Knut Hamsun

Knut Hamsun, pe numele real Knud Pedersen, s-a născut la 04.08.1859, în Lom, Norvegia, și a decedat la 19.02.1952, în Grimstad, Norvegia. A fost al patrulea fiu (din șapte copii) al lui Tora Olsdatter și Peder Pedersen. Când avea trei ani, familia s-a mutat la Hamsund. Erau săraci și un unchi îi invitase să-i cultive pământul. La nouă ani, Knut a fost separat de familia sa și a locuit cu unchiul său, Hans Olsen, care avea nevoie de ajutor la oficiul poștal pe care îl conducea. Olsen...

Knut Hamsun, pe numele real Knud Pedersen, s-a născut la 04.08.1859, în Lom, Norvegia, și a decedat la 19.02.1952, în Grimstad, Norvegia. A fost al patrulea fiu (din șapte copii) al lui Tora Olsdatter și Peder Pedersen. Când avea trei ani, familia s-a mutat la Hamsund. Erau săraci și un unchi îi invitase să-i cultive pământul. La nouă ani, Knut a fost separat de familia sa și a locuit cu unchiul său, Hans Olsen, care avea nevoie de ajutor la oficiul poștal pe care îl conducea. Olsen obișnuia să-și bată și să-și înfometeze nepotul, iar Hamsun a declarat mai târziu că dificultățile sale nervoase cronice se datorau modului în care unchiul său l-a tratat. În 1874 s-a întors la Lom. În următorii cinci ani a fost funcționar de magazin, vânzător ambulant, ucenic cizmar, asistent de șerif și profesor de școală elementară. La 17 ani a devenit ucenic de corzi; cam în același timp a început să scrie. El i-a cerut omului de afaceri Erasmus Zahl să-i acorde un sprijin financiar semnificativ, iar Zahl a fost de acord. Hamsun l-a folosit mai târziu pe Zahl ca model pentru personajul Mack care apare în romanele sale Pan (1894), Dreamers (1904), Benoni (1908), Rosa (1908). A petrecut câțiva ani în America, călătorind și având diverse locuri de muncă; a publicat impresiile sub titlul Fra det moderne Amerikas Aandsliv (1889). A publicat prima sa carte, The Enigmatic Man: A Love Story from Northern Norway, în 1877, inspirată din experiențele de la joburile sale. În cel de-al doilea roman, Bjørger (1878), el a creat o poveste melodramatică despre un poet, Bjørger, îndrăgostit de Laura. Această carte a fost publicată sub pseudonimul Knud Pedersen Hamsund și a servit mai târziu drept bază pentru Victoria: A Love Story (1923). Hamsun a fost apreciat pentru romanul Hunger (1890). Lucrarea semiautobiografică a descris delirul unui tânăr scriitor înfometat și sărăcit în capitala norvegiană Kristiania (nume modern Oslo). Growth of the Soil, „opera sa monumentală” a fost creditată cu premiul Nobel pentru literatură în 1920. După moartea lui Hitler, a publicat un scurt necrolog în care l-a descris drept „un războinic pentru omenire” și „un predicator al Evangheliei dreptății pentru toate națiunile”. După război, a fost reținut de poliție la 14 iunie 1945, pentru trădare, apoi internat la un spital din Grimstad „din cauza vârstei înaintate”. În 1947 a fost judecat la Grimstad și amendat. Părerile lui Hamsun despre germani în timpul războiului au fost o cauză de durere serioasă pentru norvegieni, iar aceștia au încercat să separe scriitorul de renume mondial de credințele sale naziste. La proces, Hamsun a invocat ignoranța. Explicațiile mai profunde implică personalitatea sa contradictorie, complexul său de inferioritate, o suferință profundă la răspândirea indisciplinei, antipatia față de democrația interbelică și în special anglofobia. Munca lui Hamsun se întinde pe mai mult de 70 de ani; a publicat peste 23 de romane, o colecție de poezii, câteva povestiri și piese de teatru, un jurnal de călătorie, lucrări de non-ficțiune și câteva eseuri. A fost pionier în literatura psihologică, a influențat autori, precum: Thomas Mann, Franz Kafka, Maxim Gorky, Stefan Zweig, Henry Miller, Hermann Hesse, John Fante, Ernest Hemingway. Tânărul Hamsun s-a opus realismului și naturalismului. El a susținut că obiectul principal al literaturii moderniste ar trebui să fie complexitatea minții umane. Hamsun a scris: Foamea (1890), Misterele (1892), Pan (1894), Victoria (1898). Romanele au fost influențate de noul realism norvegian, înfățișând viața de zi cu zi din Norvegia rurală și folosind adesea dialectul local, ironia și umorul. Hamsun a publicat o singură colecție de poezie, The Wild Choir, care a fost pusă pe muzică de mai mulți compozitori. El avea păreri puternice anti-engleze, l-a sprijinit în mod deschis pe Adolf Hitler și Germania nazistă, călătorind pentru a-l întâlni pe Hitler în timpul ocupației germane a Norvegiei. Hamsun a scris mai multe articole de ziar în cursul celui de-al Doilea Război Mondial, inclusiv afirmația sa notorie din 1940 că „germanii luptă pentru noi și acum zdrobesc tirania Angliei asupra noastră și a tuturor neutralilor”. În 1943, i-a trimis cadou ministrului german Joseph Goebbels medalia sa cu Premiul Nobel.  Biograful său, Thorkild Hansen, a interpretat acest lucru ca parte a strategiei de a obține o audiență la Hitler. Hamsun a fost invitat la Hitler; în timpul întâlnirii, el s-a plâns de administratorul civil german din Norvegia, și a cerut ca cetățenii norvegieni întemnițați să fie eliberați, înfuriind pe Hitler. Hamsun a ajutat norvegienii care fuseseră întemnițați pentru activități de rezistență și au încercat să influențeze politicile germane în Norvegia. Datorită sprijinului său declarat pentru ocuparea Norvegiei și regimul Quisling, a fost acuzat de trădare după război, când mulțimile furioase i-au ars cărțile în public în marile orașe norvegiene, iar Hamsun a fost închis timp de câteva luni într-un spital de psihiatrie, după ce a fost supus unui examen psihiatric, care a concluzionat că avea „facultăți mentale afectate permanent”, iar pe această bază acuzațiile de trădare au fost retrase. În schimb, i s-a făcut dosar de răspundere civilă, iar în 1948 a trebuit să plătească guvernului norvegian o sumă enormă. Nu a fost condamnat, oficial din cauza unor probleme psihologice și probleme legate de bătrânețe. Ultima carte a lui Hamsun, On Overgrown Paths, scrisă în semi-închisoarea din Landvik, s-a referit la tratamentul și respingerea acuzațiilor de inaptitudine mentală. Din 1916, câteva dintre lucrările lui Hamsun au fost adaptate în filme. În plan personal, el a fost căsătorit cu Bergljot Göpfert, din 1898 până în 1906; au avut o fiică, Victoria. Apoi, a fost căsătorit cu Marie Andersen, din 1909 până în 1952, până la sfârșitul vieții lui. Au avut patru copii: fiii Tore și Arild, fiicele Ellinor și Cecilia. Marie a scris despre viața ei cu Hamsun în două memorii. A fost o actriță promițătoare când l-a cunoscut pe Hamsun, dar și-a încheiat cariera și a călătorit cu el la Hamarøy. După câțiva ani s-au mutat la Larvik. În 1918 au cumpărat Norholm, un conac vechi, între Lillesand și Grimstad. Reședința principală a fost restaurată și redecorată. Knut Hamsun a murit la 92 de ani, în Grimstad. Cenușa lui este îngropată în grădina casei sale din Norholm. O ediție în cincisprezece volume a operelor complete ale lui Hamsun a fost publicată în 1954. În 2009, pentru a marca cea de-a 150-a aniversare de la nașterea sa, a fost publicată o nouă ediție în 27 de volume a operelor sale complete. Traduceri noi în limba engleză a două dintre lucrările sale majore, Growth of the Soil și Pan, au fost publicate în 1998. Trei dintre casele lui (Hamsund gård din Hamarøy, Hamsunstugu din Garmo, Lom, și Norholm din Grimstad) sunt deschise publicului ca muzee, inclusiv Centrul Knut Hamsun din Hamarøy.  În 1996, regizorul suedez Jan Troell a realizat filmul Hamsun, în care actorul suedez Max von Sydow îl joacă pe Knut Hamsun, iar soția sa, Marie, este interpretată de actrița daneză Ghita Norby.