Sergiu Celibidache

Sergiu Celibidache s-a născut la 11.07.1912, în Roman, România, și a decedat la 14.08.1996, în Nemours, Île-de-France, Franța. Tatăl său, Demostene, de origine greacă (Celibidaki), născut în Covurlui, Galați, a fost ofițer de cavalerie, prefect al Iașului, și, începând cu 1922, ajutor de primar al aceluiași oraș, iar mama sa, Maria, născută Brăteanu, în Roman, a fost profesoară de chimie. La șase luni de la nașterea sa, familia Celibidache s-a mutat la Iași. La 4 ani,...

Sergiu Celibidache s-a născut la 11.07.1912, în Roman, România, și a decedat la 14.08.1996, în Nemours, Île-de-France, Franța. Tatăl său, Demostene, de origine greacă (Celibidaki), născut în Covurlui, Galați, a fost ofițer de cavalerie, prefect al Iașului, și, începând cu 1922, ajutor de primar al aceluiași oraș, iar mama sa, Maria, născută Brăteanu, în Roman, a fost profesoară de chimie. La șase luni de la nașterea sa, familia Celibidache s-a mutat la Iași. La 4 ani, Sergiu Celibidache a început să cânte la pian. A studiat matematica, filosofia, muzica în Iași, iar după despărțirea de familia sa și-a continuat studiile la București și Paris. Tatăl său se aștepta ca el să urmeze o carieră politică în România, dar în 1936, Sergiu s-a înscris la Academia de Muzică din Berlin (autoritățile germane i-au modificat greșit numele de familie din Celebidachi în Celibidache, forma sub care avea să devină cunoscut), unde a studiat compoziția cu Heinz Tiessen și dirijatul cu Kurt Thomas, Walter Gmeindl și Fritz Stein. A continuat cu studii doctorale la Universitatea Friedrich Wilhelm, unde a studiat metafizica, psihologia și muzicologia cu Arnold Schering și Georg Schünemann. A redactat o teză de doctorat despre Josquin des Prez și a obținut diploma în 1944. Pe parcursul anilor 1940, a fost implicat romantic cu dansatoarea și coregrafa de origine română, Iris Barbura. În timpul studiilor la Berlin, Celibidache a fost introdus în budismul Zen de către profesorul său, Martin Steinke, iar budismul a influențat viziunea și activitatea lui Celibidache pentru tot restul vieții. În 1945, a devenit dirijor al Orchestrei Filarmonice din Berlin. Până în 1952, el a dirijat peste 400 concerte cu orchestra filarmonică din Berlin, impunându-se ca personalitate muzicală de o excepțională exigență artistică, nu totdeauna comod ca stil de dirijare pentru componenții orchestrei dirijate. Suferă o mare deziluzie când aceștia, în 1954, îl aleg pe Herbert von Karajan dirijor pe viață. Nu a mai revenit la pupitrul Filarmonicii din Berlin decât peste 40 de ani, la invitația personală a președintelui de atunci al Germaniei, ocazie cu care a dirijat Simfonia a 7-a a lui Anton Bruckner. Pentru un timp, nu a mai avut o funcție permanentă, fiind invitat cu regularitate la pupitrul unor renumite orchestre simfonice din America de Sud și europene: Orchestra Radio din Stuttgart, Germania; Orchestra Națională din Paris, Franța; Orchestra Simfonică Radio din Stockholm, Suedia. Între 1960 și 1962, a ținut cursuri de perfecționare în arta dirijorală la Accademia Musicale Chigiana din Siena, Italia, iar mai târziu la Fontainebleau, Franța și la München, Germania, pentru tineri dirijori selecționați cu multă severitate. În 1979, a primit funcția de director muzical general al orașului München și de dirijor permanent al orchestrei filarmonice din acest oraș. Sub conducerea sa, Filarmonica din  München a devenit una din cele mai bune orchestre simfonice din lume. Sergiu Celibidache a fost un mare interpret al muzicii postromantice, recunoscut ca dirijor neîntrecut al simfoniilor lui Anton Bruckner, al impresioniștilor francezi, de la Claude Debussy la Maurice Ravel. Stilul său dirijoral era foarte original, fiind cunoscut în special pentru varietatea tempo-urilor: astfel, cu cât pasajul muzical era mai bogat și mai complex, cu atât tempo-ul devenea mai lent, un stil care dădea un efect deosebit în sala de concert. Din acest motiv, Celibidache a refuzat înregistrările pe discuri. Printre alte compoziții, Sergiu Celibidache a fost autorul unui impresionant Requiem, a patru simfonii și al unui Concert pentru pian și orchestră. Pentru activitatea sa artistică, Sergiu Celibidache a primit diverse distincții: Crucea de Mare Merit a Republicii Federale Germania-1954; Premiul de Artă al Berlinului, Germania-1955; Cavaler al Ordinului Vasa, Suedia-1970; Premiul de Muzică Leonie Sonning, Danemarca-1970; Premiul Franco Abbiati, Italia-1984; Nettuno d’Oro, Italia-1987; Ordinul de Merit al Bavariei, Germania-1991; Cetățean de onoare al orașului München-1992; membru de onoare al Academiei Române-1992; Doctor honoris causa al Universității din Iași (1992); Ordinul Maximillian al Bavariei pentru Știință și Artă, Germania-1993; Ordinul de Merit al landului Renania-Palatinat, Germania-1994; Comandor al Ordinului Artelor și Literelor /Commandeur des Arts et des Lettres, Franța-1995. În plan personal, Sergiu a fost căsătorit cu Ioana, o pictoriță româncă. Au avut un fiu, Serge Ioan Celibidachi, născut în 1968. Artistul a încetat din viață la 14 august 1996, la reședința sa, o moară veche din La Neuville-sur-Essonne, departamentul Loiret, la 100 de kilometri de Paris. A fost îngropat în micuțul cimitir din localitate. În memoria sa, s-a dezvelit Bustul dirijorului în fața casei sale natale din Roman, în ziua împlinirii a o sută de ani de la nașterea sa. Cu această ocazie, Serge Ioan Celibidache, fiul dirijorului, a acceptat, în numele tatălui său, distincția de Cetățean de onoare al orașului Roman, acordată postmortem. Filmul Grădina lui Celibidache este regizat de Serge Ioan Celibidache și îl prezintă pe artist în turneele și la repetițiile sale cu Filarmonica din München, al cărei dirijor permanent a fost. La 01.11.2025, la Sala Palatului din București, a avut loc lansarea filmului Cravata Galbenă, film despre opera și viata marelui dirijor și compozitor, filmat în România, cu John Malkovich, în rolul principal, al dirijorului, Sean Bean, Ben Schnetzer.