Jean-Pierre Mocky

Jean-Pierre Mocky (6 iulie 1929 – 8 august 2019), pseudonimul lui Jean-Paul Adam Mokiejewski, a fost un regizor, actor, scenarist și producător francez.

Mocky s-a născut pe 6 iulie 1929 la Nisa, Franța, din părinți imigranți polonezi, Jeanne Zylinska și Adam Mokiejewski. Tatăl său era evreu, iar mama sa era catolică.

Mocky a apărut ca actor în filmul din 1955 Gli Sbandati și în multe alte filme, inclusiv unele pe...

Jean-Pierre Mocky (6 iulie 1929 – 8 august 2019), pseudonimul lui Jean-Paul Adam Mokiejewski, a fost un regizor, actor, scenarist și producător francez.

Mocky s-a născut pe 6 iulie 1929 la Nisa, Franța, din părinți imigranți polonezi, Jeanne Zylinska și Adam Mokiejewski. Tatăl său era evreu, iar mama sa era catolică.

Mocky a apărut ca actor în filmul din 1955 Gli Sbandati și în multe alte filme, inclusiv unele pe care le-a regizat și el (Solo, L'albatros, L'Ombre d'une chance, Un Linceul n'a pas de poches). Filmul său din 1987 Le Miraculé a fost înscris la cea de-a 37-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin. A început ca actor în cinematografie și teatru. În special, a jucat în Les Casse-pieds (1948) de Jean Dréville, Orphée (1950) de Jean Cocteau și Masca gorilei (1957) de Bernard Borderie. Dar a devenit faimos mai ales în Italia, datorită rolului său din I vinti de Michelangelo Antonioni. După ce a lucrat ca asistent cu Luchino Visconti la Senso (1954) și cu Federico Fellini la La strada (1954), a scris primul său film, La Tête contre les murs (1959) și plănuia să-l regizeze el însuși, dar producătorul a preferat să-i încredințeze sarcina lui Georges Franju. În anul următor, a continuat să regizeze Les Dragueurs (1959).

Încă din anii 1960, a reușit să ajungă la un public larg cu comedii nebunești precum *A Funny Parishioner* (1963) și *La Grande Lessive* (1968). După *Mai 1968*, s-a orientat către filme mai întunecate *Solo* (1969), în care prezintă un grup de tineri anarhiști, apoi cu *L'Albatros* (1971), care arată corupția politicienilor. În anii 1980, a revenit la succes cu un film care denunța, cu un an înainte de drama de la Heysel, excesele unor fani ai fotbalului (*À mort l'arbitre*, 1984) și o comedie care denunța ipocrizia din jurul pelerinajului la Lourdes (*Le Miraculé*, 1987). În anii 1990 și 2000, filmele sale s-au bucurat de mai puțin succes, dar Mocky a continuat să filmeze cu mult entuziasm. La început, filmele sale au fost dedicate revoltei împotriva restricțiilor impuse de societate. Mai târziu, s-a concentrat pe farsă, ca în Bonsoir, unde Alex (Michel Serrault), un om fără adăpost, se preface a fi iubitul lesbienei Caroline (Claude Jade) pentru a-i salva moștenirea de la rudele ei homofobe.

Cinematografia lui Mocky, adesea satirică, este în general inspirată de adevărul societății. A lucrat cu puține resurse și a filmat foarte repede. A lucrat cu Bourvil (Un parohian amuzant, Orașul fricii de nedescris, La Grande Lessive și Armăsarul), Fernandel (Schimbul și viața), Michel Simon (Ibisul roșu), Michel Serrault (12 filme, inclusiv Le Miraculé), Francis Blanche (cinci filme, inclusiv Orașul fricii de nedescris), Jacqueline Maillan (cinci filme), Jean Poiret (opt filme) și cu vedetele Catherine Deneuve (Agent Trouble), Claude Jade (Bonsoir), Jane Birkin (Noir comme le souvenir), Jeanne Moreau (Le Miraculé) și Stéphane Audran (Anotimpurile plăcerii).

În 2010, a primit Premiul Henri-Langlois pentru întreaga sa carieră, iar în 2013 i-a fost acordat Premiul Alphonse Allais.

A murit pe 8 august 2019.