Jack L. Warner

Jack L. Warner, pe numele adevărat Jacob Leonard Warner, a fost producător, care s-a născut la data de 02.08.1892, în Londra, Ontario, Canada, și care a decedat la data de 09.09.1978, în Los Angeles, California, de edem pulmonar și o inflamație a inimii. Cu frații săi, Harry M. Warner, Albert Warner și Sam Warner, el a fondat Warner Bros. Pictures Inc., în 1923. Au lansat primul film sonor, Cântărețul de jazz -1927, cu Al Jolson. În anii 1930 au angajat vedete, printre care: Bette...

Jack L. Warner, pe numele adevărat Jacob Leonard Warner, a fost producător, care s-a născut la data de 02.08.1892, în Londra, Ontario, Canada, și care a decedat la data de 09.09.1978, în Los Angeles, California, de edem pulmonar și o inflamație a inimii. Cu frații săi, Harry M. Warner, Albert Warner și Sam Warner, el a fondat Warner Bros. Pictures Inc., în 1923. Au lansat primul film sonor, Cântărețul de jazz -1927, cu Al Jolson. În anii 1930 au angajat vedete, printre care: Bette Davis, Errol Flynn, Paul Muni, James Cagney, Edward G. Robinson, Humphrey Bogart. În plan personal, el a fost căsătorit cu Irma Solomon, din 1914 până în 1935, când au divorțat; au avut un copil; cu Anne Boyar, din 1936 până în 1978, la moartea sa; au avut un copil. A fost unul dintre cei 36 de fondatori ai Academiei de Artă și Științe Cinematografice (AMPAS). La cea de-a 16-a ceremonie a Premiilor Academiei, Casablanca -1942 a fost numit Best Picture, iar Hal B. Wallis, a fost producătorul filmului. Wallis și-a dat demisia din Warner Brothers în semn de protest. În decurs de opt ani, începând cu filmul Un american la Paris -1951, Oscarul pentru cea mai bună imagine s-a dus la producătorul filmului în locul studioului. El a fost co-fondator al Warner Brothers Pictures, Inc., împreună cu frații Harry M. Warner (președintele companiei), Sam Warner (CEO) și Albert Warner (trezorierul). Directorul studiului a fost responsabil de producție până în 1957 când a vândut studioul la Seven Arts. O zi mai târziu, l-au vândut înapoi, lăsându-i pe Harry și Albert din companie, făcându-l apoi președinte. În 1903, tatăl său a cumpărat un nickelodeon în New Castle, Pennsylvania. Jack a fost într-un turneu de canto la teatrele din Vaudeville din Statele Unite ale Atlanticului, dar s-a întors acasă când frații săi au decis să intre în producția de filme. A fost tatăl producătorului Jack Warner Jr.  El a fost un republican conservator ferm și un susținător activ al listei negre de la Hollywood. A mărturisit ca martor în fața Comitetului de activități House Unamerican (HUAC) din 1947, numind doisprezece scenariști ca simpatizanți comuniști (toți au fost ulterior lista neagră). A încercat să blocheze producția lui Bonnie și Clyde -1967, un film pe care îl ura. În anii 1960 a fost un critic acerb al adversarilor războiului din Vietnam. A făcut campanie activă pentru Richard Nixon la alegerile prezidențiale din 1960. În 1974, fostul șef de studio a suferit un accident vascular cerebral care l-a lăsat orb și slăbit. În următorii câțiva ani, el și-a pierdut treptat capacitatea de a vorbi. A lăsat o avere în valoare de 15 milioane de dolari. A scăpat de moarte dintr-un accident auto la 5 august 1958. A eliminat melodia „Cool Considerate Man” din musicalul din 1776 -1972, la sugestia prietenului său apropiat, președintele Richard Nixon. A doua sa soție a fost actrița Ann Boyar (1908-1990), numită Ann Page sau Ann Paige. Era fiica imigranților evrei ruși. Actrița oy Joy Page a fost fiica lui vitregă. El și cea de-a doua soție, Ann Boyar, au avut o fiică, Barbara Warner. Deși republican de-a lungul vieții, a făcut filme în sprijinul președintelui Franklin D. Roosevelt și New Deal în anii '30. Președintele Al St. John Comedies, o companie de producție formată pentru a realiza filme pentru comediantul Al St. A produs Beretele verzi -1968, deoarece a crezut cu tărie în Războiul din Vietnam. Tatăl: Benjamin Warner (née Wonsal); Mama: Perla Leah Eichelbaum. Jack L. Warner a fost un vizionar în 1940, care a avut autoritatea de a fi complet inspirat să aducă întregul regizor fondator francez, Rene Blum, trupa de dans „Ballet Russe de Monte Carlo”, pariziană, de la sediul companiei lor temporare din New York. Studioul său din California Burbank, după ce impresarul companiei de balet Solian Hurok, internațional american și sud-american 1938-1939 / 40 încheiase. Jack Warner a văzut spectacolele în direct ale companiei de dans Rene Blum în Auditorium-ul Shrine din Los Angeles în timpul impresarului Rene Blum al lui Sol Hurok, produs de „The Ballet Russe de Monte Carlo”, sponsorizat de turneul american și sud-american. Patronatul hotărât de Jack Warner pentru prezentarea teatrelor scenice filmate ca parte a prestigiosului său catalog de film, determinând impulsul său să producă două „scurtmetraje de lungmetraj WB” folosind soliștii și ansamblul principal din Rusia și francezi, al companiei de balet. Jack L. Warner a cerut - noi „costume de film” pentru cele două „scurtmetraje de film” - înlocuind toate dulapurile de costume de turneu uzate și neplăcute ale companiei de balet originale, proiectate și construite inițial de Madam Barbara Karinska în Paris, Londra și New York. Magazine de costume de oraș. Trunchiurile de garderobă ale Ballet Company au fost livrate studioului de film Burbank al Warner Brothers, înainte de personalul și conducerea Ballet Russe Dance Company, la sosirea filmului. Departamentul de garderoba costumelor Warner Brothers a copiat minuțios fiecare costum pentru cele două scurte featurette. Costumele de balet originale ale companiei de dans au fost supravegheate și întreținute de Barbara Karinska, care a făcut turneu cu turneul internațional american și sud-american al companiei de balet în calitate de amantă a garderobei companiei. Deși Tamara Tormanova a fost prezentată în repertoriul turneului companiei în „rolul mănușii”, ea nu a interpretat rolul acestui scurtmetraj „Gay Parisian”. Tormanova a interpretat în al doilea scurtmetraj al filmului Warner „Spanish Fiesta”. Ambele scurtmetraje de film au fost filmate în 1941, studioul lansând primul „Gay Parisian” în ianuarie 1942, iar al doilea scurtmetraj „Spanish Fiesta” în martie 1942. A fost producător executiv pentru două fime, care au fost câștigători Oscar Best Picture: Viața lui Emile Zola - 1937 și Casablanca - 1942.