sunteti frustati. Eu nu am de ce sa fiu!!! Chiar daca imi acordati diverse identitati... nu ma nimeriti, da' de loc! Si cred ca asta va nervozeaza cel mai tare.

Iar de filmul asta ... chiar nu vreau sa mai scriu... bietul de Ujica (ala plecat din tara) imi face acum un film de propaganda? Copiii de acum nu pricep nimic. Oare era mai bine cu un prost sau nu?
In legatura cu Ujica si altii ca el... as putea folosi si eu un cuvant foarte urat... da' tare imi e ca eu (spre deosebire de voi care sunteti toti o gasca) nu voi mai putea scrie dupa... Sincer, as vrea sa cataloghez pe multi dintre voi dintr- o minoritate/majoritate in cinematografia noastra... si din pacate va cam inmultiti.

In SUA se spune ca reusesti daca esti evreu, homosexual sau negru. In Romania, cred ca primele chestii ajuta!

Na... am comis-o! Da' daca trece chestia cu p...a, de ce nu ar trece si ce scriu eu? Prietenii mei din teatru imi spun despre fiecare din cinematografie...

[omudindulap]

Se echilibreaza balanta

Colaj cu genii

Cristian Tudor POPESCU

Dincolo de umilinţe, frig, foame şi izolare, ceea ce mă împingea spre autodistrugere sub Ceauşescu era lipsa sensului. De ce trebuia să îndurăm toate astea? Salvam ţara, lumea, omenirea prin sacrificiul nostru? Câştigam vreun război? Reîntregeam România? Exista altă noimă pentru umilinţe şi disperare decât cheremul unui bătrân primitiv şi paranoic?
De câteva zile încoace primesc, în sfârşit, răspunsul la aceste întrebări. Tot ce s-a întâmplat în România din 1965 până în 1989 s-a întâmplat ca să se poată naşte o capodoperă. Trăiam întru capodoperă şi nu ştiam. Numele ei, numele trandafirului? Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu , dl Andrei Ujică fiind genitorul ei. Rectific: geniul. Căci aceştia şi nu alţii sunt termenii folosiţi de numeroşi critici de ambe sexe, tineri şi bătrâni, de cinema şi nu numai: capodoperă, genial, zguduitor, filmul anului, deceniului, secolului. (În clipa asta, televizorul zice că dl Liiceanu declară a i se fi luat ceaţa de pe ochi: dl Băsescu nu ştia despre ce vorbeşte când a condamnat comunismul. Devin melancolic.) Astăzi încerc să mă îndepărtez de comentariul politic întrucât aducerea în discuţie a eticii a devenit inutilă până la ridicol în faţa unei scări de valori date peste cap. Iată însă că refugierea în comentariul cinematografic se dovedeşte o iluzie la fel de ridicolă - aici mi se dă în cap cu scara de valori estetice.
Mi-e imposibil să văd în productul "artistic" oferit de dl Ujică altceva decât un colaj cu ceauşeşti, inferior din punctul de vedere zis "artistic" colajelor "artistului" plecat din ghenă şi reîntors acolo, Ion B. Din două sute de casete pe care i le-au selecţionat alţii dintr-o mie, dl Ujică face un şir ordonat temporal al momentelor propagandei ceauşiste (întrerupt de câteva erori cronologice, înţelegem că tot pentru efectul "artistic"). Cu acest material, însoţit de comentarii profesioniste, se putea realiza un documentar posibil interesant cu privire la mecanismele şi evoluţia propagandei ceauşiste. Această abordare ar fi anulat însă caracterul tabloid, atât de vandabil astăzi, pe care şi l-a dorit dl Ujică.

Prin urmare, a folosit două trucuri comune. Unu: a încadrat secvenţele oficiale de dinainte de '89 cu imagini din procesul de la Târgovişte puse la începutul şi sfârşitul filmului, ca să "dramatizeze" colajul. Doi: a suprimat comentariul, înlocuindu-l cu o coloană sonoră care cică ar ţine loc de aşa ceva. În felul acesta a împuşcat două feluri de iepuri. Nostalgicii ceauşismului au putut interpreta liniştiţi filmul ca pe o apărare a lui N. Ceauşescu, absentă în procesul de la Târgovişte, dictatorul "ieşind bine", pentru ei, din capodopera dlui Ujică. La rândul lor, intelectualii care tăceau chitic şi îşi vedeau interesul pe vremea când Ceauşescu era autor total în filmul ţării noastre, precum şi tineri critici care aşa au învăţat ei că dă bine în lumea bună a intelighenţiei, au avut ocazia de a se arunca în elogii cu privire la "fineţurile" sonore şi de montaj prin care dl Ujică ar întoarce propaganda ceauşistă într-o capodoperă anticeauşistă. Pentru cine cunoaşte cât de cât legile propagandei, e ca şi cum ai pretinde să contrezi un pumn în ochi făcând cu ochiul rămas neînvineţit.
Şi mai există un iepure care găseşte ceva de ronţăit în pelicula d-lui Ujică, şi anume secvenţele cu ceauşeştii pe iaht, ochelarizaţi solar ca nişte vedete de cinema, ea jucând volei în halat şi papuci, el manipulând mingea în cadrul aceluiaşi sport ca pe o lubeniţă, ambii hlizindu-se în sanie, în blănuri albe, ca nişte zei zevzeci ai zăpezii. Iepurii de soiul acesta se excită mult la imagini din cvasiintimitatea dictatorilor morţi (autobiografia lui Ceauşescu sună pentru ei ca descoperirea unui jurnal secret al Scorniceşteanului), dl Ujică ratând în acest sens hârca deshumată a lui nea Nicu şi "pojartierul bleo" de lângă femurul coanei Lenuţa, după care a recunoscut-o gineri-su.
În schimb, dl Ujică taie nişte scene până la a pune lucrurile în "falş": amintesc doar suprimarea din secvenţa opoziţiei lui Constantin Pârvulescu a replicii lui Ceauşescu adresate bătrânului comunist kremlinist: "Ai mâinile murdare de sângele lui Pătrăşcanu!"
Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu e un produs comercial bine "marketat", capitalist. În schimb, genializarea dlui Ujică de către distinşi intelighenţi îmi aminteşte de volumele omagiale adresate geniului Nicolae Ceauşescu, care se vând azi ca mostre de propagandă vintage.

[Pitbull]

"Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu" - încă o notă
Andrei Gorzo
Dilema Veche, noiembrie 2010

Săptămîna asta aş vrea să pun un pic la lucru două concepte împrumutate din critica literară, care pot arunca un plus de lumină asupra propunerii artistice a lui Andrei Ujică din Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu. Primul e acela de "narator necreditabil" (unreliable). Am folosit această sintagmă şi în articolele precedente, dar fără a mai aminti că ea desemnează un dispozitiv narativ cu tradiţie în literatură. Un exemplu clasic e naratorul lui Nabokov din Lolita: acesta ne spune tragica poveste a unei iubiri care l-a distrus, deşi, dat fiind faptul că "femeia" lui "fatală" are 12 ani, lucrurile nu au cum să fi stat exact aşa cum le povesteşte el. Un alt exemplu, recent şi românesc, e naratorul lui Matei Florian din Şi Hams Şi Regretel, care vorbeşte cu mare vervă despre interacţiunile lui cu nişte pitici magici, într-un efort de a ţine la distanţă (de el însuşi) adevărul sordid despre situaţia în care se află. Să ne amintim că Ujică a făcut mai întîi studii de literatură; Ceauşescu al său e un asemenea narator. Ideea unei vieţi a lui N.C., povestită chiar de el, trebuie să le fi venit multor autori înainte de Ujică, dar orice monolog N.C., construit din cuvinte, riscă să rămînă cantonat în ironie facilă (felul în care vorbea Ceauşescu în realitate practic invită această cantonare) şi mulţi autori mai ambiţioşi trebuie să fi renunţat la idee chiar din acest motiv. Pentru că, dacă eşti ambiţios şi vrei să-l foloseşti pe N.C. ca narator unreliable, adevărata provocare, pentru tine, este să rămîi ascuns cît mai bine în spatele lui; nu să ieşi la vedere şi de-acolo să-l comentezi pe faţă, nu să gesticulezi batjocoritor în spatele lui, nu să-i pui piedici sau tichii de măgar - tentaţii greu de evitat dacă te apuci să-i construieşti un monolog verbal. Însă Ujică - un literat care s-a dedicat între timp reflecţiei teoretice despre cinema - a realizat că treaba poate fi făcută nu prin cuvinte puse în gura lui N.C., ci prin imagini de arhivă puse în capul lui. Cu alte cuvinte, personajul N.C. poate fi pus să rememoreze, în aceste imagini, ce şi cît a înţeles din istoria pe care a trăit-o. Discursul rezultat nu poate fi decît acela al unui narator din ce în ce mai unreliable, un discurs care, pe măsură ce se va desfăşura, va admite din ce în ce mai puţine realităţi pe lîngă aceea a popularităţii naratorului şi a politicilor sale. Confirmările acestei "realităţi" vor deveni tot mai bizare, tot mai isterice în insistenţa lor (spectacolele tot mai multe şi tot mai coregrafiate organizate în cinstea lui) şi vor exista mici fisuri, mici zgîlţîiri ale bulei pe care şi-a construit-o naratorul, întrezăriri fugare ale unor realităţi neadmise în discurs. Dar autorul va încerca în permanenţă să respecte limitele perspectivei naratorului, abţinîndu-se de la intervenţii care să-l ironizeze sau să-l contrazică făţiş.

Lipsa acestui tip de comentariu e atît de tulburătoare pentru unii spectatori încît aceştia, hipersensibilizaţi, văd asemenea intervenţii (criticul Mihai Fulger le numeşte chiar "trişerii") acolo unde nu sînt: cîntecul pe care-l auzim în secvenţa unei petreceri din anii '60 ("I Fought the Law") constituie cu siguranţă un comentariu, spun ei, ca şi cîntecul care-l însoţeşte pe N.C. atunci cînd face turism în SUA ("Hush, Little Baby"), ca şi montarea materialului cu "Tezele din Aprilie 1971" imediat în continuarea celui cu vizita în China, ca şi includerea, în secvenţa unei vizite de lucru, a cîtorva secunde de dinainte de apariţia dictatorului, cînd cei care-l vor primi fac repetiţie. Dar asocierea lui Mao cu "Tezele din Aprilie" e plauzibilă ca asociere de-a naratorului, după cum e plauzibil ca melodia aceea să fi rămas legată în capul lui de călătoria în SUA, după cum şi întrezărirea repetiţiei de dinaintea vizitei de lucru funcţionează ca unul dintre momentele acelea de fisură, cînd naratorul unreliable are o intuiţie trecătoare a realităţii din afara bulei sale. Unii spectatori sînt atît de dornici să identifice posibile momente în care Ujică îl arată cu degetul pe N.C., încît nu acordă suficient respect subtilităţii sale, efortului său de a rămîne ascuns în spatele naratorului, de a selecta şi ordona materialul în funcţie de asocierile pe care le-ar fi putut face mintea acestuia. Dar tocmai asta face ca filmul să fie imersiv, hipnotic şi destabilizant. Conceptul pertinent aici e acela de "insolitare" sau "defamiliarizare" (teoretizat de criticul literar sovietic Victor Şklovski): rememorată de personajul N.C. (o rememorare vecină uneori cu reveria), istoria anilor 1965-1989 e insolitată - e ea şi parcă totuşi nu e ea, e ceea ce-a zis şi ceea ce-a trăit şi ceea ce-a văzut pe unde a fost (şi, da, există şi-n această versiune nişte inundaţii, un cutremur ş.a.m.d..), şi parcă totuşi e ireal. Extraordinara poezie a filmului n-are nici o legătură cu sentimentalismul, cu nu ştiu ce "umanizare" a lui Ceauşescu, în schimb are mare legătură cu această ciudăţenie. Multe dintre articolele dedicate filmului ajung la concluzia că "noi toţi am fost de vină", dar din film nu reiese aşa ceva. În film, poporul practic nu există decît ca o plăsmuire a minţii naratorului.

[keepwalking]

Se echilibreaza balanta

stai linistit.
dupa cum vezi din "nota" de mai sus, a mai ramas niste ruj pe buze si pe buci.

[Pitbull]

Keepwalking, terminä cu vulgaritätile!

Solicit administratiei sä se pronunte în legäturä cu aceste manifestäri.

[keepwalking]

Keepwalking, terminä cu vulgaritätile!

Solicit administratiei sä se pronunte în legäturä cu aceste manifestäri.

Obiectie!

BÚCĂ, buci, s. f. (Pop.) 1. Fesă. 2. Obraz (1). – Lat. bucca „gură”.

Sursa: DEX '98

BÚCĂ ~ci f. 1) fam. Fiecare dintre cele două părți cărnoase ale feței omului (sau ale botului animalelor) de la tâmplă în jos; obraz. 2) Fiecare dintre cele două părți cărnoase și rotunjite, care se află în partea dorsală a corpului omului și a unor animale; fesă. /<lat. bucca

Onorata instanta, folosirea cuvintelor provenite din latina nu cred ca reprezinta o vulgaritate.

[djinjis]

ma pronuntz, da mai tarziu cas ocupat momentan. reveniti...