Mireille Mathieu

Mireille Mathieu s-a născut la 22.07.1946, în Avignon, Franța, ca fata cea mare dintre paisprezece copii. Tatăl ei, Roger, și familia lui erau originari din Avignon, în timp ce mama ei, Marcelle-Sophie (născută Poirier), era din Dunkerque. Marcelle a sosit la Avignon în 1944, ca refugiată din al Doilea Război Mondial. Roger, împreună cu tatăl său, Arcade, conduceau magazinul de pietrari al familiei, de lângă poarta principală a Cimitirului Saint-Veran. Membrii familiei au fost...

Mireille Mathieu s-a născut la 22.07.1946, în Avignon, Franța, ca fata cea mare dintre paisprezece copii. Tatăl ei, Roger, și familia lui erau originari din Avignon, în timp ce mama ei, Marcelle-Sophie (născută Poirier), era din Dunkerque. Marcelle a sosit la Avignon în 1944, ca refugiată din al Doilea Război Mondial. Roger, împreună cu tatăl său, Arcade, conduceau magazinul de pietrari al familiei, de lângă poarta principală a Cimitirului Saint-Veran. Membrii familiei au fost pietrari patru generații. Astăzi, magazinul poartă numele Pompes Funèbres Mathieu-Mardoyan, deținut și administrat de familia surorii sale, Réjane. Familia Mathieu trăia în sărăcie, dar condițiile lor de viață s-au îmbunătățit semnificativ în 1954, când au fost construite locuințe subvenționate în cartierul Malpeigné, lângă cimitir. Apoi, în 1961, s-au mutat într-o casă mai mare în cartierul Croix des Oiseaux la sud-est de oraș. Roger visase să devină cântăreț, dar tatăl său, Arcade, l-a dezaprobat, ceea ce l-a inspirat să-și încurajeze unul dintre copiii săi să învețe să cânte cu el în biserică. Mireille a inclus vocea tatălui său pe albumul ei de Crăciun din 1968. Prima reprezentație a lui Mathieu în fața unui public, la patru ani, a fost răsplătită cu o acadea când a cântat în Ajunul Crăciunului 1950. A fost impresionată să o vadă pe Edith Piaf cântând la televizor. Mireille a avut rezultate slabe la școala elementară din cauza dislexiei, făcând un an suplimentar pentru a absolvi. S-a născut stângace, iar profesorii ei îi loveau mâna cu o riglă de fiecare dată când era prinsă scriind cu ea. Ea a devenit dreptace. Are o memorie excelentă și nu folosește niciodată un sufler. Abandonând studiile superioare la 14 ani (1961), după ce s-a mutat la Croix des Oiseaux, a lucrat într-o fabrică locală din Montfavet (o suburbie a orașului), contribuind la veniturile familiei și plătindu-și lecțiile de canto. La serviciu, cânta adesea în timpul prânzului sau în timpul lucrului. La fel ca și părinții ei, ea este mică, având o înălțime de 1,52 m. Sora ei, Monique, născută la 8 iulie 1947, a început să lucreze la aceeași fabrică. Ambele surori au primit biciclete pentru a face naveta. Când fabrica s-a închis, Mireille și surorile ei, Monique și Christiane, au devenit consilieri de tineret într-o tabără de vară. Lui Mireille i-a prezis în cărțile de tarot o țigancă în vârstă că se va amesteca în curând cu regi și regine. Mathieu este romano-catolică. Ea avea teamă de scenă și era adesea văzută făcând semnul crucii înainte de a păși pe scenă. Ea a înregistrat peste 1.200 de cântece în unsprezece limbi, cu peste 122 de milioane de discuri vândute în întreaga lume. Mathieu și-a început cariera participând la un concurs anual de canto în Avignon, On Chante dans mon Quartier. Mathieu a primit lecții private de canto de la Madame Laure Collière, care era și profesoară de pian în Avignon. Autodescrisă ca fiind foarte încăpățânată în autobiografia ei, ea a scris despre interpretarea cântecelor de dragoste pe care publicul le-a considerat nepotrivite pentru o tânără. Drept urmare, a pierdut în fața lui Michele Torr în 1962 când a cântat Les Cloches de Lisbonne la primul concurs și a pierdut din nou în 1963 când a cântat L’Hymne à l’amour de Édith Piaf. Cu toate acestea, în 1964, ea a câștigat cu o altă melodie a lui Piaf, La vie en rose. Victoria ei i-a adus o călătorie gratuită la Paris și o pre-audiție pentru show-ul televizat de talente Jeu de la Chance. Însoțită de un pianist și îmbrăcată în negru ca Piaf, ea a cântat două melodii ale lui Piaf, dar a plecat descurajată, deoarece parizienii de la studio i-au batjocorit accentul provensal, iar dislexia a făcut-o să încurce cuvintele. În timpul unei gale de vară din 1965, adăugată la concertul Enrico Macias de către Raoul Colombe (primul ei manager), Mathieu l-a cunoscut pe viitorul ei manager, Johnny Stark, care lucrase cu Yves Montand. Până în 1968, sub conducerea lui atentă, ea devenise cea mai populară cântăreață a Franței. Mathieu a fost invitată la Paris să cânte în programul de televiziune Song Parade pe 19 noiembrie 1965. A concurat în direct pe 21 noiembrie 1965, la Jeu de la Chance. Audiența studioului și alegătorii telefonici le-au adus la egalitate pe ea și Georgette Lemaire. Stark a devenit managerul ei și, cu ajutorul asistentei sale, Nadine Joubert, a pregătit-o pe Mathieu să câștige concursul următor. La mijlocul celor șapte spectacole consecutive ale ei la Télé-Dimanche, a susținut un concert la Olympia din Paris, care a propulsat-o spre celebritate. Ea a semnat cu proprietarul Olympiei, pe 20 decembrie și a interpretat trei cântece de Piaf. Ea a fost considerată în presă, în Franța și în străinătate, drept Piaf d'Avignon (Vrabie de Avignon), cu aluzie la porecla lui Piaf, Vrabie de pe străzi. Stark a abandonat apoi direcția Piaf. Performanța de la Olympia l-a convins pe Paul Mauriat să lucreze cu Mireille, iar compozitorul Andre Pascal a contribuit la succesul ei. Împreună au scris pentru ea: Mon crédo, Viens dans ma rue, La première étoile și multe alte melodii de succes. Primul ei album, En Direct de L' Olympia, a fost lansat în 1966, foarte apreciat, făcând-o vedetă în afara Franței. Compozitorul Francis Lai a scris două melodii, C'est ton nom și Un homme et une femme, pentru primul ei album, și a acompaniat-o adesea cu acordeonul. Primul ei disc a fost înregistrat cu trupa lui Paul Mauriat. Mathieu a petrecut anii 1966 și 1967 în turnee. Atunci, în timpul unei călătorii, Stark i-a spus că nu are datorii. Ea dorea să-și scoată familia din sărăcie, dar turneele erau mult mai importante. În autobiografia ei, ea a declarat că primele sale achiziții majore au fost un vehicul pentru afacerea tatălui ei și o casă mare pentru părinții și frații ei. Avea și un telefon instalat pentru a vorbi cu părinții ei. Singurul ei regret a fost că nu a putut să-și vadă bunica Germaine la spital înainte de a muri din cauza contractelor de turneu. Mathieu a cântat la London Palladium în fața reginei și a familiei ei, în 1967, 1969 și 1981. Coperta franceză a piesei de Engelbert Humperdinck, La dernière valse, a generat multă publicitate în Marea Britanie și a devenit un record de succes. A făcut un turneu în Canada și Statele Unite, unde a apărut în Ed Sullivan Show și Danny Kaye Show. În timpul vizitei la Hollywood, l-a cunoscut pe Elvis Presley, iar în Las Vegas, a cântat cu Dean Martin și Frank Sinatra. A cântat la Hamburg, Germania, în 1971. Apoi, popularitatea genului lui Mathieu a scăzut, sub dominația rock and roll-ului. Ea a rămas o artistă populară în Franța și Europa. Surorile ei și compozitorii au devenit foarte bogați, în timp ce Mathieu a făcut turnee și a susținut concerte live și la televiziune. În timpul turneului, în februarie 1968, Mathieu a fost implicată într-un accident de mașină în care și-a fracturat una dintre vertebre; leziunea a invalidat-o trei luni. În 1971, Barclay nu a putut face față cererii de înregistrări. Stark a încheiat un contract cu Philips Records pentru a emite toate single-urile și EP-urile, ducând la un proces de un milion de dolari din partea Barclay pentru încălcarea contractului. În 1972, Mathieu a făcut un turneu în Canada și a produs un album live. Stark a avut primul atac de cord în timp ce făcea aranjamente pentru acest concert. În 1974, Mathieu și-a înființat propria editură, Abilene Music, iar în 1983, o altă firmă, Abilene Disc. Această companie este folosită pentru a-i publica înregistrările și este administrată de surorile ei, Monique și Christiane. În 1985, Mathieu și Placido Domingo au cântat în spectacolul pentru copii, Poveștile lui Cri-Cri. Tatăl lui Mathieu, Roger, a murit în același an. În 1986, Mathieu s-a întors la Paris cu concerte extraordinare la Palais des Congrès. Apoi a cântat în China. Mathieu și-a publicat autobiografia împreună cu co-autorul Jacqueline Cartier, cu titlul Oui, je crois (Da, cred), care este preluat din versurile lui Mon crédo, prima ei înregistrare. Pierre Delanoe a scris un cântec despre Ioana d'Arc, La Demoiselle d'Orléans, pentru Mathieu. Ca răspuns la acuzații, Mathieu scrie în autobiografia sa că ea și Stark s-au înțeles. El a reușit să manipuleze presa. Multe fotografii și filme înfățișează viața în jurul vilei lui Stark din Roquefort-la-Bédoule (sudul Franței). Vila a oferit o evadare din Paris pentru relaxare. Mathieu locuia aici cu mătușa ei, Irène, iar frații ei veneau des. Proprietatea a fost vândută în urma divorțului lui Stark. În 1989, Stark a murit după ce a suferit al doilea atac de cord și a fost înmormântat în mausoleul lui Mathieu din Avignon. Lui Mathieu și avocaților ei i-au luat ani de zile pentru a-și procesa averea. A preluat biroul lui Stark și și-a încheiat relația de afaceri cu Nadine Joubert. Într-un interviu pentru Paris Match din 2002, Mathieu a declarat: „Mi-am dat seama că oamenii în care am avut încredere îmi furau banii, așa că i-am concediat pe toți!” Sora lui Mathieu, Monique, a devenit managerul ei de afaceri. Mathieu a cântat din nou la Palais des Congrès în noiembrie și decembrie 1990, un concert special de două ore fără pauză, prezentând o nouă tunsoare care amintește de Louise Brooks și o rochie neagră, foarte simplă, creată de Pierre Cardin. În 1993, ea a revenit cu două albume dedicate idolului ei, Édith Piaf: Mireille Mathieu chante Piaf, în franceză, și Unter dem Himmel von Paris, în germană. În noiembrie 1995, a înregistrat noul album Vous lui dire..., produs de Michel Jourdan. Albumul conținea piese noi de la o varietate de autori, inclusiv Maxime Leforestier, care a scris À la moitié de la distance pentru ea. În 1998, a cântat la Olympia din Paris și a lansat compilația Son grand numéro. În 1999, Mathieu a lansat un alt album german, Alles nur ein Spiel, care conține cântece moderne, printre care C'est ça l'amour și Wenn die Sehnsucht erwacht. În 2002, Mathieu și-a lansat cel de-al 37-lea album francez, De tes mains, urmat de concerte la Paris Olympia în noiembrie și un turneu în Franța, Belgia și Elveția. Ea a sărbătorit cea de-a 40-a aniversare a carierei sale la Olympia pe 24 noiembrie 2005, lansând al 38-lea album francez, Mireille Mathieu, produs de Patrick Hampartzoumian, care a scris Une place dans mon cœur. În timpul unei vizite în Rusia din noiembrie 2008, Gaddafi și-a întins cortul beduin pe terenul Kremlinului, unde i s-au alăturat Vladimir Putin și Mireille Mathieu. În noiembrie 2010, ea a primit medalia rusă a prieteniei de la președintele Dmitri Medvedev. A fost în Rusia și în Țările baltice pe tot parcursul lunii noiembrie, revenind la Paris după un concert la Varșovia, Polonia, pe 28 noiembrie. În ianuarie 2011, Mireille a fost promovată de la Cavaler (9 decembrie 1999) la Ofițer al Legiunii de Onoare. În noiembrie 2011, Mathieu și-a anulat concertul din Israel pentru a doua oară în acel an, din cauza nerespectării de către promotor a vânzărilor de bilete necesare. În martie 2012, Mathieu, împreună cu Jean Claudric și orchestra sa, au vizitat trei orașe din Siberia, Rusia: Perm, Tyumen, Ekaterinburg. În timpul unui interviu la Moscova, Mathieu a remarcat că gruparea Pussy Riot a comis un sacrilegiu în biserică, organizând o demonstrație politică împotriva președintelui Putin. Programul de televiziune francez On n' est pas couché a editat a doua jumătate a declarației ei și a etichetat-o drept instrument al președintelui Putin. Avocatul ei, André Schmidt, a dat în judecată postul pentru defăimare, dar procesul a fost respins la proces în iulie 2014. Cele trei femei au fost condamnate la doi ani de închisoare pentru huliganism și incitare la ură religioasă. În octombrie 2012, Mathieu a anunțat că își va relansa albumul Chante Piaf, cu două noi înregistrări pentru celebrarea a 50 de ani de cântat și a 50 de ani de la moartea lui Piaf. În 2012 a făcut turnee la Moscova, Sankt Petersburg, Krasnodar. În decembrie 2013, avocații ei au câștigat un proces împotriva MGM Home Entertainment pentru că nu a compensat compania ei de producție, Abilene Disc, pentru piesa din 1967, Les Yeux de l'amour (Ochii iubirii), care a fost folosită în versiunea germană a filmului Casino Royale. Din 2009, ea a fost principala vedetă invitată a Festivalului de Muzică Militară și Tattoo Spasskaya Tower, desfășurat în Piața Roșie din Moscova. Pe 5 septembrie 2013, în timpul concertului ei la festival, ea a cântat într-o rochie lejeră sub ploaie înghețată și vânt puternic, refuzând o haină, deoarece a considerat-o lipsă de respect față de publicul înghețat din tribune. Mathieu a avut un program de turnee activ pentru 2014, sărbătorind cel de-al 50-lea an în show-business (ea își datează cariera din anul în care a câștigat primul concurs de canto la Avignon). Turneul ei de 50 de ani din Franța a avut loc din octombrie până în noiembrie 2014. Mathieu a susținut turneul ei de 50 de ani în Germania și Austria între 1 și 16 martie 2015, cântând în douăsprezece orașe diferite. În martie 2015, ea a anunțat că toate concertele din Rusia au fost anulate „din cauza situației economice”. La 26 mai 2015, Mathieu a concertat la proiectul Cultură fără frontiere la sediul UNESCO din Paris. Ea a participat la concertul The Allies of the Great Victory: A Musical Story, cu trupa de jazz a lui Igor Butman (Rusia-SUA). La 30 iulie 2015, a fost la Festivalul Internațional de la Byblos, Liban. La 20 martie 2016, mama lui Mireille a murit la 94 de ani din cauza unei embolii pulmonare. A fost înmormântată în mausoleul Mathieu din Cimitirul Saint-Véran din Avignon. În plan personal, Mireille nu și-a expus viața privată.